Stirista De Pe 2
Augusta Dumitrascu(Jurnalul de seara Tvr 2)"Faptul ca ai un chip pe care-l cunosc multi oameni nu te transforma intr-un zeu"
- Frumoasa, severa, prezinta stirile serii pe Tvr 2. Sobrietatea ei tine insa de circumstanta. In realitate, Augusta joaca tenis de performanta, picteaza pietre si scrie poeme in proza. Ati fi crezut? -
- De doi ani de zile esti o prezenta constanta pe micile noastre ecrane. Desi apari pe Tvr 2, un post de televiziune cu mai putina audienta, te-ai remarcat prin seductie si prin maniera profesionista in care iti indeplinesti rolul. De unde ai rasarit tu asa serioasa si pusa pe treaba? E o trasatura de familie?
- E drept ca la televizor sunt serioasa, dar sa stii ca asta e doar o fata a mea, nu sunt asa tot timpul. De rasarit, am rasarit intr-o familie din Targu-Jiu, oras in care am locuit pana in 1994, cand am terminat Liceul de matematica-fizica "Tudor Vladimirescu". Atunci am venit in Bucuresti pentru a da examen la Facultatea de Drept, desi la mine in familie nu existase nici un inaintas in aceasta bransa, nimeni al carui exemplu sa-l urmez. Mie insa imi placea ideea de dreptate, ideea de a-i apara pe cei napastuiti. Imi placeau filmele in care eroul principal era un avocat care se opunea cu indarjire unei societati corupte, ca in serialul "Avocatii", pe care pur si simplu l-am devorat. Soarta a vrut insa sa o iau pe cu totul alt drum. In 1997, intorcandu-ma pentru cateva zile acasa si facand un drum pana la Manastirea Tismana, am trecut prin satul lui Brancusi, prin Hobita, unde am vizitat casa memoriala. A fost o experienta sfasietor de trista, fiindca am intrat pe poarta si nimeni nu ne-a intrebat ce cautam acolo, nimeni nu ne-a dat nici o explicatie. Era ca si cum Brancusi tocmai iesise sa ia apa de la fantana sau sa se intalneasca cu cineva din sat, uitand sa se mai intoarca. Asa m-am decis sa ma inscriu la Facultatea de Management in Turism, dar am hotarat ca trebuie sa ma intretin singura, asa ca era imperativ sa-mi gasesc ceva de lucru. Planul meu era sa reusesc sa termin facultatea, fiindca dupa absolvire imi inchipuiam ca ma asteapta o glorioasa cariera de manager al unui mare hotel din zona mea, zona Jiului. Slujba pe care mi-am gasit-o era la Radio Europa Nova. M-am ocupat de partea de Stiri si ma socoteam o fiinta foarte norocoasa, pentru ca faceam ceva ce-mi placea din ce in ce mai tare si eram si platita pentru asta. Europa Nova mi-a deschis niste orizonturi nebanuite, dar, pe de alta parte, m-a obligat sa nu mai acord suficienta atentie cursurilor, asa incat, foarte curand, mi-am dat seama ca si cariera de manager se transformase tot intr-un vis, insa aceasta descoperire n-a fost una dureroasa, fiindca deja imi gasisem o alta pasiune: lumea mass-media si, mai ales, cea a micului ecran. Pe 4 august 1999, Tvr-ul a organizat un concurs de prezentatori. Eu tocmai venisem de la mare, mama era aici, in Bucuresti, si ea a fost cea care a vazut anuntul si m-a indemnat sa ma prezint.M-am decis sa merg mai mult din curiozitate. Voiam sa vad si eu ce si cum este. Au fost vreo 600 de candidati, din care am fost selectionati doar o mana de oameni. Cu totii am fost pregatiti vreo cateva luni, apoi am fost distribuiti, in functie de aptitudini, in diverse sectoare din televiziune. Din noiembrie, a debutat Trupa Dp2, din decembrie au aparut emisiunile de Stiri, sub forma de flash-uri, iar de la 1 martie 2000 ele au fost transformate intr-un Jurnal cu prezentator, si asa am aparut eu, "stirista de pe 2".
- De cand ai intrat in lumea mass-media se pare ca stirile te-au urmarit pas cu pas. Ti-ai dori sa incerci sa faci si altceva?
- Nu, mie genul acesta de televiziune mi se potriveste. Asta imi place si in asta m-am "specializat". Nu e vorba ca nu ma simt inca pregatita sa abordez si un alt gen de emisiune, ci e vorba ca eu ma consider a fi "om de stiri". Chiar daca ar fi sa plec din Tvr 2, n-as face-o decat pentru a continua sa fiu "stirista". Oamenii au o perceptie gresita asupra a ceea ce inseamna sa fii stirist: noi nu suntem doar niste persoane care citesc de pe prompter. Noi suntem implicati si in intreaga "bucatarie" care functioneaza in spatele Jurnalului. Eu stau in televiziune de la ora 14:00 pana la ora 23:00. Rolul meu nu consta numai in a trece pe la machiaj si a recita stirile. Asa, doua ore mi-ar fi mai mult decat suficiente. Eu tot timpul am ceva de facut: verific stirile, operez mici modificari acolo unde mi se pare ca nu sunt foarte bine redactate sau printez blanchetele. Dar cel mai mult imi place sa pregatesc intrebarile destinate invitatului emisiunii. Initial, am avut emotii gandindu-ma ca langa mine va fi o persoana pe care nu o cunosc, dar cu care trebuie sa stau de vorba intr-o maniera amicala, ca si cum ne-am sti de cand lumea. In plus, subiectele tratate erau foarte serioase - inflatie, controale ale Opc-ului, oameni care sufera prin spitale -, deci nu-mi puteam permite sa fac greseli, nu aveam la dispozitie luxul de a aparea pe post cu temele nefacute. De-a lungul timpului, am avut o multime de surprize. Am intervievat preoti, doctori, politicieni, cercetatori, oameni pe care eu ii priveam cu reverenta si care la sfarsit ma intrebau, cu sufletul la gura, ca niste copii: "A fost bine? N-am spus vreo prostie?". Acum, gandul ca dupa stirea 5, de pilda, imi intra invitatul, imi da o siguranta aparte. Omul acela nu mai reprezinta pentru mine un test, ci un sprijin, e o persoana care e "de-a mea", de care la finalul editiei ma voi desparti in termeni amicali si cu care, ulterior, imi va face placere sa ma mai intalnesc.
- Statutul acesta de vedeta Tv iti impune o anumita conduita in viata de zi cu zi?
- Poate ca exista prezentatori care considera ca trebuie sa-si ajusteze personalitatea si comportamentul in functie de vedetele care isi inchipuie ei ca sunt. Dar eu nu vad lucrurile asa. In afara televiziunii, eu sunt un om normal, sunt Augusta Dumitrascu, aceeasi care eram si inainte de a aparea pe sticla. Aceasta e o meserie ca oricare alta. Faptul ca ai un chip pe care-l cunoaste multa lume nu te transforma intr-un zeu. Meseria aceasta nu inseamna ca, peste noapte, e musai sa devii o persoana rigida, intepata si care nu zambeste niciodata. Garderoba mea, de exemplu, nu e compusa doar din sacouri si fuste pana la genunchi. Am si tricouri, blugi, caciuli cu mot si canadiene cu gluga. Eu ma imbrac, ma comport si, in consecinta, arat altfel, in functie de starea psihica pe care o am. Ar fi si penibil sa ma duc, de pilda, la piata aranjata ca pentru emisie. Pe de alta parte, eu nu sunt nici o persoana extravaganta, care sa se dedea la cine stie ce nebunii. Mie nu mi-a placut niciodata sa ies in evidenta cu orice pret. Eu sunt si am incercat intotdeauna sa raman naturala, asa cum m-a facut Dumnezeu.
- Cum arata o zi din viata ta?
- Pentru mine, nici o zi nu seamana cu alta. N-am un program prestabilit care sa ma oblige sa fac anumite lucruri la ore fixe, si asta imi da multa libertate. Incerc sa merg cat mai mult la teatru. Imi place foarte mult sa ma plimb prin parcuri, o indeletnicire pe care bucurestenii au cam uitat-o. Candva, exista o adevarata traditie in acest sens, dar, de cand Capitala s-a angajat in cursa transformarii intr-o metropola de tip occidental, multe din aceste obiceiuri pasnice, cu parfum vechi, au disparut si sunt tratate ca desuete. Vara joc mult tenis de camp: imi creeaza un tonus de invidiat si-mi aduce aminte de copilarie. Iar la sfarsit de saptamana ma intalnesc cu prietenii. In ciuda faptului ca nu ne vedem atat de des pe cat am vrea, prietenii inseamna enorm in viata mea. Ei sunt cordonul meu de siguranta, sunt niste oameni pe care stiu ca ma pot baza, si la bine, dar mai ales la greu, sunt persoanele care ma inteleg si ma accepta asa cum sunt.
- Din cate am aflat ai si un hobby ceva mai ciudat.
- Am doua hobby-uri, dar probabil ca cel la care te referi tu este colectionatul pietrelor, pe care le colorez, dupa care fie le pastrez, fie le fac cadou persoanelor la care tin, adica mamei, tatei, fratelui meu, nepoticii mele Bianca, si putinilor prieteni despre care ti-am vorbit. Ei alcatuiesc familia mea, comoara mea cea mai de pret si motivul pentru care eu consider ca sunt o persoana foarte bogata. Pana cand imi voi intemeia propria mea familie, imi canalizez toata afectiunea catre ei.
- Si care este cel de-al doilea hobby?
- Cel de-al doilea hobby este scrisul. Ma ocup cu "productia" de poeme in proza, adica niste proze de dimensiuni reduse, in care totul arde cu intensitate si din care fiecare intelege ce doreste. Toate scrierile mele sunt cu final deschis, asa ca fiecare cititor poate interpreta textul in functie de natura si de trairile sale. In 1995, am publicat o carticica, al carei titlu a fost "Nemuritorii", iar anul acesta sper sa reusesc sa mai fac sa apara un nou volum, de aceasta data ceva mai consistent, care sa cuprinda poezii, poeme in proza si niste bucati de proza memorialistica, desi e prea mult spus. Daca muzele nu-mi vor dicta altceva, atunci volumul se va numi "Pulbere de Stele" si asta pentru ca fiecare scriere a mea reprezinta o mica scanteie, un crampei din eul meu.Ines Hristea