O obraznicie
O propunere legislativa privind pensia parlamentarilor a trecut aproape neobservata prin mass-media. Intr-adevar, faptul ca "alesii neamului" vor sa-si asigure o batranete linistita - cu pensii de zece-douasprezece milioane - nu merita comentarii prea largi. Stirile despre incercarile de capatuiala ale reprezentantilor clasei politice din Romania au devenit banalitati. Nu merita o dezbatere un astfel de act atunci cand in tara si in lume se intampla evenimente mult mai interesante. S-a implinit un an de la atacul terorist din New York. Sua se pregatesc sa atace Irakul. D-l Nastase a mai "bagat o stramba" in raporturile cu d-l Iliescu. Primarul general al Capitalei a mai facut o declaratie incendiara in legatura cu Psd-ul etc. etc. Ce mai conteaza ca sase parlamentari oarecare, dintre cei care mobileaza tacut salile Camerei Deputatilor, au propus ca "alesilor" sa li se conserve statutul de "elita a natiei", si dupa iesirea din activitate. "Cum senatorii si deputatii nu beneficiaza de nici un spor, nici macar de vechime, avand o indemnizatie lunara unica, acestia nu pot valorifica nimic din potentialele drepturi salariale generale" au aratat - in expunerea de motive - initiatorii. Sarmanii alesi se simt discriminati fata de muritorii de rand care - nu-i asa? - beneficiaza si de vechime continua, si de diverse sporuri salariale care le asigura o fericita retragere dupa ce au trudit in patrie. Ca media pensiei obtinute de acestia este de doua milioane si ceva nu-i priveste decat pe ei.
Parlamentarii romani nu sunt la prima incercare de a dobandi pe viata un loc aparte in raport cu "ceilalti". La sfarsitul legislaturii trecute, un grup de douazeci de deputati mai varstnici din diverse partide au semnat o petitie prin care solicitau acordarea a minimum douazeci de salarii (de parlamentar) compensatorii pentru renuntarea la locurile de pe listele de candidati la viitoarele alegeri. Daca unor disponibilizati - au rationat ei - li se acorda compensatii pentru eliminarea fortata din "campul muncii", de ce nu ar primi astfel de bonitati si "alesii" care renunta de bunavoie sa-si mai sacrifice batranetea luptand, pentru binele tuturor, pe culoarele si la bufetul Parlamentului. In actuala legislatura, la inceputul lui iunie a.c., parlamentari din Psd si Prm au demonstrat ca gandesc la fel, initiind inca un proiect menit sa-i scuteasca, la revenirea in viata civila, de dificultatile si mizeria cotidiana in care se zbat pensionarii obisnuiti. Atunci, la criticile presei si la murmurul amenintator al milioanelor de napastuiti, care trebuie cu 2,1 milioane pe luna sa-si rezolve problemele de hranire si intretinere, medicamentele si deplasarile, conducerea celor doua partide a retras propunerea. Acum, initiatorii nu au de cine fi "mustruluiti". D-nii Mandroviceanu Vasile si Boiangiu Cornel sunt "independenti", iar d-nii Sotiris Fotopolos, Stefan Tcaciuc si Mihai Radan reprezinta "minoritatile". Doar d-l Pecsi Francisc face parte dintr-un partid, Udmr-ul, care nu s-a mai obosit sa-l contreze. Partidele parlamentare vor protesta, probabil, moale, pentru ca initiativa nu le apartine la urma urmei, iar deputatii si senatorii vor vota "dupa cum le dicteaza constiinta", adica pentru. Votul este, in fond, individual si secret.
Propunerea defineste in fapt mentalitatea parlamentarului roman si arata care sunt aspiratiile clasei politice din care face parte. Intrati pe "liste" pe diverse cai, de la simpatia "sefilor" (sau sefului) pana la cumpararea cu bani grei a locului care le confera prestigiu si imunitate, majoritatea "alesilor" se vadesc a fi perfecte nulitati atunci cand este vorba de decizii majore pentru soarta tarii. In Parlament, ei reprezinta "mlastina", o simpla masina de vot, fiind incapabili sa produca vreo initiativa de impact general sau sa judece individual vreo propunere legislativa. "Alesul" obisnuit, intrat in Parlament in siajul partidului din care face parte, se bucura insa de o serie de avantaje menite sa-i faca mai usoara "munca". Transport si cazare gratuite, cabinet parlamentar cu secretara (obligatoriu tanara) si alti angajati, delegatii in strainatate cu "diurna", concedii asigurate in regim special si tratamente medicale gratuite. Ca sa nu mai vorbim de imunitatea garantata atunci cand marile sau micile lor invarteli sunt dezvaluite publicului. Majoritatea parlamentarilor au, fie si numai dupa un mandat, apartamente si vile somptuoase, firme puternice, administrate de rude sau prieteni, conturi grase, realizate din "comisioane" sau simple "pile" puse intr-o situatie sau alta. Cei mai multi se transforma, alaturi de alti lideri marunti, in adevarati "baroni locali" pentru circumscriptiile in care au fost votati. In judete nu misca nimic fara acordul lor. Impreuna cu mafiile zonale, cu acordul "partidului", ei stapanesc totul, fac si dreg totul, impart dupa plac fondurile Statului si ajutoarele internationale. Cazurile Mischie sau Oprisan, Gheorghiu sau Marza reprezinta doar varfuri ale aisbergului coruptiei in care sunt implicati parlamentarii. Si ele au devenit publice, datorita unor "conflicte de interese", de cele mai multe ori cu iz personal.
Culmea este ca alegatorul nu-i poate amenda. Parlamentarul roman nu este responsabil decat fata de partidul care l-a nominalizat pe "liste". El poate face orice pentru ca, daca partidul sau are audienta, va reveni mereu acolo unde crede ca-l cheama "menirea": in Parlament. Cu conditia, evidenta, sa asigure "bani pentru partid", sa voteze docil propunerile partidului, sa nu stanjeneasca in vreun fel aspiratiile liderilor. Pentru parlamentarul roman nu conteaza, de altfel, nici doctrinele, nici programele si ramane "fidel partidului" doar atata vreme cat acesta ii garanteaza locul pe lista si in viitor. Sunt cunoscute exemplele unor "migratori" care au strabatut, in ultimele legislaturi, tot spectrul politic. Relatia "prin lista" s-a vadit pana acum o sursa continua de coruptie si imoralitate. De aceea nu trebuie sa mire pe nimeni faptul ca parlamentarii romani nu vor vota, probabil, vreodata trecerea de la votul "pe lista" la cel uninominal. Cand candidatul raspunde direct in fata alegatorilor de "prestatiile" sale, partidul devine mai putin important ca "manta pentru vreme rea". Parlamentarii romani alcatuiesc o "familie". Se cunosc intre ei, isi stiu tabieturile si inclinatiile, apucaturile si gusturile. O familie nu isi abandoneaza niciodata membrii, fie ei buni sau rai. Propunerea "pensiilor de serviciu" este o prelungire fireasca a acestei situatii. "Alesii" ar renunta la ea doar daca ar avea certitudinea ca vor fi... alesi pe viata.
In contextul actual din Romania, noua initiativa parlamentara este o obraznicie. O palma peste obrazul milioanelor de oameni care isi tarasc cu greu viata de la o zi la alta. Cu ce se deosebeste medicul Vasile Mandroviceanu de miile de medici pensionari care traiesc cu doua-trei milioane pe luna? Ce merite are in plus anonimul Cornel Boiangiu fata de milioanele de anonimi care nu au avut sansa unei "liste" pe care sa ocupe un loc caldut? Se apropie o iarna trista, pe care scumpirile succesive la carburanti, alimente si medicamente o vor face extrem de dura. Multi oameni se intreaba deja cum ii vor supravietui. Tara arde si "alesii" se piaptana. Numai ca, pana la urma, toate au o limita. Pana in 1989, si altii se credeau, in Romania, pusi pentru totdeauna in fruntea bucatelor. Senatori de drept ai unei tari saracite si distruse. Asemanarea e izbitoare, desi a trecut de atunci atat de putin timp.Toma Roman