Cultura

Redactia
Cinema. Animafilm - incotro?. - Intrebarea asta se pune cam de multisor.. Inca din primii ani de dupa Revolutie -. In anii socialismului, respectiv ai comunismului "atotbiruitor", Animafilm era o "uzina" plina de artisti - desenatori, graficieni, animatori, mai tineri si mai varstnici, de mare talent,...

Cinema

Animafilm - incotro?
- Intrebarea asta se pune cam de multisor.
Inca din primii ani de dupa Revolutie -

In anii socialismului, respectiv ai comunismului "atotbiruitor", Animafilm era o "uzina" plina de artisti - desenatori, graficieni, animatori, mai tineri si mai varstnici, de mare talent, care realizau mici bijuterii pe cat de amuzante, pe atat de educative pentru prichindeii care le priveau cu nesat. Lista lor - multi dintre ei au disparut intre timp dintre noi - e foarte lunga, ca si a filmelor pe care le-au creat. Si totusi, sa nu uitam ca animatia romaneasca a dat o stea de prima marime, pe inconfundabilul Ion Popescu-Gopo, cu celebrul sau "omulet" care a facut inconjurul lumii. Alaturi de Liviu Ciulei, Gopo a adus in patrimoniul cinematografiei nationale un mult ravnit Palme dOr, premiul suprem al mofturosului si exigentului Festival al Filmului de la Cannes. Asta se intampla acum peste trei decenii... Din acei ani si pana la Revolutie, talentul regizorilor romani, al artistilor care au lucrat in acest domeniu a adus in "punga" cinematografiei romanesti peste 40% din incasarile (in dolari) realizate din... exporturi. (Sa nu uitam ca in acel timp se realizau cam 60 de pelicule pe an.)
Si iata ca, dupa Revolutie, inca o ramura prospera a filmului romanesc se duce usor-usor spre nicaieri. La recent organizata Adunare generala a membrilor Uniunii Cineastilor din Romania, am aflat ca Animafilm n-a izbutit sa lupte cu inertia. Din cate spunea la "tribuna" Adunarii Generale, directoarea Studioului Animafilm Manuela Hodor, Statul roman nu sprijina mai deloc revigorarea filmului de animatie. Sloganul "nu sunt bani" functioneaza in zona aceasta la fel de bine ca si in alte sectoare - artistice sau nu - care faceau candva gloria tarii romanesti. Devenita "societate comerciala", lipsita de sprijin concret si sustinut din partea Statului, Animafilm se zbate intre viata si moarte. Instalatiile sunt vechi, locul in care functioneaza e impropriu (cele doua sedii pe care le avea in anii 80 au fost spulberate de "buldozerele" lui Ceausescu). Elanul creatorilor care au mai ramas si ar mai dori sa lucreze e decapitat de alt tip de buldozere, cum ar fi indolenta, indiferenta fata de valorile nationale, lipsa de interes (concret) fata de revigorarea unui domeniu cultural care aducea candva renume Romaniei.
In pauza Adunarii Generale, am abordat-o pentru cateva minute pe Genoveva Georgescu, realizatoarea decorului si a graficii la peste 200 de filme (desen animat, carton decupat, seriale Tv).
- Stiu ca filmele de animatie la care ati realizat decorul au luat cateva premii la diverse festivaluri nationale care se organizau inainte la Piatra-Neamt si Costinesti. Si mai stiu ca filme la care ati colaborat au luat importante premii internationale - la Viena (in cadrul Festivalului Bucuriei) si la Venetia, unde un film semnat de Olimp Varasteanu a luat chiar un... Leu de argint...
- Un premiu international am obtinut si cu un film realizat de mine (scenariu si regie) la Festivalul de la Teheran, pentru filmul "Cine a furat apa?"... Si pentru ca ma intrebati la ce lucrez acum, va raspund ca activitatea mea se desfasoara mai degraba pe plan international, unde impreuna cu unii colegi incerc sa tin... "aprins" interesul pentru filmul de animatie romanesc. Sa stiti ca, in ciuda stagnarii nefericite a activitatii noastre, interesul pentru creatiile romanesti se manifesta - peste hotare! - destul de viu. Doriti exemple? Iata doar unul: cunoscand activitatea noastra de cateva decenii, Festivalurile Internationale de la Zagreb, Annecy, Hiroshima si altele, foarte importante prin traditie, ne tot cer filme unicat, filme de autor, filme de arta, pentru a fi introduse in competitie. Iar noi nu avem ce sa le oferim. Si nici pentru ecranele mici si mari de-acasa nu avem nimic nou. Cu ocazia intalnirilor organizate cu obstinatie prin scoli, nu ne putem lauda decat cu creatiile de altadata... Producatorii straini, care dispun de bani si de o tehnologie ultramoderna, i-au "acaparat" pe unii tineri creatori de mare talent. In studiourile "straine" de la Bucuresti se fac filme de animatie reusite. Se fac cu talent romanesc (prost platit), cu inventivitate romaneasca, dar sub "pavilionul" unor intreprinzatori iscusiti, care stiu sa descopere si sa exploateze comorile neluate in seama la ele acasa. Ca peste tot in Romania, se cauta si in lumea noastra sponsori salvatori. Numai ca legea sponsorizarii este inca, in ciuda protestelor, neeficienta. Iar oamenii cu bani, bancile prospere nu se prea inghesuie sa dea un imbold viguros unei arte pe care Gopo al nostru a innobilat-o cu geniul lui. Numele lui nu le mai spune nimic!Silvia Kerim

Coregrafie

</b><b>Razvan Mazilu
"Acolo unde apare un dansator locul se transfigureaza"

"Stagiunea 2001-2002 a insemnat, in primul rand, reusita unui proiect generos: programul dedicat dansului, pe care l-am initiat la Teatrul <<Odeon>>, intitulat <<Dans la Odeon>>, concretizat in sase Gale extraordinare, adevarate sarbatori ale acestei arte greu incercate de probleme materiale (cu care toate teatrele se confrunta, din nefericire, dar pe care noi le simtim parca mai acut) si de inexistenta unui cadru legislativ de profil. Poate de asta un dansator, un coregraf se consuma, trudeste mult mai mult la realizarea unui spectacol. Dar, in nota optimista, la fel de adevarat este si ca, acolo unde apare un dansator, locul se transfigureaza. Acest proiect, la care am avut o mare afluenta de public, situeaza Teatrul <<Odeon>> ca singurul teatru care <<pune umarul>> la dezvoltarea coregrafiei romanesti, un teatru deschis si altor arte, un teatru tanar. De altfel, acum, in timpul vacantei, se intreprind o serie de lucrari de restaurare, de reparatii, ca la inceputul noii stagiuni sa isi primeasca spectatorii <<in haine noi>>. Dorim sa continuam programul dedicat dansului si in stagiunea 2002-2003, de aceasta data prin realizarea a trei premiere de dans sau teatru-dans, care se vor juca permanent, facand parte din repertoriul curent al teatrului. Apoi, tot la Odeon, vom relua si spectacolul meu, <<Ingerul Albastru>>.
Zilele trecute, ne-am intors dintr-un turneu cam scurt, dar de mare succes, cu spectacolul <<Dama cu camelii>> (de la National), o productie care se pastreaza proaspata, la sapte ani de la premiera. Am fost invitati la Heraklion Summer Art Festival din Creta, am jucat in teatrul in aer liber <<Nikos Kazantzakis>>, in fata a sase sute de spectatori. Maia Morgenstern, protagonista spectacolului, este foarte respectata in Grecia, este tratata ca o adevarata vedeta. De fapt, spectacolul a fost vazut asta-primavara la Atena, atunci am avut si ocazia sa il cunoastem pe marele regizor Michael Cacoyannis, cu care am cinat dupa reprezentatie, semn ca spectacolul nostru i-a placut foarte mult.
Stagiunea urmatoare inseamna pentru mine si colaborarea, ca realizator al coregrafiei, la un mare si ambitios proiect: <<Jesus Christ Superstar>>, opera-rock a lui Sir Andrew Lloyd Weber, pe versurile lui Tim Rice. Sunt onorat sa colaborez atat cu Cristian Mihailescu, regizorul spectacolului, cat si cu colectivul Operei din Brasov. Acum sunt in faza de documentare, tocmai am primit de la producator casete video cu alte versiuni ale acestei opere-rock, precum si cu diferite musicaluri. In ultimul timp, am simtit o puternica atractie catre acest gen, asta se poate vedea si in <<Ingerul Albastru>>, asa ca aceasta propunere a venit exact cand trebuia. Cred in succesul acestui gen la noi".Claudiu Ionescu

Muzica

"Douarmor" - "Pamant si Mare"

"Douarmor" inseamna in limba bretona "Pamant si mare", nume imprumutat de o celebra formatie din Plescop, Bretania (Franta), care a debutat in 1995 cu un program muzical de cantece marinaresti traditionale. Succesul a fost urias. Interpretarea unor melodii marinaresti irlandeze stravechi, adaptate liber de Gilles Morvan, precum si introducerea in repertoriu a unor melodii umoristice, semnate de Armel Mandart, s-au bucurat de o audienta de exceptie. Recent, spectatorii din Eforie Nord, in randul carora, pe langa turisti, s-a aflat un insemnat numar de "batrani lupi de mare", au fost incantati sa-i asculte pe "vrajitorii din Bretagne" interpretand, pe langa inflacaratul "Imn breton", si cantece marinaresti de pe Marea Neagra, pe care putini dintre ei le auzisera pana atunci. O demonstratie a bogatiei extraordinare a folclorului marinaresc de la noi, facuta de niste muzicieni straini, care iubesc marea si cantecele ei mai mult decat orice pe lume. Veniti pe cont propriu, francezii au raspuns invitatiei locuitorilor din Nisipari - sat dobrogean infratit cu Plescop inca din 1991. O contributie importanta in organizarea turneului a avut-o organizatia "Sprint Service Romania" - singura agentie din tara noastra agreata de asociatia cea mai importanta de colaborare romano-franceza, "Amiti? Partage". De notat ca printre spectatorii cei mai entuziasti ai muzicii marinaresti interpretate de "Douarmor" s-au aflat multi copii din taberele scolare din zona.Ion Longin Popescu
"Sprint Service Romania" organizeaza, pe langa sejururi ale artistilor sau turistilor francezi in Romania, turnee artistice si culturale ale romanilor in Franta. Agentia poate fi contactata la tel. 021/320.09.14, 322.71.06 sau e-mail: sprint.amitie@pcnet.ro