Laptele si cornul
Nu se stie daca in scolile romanesti se va invata mai bine, dar cu siguranta se va manca mai bine. Profesorii se zbat de ani de zile sa primeasca ce au castigat pe hartie: bonurile de masa. Premierul le-a retezat-o scurt spunand ca, desi asa suna legea, nu va da bonuri de masa pentru ca sunt unii profesori care abia asteapta sa le preschimbe pe bautura. Chiar daca profesorii vor fi flamanzi, cornul si laptele pe care le-a promis Guvernul nu vor lipsi de pe bancile scolarilor. Este adaptarea unui program testat pana acum prin diverse scoli cu numar mare de absente. Programul, scump pentru Guvern si buzunarele noastre, costa multe milioane de dolari. E normal, peste un milion de copii ar trebui sa primeasca zilnic un pahar cu lapte si un corn. Membrii Guvernului spun ca este o mare reusita. Au imbinat din nou utilul cu placutul, au dat iama in banii publici si au mai crescut cateva procente in sondaje pe spinarea platitorilor de impozite. Dar, ca de obicei cand e vorba de bani, apar probleme. Deopotriva sufletesti si financiare. Licitatiile au fost castigate de firme care dadeau laptele la preturi care sfidau concurenta, iar cornul a fost pretaluit la sume care depasesc cu mult pretul pe kilogramul de grau. Si-apoi, gura lumii e sloboda, n-o astupa nici pamantul, inca si mai putin laptele si cornul Guvernului. Primii care s-au infruptat din laptele si cornul programului social au fost clientii de partid care au primit exclusivitatea livrarii. Li s-au dat pe mana sute de miliarde pentru a face cumparaturile de anul acesta. Ei trebuie sa creasca mari la stat si la punga, in ei e speranta partidului la alegerile de peste doi ani.
Desi au cornul pe masa si laptele in sistare, scolile n-au scapat de probleme. Intreaga suflare profesorala este pusa la grea incercare. E drept, copiii sunt obisnuiti de-acasa sa manance cornul in stare avansata de pietrificare. Firmele de panificatie pot aduce luni cornuri pentru intreaga saptamana. Ce facem insa cu laptele, se intreaba profesorii? Cand il turnam in pahare, la pranz sau in pauza mare? Cine il fierbe si cine il pune in pahare? Dirigintele sau profesorul de serviciu pe scoala? Unde fierbem laptele si cu ce? Cel care se ocupa cu partea de lactate a programei scolare este directorul sau se imparte treaba intre toate cadrele didactice? Cancelariile se pregatesc sa inaugureze, langa coltul fumatorului, coltul bucatarului unde, pe resou sau pe aragazul de voiaj, va fi fiert laptele. Iar daca in cancelarie nu se poate, vor stabili bucataria in biblioteca sau in laboratorul de fizica.
Scolile mici spun ca pot rezolva fara mari probleme dilemele reformei scolare. Laptele ar putea veni cu tot cu vaci in curtea scolii, de unde s-ar putea colecta cantitatea necesara. Mai greu e cu scolile unde invata sute de elevi in clasele mici. Nu poti veni cu cireada in mijlocul Bucurestiului. In aceste scoli, fabricantii ar trebui sa aduca zilnic cateva navete pline cu pungi de lapte. Problema e ce se intampla cu laptele dupa aceea. Directorii s-au plans ca nu au frigidere. Si e nevoie de frigidere, nu jucarie. Ba chiar de camere frigorifice, pentru ca nu s-a inventat inca frigiderul romanesc in care sa tii o suta de litri de lapte proaspat. In Capitala, directorii de scoli au convocat comitetele de parinti. Subiectul sedintelor: ce facem cu laptele? Singura solutie e ca oamenii sa bage mana in buzunare si sa dea scolii cat mai multe frigidere. Frigidere, masini de incalzit electrice si oale minune de o suta de litri. Sa vada si parintii ca nu ii e usor Guvernului sa se tina de programul social. In aceste scoli, parintii incearca sa distribuie rolurile in sceneta nationala scrisa de Guvern: ce fel de pahare sa cumpere, de plastic sau de sticla, cine va face de garda la bidoane, cine va pazi laptele sa nu dea in foc. Ca Guvernul iti da, dar nu-ti baga-n traista.N.C. Munteanu