Carte
Premiul Nobel pentru Literatura 2002
Supravietuitorul
Optiunile Academiei Regale Suedeze in decernarea celui mai prestigios si mai bogat premiu literar (un milion de dolari) nu se ghideaza doar dupa valoarea operei. Considerentele politice, geografice, biografice precumpanesc. Astfel incat, desi pe lista de finalisti se afla in fiecare an scriitori cu opera exceptionala, binecunoscuta in lume (inclusiv la noi), anuntarea laureatului ne ia adesea prin surprindere. Asa s-a intamplat si la 10 octombrie, cand a fost facut public numele premiatului Nobel pentru Literatura 2002: prozatorul si eseistul maghiar Imre Kert?sz. (In cei 101 ani de cand se acorda premiul, este pentru prima oara cand literatura maghiara capata aceasta recunoastere. Dintre tarile vecine, rusii au cinci scriitori laureati Nobel, polonezii - patru, sarbii si cehii - cate unul, numai bulgarii si noi - nici unul.)
Cum din bibliografia proaspatului premiat nu s-a tradus nimic, dupa cate stiu, in romaneste, m-am documentat pe Internet si iata ce am aflat. Imre Kert?sz s-a nascut in 1929 la Budapesta. Avea 14 ani cand a fost deportat la Auschwitz si Buchenwald, unde i-a pierit o parte din familie. El a supravietuit, s-a intors in orasul natal, si in 1948 si-a luat bacalaureatul, dupa care a inceput imediat sa lucreze ca jurnalist. Nu i-a trebuit mult ca sa inteleaga ca nimerise dupa sarma ghimpata a altui lagar, cel comunist, si dupa grave neintelegeri cu directia ziarului la care lucra, a fost concediat in 1951. S-a angajat un timp ca muncitor, dar si acolo spiritul sau independent s-a izbit de absurditatea si minciuna politrucilor. Asa ca din 1953 s-a decis sa devina scriitor si traducator liber profesionist, pentru a nu fi constrans la compromisuri. Si-a castigat existenta traducand mari scriitori si filosofi germani (Hugo von Hofmannstahl, Joseph Roth, Arthur Schnitzler, Elias Canetti, Freud, Nietzsche, Wittgenstein s.a.) si compunand librete pentru comedii muzicale, divertismente teatrale, adaptari radiofonice. In 1960 incepe sa-si scrie primul roman, intitulat "Fara destin", in care povesteste la persoana I, prin prisma unui baiat de 15 ani, experienta cumplita a lagarului de concentrare. Adolescentul care inregistreaza cu ingenuitate tot ceea ce i se intampla in vagonul de vite ce-l duce la Auschwitz, apoi in umbra marilor cosuri de fum, are un puternic instinct de supravietuire care il face sa nu dispere, sa indure chinurile, frigul, foamea, sa-si afle in solidaritate si fraternitate prilejuri de a se bucura. Viziunea originala, tulburatoare si provocatoare asupra temei Holocaustului este asemanatoare (cu patru decenii inainte!) aceleia a lui Roberto Benigni, din filmul "La vita e bella".
Odata manuscrisul incheiat, editorii din Ungaria socialismului-gulas i-au refuzat publicarea, gasindu-l "prea amar" pentru standardele epocii. Abia in 1975, romanul "Fara destin" e tiparit la Budapesta si primit cu indiferenta. A trebuit sa treaca inca zece ani pentru ca a doua editie sa fie un mare succes, iar cartea - prin traducerile in germana, franceza, engleza, suedeza - sa ajunga a fi socotita azi una dintre cele mai importante creatii literare din lume avand ca tema lagarele naziste. Au urmat alte volume cu filon autobiografic, intre care "Esecul", "Proces verbal", "Jurnal de galera", "Kaddish pentru copilul nenascut", "Un altul: cronica unei metamorfoze", "O pauza de gandire: pana cand plutonul de executie isi reincarca armele" - toate avand ca tema experienta omului fragil in timpul barbariilor secolului al Xx-lea. De-a lungul intregii sale opere, Imre Kert?sz cauta un raspuns la intrebarea daca mai e posibila existenta si gandirea individuala atunci cand oamenii sunt supusi regimurilor politice totalitare. Prin insumare, cartile lui alcatuiesc o reflectie profunda asupra destinului si absentei destinului, asupra libertatii si necesitatii de a supravietui, asupra moralei in sistemele opresive. Abia dupa 1989, Imre Kert?sz - care a fost si continua sa fie o persoana retrasa - si-a castigat meritata recunoastere in Ungaria, unde era mai putin cunoscut decat in Occident (in special in Germania). Lista premiilor cu care a fost distins e impresionanta: Premiul Uniunii Scriitorilor din Ungaria pentru intreaga opera - 1992, Premiul K-ssuth - 1997, Marele Premiu al Targului International de carte de la Leipzig - 1997, Premiul Herder - 2000 sunt doar cateva dintre ele. (Dupa cum se stie, premiatul Herder trebuie sa desemneze un tanar scriitor pentru un an de studii la Viena. Bursierul lui Imre Kert?sz a fost poetul si prozatorul clujean Jnos D?nes Orbn.)
Chiar daca m-am necajit ca nici in acest an Mario Vargas Llosa n-a luat premiul, iar Norman Manea al nostru (cu o bibliografie in multe privinte asemanatoare cu a lui Kert?sz si cunoscut prin traduceri in Occident) se pare ca a pierdut sansa de a aduce literaturii romane Nobelul mult dorit - din tot ce am putut citi pe Internet, am inteles ca scriitorul maghiar are mari merite morale si literare. Asteptam cu nerabdare traducerea in romaneste a cartilor lui, ca sa ne convingem la sursa.Adriana Bittel
Pictura
Rudolf Schweitzer-Cumpana
intre lipsa de fonduri si solidaritatea de breasla
Lipsa fondurilor, cand este vorba de cultura, impune o echilibristica deloc usoara intre compromis si solutii elegante. Oamenii de arta, nu atat prin statutul lor special, cat prin pudoare, nu-si pot clama nevoia de bani pentru ei insisi si pentru "meseria" lor, nu pot bloca drumuri, nu pot demisiona in bloc, nu au ce "ingheta"...
Fundatia care poarta numele pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpana, dupa interventii zadarnice facute in scopul subventionarii unei monografii destinate pictorului, a recurs in extremis la o solutie salutara: organizarea unei expozitii cu vanzare la U. Art Gallery, reunind lucrari de pictura, grafica si sculptura. R. Schweitzer-Cumpana (1886-1975) a fost apreciat de critica drept "un solar, pentru care lumina nu actiona, ca la impresionisti, dizolvand contururile, ci le punea mai puternic in evidenta". In tablourile sale "voluptatea materiei picturale se traducea in pensulatii largi, energice, intr-un dramatism al culorii, pe care un simt clar al echilibrului il fereste de excese" (Dan Grigorescu, "Idee si sensibilitate. Directii si tendinte in arta contemporana romaneasca").
Graficianul Marcel Chirnoaga, unul dintre artistii care au donat lucrari pentru aceasta expozitie, ne-a declarat: "E un fapt pozitiv pentru cultura nationala, e un castig pentru cultura intalnirea dintre public si exponate, intr-un asemenea context". "Omagiul discipolilor" prilejuieste astfel intalnirea cu lucrari semnate de Ion Salisteanu, Marin Gherasim, Vasile Grigore, Constantin Blendea, Ruxandra Ilfoveanu, Iulia Halaucescu, Adriana Boerescu, Constantin Daradici, Petru Vintila junior, Maria Babusanu, Emilia Dumitrescu, Constantin Nitescu, Toma Hirth, Valter Paraschivescu, Georgeta Grabovschi, Dumitru Radu.Claudiu Ionescu
</b>
<b>"Desant" cultural japonez la Bucuresti
Aproape 300 de japonezi s-au aflat la Bucuresti pentru a participa, intre 9-12 octombrie si, parte din ei, pana la 20 ale lunii curente, la Festivalul Japonia 2002.
Organizat de Fundatia Culturala Romana si Societatea Japonia-Romania (condusa de fostul prim-ministru Tsutomu Hata), sub patronajul Presedintiei Romaniei, Festivalul s-a inscris in programul national de promovare agresiva a marii culturi din Tara Soarelui Rasare. Cheltuind milioane de dolari in acest scop (nu e cazul Romaniei, unde o parte din banii publici sunt folositi pentru achizitii de masini de lux pentru ministri si parlamentari!), autoritatile japoneze si-au propus sa arate romanilor ca niponii nu sunt numai creatorii unui miracol economic, ci deopotriva purtatorii unei culturi multimilenare.
In mod fericit, saptamana japoneza a coincis cu implinirea a 100 de ani de relatii diplomatice cu tara noastra.
Platind respectul cuvenit unui astfel de eveniment, insasi Alteta Sa Imperiala, printesa Sayako, fiica imparatului, s-a aflat la Bucuresti, luand cuvantul la vernisajul expozitiilor de arta deschise la Muzeul Municipal. Festivalul a mai cuprins conferinte despre "spiritul samuraiului", demonstratii de lupta cu sabii traditionale, concerte (Filarmonica "George Enescu", dirijata de Joichiro Omachi), un recital de chitara, demonstratii de aranjamente florale, un recital de taiko (tobe) si shamisen etc. Creatorii de moda au avut ocazia s-o intalneasca pe celebra Yumi Katsura, deschizatoare de drum in domeniul vestimentatiei de nunta japoneze si creatoarea vesmintelor Papei Ioan Paul al Ii-lea pentru slujba de Pasti. Nadia Comaneci a purtat, de asemenea, la nunta sa o rochie Yumi Katsura.Ion Longin Popescu