</b>
<b>Florin Piersic</b><b>"De la o vreme, fiecare dimineata e o victorie a vietii"
- Dupa 24.450 de zile de viata traita incandescent, cel mai popular actor al filmului romanesc dovedeste o forma maxima de invidiat. Secretul? Vi-l spune chiar el -
- Observam, cu placere, ca in ultimele aparitii televizate dovediti o forma maxima de invidiat. Detineti secretul tineretii eterne?
- Daca "ultima vreme" inseamna cele aproximativ 24.450 de zile care au trecut din viata mea, atunci aveti dreptate, sunt in forma maxima si continuu sa cred in Mos Craciun. Imbatranesc demn, frumos si dinamic. De la o vreme, fiecare dimineata e o victorie a vietii.
- Vorbiti-ne despre ultimele succese din viata dvs. Ati fost plecat in turnee teatrale in Franta si Germania. Care a fost atmosfera si cum v-au primit romanii "de peste mari si tari"?
- Da, am fost la Paris, invitat de Centrul Cultural de pe langa Ambasada Romaniei din Franta, de catre directorul Centrului, scriitorul Virgil Tanase, si de catre Excelenta Sa, Ambasadorul Romaniei la Paris, d-l Oliviu Gherman. Primirea ce mi s-a facut a fost exceptionala si emotionanta, iar "rasu-plansu" declansat - de care nu ma fac vinovat in totalitate - a fost esenta unui dialog intre suflete cum rar intalnesti. Cand m-au intrebat: "Cum are sa fie recitalul tau? Suntem curiosi sa vedem ce poti face singur, timp de doua ore!", le-am raspuns: "O sa vedeti si, mai ales, o sa auziti!". Si uite-asa, au vazut si auzit. A fost tare bine. De acolo, din Paris, impreuna cu sotia mea, am plecat la Mannheim, in Germania, unde Societatea Culturala "Alexandru Ioan Cuza" din Heidelberg, condusa de prof. Iosif Herlo si ing. Cristian Serban, a organizat un turneu de patru spectacole cu piesa "Logodnicele aterizeaza la Paris", o comedie de quiproquo-uri spumoase, prezentata de o echipa a Nationalului clujean, pe care am avut placerea si, as spune, bucuria s-o indrum ca regizor. A fost un succes deosebit, pentru ca rasul e international. El este esperanto-ul sperantelor omenesti. Vreau sa stiti ca o mica Romanie, in interes de serviciu, lucreaza harnic si eficient in Franta, ca si in Germania. Nu mai vorbim de o diaspora energetica in (re)afirmarea imaginii noastre prin spirit si cultura. Nu este vorba deci de o simpatie conjuncturala, de o atentie din categoria sentimentelor consumabile. Pentru ca, din pacate, exista sentimente consumabile, trairi de unica folosinta, ca si produsele din galantare. In Franta, imaginea noastra este deja istorica, asezata, consolidata. Recitalul meu, cat si turneul nostru teatral, a adaugat un alt strat la aceasta geologie de certitudini si respect fata de cultura romaneasca. Am deplina convingere ca, prin acte de cultura interactive, noi, romanii, putem sa fim contemporani cu viitorul, avand aceasta vocatie.
- Trecutul va este si el contemporan... "Piersicile lui Florin", emisiunea realizata de dvs. la Otv, se bucura de mare audienta printre iubitorii de teatru si film. Metafora vietii dvs. artistice, transformata in fructul numelui pe care-l purtati, e cat se poate de ingenioasa...
- Intr-adevar, titlul emisiunii este o gaselnita agreabila, cu impact la privitori, pe care am preluat-o cu ani in urma de la fostul redactor-sef al "Mesagerului Transilvan", Cosmin Gusa. Eu prefer acest termen, de "privitori", fiindca oamenii se uita si cu sufletul. Astazi, din pacate, foarte multi oameni privesc, dar nu vad, aud, dar nu asculta... Sigur ca snobii, inteligentele scrobite si spiritele rarefiate - care, pana la urma, se sinucid cu un pistol incarcat cu boabe de mazare uscata - stramba din nas si ma suspecteaza de populism. Acestia insa nu pricep ca eu nu ma adresez lor! Eu am ce am cu milioanele de oameni simpli, carora le povestesc "trecute vieti de actori si actrite", lucruri minunate, vesele ori triste, pe care le-am trait si unde, intotdeauna, cineva ramane la urma, fiindca trebuie sa povesteasca celor care n-au fost de fata ori care inca nu se nascusera. Primesc sute de scrisori pe adresa emisiunii mele si va marturisesc ca eu le tezaurizez pe absolut toate, fiindca absolut toate sunt extraordinare, povestesc situatii, amintiri si lacrimi. Aproape in fiecare - si cu aceasta ma mandresc! - gasesc un semn de dragoste. Dragilor, din acest punct de vedere, sunt unul dintre cei mai bogati oameni ai tarii si am avantajul ca nu platesc impozit pe sentimente!
Mai astept un scenariu de film...
- Ati spus candva ca cea mai mare bucurie pentru dvs. este sa jucati cat mai mult, si nu sa revedeti spectacolele sau filmele de altadata. Publicul, de asemenea, va asteapta si va doreste mult mai prezent in viata lui...
- Cand privesc filmele de acum cateva decenii ma simt ca si cum as rasfoi un album de familie. Inevitabil, tineretea e frumoasa dar, tot inevitabil, intalnesti "fotografiile" unor oameni dragi, acum disparuti. Sigur ca ma deranjeaza, intr-un fel, imaginea de atunci si ceea ce imi arata oglinda acum! De aceea vreau sa joc pe scena in continuare si, de ce sa nu marturisesc?, mai astept un scenariu de film in care sa fiu nominalizat. Sunt optimist din fire si de aceea nici azi, cand am trecut de 66 de ani batuti pe toate muchiile - vorba lui Marin Sorescu! - nu-mi "tremura" gramatica atunci cand conjug verbe la viitor. Scena a fost si ramane pentru mine cel mai fericit loc de exprimare. De aceea nu am renuntat la ea si nici nu voi renunta. Asa cum v-am spus, joc in continuare intr-o montare noua la Nationalul clujean, o piesa mai veche, dar cu un impact extraordinar la public. Am primit, fiind chemat de regizorul Alexandru Tocilescu, sa interpretez rolul principal intr-o piesa scrisa de Valentin Nicolau, intitulata "Ultima Halta in Paradis". Asta pentru televiziune. Dar o adevarata bucurie va fi "colaborarea" cu... cine credeti? Da! Cu feciorul meu, Florin Piersic Jr., el fiind traducatorul, regizorul si unul din interpretii piesei "Fratii", in care joc un rol cu totul si cu totul special. Inchipuiti-va! Sa fiu condus si sa-l am partener, la cei 66 de ani ai mei, pe el, care are 33! Nu-i asa ca e grozav? Impreuna cu scriitorul Cornel Udrea, cautam un loc unde sa fie montata si piesa acestuia, "La cinci minute de inima ta", in care este vorba despre un actor ajuns la 66 de ani pus in situatia de a se judeca pe sine insusi, cu bune si rele, trecute si petrecute.
- Sa revenim la film, domeniul in care v-ati facut in mod special remarcat. Exista voci care afirma ca dupa 1989 Romania este mai bine reprezentata la festivalurile internationale de film din strainatate decat in perioada de pana la Revolutie, careia dvs. ii datorati pe de-a-ntregul celebritatea. Puteti comenta?
- Ca in ultimul deceniu s-au facut filme "de mult mai buna calitate" e adevarat, dar credeti ca inainte de "89 regizorii, scenaristii sau actorii nu aveau idei formidabile, curajoase? Se uita, probabil, atotputernicia creionului rosu ideologic care masacra scenariile, le deturna, in vreme ce indraznetii isi plateau cu capul curajul. Avalansa televiziunii, cresterea influentei Internetului au indepartat mai ales tinerii de sala de spectacole si de cinematograf. Educatia pentru si prin filmul romanesc contemporan este inca intr-o faza puerila, ganguritoare. Si aici trebuie sa marturisesc ca sunt cu totul de acord cu afirmatiile atat de maiestru spuse de colegul meu, Adrian Pintea, intr-un interviu realizat tot de dvs., si care s-au constituit intr-un adevarat balsam pentru sufletul meu. Daca nu se vor gasi mijloace de atragere, de seductie - asa cum se face in toate tarile mari si dezvoltate, care, ce-i drept!, n-au trecut prin gulagul intelectual si spiritual indurat de noi -, vom ajunge sa traim cosmarul salilor goale ori vom auzi despre proiectarea filmelor direct afara, in strainatate, cu prilejul unor festivaluri. Actorii nostri trebuie sa fie cunoscuti intai acasa, apoi de ceilalti. Etichetand toate filmele de dupa "89 ca superioare celorlalte, se opereaza cu criterii subiective, partizane. Important mi se pare faptul ca am avut o cinematografie cu care ne putem mandri, nu numai acasa. Avem semne de continuitate prin productii eliberate de constrangeri, in care ideile sunt exprimate liber. Timpul si mai ales spectatorii le vor judeca si pe cele vechi si pe cele noi, dar ele, toate, formeaza cinematografia romaneasca. Privite din unghiul contemporaneitatii, poate ca unele dintre filmele "mai in varsta" nu spun nimic tinerei generatii, dar multi, foarte multi oameni de varsta a doua si a treia s-au bucurat nespus de reintalnirile de pe micul ecran cu Nea Marin miliardar, cu comisarul Miclovan sau Moldovan, cu Margelatu. Ca sa nu mai vorbesc de filmele noastre istorice foarte bine facute, emotionante si pilduitoare. Eu nu cred ca exista filme romanesti care sa poata fi considerate exemple negative, asa cum sunt multe dintre productiile straine care abunda in violenta, risipa de gloante, sange si sex. Or, asta e mare lucru! M-am cutremurat atunci cand un tanar delincvent marturisea, zambind, cu catuse la maini, ca s-a inspirat din nu stiu ce film "de la televizor", atunci cand a comis crima care l-a trimis pentru zeci de ani la inchisoare. Asadar, mare atentie la mesajul pe care filmul, in calitatea lui de opera de arta, il transmite si - repet! - atentie si la faptul ca incetul cu incetul "sacul" cu zestre cinematografica se goleste.
- Apropo de colaborarile despre care mi-ati vorbit mai devreme: credeti in prietenie?
- Numai in prietenie. Dar o prietenie consecventa, indiferent de ceea ce ai fost, esti sau vei fi. Marele scriitor si fostul meu director de la Nationalul bucurestean, Zaharia Stancu, spunea: "Nu ma cert cu nimeni, pentru ca nu mai am timp sa ma impac". Cumplite vorbe!
</b><b>"Fericirea e ca si cozonacul: mancat zilnic, te ingretoseaza"
- Aveti o reteta a fericirii?
- Sigur ca detin o reteta a fericirii! Mi-a dat-o Dumnezeu, dar, din pacate, a semnat "indescifrabil". Fericirea e ca si cozonacul: mancat zilnic te ingretoseaza. Fericirea exista, pentru ca exista si opusul ei. Poti defini tristetea prin descrierea bucuriei! Si invers...
- In viata fiecarui om exista cateva semne, simboluri ale fericirii. Faptul ca locuiti in Cluj e un factor de liniste si echilibru in viata dvs.?
- Clujul? Este esenta vietii mele, certificatul meu de nastere si de viata. Locuiesc pe o strada mai ferita de marele zgomot si acolo, acasa, ma regasesc si pot sa-mi pun intrebari fara sa fiu obligat sa ma uit in jur, sa vad daca nu ma aude cineva.
- Un alt element de echilibru pare sa fie familia. Ea este tarmul la care va intoarceti din tumultuoasa viata de actor?
- Familia mea sunt cei doi baieti, Florinel si Daniel, si mamele lor. Este Ani, sotia mea cea devotata si intelegatoare. Mai sunt toti cei fata de care am responsabilitati. Eu ma declar, cu sinceritate, dependent de cei dragi. Si tot din familie mai fac parte si amintirile, adica parintii mei, candva vii si iubitori.
- Se spune ca sunteti si un mare indragostit de natura...
- Cel mai mult iubesc natura umana, cea care face flori si da fructe. Marturisesc, ma regasesc in mica mea cabana de la tara, intre munti, dar gandul se intoarce, deseori, spre ceea ce ai lasat in urma cu cateva ore. Insa pe cine nu emotioneaza un piersic in floare? Necazul e ca din ce in ce mai multi trecem prea grabiti pe langa miracolele repetate ale naturii.
- Sunteti credincios?
- Mama mea, Dumnezeu s-o tina mereu la dreapta Sa, pentru ca merita, a fost fiica de preot. Intr-o copilarie, acum veche si carunta, primeam si mancare, si sfaturi, si rugaciuni. Cred ca nu trebuie sa te duci zilnic la biserica, sa-ti faci "norma de credincios"! Credinta e pentru tine si ea nu trebuie demonstrata. Dragostea de Dumnezeu nu se tine in vitrina.
- Ne puteti dezvalui cum arata o zi din viata lui Florin Piersic?
- Nici o zi nu seamana cu cealalta. Daca ar trebui sa-l joc pe Oblomov, in final chiar m-as impusca!
- Inchei cu o intrebare care imi pare a fi mai nimerita decat in orice alt interviu: ce intrevedeti in viitorul mai mult sau mai putin indepartat?
- Eu conspir mereu impotriva trecerii timpului. Cel mai mare proiect al meu - si nu de ieri, de azi - este sa ma intalnesc in continuare cu oamenii, sa le pot spune ca Margelatu traieste, fiindca si in acest an va fi o productie grozava de... floarea-soarelui! Proiectele pot fi propuneri, fie ca vin de la mine, fie ca mi le fac altii. Ceea ce este sigur, apropo de viitorul mai mult sau mai putin indepartat, este ca doresc sa calatoresc mult, ca ma voi reintalni cu oameni dragi si ca sper sa intalnesc si alti oameni de calitate, care sa-mi devina dragi. E o lege a firii: omul nu poate trai fara oameni!Ines Hristea
Fotografii din arhiva artistului