Cinema
Semne bune toamna are...
Dupa ce aproape un deceniu, in ograda cinematografiei romane, roadele toamnei nu s-au vazut aproape deloc, anul acesta, anotimpul pare sa-i fie prielnic si filmului autohton. Din scurta convorbire pe care am avut-o cu d-l Decebal Mitulescu, presedintele Centrului National al Cinematografiei (C.N.C.), am aflat unele amanunte imbucuratoare.
- In primavara acestui an s-a sarbatorit un eveniment notabil: un Secol de cinema romanesc, prilej de evocare si celebrare a marilor noastre valori din lumea celei de-a saptea arte. Iubitorii filmului sunt insa dornici sa stie ce se intampla azi in productia autohtona de filme. Cum stam cu prezentul? Ce s-a intamplat - notabil - de la numirea dvs., in ianuarie 2001, in functia de presedinte al C.N.C.?
- As aminti, in primul rand, finalizarea celor 12 filme aflate in acea perioada in productie. Dintre ele, "Marfa si banii", realizat de Cristi Puiu, a devenit intre timp o prezenta cunoscuta pe "piata" nationala si internationala, prin incontestabila sa valoare. De altfel, tin sa va reamintesc ca acest film a figurat in "Quinzaine des r?alisateurs" la Cannes, in 2001. E o prezenta care, pe acest "culoar", echivaleaza cu un mult ravnit premiu. O excelenta cariera internationala a avut si are filmul lui Sinisa Dragin - "In fiecare zi, Dumnezeu ne saruta pe gura" (pelicula solicitata si prezentata in vreo 30 de festivaluri si reuniuni internationale prestigioase). Culmea este ca aceste filme se bucura de o viata mai buna in strainatate decat la ele acasa... As aminti, de asemenea, faptul ca in aceasta perioada am elaborat - impreuna cu initiatorul ei, regizorul Sergiu Nicolaescu - noua Lege a Cinematografiei. Ea se afla acum la mediere, in comisiile de cultura ale celor doua Camere. E vorba de unele puncte de vedere diferite in ceea ce priveste cateva aspecte care nu sunt esentiale, din fericire.
- Dupa stiinta mea, aceasta ar fi cea de-a treia Lege a Cinematografiei elaborata in perioada de dupa Revolutie. Ce aduce ea nou, d-le presedinte?
- Aduce elemente deosebit de importante, care nu figurau in legile si ordonantele anterioare. Legea asta asigura un sprijin substantial din partea Statului pentru productia de filme romanesti. Vreti amanunte? Iata-le, desi nu e vorba de "amanunte", ci de lucruri esentiale: Legea permite alocarea din partea Statului a unui sprijin de 80% din bugetul filmului. De asemenea, ea prevede facilitati fiscale si vamale privind in primul rand importul de utilaje specifice necesare etc.
- In urma cu doua-trei decenii, in anii "buni" ai productiei de filme nationale, ne obisnuisem cu totii ca, odata cu sosirea toamnei, sa se deschida la cinematograful "Scala" "sezonul filmului romanesc". Sunt sperante ca aceasta "minune" sa reinvie?
- Eu zic ca stam destul de bine - fata de ceea ce se intampla pana mai ieri.ÊIncepand cu aceasta toamna, la cinematograful "Scala" se vor prezenta, cam pana pe la Craciun, vreo 6 filme "nou-noute". Primul pe lista, cu premiera in 27 septembrie a.c., este "Occident", in regia lui Cristian Mungiu. E vorba de un film care a fost si el prezentat in prestigioasa "Quinzaine des r?alisateurs", in acest an la Cannes. Asa incat nu are rost sa mai vorbim despre excelenta sa calitate. Ii urmeaza, intr-o cadenta... ritmica, filmul lui Serban Marinescu, "Turnul din Pisa", apoi cel semnat de Nicolae Margineanu, "Binecuvantata fii, inchisoare", apoi "Raport despre starea Natiunii", semnat de Ioan Carmazan. La inceputul lunii decembrie - sper - vom prezenta filmul de autor al Malvinei Ursianu: "Ce lume vesela!".
- Si o ultima intrebare: cum stam cu salile de cinematograf, cunoscuta fiind starea jalnica, as zice chiar rusinoasa, in care se afla majoritatea lor?
- La sfarsitul acestui an - ori poate mai devreme - Romania Film urmeaza sa se transforme in societate comerciala. Odata cu acest "act", se vor scoate la vanzare cam 250 de sali. Din aceasta vanzare (speram sa fie de succes) vor aparea banii cu care sa reparam cele aproximativ 100 de sali pe care si le va pastra Statul si care, dupa cum pe drept spuneti, se afla intr-o stare jalnica. Abia atunci va vom putea lansa - cu inima deschisa! - invitatia: "Poftiti la Cinema!".Silvia Kerim
Pentru cine se canta la Mamaia si la Brasov?
Teoretic, cele doua festivaluri ajunse la a n-a editie sunt organizate pentru publicul din sala, pentru cei aflati in fata televizoarelor, pentru continuarea traditiei si, deloc in ultimul rand, pentru bani. In ceea ce priveste partea financiara, organizatorii si producatorii acestor doua festivaluri cu nume, care ar putea angrena o mica industrie in urma lor, nu stiu sau nu-si bat capul sa scoata vreun ban in plus. Nu exista la vanzare tricouri, sepci, insigne cu sigla festivalului, nici macar un program de sala de calitate. La Mamaia, se credea ca preluarea festivalului de catre o televiziune particulara va insemna incetarea sforilor trase, macar pentru faptul ca o jurizare corecta ar aduce in timp o crestere a audientei, urmata de valorificarea spatiului de reclama. Dupa cum se stie, festivalul s-a incheiat in huiduielile generale ale unui public care s-a simtit din nou inselat pe fata. S-a mers pe ideea "lasa, ca pana la anu uita si dau din nou drumul la televizor". Fotbalul romanesc, cu care atata ne mandream in lume dupa 90, a ajuns aproape de faliment din cauza acestor aranjamente, muzica romaneasca, si asa abia pe linia de plutire, unde mai poate ajunge? Tot legat de aspectul financiar, am ramas dezamagit de lipsa de reactie si simt practic a brasovenilor. Un festival ca "Cerbul de Aur" ar trebui sa fie asteptat de un oras frumos, cu asemenea potential turistic si traditie, ca painea calda, ar trebui serbat de intreaga cetate. Cand colo, in afara traficului aglomerat si al cordoanelor de jandarmi, nimic nu anunta ca in oras e un mare eveniment. Pe la ora 23 incep sa se inchida terasele si restaurantele, iar la 1-2 noaptea, cand se termina concertele, artisti, turisti, ziaristi orbecaie pe strazile pustii, cautand un loc unde sa manance si sa bea ceva. In singurul restaurant deschis in toiul noptii urla manele si se danseaza cu burtile goale pe mese...
***
In numele unor transmisii Tv care n-au impresionat pana la urma pe nimeni, spectatorii din salile de concert au fost tratati cu fundul de catre organizatori. La Mamaia, in primele seri, cei care nu si-au mai gasit locuri pe scaune au stat inghesuiti ca sardelele la gurile de intrare in Teatrul de vara. Pe scari nu aveau voie sa stea, pentru ca... se vedea la televizor! La Brasov, o scurta privire aruncata la scena spunea totul despre locul spectatorilor pe listele de prioritati ale organizatorilor. O fantana arteziana care susura tot timpul, amplasata intre artisti si spectatori! O scena atat de inalta, incat cei din primele 20 de randuri stateau cu gaturile intinse, ca sa vada macar capetele cantaretilor!
Totul pentru o transmisie Tv "grandioasa", gen anii 80, cu spectatori cuminti, stand cu mainile in poala. De multe ori, oamenii de ordine de la "Cerb" i-au obligat pe spectatorii care voiau sa fie mai aproape de artisti, sa se bucure ca la un adevarat concert, sa se intoarca la locurile lor (!) si sa stea pe scaune. La sfarsitul concertului Scorpions - prestatia nemtilor n-a mai lasat pe nimeni sa stea jos, inca de la prima piesa -, cei din fata scenei erau usuiti: "Hai, plecati acasa! Ce mai vreti acum, v-am lasat sa dansati, sa urlati, plecati acas!".
Daca va deranjeaza atat de tare spectatorii, de ce nu amplasati scena sus, pe Tampa, iar publicul va sta frumos in Piata Sfatului, cu un televizor mic in brate? Ce mai conteaza emotia, comunicarea intre artist si spectator, care de fapt sunt sarea si piperul unor concerte?
"Cerbul" de anul acesta a avut meritele sale: un plus de prestanta si de credibilitate, recitaluri bune, unele sustinute chiar de trupe romanesti si, foarte important, absenta playback-ului (in afara show-ului jalnic, Tatu) .
Impresia generala a fost insa ca tinta nu a fost crearea unui eveniment de exceptie, a unei sarbatori muzicale, ci realizarea unui simplu show de televiziune si bifarea unei noi editii a "Cerbului". Si e pacat ca nu vede nimeni ca oamenii au nevoie de spectacole, vor sa iasa din case, sa lase un pic televizorul de acasa si sa fie impreuna, iar pentru asta sunt dispusi sa cumpere - asa cum s-a intamplat la "Mamaia" si la "Cerb" - toate biletele puse in vanzare. Tineti neaparat sa-i goniti inapoi, in fata televizorului?Iulian Ignat
Carte
</b><b>Selectia Formula As
Mihai Pelin, "Opisul emigratiei politice. Destine in 1222 de fise alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii", Editura Compania (tel. 211.59.64), 360 pag., 150.000 lei. Opis inseamna, dupa editorii cartii, "inventar al informatiilor la care autorul a putut avea acces, dus de hazardul preocuparilor sale, dar si de bunavointa custozilor diferitelor fonduri". Un opis al emigratiei, fie el si numai al emigratiei politice, nu este usor de realizat. Chiar daca respectivul autor a reusit sa ajunga la "surse" la care putini oameni au acces, chiar si astazi, cand Cnsas-ul administreaza o parte din dosarele Politiei politice, ale Sigurantei si/sau Securitatii. Desi nu se vrea un "dictionar", Opisul nu poate totusi insirui mecanic, in ordine alfabetica, dosarele intocmite de Siguranta si/sau Securitate unor cetateni care, nascuti in Romania, au parasit tara voluntar, din varii motive, intre 1940 si 1990. Oricare Politie politica manipuleaza datele celor cercetati, in functie de interesul detinatorilor conjuncturali ai puterii. O preluare bruta a acestora ar risca, in consecinta, sa adanceasca blamul moral sau minciuna sub semnul carora au stat - in "dosare" - destinele unor oameni vinovati doar de faptul ca, la un moment dat, au intrat in opozitie cu un regim totalitar (din 1940 pana in 1990, Romania a stat sub trei dictaturi: regala, antonesciana si comunista), care exclude, prin definitie, orice manifestare independenta, orice reactie individualista. Mihai Pelin a trebuit deci, inevitabil, sa restabileasca adevarul, prin scurte comentarii critice, atentionari sau puneri la punct, tocmai pentru ca "datele" au fost adesea deformate intentionat, in functie de interesele sau aspiratiile momentane ale celor care au exercitat puterea. Intotdeauna un sistem social blamabil incearca sa se "albeasca" in fata lumii atat prin propaganda oficiala, prin potemkiniade deliberate, cat si prin "utilizarea" (citeste santajarea, coruptia, amenintarea) propriilor cetateni stabiliti in afara, unii dintre ei deveniti personalitati culturale recunoscute (cum ar fi Eliade, Cioran, Ionesco, Palade etc.). Cei care vor parcurge Opisul vor constata cat de absurda devine, in timp, atitudinea Politiei politice fata de emigranti, clasati pe categorii de interes, de la "dusmani inconciliabili", care "in caz de identificare" trebuie retinuti, pana la posibili colaboratori, carora trebuie - prin diverse mijloace - sa li se stimuleze sau impuna cooperarea. Securitatea nu a inteles niciodata ca, pentru a conta pe sprijinul emigratiei (care a ramas, in esenta, deschisa spre tara), altele trebuia sa fie relatiile cu ea. "Una din urmarile dramatice ale acestui proces (de manipulare a celor plecati - n.n.) a fost izolarea diasporei. Atunci cand sistemul socialist a intrat in degringolada - scrie autorul - Romania a fost singura tara din Europa de Est care nu a putut conta pe relatiile amiabile cu emigratia ei. Nici autoritatile de la Moscova nu au impins atat de departe dusmania cu cetatenii stabiliti in strainatate. Situatia nu s-a imbunatatit substantial nici azi, cand noul regim politic incearca s-o <<vopseasca>>, infiintand tot felul de comitii si comitete incadrate cu nepoti si intelectuali de paie si tratand emigratia cu promisiuni desarte. Putine sunt personalitatile marcante din exil care au venit in intampinarea noului regim de la Bucuresti si putine sunt temeiurile reale ale unei eventuale bunavointe a <<plecatilor>> fata de tara."
Cei care vor citi fisele celor 1222 de nume selectate dintre zecile de mii de romani care au parasit tara intre 1940 si 1990 vor avea mari surprize. Alaturi de adversarii neconditionati ai regimului totalitar, pentru care se sugerau diverse mijloace de "neutralizare", apar si "caii troieni", disidentii "cu voie de la stapanire", trimisi in emigratie cu "misiune", defectorii - condamnati penal in tara si urmariti pentru anihilare in afara, cetatenii vanduti, pur si simplu, de Securitate pe sume pentru care nu s-au dat niciodata chitante. Cititorul va fi uimit si de meticulozitatea smintita a functionarilor acestei Politii politice, de "candoarea" lor, atunci cand informatiile pe baza carora au elaborat "fisele" au fost fragmentare sau insuficiente. Mihai Pelin a incercat o riscata exorcizare a unora dintre "actiunile" detestatei institutii, demitizand concomitent impresia de omnipotenta si omniscienta cu care a intrat in mentalul colectiv. Opisul ar putea fi, desigur, citit ca un pasionant roman politist, daca n-ar fi vorba de radiografia rece a unei tragedii care a marcat - si marcheaza inca - istoria recenta a Romaniei. Pentru cei interesati realmente de soarta tarii (care e alcatuita din oamenii ei), Opisul constituie un element in judecarea trecutului. Trecutul, se stie, isi pune intotdeauna amprenta asupra prezentului si conditioneaza viitorul. El trebuie, de aceea, cercetat fara patima, oricat de dureros ar fi, ca sa nu se mai repete.Toma Roman