</b><b>Eugenio Umberto Di Gaspero</b><b>- Presedintele Comunitatii Italiene din Hateg -</b><b>"Daca, prin absurd, s-ar declansa un razboi intre Romania si Italia, eu ar trebui sa ma sinucid"
In urma cu peste 100 de ani, pe domeniile montane ale contelui Kendefy (Candea) Gavrila din zona Hategului, un antreprenor italian pe nume Pecol a angajat exploatarea masei lemnoase din Retezat. Pentru lucrari, patronul a adus muncitori specialisti din Italia, din provinciile Udine si Belluno. Era sfarsitul secolului al Xix-lea, perioada in care emigrarea din ratiuni economice a italienilor a cunoscut un adevarat boom. Nu mai putin de 60 de milioane de italieni traiesc astazi in afara granitelor Italiei. Daca cei mai multi au trecut Oceanul, in America, s-a intamplat ca unii sa apuce calea Rasaritului, stabilindu-se in Romania (la Iasi, Targoviste, Bucuresti, Craiova, Braila etc.) Bellunezii si udinezii din Hateg si-au legat soarta de exploatarea padurilor, meserie grea, invatata in muntii din nordul tarii lor. Multi dintre ei s-au stabilit in Santamarie Orlea, Petrosani, Deva, Densus, Totesti, Rau de Mori. O lume prea putin cunoscuta noua, romanilor, a carei istorie a fost tinuta sub tacere de regimul comunist.
</b><b>***
Sediul Comunitatii Italiene din Santamarie Orlea se afla intr-o incapere a fostei cooperative de consum. Pe peretii proaspat varuiti, cateva fotografii de epoca amintesc de vremurile patronului legendar Pecol, cand lemnele de foc erau gratuite pentru toti lucratorii italieni, romani, ruteni si hutuli. Aduse la lumina din cotloanele in care au fost ascunse de Securitate, au fost inramate si afisate cu mandrie la vedere. Trei barbati cu mustati lungi, rasucite, cu palarii si veste de stofa in dungi, cu ceasuri de buzunar atarnate de lanturi de aur, cu lulele in mana dreapta par multumiti de viata pe care au dus-o in Romania Mare. Sunt Di Lazzaro, Pagagna Emilio si De Valerio Antonio, "tapinarii" care au fost obligati, in anii "50, sa renunte la cetatenia italiana, pentru a nu strica "puritatea" societatii staliniste. Povestea lor si a altora ar sta bine intr-un roman de epoca. Sositi pe urmele Imparatului Traian in Dacia, lemnarii din nordul Italiei aveau sa ramana definitiv in tara parasita de stramosii lor, in urma cu peste 1700 de ani. Si aveau sa devina, ca si legionarii si centurionii de altadata, romani, impartasind cu populatia locala aceeasi soarta, aceleasi bucurii si necazuri, de-a lungul ultimei sute de ani din istoria moderna a Romaniei. Eugenio Umberto Di Gaspero, presedintele Comunitatii italiene din Hateg, este pensionar, fost contabil in cooperatie. In 1953, a renuntat fortat la cetatenia italiana. Pe parintii sai i-a chemat la fel de frumos: Di Gaspero Vittorio din Ponteba si De Valerio Rosina din Longarone, provincia di Belluni. Si urmasii sai au nume italienesti: Luigi Giuseppe si Sandrino Romano. Si sotia: Margaretta Cimenti. Plin de viata ca un adevarat "broscar", bellunezul din Santamarie Orlea a ales sa se lupte pentru drepturile celor 165 de italieni care mai traiesc in Hateg. Are rabdare si timp. "Dumnezeu", spune, "m-ajuta sa nu mor asa iute, pana nu le vad pe toate in ordine. Altii au plecat in Italia, au dat bir cu fugitii. Eu insa am stanca asta-n mine, sa stau aici! Si baietii mei vor sta aici. Cu pensia mea, oricat de mica. Eu pentru ea am muncit aici. Pana m-oi duce dincolo, la tata..."
</b><b>"Egregio Signora, ne-ati uitat, dom"le!"
- Ca italian din generatia a Iii-a, ati avut norocul de a trai reluarea cetateniei bunicilor dvs. Faceti parte dintr-o mare diaspora si-mi imaginez ca primiti un sprijin substantial din partea Romei. Traiti, oricum, pe pamantul Romaniei, "fiica" cea mai fidela Italiei, din toata latinitatea...
- Uita-te dumneata in coltul acela. Ce vezi? "Giocatoli per bambini", ajutoare de la tara-mama. Ca le-am zis: "Mai, bage-se dracu"n voi, astia din Italia, nu puteati trimite niste bluzite, niste chilotei, ceva... Trimiteti jucarii, zurgalai? Ii bine si-asa...". Asta, desteptu" din Italia, la telefon: "Ciao, Eugenio! Come stai?". "Bongiorno, signore presidente", zic. Bene. Auzi? El ma-ntreaba ce fac. Dar nu ma-ntreba ce fac, ma! Intreaba-ma daca avem ce ne trebuie! Voi sunteti acasa. Noi am ramas aici, parasiti de voi. Ca asa i-am spus si ambasadoarei Italiei, cand m-a chemat la Bucuresti. M-am dus eu, impreuna cu Di Lazaro Tiberio, inginer la Faur, si cu De Guido, inginer la Ocolul Silvic Rau de Mori. Ne-or dat pe mana preotului Ambasadei si a unui ziarist de la "Oggi". Am cerut scuze, ca stiu sa vorbesc numai in dialectul bellunez, cu care am crescut cu bunica acasa. N-am vrut sa vorbesc limba italiana literara. Mi-am zis: "Vrei sa stii cine sunt? Coboara tu la mine, n-o sa vin eu la tine, sus!". Le-am spus: "Suntem 165 de italieni. Pe copii ii voi duce la scoala italieneasca chiar si fara ajutorul vostru. Daca ungurii cer, eu de ce nu?". Ne-au mutat in sala de receptie, unde ne-am scufundat in niste fotolii de piele, pana"n gat. A venit un nigerian de asta, un african, la livrea si cu tava de argint cu cafelute. A intrat si ambasadoarea si atunci am scos din traista o litera de palinca de 60¡ si un pachet de picioare pulite (curatate) de broaste prinse de mine in munte. Niste picioare, jos palaria! Si copiii mei mananca, si eu, si Silvano, si toti. Si am spus cu voce tare catre doamna aceea parfumata si eleganta: Egregio signora, ne-ati uitat, dom"le! Nimeni nu stie de noi; exista vreo evidenta undeva, sa stiti despre noi? De ce nu ne primeste Italia sa muncim? Am trimis zeci de scrisori, am o arhiva de scrisori. Pana una-alta, uite care-i socoteala: cetatenia inapoi! Si ne-au dat-o, dom"le.
- Banuiesc ca ati plecat imediat in Italia, in prima vizita pe pamantul strabun. Cum a fost?
- Am ajuns la granita romaneasca si mi s-a spus cam asa: "Pasaportul asta-i fals!" "Cum fals, domnule, pasaportul emis de Ambasada Italiei? Da telefon, eu nu ma dau jos din tren." "Bani aveti?", zice un baietan in uniforma. "Am." "Cati?" "700 de marci." "Ce faci cu ei?", se obrazniceste granicerul. "Ce sa fac, ii beau. Trag doua chefuri. Treaba mea ce fac cu banii." In Italia n-am stat decat cinci zile, am zis ca poate-i pacalesc sa vina sa faca o scoala si o capela la Hateg. Sa se roage oamenii in limba lor, ca si matul racaie seara in nisip, inainte sa se culce. Am rabdare cu birocratii astia, fiindca stiu ca timpul coace ciresele. Vom cumpara un apartament cu trei camere in Hateg, unde vom stabili sediul Comunitatii, de ce nu? Ungurii au obtinut tot ce si-au propus, tiganii la fel. N-ati auzit? Isi permite ala de la Sibiu sa-si faca statuie langa statuia lui Mihai Viteazul din Selimbar; acolo, sa ma trasneasca de-oi minti, vrea Cioaba sa-si faca statuie. Ii da voie? Daca el cere, cum sa nu-i dea? Doamne, si eu sa nu cer o scoala pentru copii? Ca eu sunt italiano vero, nu asa, ca aia... cateaua noastra a puiat la Longarone sub pod... Guvernul roman ne plateste chiria si telefonul, avem un reprezentant in Parlament, Romania ne-a fost ca o mama adoptiva. Dar de ce Italia nu ne baga in seama? Or adus bellunezii la Petrosani tiruri cu ajutoare, utilaje medicale, medicamente, giocatoli per bambini... Ca zona defavorizata, ca mineri, ca una, ca alta. Au vrut sa ma traga si pe mine de nas, cu pacalelile lor. Pe mine nu ma prostiti. Eu nu musc asa usor.
</b><b>"Daca ar fi venit Regele in 1990, alta ar fi fost soarta Romaniei"
- Stiu ca in anii "50 ati fost deportat. Nu v-au placut niciodata comunistii si nici dupa Revolutie n-ati prea agreat Puterea. In curand se vor implini 13 ani de la caderea dictaturii. Cum a evoluat, dupa parerea dvs., Romania?
- Mai intai sa privim oleaca inainte de venirea comunismului. Pana in "48, leul romanesc a fost dolar, dom"le. Valuta, domnul meu. Noi am avut omenie-n lumea asta cum n-o avut nimeni. "Romania e pulita", spuneau italienii. "Si puo vivere bene". Dupa alungarea Regelui, in "47, nici nu vreau sa ma gandesc. A venit dezastrul. Mare prostie a fost in capul romanului. Iar astazi, multi vor sa mearga retro. Voteaza retro. Numai la Majestatea Sa Regele nu s-a gandit nimeni serios. Sa fi venit Majestatea Sa in "90, stii unde era Romania azi? Uite-asa facea catre Ungaria: vira, du-te la Mongolia, acolo de unde-ai venit, hai, fuga, fuga de-aici! Stii ce era la noi? Numai ca nu-l lasau... Asa suntem noi, ca besina dracului... Am dat cu piciorul monarhiei.
- A fost o greseala?
- Nu o greseala, a fost o catastrofa, domnule. Si italienii il aduc pe urmasul lui Vittorio Emanuelle, incet-incet, sa nu caraie comunistii... Daca Majestatea Sa Mihai ar fi fost la Cotroceni, mergea la verisoara Elisabeta din London: verisoara draga, as avea nevoie de 5-6 miliarde... Un imprumut... Mergea si la Olanda, Spania, Belgia: impinge, draga, cata mine vreo cativa investitori, o companie de facut drumuri; pune o vorba buna la fondurile alea gratuite... Ai vazut Spania dupa Franco? Ce-a ajuns Spania? Nu uit ca spaniolii stateau pe malul Atlanticului si al Mediteranei sa vada cand vine vreo scandura, vreun lemn, ceva, di pa mare. Oameni cu caprele pe pietre. Astazi se uita la tine uite-asa, de sus! Sa te cheme pe tine roman si sa le culegi capsunile? "Tu-i mama ma-sii azi si maine..." Capeti icter cand te gandesti! Ca ne-or mancat rusii 30 de ani petrolul si graul si ne-au luat tezaurul, aia nu-i voie sa zici nimic, nuu... Trebuie sa taci... Ne-a condus pana-n "89 un nima-n drum... da" si dupa aia...
</b><b>"Daca eu tac, ala tace, voi taceti si nu-i prindeti de gat, sigur ca merge prost!"
- Am citit intr-un ziar un reportaj intitulat "O rezervatie de italieni". Era vorba despre italienii din Hateg. Chiar va simtiti ca intr-o rezervatie?
- Ce rusine mi-o fost, domnule... Ce, noi suntem indieni? Ce jurnalist e ala? Ca si noi platim la fel impozite, la casa, la gradina, azi-maine imi da impozit si pe fantana, si p-orma imi da si pe horn. Suntem loiali tarii noastre, Romania, si dorim inflorirea ei, cu tot dragul. Ne declaram cinstit veniturile.
- Care este lucrul care va deranjeaza cel mai mult in viata romaneasca de azi?
- Plansul, jelania continua. Unde-ai auzit sa moara romanii de foame? Ardeau padurile de seceta, dadeau cote, luau cartoful din gura copiilor si-l dadeau la comunisti; o fost razboi, dar n-am auzit ca romanul sa se planga ca acuma... Vai de mine, ca murim de foame... Dadeau papura si paiele jos de pe casi, sa le dea la vite... Dar nu se plangeau ca acuma. Dadeau vaca pe un sac de porumb. Dar or mars inainte, cu Biserica, s-or rugat, si Dumnezeu le-o dat. Acuma: sa-ti dea Statul pita si sa-ti dea statul si de lucru. Dar du-te si cauta-ti! O chem pe una sa aleaga cartofi, ca am 25 de ari cu cartofi. "Eu?", zice. "Pai am liceul, domnu" Eugen!" Ministerul ma-tii, pai tu, cu liceul, nu stii sa manci cand o veni iarna? Macar trimite-l pe barbat"tau. "Pai, e la bar, face-o bila..." Cum vine asta? Eu beau cafea varsata, cu 100.000 kila, iar ei beau Elita verde, cu 50.000 pachetu" de un sfert. Si vin sa le dau pita, la poarta. Mai demult, erau doua alimentare in Hateg, Dalin si Buzgar. Azi, sunt 60. Si pline. Traiesc rau? Du-te la scoala si vezi copiii cum sunt imbracati. Vezi-i cu celulare, domnule. Le dau parintii pachetelul de acasa, cu cascaval, salam de Sibiu sau dulceata; il arunca-n cos. Femeile de serviciu de la scoala isi cresc porcii cat taurii. In locul sandviciului, isi cumpara croissante cu 10.000 lei. Isi cumpara apa, nu mai beau de la tuturas. Se traieste rau, da? Si benzina... Pai, daca scumpeau taranistii "aia prosti" benzina cum fac astia, erau decapitati, ii impuscau. Acum doi ani, s-au dat 1000 de miliarde de lei la taranime, in loc sa se cumpere recolta. Depozitele de cereale de pe valea noastra au devenit depozite de haine second hand. Taranii stau cu graul nevandut, pentru ca la Bucuresti nu se gandeste cu capul. Ar fi avut Tara Romaneasca bogatie, domnule... Uite asa-si facea mustatile... Radeau oamenii, domnule... Dar asa? La Combinatul Siderurgic din Hunedoara sunt 20 de directori. Siderurgistii de la Calan vor sa devina maghiari. Pai, se poate? Saracu" Antonescu... Zic unii ca esti rau ca vorbesti, ca ai ceva cu ei. Pai, n-am nimic, ma, dar daca eu tac, ala tace, voi taceti si nu-i prindeti de gat, de aia merge asa prost.
- De-ajuns cu atata politica, domnule Di Gaspero. Sunt in biroul dvs. si nu stiu exact: cu un italian sau cu un roman vorbesc?
- Si cu unul si cu altul... Corpul meu... fizicul asta, nu?, ii crescut din pamantul romanesc. Grau am mancat de aici; apa, carnea, laptele, rodul acestui pamant le-am cladit pe mine. Dar sufletul, gena aia blestemata, e italiana, nu? De multe ori, cand am vazut catastrofe in Italia, am lacrimat: saracii! Daca esti om cu judecata, te trage acolo cateaua de inima, domnule. De aceea am spus asa: daca, prin absurd, ar izbucni un razboi intre Romania si Italia, eu, domnule, ar trebui sa ma sinucid! Intelegi dumneata?Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala
Lui Umberto Di Gaspero ii puteti scrie la Comunitatea Italiana din comuna Santamarie Orlea, judetul Hunedoara.