"Fie painea cat de rea, tot ti-o fura cineva"
Toata campania anticoruptie declansata de Psd se duce de rapa daca "scandalul Vacaroiu" ramane fara urmari. Dezvaluirile din "Romania libera" nu sunt "facaturi" sau simple calomnii, dupa cum sustine presedintele Romaniei, d-l Ion Iliescu. "Romania libera" a publicat o serie de documente care demonstreaza, fara putinta de tagada, ca presedintele Senatului, al doilea om in stat, Nicolae Vacaroiu, este corupt pana in maduva oaselor. Fostul prim-ministru a continuat sa incaseze mari sume de bani de la banca pe care a nasit-o, Bid, si dupa ce alegerile din noiembrie 2000 l-au readus in prim-planul scenei politice. Scena de pe care d-l Vacaroiu a declarat sus si tare ca va purta o lupta nemiloasa impotriva coruptiei. Presedintia Bid a fost doar o actiune de moment a "specialistului", d-l Vacaroiu fiind, la constituirea acesteia, intr-un fel de somaj, intrucat Psd-ul se afla in opozitie. Nu conteaza cu ce bani s-a facut banca, nu conteaza ca ea s-a implicat in afaceri dubioase si ca s-a prabusit devalizand actionarii. D-l Vacaroiu si-a facut onest datoria ca presedinte si consultant in domeniu. El a renuntat la afacere de indata ce partidul sau a revenit la putere. Incredibila ipocrizie. Dovezile publicate de "Romania libera" il fac pur si simplu mincinos. Vajnicul luptator impotriva coruptiei, politicianul ferm care a administrat patru ani, din 1992 pana in 1996, economia tarii, s-a vadit cu nimic deosebit de miliardarii de carton, de "tunarii" ce si-au strans peste noapte averi fabuloase jefuind averea comuna capitalizata de intreprinderi de stat. D-l Vacaroiu ar fi trebuit, daca este atat de "curat" cum sustine, sa se autosuspende din functie si sa se puna la dispozitia Justitiei. Iar Psd-ul ar fi trebuit sa sustina o asemenea pozitie si, daca dovezile sunt certe, sa-l dea afara. Pentru ca, tocmai din cauza locului sau in ierarhia partidului, d-l Vacaroiu murdareste definitiv blazonul social-democratiei romanesti.
"Cazul Vacaroiu" este exemplar pentru clasa politica actuala. El arata ca protagonistul a intrat in joc nu pentru ca murea de grija tarii, pentru ca era convins de o perspectiva doctrinara, ci pentru capatuiala. Am mai scris ca majoritatea politicienilor romani s-au implicat in actiune dintr-un asemenea motiv. Principiul "conflictului de interese" nu s-a aplicat deloc in Romania postcomunista. Nenumarati deputati si senatori, de toate culorile si din toate partidele, au fost concomitent, in timpul exercitarii mandatelor, presedinti de Ca-uri, conducatori de firme, actionari la diverse companii. Cei mai multi au beneficiat de comisioanele "privatizarii" sau "au privatizat" in beneficii proprii. Majoritatea au devenit in timp "baroni locali", transformand circumscriptiile pe care le reprezinta in adevarate feude in care nimic nu misca fara stirea lor. "Celebrii" Oprisan, Mischie, Sechelariu etc. nu ar fi putut sa apara daca sub pulpana "partidului" nu si-ar fi aranjat afacerile fara sa-i deranjeze cineva. Parlamentarii romani fac legea si sunt imuni fata de ea. Pe "baroni" nu-i controleaza nimeni si nu-i opreste nimeni. "Partidul" insusi a devenit o afacere. Se cumpara locuri "pe lista" cu bani grei. Se dau "bani pentru partid". Se intelege de ce majoritatea politicienilor respinge votul uninominal. Un concurs individual i-ar matura din locurile in care s-au cocotat. I-ar face sa piarda imunitatea atat de mult cautata. I-ar face vulnerabili in fata legii. Pe scurt, politica n-ar mai fi o afacere.
"Cazul Vacaroiu" este insa si un caz mai special. Faptul ca al doilea demnitar al tarii, dovedit corupt, nu poate fi clintit din locul sau indica mai mult decat solidaritatea imorala a clasei politice. Se stie ca ridicarea imunitatii se practica in Romania doar pentru "catei" sau pentru cei care deranjeaza functionarea "sistemului". D-l Vacaroiu nu este "catel". Nu se ocupa cu gainarii marunte ca deputatul Gheorghiu. Presedintele Senatului reprezinta "sistemul", este unul dintre stalpii lui. Caderea d-lui Vacaroiu ar provoca o grava avarie a mecanismului sau functional. Nicolae Vacaroiu este unul dintre apropiatii presedintelui Iliescu. O excludere a lui ar face ca "gruparea Nastase" sa devina si mai puternica, sa domine Psd-ul. Or, d-l Iliescu nu vrea sa-si incheie cariera politica retragandu-se la pensie. Modul de a face politica al succesorului sau desemnat nu-i convine deloc. Despre conflictul latent intre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria s-a mai vorbit. Ca sa-si continue dominatia, d-l Iliescu este obligat sa-si sustina echipa. Ca, de altfel, si d-l Nastase. Cei doi lideri trebuie in consecinta sa inchida ochii la matrapazlacurile sustinatorilor lor. Sa-i certe, eventual, din varful buzelor si sa le ceara mai multa discretie. D-nii Iliescu si Nastase sunt, in fapt, prizonierii sistemului pe care l-au impus. Pe care de acum nu mai pot sa il schimbe, oricat si-ar dori sa marcheze "luminos" istoria tarii.
Dovedirea coruptiei d-lui Vacaroiu va avea totusi consecinte electorale. Milioanele de romani saraciti de tranzitie vor gandi de doua ori inainte de a vota un partid din care face parte un om ca presedintele Senatului. Psd-ul isi va continua pierderea de viteza, impingandu-si sustinatorii spre Prm. Alegatorii, dezamagiti de stanga si dreapta, vor opta, in disperare de cauza, pentru extremism. Aparentul "justitialism" Prm-ist va deveni si mai atractiv pentru cetatenii derutati de ticalosia politicienilor romani. Electorii nu vor mai realiza ca "scapa de dracul pentru a da de frate-sau". Pentru ca Prm-ul face si el parte din sistem. "Justitialistii" lui au promovat pe aceleasi scheme ca si politicienii din celelalte partide. Recentele scandaluri Neacsu - Mesca si Tunaru au dovedit ca in Prm conteaza doar fidelitatea (inclusiv materiala) fata de tribun. O preluare a guvernarii de catre Prm ar duce la mentinerea acelorasi mecanisme de exploatare a resurselor tarii, fara insa ca presa sa le mai poata dezvalui. Prima grija a activistilor si securistilor grupati in partidul extremist ar fi introducerea unei cenzuri severe pentru presa. Nu mai vorbesc de izolarea tarii si blocarea ei economica din partea democratiilor occidentale.
Sistemul politic actual din Romania a fost de la inceput fundamentat pe clientelism si coruptie. Alegerile pe lista, propuse in principiu pentru evitarea faramitarii partinice, s-au vadit a fi o modalitate de stimulare a regruparii mafiote a unor indivizi in jurul liderilor. Competitia axiologica intre personalitati a fost exclusa. Promovarea a devenit o sursa de acumulari banesti (pentru partide) si este vizata pentru posibilitatea de a realiza aceste acumulari (de catre indivizi). Institutiile Statului si-au pierdut autoritatea si legea a devenit un instrument prin care partidul majoritar, oricare ar fi el, isi ocroteste clientii. Pesedizarea sau cederizarea s-au impus ca practici curente, oricare cetatean intelegand ca fara aderarea la partidul guvernamental nu are sanse de a-si asigura existenta, fie ea si mizerabila. Rezultatele se vad si se simt in viata de zi cu zi a tarii.
"Cazul Vacaroiu" este o manifestare fireasca a sistemului. Piramida coruptiei ar fi fost incompleta fara varf. Un proverb romanesc spune ca "pestele de la cap se impute". D-l Vacaroiu este in varful piramidei si exemplul lui nu putea sa nu fie urmat si de altii. Nu trebuie sa se mire nimeni de faptul ca, in topul tarilor grav afectate de coruptie, Romania se afla pe un loc fruntas. Cata vreme actualul sistem politic va continua sa functioneze, ea va ramane acolo. Nu trebuie, deci, sa ne miram de ce pentru milioane de romani, ultima solutie a devenit plecarea, cu orice pret, in strainatate. Pentru ca "fie painea cat de rea, chiar aici, in tara ta, tot ti-o fura cineva", cum sustine - fara mila - slagarul unei tinere formatii.Toma Roman