Galeria Vedetelor
O constanteanca si-o clujeanca fac legea in muzica usoaraBlondy</b><b>"Vom canta toata viata!"
"Principalul nostru atu e vocea"
- In vara aceasta, ati iesit la bataie cu o avalansa de melodii, care au placut enorm publicului. Multi dintre colegii de breasla sunt gelosi pe succesul vostru. Care credeti ca a fost cheia izbanzii?
Andreea: - Daca e sa vorbim la nivel de imagine, atunci e clar ca intalnirea artistica dintre doua blonde a fost ceva inedit pentru piata muzicala romaneasca. Se pare ca oamenilor le-a placut, iar faptul ca noi doua ne intelegeam bine inca dinainte de a deveni o trupa, s-a vazut pe scena. Apoi, probabil ca a fost vorba si de faptul ca noi suntem niste persoane sociabile si extrem de comunicative. Vorbim cu toti cei care ne abordeaza. Atunci cand ni se cer autografe, nu refuzam pe nimeni, iar cand ni se zambeste pe strada, nu ne prefacem ca n-am vazut. Astea sunt fite de vedete de carton. Oricum, notiunea de vedeta e foarte discutabila. Noi nu uitam niciodata faptul ca, in primul rand, cantam pentru public, asa ca un comportament arogant ar fi un soi de contradictie in termeni. Visul nostru este ca relatia dintre noi si admiratori sa fie una de respect reciproc. Si nu in ultimul rand, apropo de cheia izbanzii, a fost munca. Blondy si-a propus inca din start sa nu faca rabat de la calitate. Asa ca fiecare piesa e gandita si pregatita cu minutiozitate. Cand iesim pe scena, pare destul de simplu, dar in spatele produsului vizibil stau ore si ore de munca. Din pacate, sunt putini cei care se gandesc si la acest aspect. Multi oameni ne privesc numai din perspectiva esteticului. Pana la un punct, asta ne face placere. Ca oricarei alte femei, careia ii spui ca e frumoasa. Dar asta nu e totul, nu e suficient. Noi suntem cantarete si avem ani de experienta in spate. Principalul nostru atu e vocea.
- In acest caz, hai sa incercam sa facem o scurta trecere in revista a drumului pe care l-ati parcurs fiecare pana acum...
Andreea: - Aventura mea prin lumea muzicii a inceput inca de la patru ani si jumatate. Initial, am cantat muzica populara (n-am renuntat la ideea sa abordez candva si acest domeniu), dar pe masura ce am crescut, am realizat ca ma simt mai atrasa de muzica usoara. Inca din clasele primare, am fost inscrisa intr-un club al elevilor din Constanta. Asa am inceput sa particip pe la tot soiul de festivaluri muzicale din intreaga tara. Mereu luam locul I si Ii si, cum eram foarte mandra de medaliile acelea, insistam sa le port pe toate, cu prilejul fiecarei noi iesiri in public. Tata incepuse sa dispere, pentru ca ajunsesem sa arat ca un mic general, dar nu acceptam nici in ruptul capului sa renunt la acest obicei. Ultimul festival la care am participat a fost "Ioan Luchian Mihalea", unde am luat premiul Tineretii. Aveam deja 16 ani si certitudinea ca muzica este calea pe care trebuie sa merg in viata. Asa ca am inceput sa iau lectii de canto, de vocalize si respiratie. Dupa patru ani, am fost abordata de un impresar, care mi-a propus sa scot un Cd in Franta. Omul nu mi se parea serios si cum cu putin timp inainte le cunoscusem pe Julia si pe Claudia, m-am gandit ca e mai bine sa raman acasa. Asa a aparut trupa Exotic, care a reprezentat o alta etapa extrem de fructuoasa din cariera mea. Dupa Exotic, m-am ambitionat sa trec peste statutul de parasita si am fondat Blondy.
Cristina: - Si in cazul meu pasiunea pentru muzica s-a nascut din copilarie. Pana la trei ani, am locuit la bunici, intr-un satuc aproape de Cluj. Bunicii mei fiind pocaiti, aveau un repertoriu religios foarte bogat, cu sonoritati placute, care pe mine m-au atras. Asa ca ajunsesem sa cant alaturi de ei, cat era ziua de lunga. Apoi, m-am mutat cu parintii in Cluj. Acolo am avut ca dadaca o doamna care se afla in relatii destul de amicale cu sticla, ceea ce o facea sa fie mereu vesela si pusa pe cantat. Alaturi de ea, am trecut intr-un alt registru muzical. Doamna respectiva era atrasa de melodiile la moda in acea vreme, ceea ce pentru mine a fost un castig. Pe la 13 ani, a inceput sa ma intereseze lumea modei, asa ca am urmat un curs de modelling, iar pana la 19 ani, am lucrat mult in acest domeniu. Intre timp, pe la 16 ani, l-am cunoscut pe Sandy Deac, liderul formatiei Desperado, cu care am inceput sa fac spoturi publicitare, lucru ce m-a ajutat sa-mi redescopar vocea. Sandy a insistat, spunandu-mi ca merita sa merg pe acest drum, mi-a compus cateva piese solo, dupa care m-a luat ca backing vocals in formatie. Din acel moment, am constientizat faptul ca a face muzica era ceea ce-mi doream cel mai mult si pentru ca eu merg pe ideea ca, in orice domeniu, studiul iti asigura 90% din reusita, m-am inscris la cursurile de canto ale Scolii Populare de Arta din Cluj. Nu dupa multa vreme, am intrat in Sing Sing Bb, alaturi de care am cantat un an si jumatate, dupa care am primit propunerea Andreei de a forma Blondy si iata-ma in Bucuresti.
</b>
<b>Acei parinti minunati si fetele lor zburatoare
- Familiile voastre v-au sprijinit decizia de a face muzica?
Andreea: - In cazul meu, tata a fost principalul sustinator al ideii. El s-a ocupat de tot, a incercat sa nu-mi lipseasca nimic, sa am totul pentru un start reusit al carierei. Din pacate, tata a murit anul trecut, inainte de a vedea evolutia mea din Blondy, etapa pe care eu o consider cea mai reusita din intreg parcursul meu profesional. Si ceea ce ma doare cel mai tare este ca tata s-a stins inainte ca eu sa-i fi multumit realmente pentru sprijinul lui neconditionat. El a fost cea mai importanta persoana din viata mea si daca am realizat pana acum ceva este numai datorita suportului si increderii lui in mine. Sper ca, de acolo de sus, ma vede si e satisfacut.
Cristina: - Parintii mei n-au fost surprinsi de decizia mea de a urma calea muzicii, insa, oricum, ei nu s-au impotrivit niciodata dorintelor mele. Evident ca erau teribil de ingrijorati atunci cand plecam prin tara, dar au avut mereu incredere in mine, in puterea mea de a discerne intre bine si rau. Acum, mai ales de cand am fost nevoita sa-mi transfer cartierul general la Bucuresti, pe toti trei ne chinuie ingrozitor dorul, de aceea ma straduiesc sa ajung cat mai des acasa, la Cluj.
</b><b>Mitici, barfe si gelozii
- Amandoua veniti din provincie. Cum v-ati adaptat in Bucuresti si mai ales cum vi s-a parut integrarea in lumea muzicala romaneasca?
Cristina: - Plecarea din Ardeal a fost o decizie foarte dureroasa pentru mine. Acolo e o alta lume. Oamenii nu imping suspiciunea pana in pragul paranoiei, ci ofera credit oricui. Din pacate, venirea in Bucuresti a insemnat multa suferinta, in sensul ca am fost ranita de oameni in care am crezut cu inocenta. Apoi, trebuie sa recunosc, m-am simtit extrem de inceata, in comparatie cu "miticii" din Bucuresti. (Rade.) Aici totul se intampla foarte repede, ai senzatia ca pasesti pe nisipuri miscatoare. Majoritatea oamenilor au uitat sa mai fie amabili, sa-si priveasca in ochi interlocutorul si sa incerce sa dea o mana de ajutor, fara sa astepte nimic in schimb. Primele luni in Bucuresti au fost foarte deprimante. Incet-incet, mi-am dat seama ca nu am decat doua posibilitati: ori sa incerc sa ma adaptez ritmului acestuia nebunesc, ori sa ma intorc acasa. Am ales lupta, pentru ca nu puteam renunta la muzica.
Andreea: - Pentru mine, Capitala nu s-a constituit intr-un soc atat de evident. Primele incursiuni in Bucuresti le-am facut de mana cu tata. El ma apara de oamenii prea insistenti sau prost crescuti, de situatiile delicate. Mai greu mi-a fost sa ma obisnuiesc cu mediul muzical. Lumea aceasta e plina de barfe si de gelozii. Aici se poarta trasul sforilor si loviturile pe la spate. Nu e un mediu in care poti supravietui cu usurinta, atunci cand nu vrei sa faci compromisuri si sa-ti pastrezi onestitatea. Din fericire, eu si Cristina avem amici comuni in muzica. Ne face placere sa ne intalnim cu baietii de la Ro-Mania sau cu fetele din Angels, Candy si Bambi.
- In incheiere, spuneti-mi cum isi vad viitorul doua fete luptatoare si ambitioase ca voi?
Andreea: - Pe termen scurt, adica in aceasta vara, vom continua turneul pe litoral. Fanii ne pot vedea in cadrul spectacolelor organizate in teatrele de vara, iar noaptea - in discoteci. Vom face si cateva iesiri prin tara, dar ceva mai putine, si asta nu pentru ca nu ne-am dori, ci pentru ca ne e tare greu sa calatorim pe distante lungi, in conditii de canicula. In paralel, suntem in faza de finalizare a unui nou album care va iesi pe piata candva, in august, si care speram sa aiba la fel de mult succes. Romanii din diaspora ne cheama si ei cu insistenta, mai ales cei din America, si tare ne-am duce, numai ca ne este cam teama, din cauza situatiei tensionate de acolo. Totusi, poate ca ne vom lua inima in dinti si in toamna vom da o fuga si pana peste Ocean.
Cristina: - In ceea ce priveste planurile noastre pe termen lung, ele nu ies din sfera muzicii. Probabil ca toata viata vom canta. Suntem mult prea atasate de universul notelor pentru a-l trada si a fugi catre alte orizonturi. Poate ca vom schimba registrul si ne vom orienta catre balade. De altfel, eu sunt extrem de atrasa de zona blues-ului. Imi place muzica linistita, care-ti mangaie auzul si sufletul deopotriva. Iar la un moment dat, probabil ca ne vom aseza si noi la casele noastre, ne vom intemeia propriile familii. Amandoua iubim copiii, iar asta se simte: la concerte suntem in permanenta inconjurate de prichindei, care vor sa ne ofere flori si sa ne sarute. Si, crede-ma, satisfactii si recompense mai mari nu pot exista!Ines Hristea
Fotografii de Petre Cojocariu