</b>
<b>Dosarul toamneiSinguri si fericiti? (I)</b><b>- Sugestii pentru a invinge tristetile si melancoliile pe care cenusiul anotimpului rece ni le scoate in drum -
"Cri, cri, cri, toamna gri/ Tare-s mic si necajit" - iata doua versuri care sintetizeaza cu mare finete, nu doar tristetea greierului din poezia lui Toparceanu, ci si capcanele psihice pe care toamna, cu ploile si paclele ei, ni le scoate in drum. Mai putina lumina, mai putina caldura, disparitia vegetatiei, toate contribuie la aparitia unui sentiment pe care secolul nostru, cu nelinistile si cu amenintarile lui, il exacerbeaza: insingurarea. Urat cuvant si cat se poate de periculos! Un nume generic, care ascunde un amalgam de stari depresive, ce difera foarte mult de la un om la altul. Unora le lipseste un partener de viata, le lipseste o familie, altii sunt singuri in munca lor, care nu le da satisfactii, in timp ce exista si oameni care sunt singuri... in doi. Nu ne-ar ajunge paginile acestei reviste pentru a enumera toate tipurile de singuratate pe care toamna le aprinde ca niste focuri pe munti. Unul dintre paradoxurile acestei planete pe care traiesc sapte miliarde de suflete este tocmai singuratatea, aceasta boala generata in zilele noastre de doua cauze adanci: lipsa de afectiune si neputinta de a comunica.
A venit toamna, iarna se apropie cu pasi repezi si, printr-un proces tainic, de rezonanta cu natura care isi pierde culorile si lumina, sufletul multora dintre noi are tot mai mare nevoie de sprijin, mangaiere si intelegere. Dar exista oare antidot pentru singuratate?
Leacul singuratatii? Singuratatea!
Una dintre marile dileme ale psihologilor moderni este atitudinea pe care trebuie sa o aiba cei atinsi de aceasta "boala a singuratatii". Majoritatea specialistilor sustin faptul ca oamenii care sufera din cauza singuratatii trebuie sa-si gaseasca preocupari care sa-i tina prinsi intr-o activitate de grup. Astfel, in Occident, si de curand si la noi, au luat fiinta nenumarate "grupuri de terapie", de caritate, de studiu, de rugaciune (de obicei afiliate diferitelor culte), menite sa le dea oamenilor sentimentul participarii si al utilitatii. Internetul, gigantica retea mondiala de calculatoare, aduna mii si milioane de utilizatori, in diferite grupuri de dialog, pe teme de la science-fiction la sexualitate, de la fotbal la probleme ecologice si parapsihologice. Printre cele mai raspandite afaceri de pe Internet sunt acelea cu agentii matrimoniale, prin care potentialii clienti sa-si gaseasca relatii cat mai potrivite nevoilor lor (de la simpla prietenie, la aventuri romantice si casatorii) si, mai nou, cu agentii care sa gaseasca vechii prieteni si colegi de scoala. La cateva decenii de la lansarea acestei adevarate industrii de combatere a singuratatii (din care am mentionat doar cateva ramuri), rezultatele nu sunt de neglijat, dar sunt inca modeste in raport cu eforturile facute si cu viteza cu care sentimentul de insingurare se infiltreaza in sufletele oamenilor contemporani. (Si-apoi, Internetul transmite idei si cuvinte, niciodata si mangaieri.) Iata insa ca studierea depresiilor a inregistrat o cotitura istorica. Reconsiderandu-si modul de actiune, psihologii au ajuns la concluzia ca cel mai bun medicament impotriva singuratatii este... acceptarea ei, acceptarea melancoliei, acceptarea tristetii ca pe un experiment fundamental de autocunoastere si control, o sansa de a infrunta fara menajamente modul nostru de a gandi si simti. Cu alte cuvinte, nu ar trebui sa ne fie deloc teama de singuratate, ci mai degraba sa cautam sa o acceptam ca pe ceva temporar si sa cautam sa intelegem mesajul destinat noua pe care ea il ascunde. Aparitia acestui sentiment de izolare sufleteasca poate fi semnul ca trebuie sa devenim mai generosi cu cei din jur, mai putin critici (cultivand capacitatea de a vedea mereu partea buna a lucrurilor si mai ales a oamenilor), mai putin naivi, mai deschisi sufleteste sau poate mai atenti la adevaratele noastre capacitati interioare de a fi fericiti. Intotdeauna, ne spun psihologii, singuratatea are un sens extrem de constructiv. Totul este sa o acceptam cu curaj, sa gasim caile de a-i descifra mesajul, iar apoi chiar sa le parcurgem, fara sa disperam dupa cateva saptamani sau luni de cautari. Rezultatul nu va fi doar dezrobirea de acest sentiment apasator, ci si o imbunatatire a conditiei noastre umane si un pas decisiv spre ceva fundamental, ce fiecare dintre noi cauta - starea de fericire profunda si durabila.
</b><b>Invatati sa priviti
Pentru majoritatea oamenilor, o plimbare in mijlocul padurii este o activitate ca oricare alta, in timp ce pentru foarte putini ea este o bucurie si un mijloc de reechilibrare extraordinar. De ce? Pentru ca primii trec indiferenti pe langa particularitatile peisajului, preocupati de aceleasi ganduri cu care au plecat de acasa, in timp ce la cei din a doua categorie simturile (vazul, auzul, mirosul, simtul tactil) sunt dilatate la maximum, incercand sa surprinda cat mai mult din ceea ce-i inconjoara, participand nu doar cu mintea, ci si cu inima, cu sufletul la ceea ce percep.
O prima cale de depasire a sentimentului de insingurare este sa reinvatam sa privim si sa simtim ceea ce ne inconjoara. Cum? Exersand: sa nu lasam sa treaca o saptamana fara sa consacram o zi sau o dupa-amiaza unei plimbari in padure, pe malul unei ape, in parc ori poate pe o straduta ceva mai retrasa, strajuita de copaci. Sa urmarim extraordinara varietate de culori a arborilor atinsi de brume, altadata sa ne exersam auzul incercand sa distingem ciripitul diferitelor pasari, sunetul vantului si zgomotul ploii, sa urmarim cu atentie zborul pasarilor ori alunecarea norilor pe cer. Observata cu atentie, armonia simpla a naturii ocupa o mare parte din spatiul sufletesc stapanit de singuratate. Perceperea semnalelor pe care natura ni le trimite prin fiecare din alcatuirile ei are un efect linistitor si calmant. In esenta, singuratatea nu este decat o strangere in noi insine, o contractie a constiintei, care ne face sa nu mai avem acces si sa nu ne mai putem hrani cu armonia a ceea ce ne inconjoara. Asprimea, duritatea vietii ne fac sa privim fara sa mai putem vedea minunile din jur. Dar, indiferent de motive, solutia este simpla: intrand in rezonanta cu armonia naturii, vom reinvata sa percepem viata.
</b><b>Evitati "drogurile"
Cu siguranta ca oamenii nu ar fi devenit atat de insingurati daca nu ar fi amanat atat de mult gasirea de solutii la problemele lor. V-ati pus, de exemplu, intrebarea de ce obezitatea a ajuns problema numarul unu la aproape 40% din populatia globului, imbogatindu-i pe producatorii de medicamente pentru slabit? Ei bine, pentru ca exista foarte multi oameni care cauta sa-si acopere golul sufletesc mancand. Dupa o masa copioasa, creierul elibereaza niste substante care confera pe moment o stare de bine, de multumire, putin rezistenta si care dispare "in vant". Si atunci, nevoia imperioasa de a manca apare din nou. Vizionarea indelungata de programe Tv face, la randul ei, ca toate simturile sa fie absorbite de ceea ce se desfasoara pe ecran, reusind sa ne sustraga de la problemele cu care ne confruntam zi de zi. Rezultatul este o adevarata anesteziere sufleteasca si a mintii, care repetata prea des duce insa la un fel de instrainare de ceea ce ne inconjoara, la o incapacitate de a comunica cu cei dragi. Practicate indelung, Internetul, jocurile electronice devin si ele un substitut de viata reala, un inlocuitor artificial de comunicare umana, un mod de alienare periculos. Fireste, sunt si oameni care iau droguri in adevaratul sens al cuvantului, alcoolismul si dependenta de halucinogene fiind fenomene de masa in ultimul timp, cei care le utilizeaza numarandu-se fara indoiala printre cei mai singuri dintre pamanteni.
Mesajul este simplu: nu abuzati de nici unul dintre "drogurile" enumerate, daca nu vreti ca singuratatea sa se cronicizeze, devenind o permanenta. Natura ne-a pus la dispozitie mijloace mult mai sanatoase pentru a dobandi starea de bine launtric cu care ne-a inzestrat Dumnezeu.
</b><b>Efortul fizic, un medicament ideal
Dupa o jumatate de ora de gimnastica, dupa o alergare usoara de cateva zeci de minute sau dupa o ascensiune montana, atunci cand ne odihnim respirand lent si profund, apare o stare de relaxare placuta. Simtim un fel de caldura interioara, o usoara stare de euforie, iar dupa ce muschii s-au destins, avem o senzatie de siguranta de sine. Ne simtim calmi, lucizi, usor euforici, iar problemele noastre nu ni se mai par atat de grele. Suntem mai concilianti, mai entuziasti, devenind un mic focar de buna dispozitie, care chiar ii atrage si ii face curiosi pe cei din jur. Care sa fie secretul? De fapt, in acel moment, in organismul nostru sunt eliberate de catre creier adevarate medicamente antidepresive si reechilibrante, care ne imbunatatesc rapid starea launtrica si ne fac mult mai agreabili. Spre deosebire insa de abuzurile de hrana, de Tv, de alcool etc., care si ele declanseaza anumite reactii chimice in organism, efortul fizic nu da nici un fel de dependenta si, extrem de important, are efecte pe termen lung. Concentrarea vointei pentru a face efort, constiinta ca facem ceva benefic pentru noi si starea spontana de forta launtrica ce apare dupa aceste exercitii au un efect modelator foarte bun asupra caracterului. Concomitent cu armonizarea formei si intarirea corpului, vom dobandi armonie si forta interioara. Iar oamenii care se simt puternici pot mult mai usor sa fie generosi, pot adopta alte puncte de vedere, fara a se simti umiliti, pot sa-si asume faptul ca au anumite deficiente, fara a se simti surpati interior sau parasiti. Acesti oameni nu vor fi si nu se vor simti singuri niciodata.Ilie Tudor