Asii Muzicii
</b><b>Zece ani de muzica, bucurie si dans</b><b>Sziget-Festival 2002</b><b>- Vara fierbinte la Budapesta -
Imaginati-va o tabara de vara care aduna pe o insula, an de an, sute de mii de asa-zisi pustani, in fapt oameni de toate varstele, intorsi cu mintea si spiritul la borna 16-17 ani. Totul este inconjurat de muzica, de dans, de distractii, nu exista ora de culcare, orice excentricitate este binevenita, singurele reguli care domnesc pe insula sunt cele de bun-simt. Acesta este Sziget-Festival din Budapesta, unul dintre cele mai colorate si mai celebre festivaluri europene, care anul acesta, intre 31 iulie si 7 august, a ajuns la cea de-a zecea editie.
Prima impresie
O suta de metri de pod de fier peste Dunare despart Budapesta de Obuda, o insula atat de mare, incat pare ca oricat te-ai plimba pe ea, n-ai sa-i dai niciodata de capat. Panoul albastru instalat la prima raspantie de pe insula intregeste aceasta impresie: sunt peste 50 de locuri de atractie - scene, corturi - in care se vor desfasura mai bine de 1000 de programe, de la concerte pana la seri de literatura, de la turnee de fotbal si volei la piese de teatru, de la recitaluri de muzica clasica la cursuri de dans din buric.
Incepi plimbarea si, la prima vedere, iti zici ca ai ajuns la un festival al ciudatilor. Peruci albastre, creste punkiste, inele si tepi ce tasnesc din buze, obraji, sprancene, barbi lungi impletite in codite, lubenite scobite bine si infipte pe cap pe post de fes.
Dupa zece minute de buimaceala, ajungi insa la scena mare si ai in fata o instalatie de lumini care pare desprinsa dintr-un Sf cu insecte gigantice din fier. Spatiul acesta va gazdui seara de seara 30-40.000 de oameni, ceea ce inseamna exact numarul participantilor de la prima editie din 1993. Atunci festivalul se numea "Insula studentilor". Un an mai tarziu, trupe ca Ten Years After, Jethro Tull, Byrds, Blood Sweat and Tears aduceau parfumul flower-power, numarul participantilor crescand simtitor, iar festivalul primea, la doar a doua editie, titlul de "Cel mai bun festival din lume". Cele mai la moda trupe ale momentului - The Prodigy, Appollo 440, Rammstein, Foo Fighters, Faithless, cele mai mari legende ale rockului - David Bowie, Motorhead, Iggy Pop, Lou Reed - au cantat de-a lungul anilor pe aceasta scena, in timp ce numarul participantilor la festival a tot crescut si va depasi, la aceasta editie jubiliara, 400.000.
Mai departe, la capatul aleii principale, se afla cea de-a doua scena ca marime de pe insula, World Music Stage, initiata anul trecut, datorita numarului mare al adeptilor "muzicii lumii", un curent cu un puternic iz folcloric, adus de interpreti si formatii de pe tot globul. Pajistea din fata scenei seamana in timpul zilei cu un atelier in aer liber. Aici, toata lumea face cate ceva: insira margelute pe ata pana iese un colier, improvizeaza din bucati de hartie cate un abajur care apoi trebuie vopsit, cauta sa invete cate ceva din tainele olaritului, intr-un cort sunt invitati cei interesati de grafologie. La umbra, un tip cu o pensula a prins bine piciorul iubitei care chicoteste in iarba si il deseneaza cu flori de toate culorile, iar o fata frumoasa roteste in lumina de amurg doua panglici care in mainile ei parcurg cele mai unduitoare, mai gratioase trasee. Totul incepe sa semene cu o joaca, astfel ca, spre sfarsitul zilei, dupa ce ai cutreierat strazile pe marginea carora stau insirate bufete, carciumi, tarabe cu suveniruri, baticuri, tricouri, Cd-uri, pe langa parcul de distractii, cu bungee-jumping, catarari pe pereti si alte "divertismente" care-ti ridica parul in cap numai daca le privesti, intelegi ca tot carnavalul, toata aceasta parada a excentricitatilor nu este fada, artificiala, goala pe dinauntru. Insula are un puls, un spirit al ei si nu este vorba de altceva decat de euforia muzicii, de bucuria intalnirii cu oameni din culturi si rase diferite, un spatiu al libertatii si al creativitatii.
</b><b>O noapte pe insula
Ziua, insula e cuprinsa de o amorteala placuta, oamenii umbla cu ochii carpiti, ciugulind cate ceva din farfurii de plastic. Se fac cumparaturi, se tin prelegeri, se completeaza tot felul de teste la corturile asociatiilor civice care militeaza pentru drepturile omului, prevenirea consumului de droguri si protectia naturii.
Odata cu primele umbre ale crepusculului, insula este cuprinsa de un ritm comun. In primul rand, sunt concertele, mai mult de 600 intr-o saptamana de festival. Insecta uriasa de la scena mare prinde viata si arata pe intuneric ce poate: sute de reflectoare si lumini ce pulseaza in ritmul muzicii si-si schimba secunda de secunda culoarea si directia. "Balul" a fost deschis de veteranii new-wave-ului britanic, The Cure, urmati in a doua seara de un star relativ nou, finlandezul Him. Simbolul punk-ului german, Die Toten Hosen, intrat in cel de-al treilea deceniu al carierei, a cantat fara scanteie, cam fara "vana" si se parea ca, dupa declansarea ireala de energii de la show-ul americanului Iggy Pop, nu prea mai era nimic de zis pe acea felie de muzica. Totusi, in penultima seara, exuberanta lui Jovanotti, aflat ca si Iggy Pop la cel de-al doilea concert la Sziget-Fest, aduce din nou multimea in delir. Impins din spate de o armata multinationala de peste 20 de instrumentisti (percutionisti din Cuba si Brazilia, vocaliste din Africa, suflatori din Italia si Anglia etc.), italianul canta cot la cot cu publicul, se urca pe garduletul ce desparte incinta scenei de spectatori si de cateva ori lasa impresia ca se va abandona in bratele lor.
La cealalta scena mare, muzicieni din Benin, Spania, Indonezia, Grecia, Egipt, Cuba creeaza momente unice, comparabile in intensitate cu cele de pe scena vedetelor. De altfel, ce festival se mai poate lauda ca in acelasi timp, pe scene diferite, evolueaza doua stele ale muzicii: britanicii Pulp si fermecatoarea Cesaria Evora, din Insulele Capului Verde.
Indiferent cat de mari sunt aceste doua scene, ele nu acopera decat o parte a iuresului muzical de pe insula, pentru ca, la ora - aproximativ 23:30 - la care se termina aici concertele, incep cele din corturi, care tin pana spre dimineata. La cortul Metal Hammer - unde canta nume grele ale genului - Doro, Blaze, Savatage, Gamma Ray, Kreator - atmosfera este sumbra: toata lumea este imbracata in negru si machiata puternic cu aceeasi culoare.
La "Zanzibar" oamenii sunt cu ochii cat cepele la unduirile innebunitoare ale dansatoarelor din buric. Pe la 2-3 noaptea, fataiala pe strazile insulei e in toi, lumea trece de la un concert la altul, sare cu coarda elastica din varful macaralei, trage cu arcul la tinta, se imbata crancen sau joaca ping-pong. La 5 dimineata, o mana de oameni s-a strans pe malul Dunarii sa vada rasaritul. Pe ponton, un tip si o tipa, care probabil s-au cunoscut chiar in acea seara, incearca sa comunice in engleza, insa tot mai bine e sa chicoteasca si sa stea imbratisati. O barja lunga cat scena principala aluneca in tacere, iar soarele rotund, galben si frumos, fara nici o poezie in plus, apare in fata dupa un palc de copaci. Oamenii fraternizeaza cu berea in mana, se saruta si danseaza cu ultimele eforturi. Deja e dimineata si, ceva mai incolo, un tip la vreo 40 de ani, cu o mustata falnica, sta pironit pe picioare, fara sa faca un pas. Are privirea mai tulbure ca Dunarea intr-o zi ploioasa si la gat ii atarna un urias ceas desteptator. De data asta lucrurile stau foarte clar: e momentul pentru un pui zdravan de somn.
Romani la festival
Multi romani s-au integrat si anul acesta in marea de corturi de pe insula, venind in gasti la festival, insa prezenta artistilor romani in concerte a fost destul de firava. Nici o trupa de-a noastra nu a mai prins - precum anii trecuti Timpuri Noi sau Zdob si Zdub, cu un succes urias - scena principala, iar o mare parte a artistilor romani a apartinut reprezentantilor unor minoritati nationale. Chiar daca au fost trecuti in program ca formatie romaneasca si au vorbit la inceputul concertului in aceasta limba, Taraful din Caransebes a cantat numai in ungureste, ceea ce a lasat un gust amar romanilor aflati de fata.
Un concert excelent, dinamic, in care piesele au sunat brici, ca pe disc, au oferit ardelenii de la Kumm, insa, din pacate, ora "matinala" (17:00) la care acesta a avut loc i-a impiedicat sa aiba spectatorii pe care-i meritau.
Bun, si atunci cine a avut cu adevarat succes, cine i-a facut pe straini sa spuna "Am vazut o formatie romaneasca si ne-a placut foarte mult"? Tot tiganii! "Buna seara, doamnelor si domnilor, si bine ati venit la concertul nostru", s-a auzit raspicat la World Music Stage. "Intrucat am putut observa ca sunteti un public asa de minunat, ne face mare placere sa va oferim un program de cantece traditionale de la noi din Moldova." N-au fost chiar toate asa traditionale, insa ceea ce conteaza e ca, fara a fi cea mai buna din satul Zece Prajini, comuna Dagata, judetul Iasi, Fanfara Ciocarlia a "scos" la joc cateva mii de oameni - nemti, unguri, romani -, care au continuat sa strige si sa danseze minute bune dupa ce moldovenii isi incheiasera recitalul, cu bis cu tot.
Ultima zi
Concertele se termina mai devreme in aceasta noapte, afara incepe, dupa atatea zile senine, sa ploua zdravan si festivalul s-a incheiat. Lumea e plouata, priveste in gol si strange corturi. Urmeaza drumul de intoarcere si deodata distanta de 12 ore cu trenul pana la Bucuresti pare mult prea mica. Daca s-ar calcula distanta cu gandul la mentalitatea publicului, a artistilor si la industria muzicala, ar da niste ani lumina. Abia acum realizezi ca totul a fost organizat la milimetru, ca nu s-a auzit nici o huiduiala, ca daca au existat incaierari, acestea n-au fost decat exceptii, ca sapte zile lumea a zambit, s-a jucat si a trait frumos impreuna. Ai senzatia ca timp de o saptamana te-ai aflat pe o insula, nu se stie clar unde, plutind in deriva printre continente.Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)