Spiritualitate

Redactia
Un martir al ortodoxiei -Parintele Daniil Tudor. O tainica intamplare face ca disparitia regretatului parinte Sofian Boghiu de la Manastirea Antim sa coincida cu publicarea biografiei unui alt mare duhovnic, mort in temnitele comuniste: parintele Daniil Tudor, de la Rarau. Prieteni si tovarasi de su...

Un martir al ortodoxiei -Parintele Daniil Tudor

O tainica intamplare face ca disparitia regretatului parinte Sofian Boghiu de la Manastirea Antim sa coincida cu publicarea biografiei unui alt mare duhovnic, mort in temnitele comuniste: parintele Daniil Tudor, de la Rarau. Prieteni si tovarasi de suferinta in inchisoarea Aiudului, cei doi monahi s-au regasit in aceeasi rugaciune a inimii si mai ales in spatiul puternic spiritualizat al miscarii crestine "Rugul aprins" de la Manastirea Antim. Amandoi au studiat Belle-Arte si, renuntand la cele lumesti, si-au dedicat talentul lui Dumnezeu - fie ca iconari si pictori bisericesti, fie ca autori de acatiste si avantate poeme religioase. Amandoi au fost arestati, suportand martiric acuzatii absurde, ca "Rugul aprins" ar fi o miscare subversiva, care vrea sa "dea foc comunistilor si clasei muncitoare". In realitate, totul era indreptat impotriva Manastirii Antim, locul in care se aduna, spre rugaciune si reflectie, floarea intelectualitatii romane: marele prozator Vasile Voiculescu, Andrei Scrima, filosoful Anton Dimitriu, criticii literari Vladimir Streinu si Serban Cioculescu, Constantin Joja, Paul Constantinescu, clericii Dumitru Staniloae, Arsenie Papacioc, Antonie Plamadeala, Vartolomeu Anania, Alexandru Mironescu, Paul Sterian, Benedict Ghius, Petroniu Tanase, Adrian Fageteanu si altii.
Stim prea putine despre miscarea "Rugul aprins", despre faptuitorii ei. Incet si fara zarva, marii nostri duhovnici ne parasesc. Amintirile abia mai palpaie. Iata de ce trebuie sa laudam editura "Panaghia" si stradania ierodiaconului Cleopa, de la Manastirea Rarau. Orice discutie despre "Rugul aprins" trebuie sa inceapa cu inceputul - cu parintele Daniil Tudor, cel care a pus bazele miscarii de la Antim si a platit cu propria sa viata acest curaj.

</b><b>"In oras, oamenii nu au chipuri, ci numai obraze"

Plina de contradictii si dramatism, biografia parintelui Daniil ar fi subiectul unui roman teribil si contorsionat, un roman din care nu lipseste nici pacatul lumesc, nici miracolul convertirii.
Ca poet, isi semna cartile Sandu Tudor. Si-a trait tineretea din plin, gustand din placerile si desertaciunea vietii. Casatorit de trei ori si avand o avere considerabila, a colindat lumea in lung si in lat, practicand cele mai riscante meserii - de la marinar pana la aviator. Nelinistit si impulsiv, mereu in cautare de senzatii noi si de aventura, Sandu Tudor citea enorm si vorbea fara oprire. Greu de suportat de catre prieteni, era un interlocutor inversunat, aparandu-si ideile excesiv, pana la intoleranta. Inteligenta sa, unanim recunoscuta, intra adeseori in contradictie cu temperamentul sau vulcanic, lipsit de nuanta. Mereu in miscare, haituit de intrebari si dileme existentiale, Sandu Tudor a publicat mai multe carti de poezie, a studiat filosofia, teologia si pictura, a editat revista "Floarea de foc", aducand-o la fabulosul tiraj in acea vreme de 100.000 de exemplare, a colaborat asiduu la revista "Gandirea", intrand in polemici teribile cu extremismul politic de dreapta si gruparea din jurul revistei "Porunca vremii", drept pentru care va fi arestat in 1924 de catre Siguranta si inchis pentru mai multe luni la Penitenciarul Targu-Jiu.

</b>
<b>
La Muntele Athos

Primul pas spre convertire il va reprezenta vizita la Sfantul Munte Athos. Intrigat de articolele denigratoare scrise de o ziarista franceza la adresa calugarilor athoniti, Sandu Tudor ajunge la Sfantul Munte, unde il intalneste pe parintele Bridu (preotul aromanilor) si, mai ales, pe schimonahul Elisei, originar din Oltenia, care ii toarna in suflet jarul adevarului si al sinceritatii: "Pana sa descopar calea spre Hristos, am fost carciumar bogat si am trait in imbuibare ca un burduf unsuros, manjit cu toate pacatele si poftele lumii. Tarziu am inteles ca, orice ai face si orice ai fi, ramai doar o burta tivita cu dinti si cu mintea chinuita de setea pacatelor trupului. Ca sa te mantuiesti, trebuie sa te rupi de lume. Oare nu ai observat ca in oras oamenii nu au chipuri, ci numai obraze? Chipul lui Dumnezeu e intunecat in fiecare om. Fata fiecarui crestin e ca o oglinda sparta, in care nu vezi nimic altceva decat un chip intunecat, posomorat si speriat. Alearga toti in toate partile, buimaci, ca niste fapturi trezite, cu somnul neispravit".
E greu de spus ce se va fi petrecut in sufletul tumultuosului poet. Cert este ca, in Sfantul Munte, Sandu Tudor a trait iluminarea unei intense experiente mistice, descoperind deopotriva lumina lina a rugaciunii inimii, cat si invatatura unor mari duhovnici: Iosif Athonitul sau Antipa Dinescu, cu care a sihastrit intr-o chilie asezata intr-un loc superb, pe malul Marii Egee. Chiar daca, reintorcandu-se in tara, a publicat o serie de articole despre Athos, Sandu Tudor a evitat sa vorbeasca despre sine. Cu adevarat, trairile mistice nu pot fi cuprinse in cuvinte. Intime si rascolitoare, ele sunt un hotar pe care nu il treci decat cu pretul metanoei - preschimbarea vietii din temelie.
Sandu Tudor a venit la Athos pentru cateva zile si a ramas aici opt luni. Se povesteste ca intr-o noapte, la ora doua, cand in Sfantul Munte incepe rugaciunea, Sandu Tudor se afla la Schitul Sfanta Ana. Era o noapte senina, cu o luna ireal de frumoasa, rasfranta ca intr-o oglinda in valurile frematatoare ale Mediteranei. Coplesit de intensitatea momentului si ascultand clopotele si toaca ce rasunau in toate vaile si cotloanele ascunse la Sfantul Munte, o voce blanda de calugar il va aduce la realitate: "Frate Sandu, spune-mi ce faceai dumneata in lume la aceasta ora din noapte?". Brusc, prin mintea poetului au inceput sa treaca grabit si intens imaginile tineretii sale pierdute: cluburile de noapte, Capsa, cabaretele pariziene, istovirea petrecerilor tinute pana spre dimineata. Din ochii lui vor tasni lacrimi de pocainta si buzele lui vor rosti neauzit un legamant - acela de a se calugari si de a cauta cu orice pret mantuirea.

Ingerul din carlinga avionului

Drumul pocaintei nu e atat de simplu, de usor pe cat pare. Un timp, Sandu Tudor s-a afundat in lectura Filocaliei si a marilor mistici ortodocsi, frecventand asiduu biblioteca Manastirii Antim si obstea monahala de aici, dominata de personalitatea teologica a lui Ioan Culighin - un calugar rus, alungat de la celebra Manastire Optina de catre bolsevici. Amanand implinirea legamantului facut la Athos, poetul va primi un nou si ravasitor semn dumnezeiesc. Pentru ca dorinta de a trai periculos nu-l parasise cu totul, Sandu Tudor continua sa zboare cu avionul sau personal, exersand acrobatii aeriene riscante, spre satisfactia sa si admiratia prietenilor. In timpul unui asemenea zbor, avionul in care se afla s-a prabusit. Aparatul s-a zdrobit de pamant, dar el a scapat miraculos cu viata, fara nici o fractura - mana nevazuta a unui inger asezandu-l lin, ca un fulg, pe miristea aeroportului Clinceni. Strigatul sau de disperare rostit in carlinga avionului ("Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul") nu putea ramane fara raspuns. Nemaizabovind nici o clipa, Sandu Tudor isi va vinde blocurile proprietate personala din centrul Bucurestiului si cu banii obtinuti va reface numeroase biserici si clopotnite din Capitala. Calugaria sa incepea cu legamantul cel mai greu - cel al saraciei. Va intra in obstea Antimului, insotit de un gand ce nu-l va parasi niciodata - acela de a pune bazele unei miscari spirituale ortodoxe: "Rugul aprins". Nici arestarile si nici alungarea lui la Manastirea Rarau nu-l vor face sa renunte la convingerea sa: Biserica Ortodoxa avea nevoie de un centru de reflectie spirituala, de dezbateri teologice in care sa fie implicati cei mai importanti intelectuali romani. Credea cu toata fervoarea in acest proiect, dar, in ciuda unor impliniri promitatoare, timpul nu mai avea rabdare cu el. Sosise deja clipa de a-si ispasi ratacirile si excesele tineretii, luand calea crucii si a suferintei mantuitoare.

</b><b>*

Din ultima sa fotografie, parintele Daniil te priveste cu o liniste profunda, deja spiritualizata. Atintiti spre tine, ochii nu cauta nicaieri. Nu are nici moliciuni, nici intensitati graitoare. Cu greu citesti in ei o unda de tristete. Parintele parca isi vede sfarsitul, anii grei de puscarie, umilintele si boala. Nu e tulburat, dar nici indiferent. E un om care se gandeste daca vamile vazduhului il vor ingadui, lasandu-l sa treaca dincolo, spre lumina harica. Alaturand acest chip fotografiei de tinerete (avantat si increzator in sine), iti dai seama prin ce transformari teribile a trecut nelinistitul poet Sandu Tudor. Inainte-vazator, pustnic, avand rugaciunea cea mare, parintele si-a cunoscut moartea. Asta nu l-a impiedicat sa renunte la misiunea sa de preot. Pana in ultima clipa, la adapostul noptii, a slujit in celula Sfanta Liturghie, avand asupra sa antimisul si Sfintele Taine cusute in gulerul de la camasa. Pe cei grav bolnavi ii spovedea prin alfabetul Morse, batut in perete sau in teava de calorifer. Avand mereu cu sine lumina rugaciunii lui Iisus, parintele va compune in temnita ultima varianta a Acatistului Sfantului Ioan Bogoslavul, text memorat de catre colegul sau de celula, studentul Jenica Popescu, cel care, in Postul Mare, manca doar o data pe saptamana si se ruga necontenit. Stia sa intareasca sufleteste pe cei cazuti in disperare, dar, pastrand ceva din asprimea de altadata, ii certa pe cei care carteau, plangandu-si de mila, asa cum a facut cu un mare teolog, condamnat si el in grupul "Rugului aprins", atunci cand acesta s-a aparat la proces, zicand: "Eu nu am facut politica. Tot ce m-a interesat pe mine a fost sa dau stiinta teologica preotilor romani!". Fara sa tina cont de uzantele procesului si de riscurile la care se expunea, parintele Daniil i-a strigat din boxa: "Tocmai de aceea esti aici!".
Cu putin timp inainte de eliberarea detinutilor politici din 1964, parintele Daniil le-a spus colegilor de suferinta ca ei vor pleca fara el. "Ma veti cauta apoi, dar nu o sa stiti unde sa ma gasiti." Nimeni nu a inteles vorbele parintelui. Intr-o zi de octombrie 1963, epuizat fizic si grav bolnav, parintele este impins de la spate de catre un gardian si, cazand cu capul de ciment, isi da obstescul sfarsit. Va fi inmormantat in secret, locul sau de veci nefiind nici astazi cunoscut.Sorin Preda(Cartea "Viata ieroschimonahului Daniil Tudor" poate fi cumparata prin comanda la Editura Panaghia: str. Sondei nr. 2, bl. A7, sc. A, ap. 1, Vatra Dornei, jud. Suceava, cod 5975. Tel. 0230/37.25.44)