Cum naparleste un partid
Evolutia situatiei din Pnl a declansat in presa romaneasca un val de comentarii contradictorii. Unii analisti au sustinut ca, prin preluarea de facto a conducerii de catre d-l Theodor Stolojan, Pnl-ul se va salva ca partid, definindu-si mai precis identitatea. Altii au afirmat ca, dimpotriva, cu noua conducere, Pnl-ul va glisa usor spre stanga, devenind o "remorca a social-democratiei". Din singurul adversar de alta culoare ideologica a Psd-ului in actualul Parlament ("culoarea" Udmr-ului, aliat al partidului de guvernamant, fiind indecisa), Pnl-ul se va transforma intr-un partener oportunist al dominatiei, ceea ce va face ca notiunile de "stanga" si "dreapta" sa nu mai aiba nici un sens pe scena politica romaneasca. Cu d-l Stolojan in frunte, Pnl-ul va deveni, dupa viitoarele alegeri, aliatul Psd-ului la guvernare, acesta renuntand la Udmr de indata ce marile "obligatii" euro-atlantice si europene vor fi fost satisfacute. Declaratiile d-lui Adrian Nastase, in plenul recentei intruniri a Delegatiei Permanente a Psd de la Sibiu, au confirmat indirect ceea ce, cu "pragmatismul" sau recunoscut, d-l Stolojan sugera pentru viitor in momentul anuntarii deciziei de a prelua sefia partidului istoric. Intr-o asemenea perspectiva, dupa ultimele sondaje, singurele partide de opozitie fata de Psd ar ramane Prm-ul si Pd-ul, situate doctrinar tot in zona stangii. Plaja dreptei ar ramane dezolant de pustie.
Lucrurile sunt insa mai nuantate. Intr-adevar, Pnl-ul se afla in momentul de fata intr-o fundatura electorala. De la intrarea in opozitie, dupa alegerile din noiembrie 2000, el a stagnat in preferintele electoratului la pragul care i-a permis intrarea in Parlament. Singurul partid declarat de dreapta s-a vadit incapabil sa preia alegatorii "orfani" dupa disparitia parlamentara a celorlalte partide situate in aceeasi zona doctrinala, Pntcd-ul si Ufd-ul. Partidul liberal a incheiat, la inceputul anului 2001, un pact nemotivat cu Psd-ul, pact ce i-a derutat pana si pe suporterii sai neconditionati. Cu o asemenea "intelegere" in carca, apelurile d-lui Valeriu Stoica la o unificare a dreptei sub steagul Pnl-ului erau inevitabil sortite esecului. Muribundul Pntcd, dar si celelalte grupari extraparlamentare de dreapta, nu puteau accepta sa cautioneze o opozitie decorativa la partidul combatut cu inversunare de la (re)aparitia lor pe esichierul politic. Paradoxal, dar pana la denuntarea "pactului", cea mai dura opozitie la guvernarea Psd-ista au demonstrat-o, din motive diferite, Pd-ul si Prm-ul. Amortirea Pnl-ului a permis partidului la putere sa se afirme clar drept un partid-stat, controland "tot ce misca-n tara asta", cu exceptia bataiosului Traian Basescu. Surprins de refuzul fostilor parteneri din Cdr, dar si al altor formatiuni de dreapta, oportunistul lider Valeriu Stoica a optat atunci, in incercarea de a largi baza "de masa" a partidului, pentru o infuzie... social-democrata. Absorbtia ApR-ului, partid desprins din Psd, a accentuat componenta socializanta a Pnl-ului, derutand si mai mult electoratul de aceeasi culoare. Pnl-ul s-a regasit asadar, la inceputul anului 2002, intr-un impas identitar, pe care denuntarea pactului cu Psd-ul si initierea unei critici mai agresive a administratiei sale nu l-au mai putut evita.
Era normal ca situatia sa provoace revolta liberalilor neconditionati. Contestarea strategiei politice a d-lui V. Stoica era previzibila si inevitabila. Presedintele in functiune a considerat-o insa drept un atac la persoana, sugerand chiar presei ca "batalia" din Pnl este un conflict intre diverse personalitati cu vocatia (autoindusa) de lider. Dupa esecul mai multor incercari de a-si salva fotoliul, unele mai "dambovitene" decat altele, d-l Stoica a avut "stralucita" idee de a se desista in favoarea d-lui Stolojan, calculand ca pozitia a doua in spatele "omului providential" este mai buna decat nimic. Fascinati de personalitatea incontestabila a fostului prim-ministru, conducatorii filialelor partidului vor renunta sa mai sustina o contestatie prezentata de d-l Stoica drept o lupta personalizata pentru putere. Prin schimbarea statutului, propusa de d-l Stolojan si sustinuta discret de d-l Stoica, certurile interne vor fi eliminate, orice "lupta de idei" putand fi de acum taxata drept o masca meschina a interesului personal sau de grup. Pnl-ul si-ar castiga astfel stabilitatea si - consecinta directa - identitatea, prin achizitia acestui lider atipic in raport cu politicianismul si "smecheria" celorlalti.
Nu cred ca, prin promovarea d-lui Stolojan, Pnl-ul si-a dobandit un lider salvator. Se poate spune mai degraba ca d-l Stolojan isi va dobandi astfel un partid. Care va trebui sa fie, dupa schema clasicizata in Romania postcomunista, un "partid pentru lider". Adica o grupare fara optiune ideologica ferma, actionand conjunctural, in functie de aspiratiile "sefului" si ale apropiatilor (clientilor) lui. Or, d-l Stolojan si-a dezvaluit deja o parte din intentii, anuntand ca nu vede nici un impediment fata de o posibila colaborare in guvernare cu Psd-ul dupa viitoarele alegeri. "Omul providential" vizeaza, probabil, functia de prim-ministru intr-un stat sub presedintia d-lui A. Nastase. Solutia ii convine si ultimului, pentru ca il scapa de rivali mai tineri, care abia asteapta sa-i preia partidul. Gloria de "tehnician" a d-lui Stolojan, impresia de sinceritate bolovanoasa cu care si-a atras fanii vor impune imaginea unui cabinet capabil sa depaseasca criza prelungita a economiei romanesti. D-l Stolojan s-a vadit, de altfel, un bun administrator si, daca va reusi intr-o asemenea intreprindere, va deveni si mai popular. Daca va esua, ceea ce este posibil, avand in vedere ca Psd-ul nu va renunta niciodata la "castigurile" realizate sub guvernarile sale, ponoasele le va trage Pnl-ul. Liberalii au mai fost, cu alti actori, in aceasta situatie. O repetare a ei va insemna insa si disparitia ultimului "partid istoric".
Nu sunt un admirator, dar nici un detractor al d-lui Stolojan. Competenta lui, repet, a fost probata. Dar nu cred ca "tehnocratul" care il admira pe d-l Ion Iliescu, al carui sef de campanie electorala a fost in 1992, poate salva Pnl-ul. D-l Stolojan poate, eventual, transforma partidul liberalilor intr-o grupare capabila sa se integreze oportun in oricare tip de administratie, indiferent de culoarea ei ideologica. O grupare mai degraba de tehnicieni, dupa chipul si asemanarea sefului, dar nu un partid politic, delimitat doctrinal si programatic de altele. "Pragmatismul" pe care i-l va imprima d-l Stolojan poate aduce Pnl-ul in postura de "castigator", dar intotdeauna al unui loc secund, pe langa o formatie dominanta. Nu voi vorbi deci de o "glisare spre stanga" a Pnl-ului, ci de un balans in care identitatea nu mai poate exista. Pentru scena politica romaneasca, in contextul unei incapacitati momentane a "dreptei" de a se cristaliza, situatia ar fi tragica, confuzia ideologica potentand mentinerea la dominatie pentru mult timp a partidului-stat. Cata vreme actuala clasa politica, oportunista si corupta, va continua sa functioneze, nici nu exista o alta iesire, viitorul ramanand "trandafiriu". Consecintele sunt deja de anticipat.Toma Roman