Cum se sinucide un partid
Absorbita de serialul "Amantele lui Constantinescu" - montat de forte obscure din mlastinoasa clasa politica romaneasca -, presa a neglijat analiza unui deces anuntat de mai multa vreme: decesul Pntcd. Actul, consumat sambata, 27 iulie a.c, a fost amintit mai degraba ca urmare a reactiei unuia dintre fostii sai lideri reformatori, d-l Vasile Lupu, presedintele Partidului Popular Crestin. Exclus din Pntcd in urma "puciului" din 6 iulie 2001, d-l Lupu a rememorat etapele prea putin gloriosului sfarsit, lansand un apel catre "membrii lucizi", la refacerea "unitatii miscarii populare, crestin-democrate". Demersul a fost blocat. Ros de ambitia de a conduce un partid "de marca", dupa ce isi lansase si falimentase propriul partid, Ancd-ul, V. Ciorbea si-a asumat, cu acordul Delegatiei Permanente, puteri discretionare pentru "refacerea" Pntcd. O miscare periculoasa, care "in obsesia bolnava a sefiei..., compromite in modul cel mai grav ideea crestin-democrata in Romania", contribuind din plin la planul Psd-ului de controlare a opozitiei de dreapta, de transformare a ei intr-o opozitie complezent-decorativa.
Trebuie sa-i dam dreptate d-lui V. Lupu. Eliminandu-i sau punandu-i pe pozitii "retrase" pe majoritatea liderilor din a doua generatie a Pntcd-ului, desfiintand mai multe organizatii judetene ce se opuneau ascensiunii sale, d-l V. Ciorbea a ingropat definitiv "partidul istoric". Dupa "disparitia batranilor", Pntcd-ul a balansat intre formulele doctrinare traditionale si optiunea crestin-democrata, impusa de ultimul sau mare lider, Corneliu Coposu. D-l Coposu si-a afiliat partidul la Internationala Crestin-Democrata, dandu-i o orientare clara de centru-dreapta, tocmai pentru ca intuise ca in pragul celui de-al treilea mileniu orientarea "taranista" interbelica nu mai avea valabilitate. Dupa gravul esec din noiembrie 2000, "tripleta" Marga-Lupu-Chirita - aleasa la conducere - a incercat sa fixeze ferm optiunea popular-crestina, initiind concomitent o refacere morala a partidului prin solicitarea ca "oportunistii" din conducere sa se retraga, cel putin pentru o vreme, pana la clarificarea acuzelor de coruptie aduse lor de mass-media. Preluand Pntcd-ul, d-l Ciorbea s-a declarat crestin-democrat, scontand pe fondurile cu care Internationala isi ajuta membrii, dar a mentinut si aparenta national-taranista pentru a-i putea contracara eficient pe reformisti. "Victoria" lui din 27 iulie asupra "baronilor" care il sprijinisera a facut inutila ultima directie. D-l Ciorbea va mentine "moastele national-taraniste" doar pentru a capata un plus de legitimitate in fata electoratului neconditionat de dreapta. Dar el a compromis si ideea crestin-democrata prin transformarea Pntcd-ului intr-un partid pentru lider. Ce altceva poate insemna asumarea puterilor discretionare decat anexarea partidului la bunul plac al sefului sau, la "deschiderile" mai mult sau mai putin conjuncturale ale acestuia? Pntcd-ul dispare astfel ca grupare partinica definita doctrinar si programatic.
"Partidul istoric" incercase, prin defunctul Coposu, sa se fixeze in interiorul unei miscari ideologice moderne, sa isi structureze un program emanand de la aceasta. Sub presiunea "batranilor" (celebrii "talibani"), Pntcd-ul a navigat destula vreme confuz intre traditia national-taranista si "ideea popular-crestina". Catastrofa electorala din noiembrie 2000 parea a fi impus optiunea moderna. Pntcd-ul n-a fost totusi, in ciuda balansului traditie-inovatie, un "partid pentru lider". Nici unul nu viza transformarea Pntcd-ului intr-o grupare dependenta de conjuncturi sau oportunitati personale, cum este cazul majoritatii partidelor romanesti. Confiscand Pntcd-ul, d-l Ciorbea, al carui "traseu politic" este extrem de sinuos, a ajuns "stapan" peste un partid fara identitate, gata - din aspiratia spre putere a liderului - la orice compromis.
Situatia este tulburator de asemanatoare cu cea din Pnl. Partidul liberalilor este, la randu-i, pe cale sa isi piarda identitatea, fiind deja transformat intr-un "partid pentru lider". Cu alegerea d-lui Stolojan, el insusi pornit sa isi asume puteri discretionare in conducere, Pnl-ul a devenit gata de orice compromis, in special cu Psd-ul, agravand si mai mult confuzia dintre dreapta si stanga, de pe scena politica romaneasca. "Pragmatismul" in numele caruia vorbeste d-l Stolojan nu va fi insa o scuza pentru ponoasele pe care le trage "ideea liberala", dupa o "colaborare" cu un partid conjunctural si clientelar ca Psd-ul. "Liberalii" care au acceptat supunerea la "experimentul Stolojan" au totusi o motivatie mult mai clara decat "taranistii" care i-au predat partidul d-lui Ciorbea. Ambii lideri au fost prim-ministri ai Romaniei. Dar, in timp ce d-l Stolojan a plecat de la guvernare cu imaginea unui tehnocrat riguros, d-l Ciorbea le apare majoritatii alegatorilor drept un munte de ineficienta si indecizie. Toata lumea isi aminteste cat de repede s-a erodat imaginea unei guvernari in care electoratul isi pusese sperantele pentru transformari radicale. D-l Ciorbea a fost demis pentru incapacitate manageriala, pentru o politica balansanta intre masuri populiste si masuri reformiste. Va putea deci cel care a initiat prabusirea simpatiilor de dreapta in Romania sa redreseze un partid care, cel putin aparent, s-a declarat de dreapta? Parerea mea este ca nu, si ca - dupa ce "experimentul Ciorbea" va incepe sa se uzeze - vom asista la o noua explozie in Pntcd. Explozia va fi parastasul unui partid ce si-a ratat atat sansa exercitarii puterii, cat si sansa restructurarii si modernizarii sale. Framantarile din Pntcd, batalia intre "stapanul" Ciorbea si fostii sai aliati din grupul "oportunistilor" risca insa sa stopeze avansul "ideii popular-crestine". Formula populara, crestin-democrata, este - totusi - singura alternativa viabila pentru o Romanie macinata de coruptia populista a Psd-ului.Toma Roman