Un acord controversat
Semnarea unui acord intre Romania si Sua privind Curtea Penala Internationala (Cpi) a starnit nenumarate comentarii interne si externe. Prin acest acord, Romania se angajeaza sa nu extradeze catre Cpi cetateni americani, chiar daca se fac vinovati de crime de razboi sau genocid. Sua nu au recunoscut Cpi pentru ca, in urma asumarii rolului de "jandarm al lumii", se tem ca cetatenii sai, implicati in diverse operatiuni pe mapamond, ar putea deveni victime ale unor provocari conjuncturale, ale unor comploturi locale. O scoatere a lor de sub umbrela jurisdictiei americane ar putea duce la zadarnicirea eforturilor Sua de a impune ordinea pacifica pe glob. De aceea, guvernul Sua a cerut regandirea functionarii Cpi, sustinuta in forma ei actuala de aliatii sai din Uniunea Europeana. Reticenta Sua se fundamenteaza pe o situatie certificata de realitate. Europa este mult mai putin angajata cu fortele proprii in "punctele fierbinti", soldatii americani fiind cei care "gestioneaza" la fata locului crizele de pe glob. Intre Sua si Europa Unita a aparut o diferenta majora in "filosofia puterii", Sua militand pentru interventia directa cu caracter preventiv in zonele de conflict, in timp ce Europa sustine - mai degraba - neinterventia, aplanarea prin negocieri si pedepsirea vinovatilor pentru incalcarea acordurilor. Sua vor sa elimine cauzele, Europa doreste sa blocheze efectele. Oricine poate insa observa ca, odata provocate, efectele pot fi devastatoare, oricum ar fi "incadrate juridic" dupa ce s-au produs. Atitudinea Sua fata de Cpi este asa-dar o consecinta logica a rolului asumat de ele in procesul globalizarii.
Romania este prima tara care a semnat pe 1 august a.c. acordul cerut de Sua, fiind urmata doar de statul Israel. Cpi a inceput sa functioneze de la 1 iulie 2002, fara recunoasterea Americii. Actiunea Romaniei a provocat reactia imediata a Ue, care a condamnat gestul. "Este foarte regretabil. Ne-am fi asteptat ca un viitor stat membru (al Ue - n.n.) sa se coordoneze cu noi intr-o problema atat de importanta", a declarat purtatorul de cuvant al Comisiei pentru extinderea Ue, Jean Christopher Filori. Tarile candidate la admiterea in aceasta organizatie au fost indemnate, prin urmare, sa nu procedeze ca Romania si "cel putin pentru moment, sa se fereasca sa faca un pas inainte si sa accepte sa semneze un atare acord". Romania candideaza, dupa cum se stie, atat pentru admiterea in Nato, cat si pentru primirea in Ue. Intrarea in Nato "se joaca" in noiembrie a.c. la Praga. Primirea in Ue este fixata, in principiu, in 2007, termenul depinzand insa de inchiderea diferitelor capitole de negociere cu Comisia de la Bruxelles. Romania se afla, in ultima situatie, pe o pozitie codasa intre candidate. Primirea in Nato ar re-prezenta o garantie ca, pana la urma, ea va fi admisa totusi in Ue, chiar daca nu va indeplini la timp toate criteriile. Primirea in Nato depinde in mod absolut de Sua, elementul central al aliantei. Pierderea "trenului de Madrid", de acum cativa ani, este urmarea deciziei Sua de a limita extinderea organizatiei euro-atlantice doar la trei noi membri: Cehia, Ungaria si Polonia. La Madrid, Romania a fost desemnata in fruntea "valului secund", admiterea fiind insa conditionata de indeplinirea unor anume criterii. S-a vadit apoi, foarte repede, ca aceste criterii nu vor putea fi indeplinite la termen. Sansa Romaniei a fost ca, dupa 11 septembrie 2001, Sua si-au schimbat atitudinea, renuntand la criteriile economice si sociale impuse si optand pentru o extindere cu cel putin sapte noi membri.
Era normal si necesar ca Romania sa profite de context. Avantajele politice ale admiterii in Nato sunt indiscutabile si cunoscute de toti cetatenii. Romania a sustinut mereu ca doreste sa intre in Nato ca aliat al Sua si a cautat, in consecinta, sa intareasca relatiile cu acestea, perfect constienta de rolul lor esential in alianta. Aspiratia concomitenta la Nato si Ue a pus-o, paradoxal, in situatia de "sluga la doi stapani", ea trebuind sa se conformeze atat cerintelor Sua, cat si ale Ue. In momentul fisurarii viziunii comune asupra lumii a Sua si Uniunii Europene, ea putea sa plonjeze in deruta, sa se mentina pe o pozitie ambigua. Or, cine alearga dupa doi iepuri nu prinde nici unul. Semnarea controversatului acord cu Sua nu a fost asadar un act de obedienta la o presiune politica majora, ci o formula de "real politik", de maturitate politica, reactiile Ue fiind previzibile. Camasa este insa mai aproape de piele decat haina. Noiembrie 2002 este, cronologic, mai aproape decat 2007. In ciuda parteneriatului cu tarile candidate, Ue s-a mentinut fata de acestea intr-o atitudine balansata, contradictorie. "Miscarea" Romaniei i-a aratat ca "aspirantele" pot avea totusi, in anume circumstante, opinii proprii, ca isi pot urmari si interesele specifice. "Supararea" Ue este cu atat mai mult exagerata cu cat chiar in statutul Cpi - recunoscut de Romania - exista un articol (art. 98) care permite statelor afiliate semnarea intre ele a unor acorduri de exceptare de genul celui realizat la 1 august. Romania a informat in plus Bruxelles-ul de iminenta semnarii acestui acord ce, se pare, va fi preluat si de alte candidate la admiterea in Nato. Chiar daca a trezit nemultumirea Ue - care spera intr-o reactie "unitara" a membrilor sai, dar si a aspirantilor la federatie - calculul Romaniei se poate dovedi corect. Ca aliat al Sua, Statul roman are mult mai mult de castigat - pe moment - decat ca "etern corigent" fata de Ue.
Decizia semnarii acordului cu Sua a fost interpretata de unii politicieni drept un act neelegant, de un oportunism exagerat. D-l Geoana, ministrul de externe, care a avalizat semnarea, a fost "pus la zid" atat de reprezentantii Opozitiei, cat si de cei ai propriului sau partid. Opozitia s-a prevalat de "argumentele" Ue, acuzand "slugarnicia" Romaniei, care face "eforturi disperate" pentru a fi primita in Nato. O "dovada" este si acceptarea reluarii adoptiilor internationale, ce asigura "exportul" de "copii albi" in Sua. Dar, "in politica", sustine un fost ministru de externe roman, "oportunismul este, de multe ori, productiv", mai ales ca oportunitatile sunt schimbatoare. Angajamentul d-lui Geoana trebuie, de aceea, privit din perspectiva interesului de moment al Romaniei si nu al unui partid anume, cum a recunoscut, pe buna dreptate, liderul Pd-ului. D-l Geoana a fost insa contestat si de catre colegii sai din Psd, in frunte cu premierul (si seful partidului) Adrian Nastase. Acesta a sugerat ca M.A.E. a actionat autonom, fara consultarea sa, Guvernul fiind pus in final in situatia de a cauta "cea mai buna solutie de a impaca si capra, si varza". Reactia d-lui Nastase a fost insa, pentru observatorii "inocenti", oarecum disproportionata, pentru ca d-l Geoana a apucat sa declare ca semnarea acordului s-a facut dupa consultari cu membrii Guvernului si cu oficialii Ue. Pentru observatorii avizati, ea a fost mai degraba o expresie a competitiei latente dintre cei doi lideri Psd-isti, d-l Nastase nesuportand - dupa cum se stie - ca altcineva sa-l concureze la "imagine". Semnarea acordului cu Sua a raspuns unei oportunitati pe care Romania nu putea sa o scape. In timp, Ue insasi va ajunge la un acord cu Sua in domeniu pentru ca, destula vreme inca, fara "controlul" american, lumea va fi nesigura.Toma Roman