Numarul sapte, simbol al celor mai adanci mistere</b><b>Numarul sapte in Vechiul Testament
Dincolo de realitatea matematica a cifrei 7, stiintele oculte, dar si traditia biblica, vorbesc despre o forta magica si spirituala de exceptie, exprimata in simboluri adesea obscure, al caror inteles nu a fost pe deplin relevat. In Vechiul Testament, cu acest numar Dumnezeu a stabilit reguli pe pamant si a hotarat vremuri pentru implinirea multor evenimente in viitor, inclusiv sfarsitul acestei lumi. Observam ca Dumnezeu se foloseste de numarul sapte chiar de la inceputul intocmirii acestei lumi. Dumnezeu a creat lumea in sase zile, iar in ziua a saptea s-a odihnit (Geneza 2.1-2). Simbol al acestei lucrari este saptamana noastra de sapte zile: sase zile lucratoare, iar a saptea zi de odihna. Numarul sapte a fost regula tuturor sarbatorilor din Vechiul Testament: ziua a saptea, a sambetei (Levitic 23.3). Saptamana a saptea, a cincizecimii (Levitic 23.15-16). Luna a saptea, sarbatoarea corturilor. Sapte zile de odihna in corturi, in amintirea eliberarii evreilor din robia egipteana, cand patruzeci de ani au locuit in corturi (Levitic 23.34-43). Anul al saptelea - incetarea a tot lucrul si odihna pamantului. In acel an nu se semanau ogoarele, ci se consuma numai ce dadea pamantul de la sine (Levitic 25. 2,4, 21). Sapte saptamani de ani - "Anul jubiliar". De sapte ori cate sapte ani de odihna. Era anul de eliberare al tuturor robilor, de iertare a datoriilor si de odihna a pamantului (Levitic 25.8-12).
Sapte brate trebuia sa aiba sfesnicul din "Cortul intalnirii". Sapte popoare trebuia izgonite din calea poporului evreu de catre ingerul Domnului, inainte de a ajunge ei in tara unde curge lapte si miere. Saptezeci de ani a stat poporul Iudeu in robia babiloniana pentru pacatele si nelegiuirile lor inaintea Domnului. La sfarsitul acestor saptezeci de ani de robie, Dumnezeu a facut cunoscuta profetului Daniel soarta poporului Israel pana la distrugerea lui ca natiune. "Saptezeci de saptamani sunt hotarate pentru poporul tau si pentru cetatea ta cea sfanta pana ce faradelegea va trece peste margini." (Daniel 9.24) "Sa stii si sa intelegi ca de la iesirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului si pana la Cel-Uns-Cel-Vestit sunt sapte saptamani si saizeci si doua de saptamani; si din nou vor fi zidite pietele si zidul din afara, in vremuri de stramtorare." (Daniel 9.25) "Iar dupa cele saizeci si doua de saptamani Cel-Uns va pieri fara sa se gaseasca vreo vina in El, iar poporul unui domn va veni si va darama cetatea si templul. Si sfarsitul cetatii va veni prin potopul maniei lui Dumnezeu si pana la capat va fi razboi - prapadul cel hotarat." (Daniel 9.26)
Prin cele saptezeci de saptamani se intelege saptamani de ani, adica grupe de cate sapte ani. Cele saizeci si noua de saptamani incep sa se numere de la anul 452 i.Hr. cand Artaxerxe Longimanul a dat edictul pentru rezidirea Ierusalimului. Daca adunam la 452 de ani si cei 30 de ani care au trecut de la nasterea Mantuitorului pana la inceperea activitatii Lui publice, avem 483 de ani, adica exact 69 de saptamani de ani, iar cei 3 ani si jumatate de activitate publica sunt jumatate din saptamana a 70-a. Toate aceste profetii s-au implinit cu exactitate, inclusiv daramarea Ierusalimului si distrugerea poporului evreu ca natiune, la anul 70 d.Hr., de catre Titus, fiul lui Vespasian, imparatul Romei.
Numarul sapte in Noul Testament
Conform cu genealogia prezentata de Sf. Ev. Luca, nasterea lui Iisus Hristos s-a produs in generatia a saptezeci si saptea de la Adam (Luca 3.23-39). Spre deosebire de genealogia Sf. Ev. Luca, Sf. Ap. si Ev. Matei, in genealogia sa, numara neamurile cu incepere de la Avraam: "Astfel toate neamurile de la Avraam pana la David sunt paisprezece. De la David pana la stramutarea in Babilon sunt paisprezece. Si de la stramutarea in Babilon pana la Hristos sunt paisprezece." (Mat.1.1-17) Numarul paisprezece este un numar de doua ori sacru, fiindca este de doua ori sapte. Ca sa intelegem cat de sacru si respectabil este numarul sapte, simbolul celor mai adanci mistere, in Noul Testament, cu acest numar Dumnezeu a insemnat duminica, a saptea zi a saptamanii. Duminica a inceput a crea lumea psihica, spirituala. Duminica s-a nascut Iisus Hristos. Duminica a intrat in Ierusalim ca imparat si biruitor al mortii. Duminica a inviat din morti. Duminica a trimis pe Sfantul Duh si a intemeiat Biserica. Sapte taine sau mistere a instituit Iisus Hristos pentru mantuirea omenirii. Sapte au fost "Sinoadele ecumenice" care au stabilit Crezul crestin si alte dogme. De saptezeci de ori cate sapte sa iertam, i-a zis Iisus lui Petru. Sapte Evanghelii se citesc la taina Sfantului Maslu. In Apocalipsa Sf. Ioan se vorbeste despre sapte epistole catre sapte biserici; sapte sfesnice de aur; sapte stele; o carte cu sapte peceti; sapte ingeri cu sapte trambite; sapte pedepse din urma; sapte ingeri cu sapte cupe etc.
Sfarsitul lumii nu vine ca o lovitura de trasnet
Legat de numarul sapte, in cele din urma apare si sfarsitul acestei lumi. In scopul indreptarii omenirii si al abaterii ei de la ticalosiile timpului, Dumnezeu a randuit multor sfinti sa cunoasca vremea sfarsitului acestei lumi. Amintim aici pe Sf. Nil al Athonului; pe Sf. Calinic de la Manastirea Cernica; pe Sf. Sava de la Calimnos; pe Sf. Nifon al Constantianei si multi alti barbati sfinti si cuviosi. Intr-un articol aparut in ziarul "Romania libera" nr. 107 (serie noua), duminica 29 august 1990, in pagina a treia, Arhimandritul Petroniu de la Schitul Prodromu din Muntele Athos descrie vedeniile Sf. Nifon si ale Sf. Calinic, cu privire la timpul sfarsitului acestei lumi. Iata un extras din acel articol: "Pentru marea ei actualitate ma opresc in scurt numai la vedenia Sf. Nifon al Constantianei si voi starui mai mult la marturia mai putin cunoscuta a Sf. Calinic de la Cernica, din Romania. In vedenia sa despre infricosata Judecata (cartea: <<Un episcop ascet>>, editata de M-rea Paraclisul), Sf. Nifon vede pe Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii. Cand a ajuns la veacul al saptelea, Dumnezeu s-a oprit, si-a acoperit fata cu mana si a zis cu mahnire: <<Acest veac al 7-lea a intrecut pe toate celelalte cu nedreptatea si cu rautatea>>. Apoi, dupa putin, ajungand la jumatatea acestui veac a adaugat: <<Acesta este plin de putoarea pacatelor omenesti - de invidie, necuratie, ura, minciuna..., dar ajunge: il voi curma la mijloc; sa inceteze stapanirea pacatului!>>. Si a facut semn Arhanghelului Mihail sa pregateasca inceputul Judecatii - infricosat cuvant; <<Il voi curma la mijloc!>> Or, mijlocul veacului al 7-lea este anul 7500."
Marturia Sf. Ierarh Calinic de la Cernica despre acest an este si mai directa. Sf. Calinic a trait intre anii 1787-1860 si este ctitorul Manastirii Cernica din apropierea orasului Bucuresti, careia i-a fost staret timp de 31 de ani. Scriitorul vietii Sf. Calinic, arhim. Baldovin, care i-a fost ucenic apropiat, ne relateaza: "Chiliile din insula Sf. Nicolae erau neincapatoare. De aceea se gandea sa faca o manastire mai mare, in cealalta insula, a Sf. Gheorghe. Prin dumnezeiasca randuiala, tocmai atunci staretul Calinic a primit o mare suma de bani de la arhiereul Stratonic, vicarul Mitropoliei, caruia un numar de boieri ii incredintasera acesti bani anume pentru zidirea unei manastiri... Un zvon circula in tara ca la anul 1848 avea sa aiba loc mari evenimente, un sfarsit de lume, un inceput de lume noua. In aceasta indoiala fiind, staretul Calinic amana inceputul lucrarilor. Framantat de aceste ganduri, ca in curand vine sfarsitul lumii si de ce sa mai inceapa lucrul, aievea si nu in vis, s-a pomenit intr-o zi pe cealalta insula, a Sfantului Gheorghe, avand de-a dreapta pe Sfantul Nicolae, patronul manastirii, si de-a stanga pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, intrebandu-l ca de ce nu incepe zidirea manastirii. Cuprins de frica, staretul a raspuns: <<Iertati-ma, sfintilor lui Dumnezeu, dar citind eu unele prevestiri despre viitor, am crezut ca la anul 1848 va fi sfarsitul lumii>>. Atunci sfintii i-au zis: <<Uita-te spre Rasarit!>>. Si ridicand Cuviosul ochii spre Rasarit, nu se mai vedea cerul, ci numai o mare lumina dumnezeiasca, iar el, inspaimantandu-se, a cazut la pamant. Indata insa sfintii l-au ridicat de la pamant, zicandu-i: <<Priveste acum la Rasarit si vei vedea taina cea mare a Providentei>>. Si fiind intarit de darul lui Dumnezeu, Sfantul Calinic a vazut pe cer Sfanta Treime, asa cum este zugravita pe Sfintele Icoane, iar dedesubt, pe un mare pergament luminos, era scris cu litere mari: 7500 ani de la Adam. Atunci sfintii care il sustineau de brate i-au zis: <<Vezi ca nu la anul 1848 este sfarsitul lumii, ci sfarsitul lumii va fi cand se vor implini anii 7500 de la Adam. Asadar, au adaugat sfintii, incepe indata a zidi marea manastire a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe!" Precum vedem, si aici se vorbeste precis despre anul 7500 de la Adam. Cele doua viziuni ale marilor ierarhi Nifon si Calinic, relatate mai sus, nu pot fi puse la indoiala.
Dupa calculele noastre omenesti, suficient de eronate, aceasta lume ar fi trebuit sa fi fost de mult distrusa, inca din anul 1992 d.Hr., an care corespunde cu anul 7500 de la Adam. Dupa timpul exact, cunoscut numai de Dumnezeu, anul 7500 probabil ca inca nu a sosit, iar daca a sosit, sa observam cu luare aminte ce-i spune Dumnezeu Arhanghelului Mihail in vedenia Sf. Nifon al Constantianei: "Sa pregateasca inceputul Judecatii". Cu alte cuvinte, inceputul judecatilor lui Dumnezeu asupra omenirii sunt cele care pornesc odata cu sosirea anului 7500 de la Adam, si nicidecum sfarsitul lumii. In nici un caz sfarsitul lumii nu vine ca o lovitura de trasnet. Nu! Omenirea trebuie sa treaca mai intai prin judecati aspre, prin mari necazuri si dureri, consecinte directe ale pacatelor si ale indepartarii ei de Dumnezeu, suferinte care vor evolua in paralel, in forme cumplite. Despre aceste judecati vorbea Dumnezeu. Iisus Hristos spunea limpede apostolilor Sai: "Se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie si va fi foamete si ciuma si cutremure pe alocuri". (Matei 24.7) "Luati seama sa nu va speriati, caci trebuie sa fie toate, dar inca nu este sfarsitul." (Matei 24.6) "Toate acestea sunt inceputul durerilor." (Matei 24.8) "Atunci multi se vor sminti si se vor vinde unii pe altii; si se vor uri unii pe altii." (Matei 24.10) "Si va da frate pe frate la moarte si tata pe copil si copiii se vor razvrati impotriva parintilor si ii vor ucide." (Marcu 13.12) Toata aceasta evolutie a raului va culmina cu un mare necaz asupra omenirii, despre care zicea Mantuitorul: "Caci in zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost pana acum, de la inceputul fapturii pe care a zidit-o Dumnezeu si nici nu va mai fi" (Marcu 13.19). "Iar indata dupa stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui." (Matei 24.29) "Atunci se va arata pe cer Semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa." (Matei 24.30)
Teologia mentioneaza ca aceasta lume in forma ei istorica are o limita, un termen. Dar sfarsitul nu va fi o oprire a timpului istoric printr-o catastrofa cosmica, ci o innoire a creatiei, in sens de "transformare" (1 Corinteni 15.51-55). O trecere de la starea veche la una noua, care coincide cu aparitia glorioasa a lui Hristos, la cea de a doua Lui venire. Astfel, istoria si creatia in cele sapte zile asteapta "ziua a opta", care prefigureaza timpul eshatologic sau vesnicia. Si pentru ca aceasta zi a opta nu va mai fi urmata de altele, ci va fi eterna (sau infinita), arta crestina a facut din 8 (opt) culcat si un semn al eternitatii sau cel al infinitului (°).Luca Dumitru
(Reproduceri din "Biblia ilustrata", Editura Rao)