Firul scurt
</b><b>George Alexandru
"Stau acasa si astept turneele"
Pe arsita asta, stau in Bucuresti si beau cate 4 l de apa plata, jinduind dupa spuma... marii. Astept telefoanele de confirmare a unor turnee cu "Titanic Vals" - recenta premiera a Teatrului "Nottara" - si cu "Puricele", pe care trupa noastra il joaca non-stop de vreo 9 stagiuni. In comedia lui Tudor Musatescu, eu sunt Stamatoiu, ofiteras-fluturas, cu veston la patru ace si monoclu. Dar te impaci pana la urma, la fel ca si-n viata, cu orice costumatie care iti aduce noroc. Stagiunea am incheiat-o cu un Romeo cinic si ratat, evident, nu cel clasic, ci unul modern, creat de fantezia lui Jean Anouilh; "Romeo si Jeanette" se cheama versiunea lui, in care fostul indragostit ajunge sa urasca omenirea si, mai abitir, femeile. Am incheiat si un film cu Andrei Blaier - nu ma intrebati titlul, fiindca inca nu s-a fixat. Stiu doar ca am filmat la inchisoarea Doftana, privat de libertatea la care visez acum, odata cu vacanta care va trebui sa vina si ea, odata si odata, si sper ca in aceeasi formatie ca anul trecut, cu prietenii Malaele, Teodosiu si "moi", evident, cu jumatatile noastre. Hm... simt de pe acum briza Egeei...
</b>
<b>Emilia Popescu
"Suntem plini de datorii, dar ne-am hotarat: plecam la Nisa!"
Fratele meu, care e violonist si locuieste de multa vreme la Nisa, ne tot invita. Dar amanam, stiti dvs. de ce. Suntem plini de datorii si in vara asta, dar am luat hotararea eroica: unde s-a dus suta, trece si mia. Lac sa fie, ca marea ne asteapta. Si pentru ca la toamna Maria noastra intra la scoala, trebuie sa aiba si ea ce povesti copiilor. E cam timida si nu vorbeste pana nu cunoaste bine persoana. In schimb, se exprima usor prin muzica (invata pianul) si, de cateva luni, prin intermediul picturii. Ne-am trezit in casa cu o adevarata pictorita, iar indrumatoarea pe care i-am luat-o spune ca e si foarte talentata. Si ambitioasa: picteaza - ce credeti? - icoane pe sticla. Si chiar reusite! Are deja vreo sapte care au placut cuiva de la Televiziune, le-a luat pentru emisiunea lui Bittman, "Bravo bravissimo", le-a expus si filmat. Am fost invitati cu totii in emisiune - Maria, tatal ei si cu mine. Maria a tacut tot timpul, eu m-am produs cu un mini-show cu personaje din comediile lui Caragiale. Am spus un monolog al Vetei, din "O noapte furtunoasa", si le-am pus fata in fata, sa se paruiasca, pe rivalele din "D"ale Carnavalului", Mita si Didina - jucate amandoua de subsemnata. Si pentru ca una trebuia sa moara, m-am strans de gat eu pe mine, filmata cu doua aparate. Amuzant, nu ? Apoi l-am acompaniat la pian pe sotul meu, Ionut Stefanescu, care a cantat la trei flaute.
Dupa show-ul de familie ne-am regalat, la McDonald"s, cu inghetata. O fi mai buna oare ca cea pe care o vom manca pe Coasta de Azur? Nici n-am plecat si ma gandesc la inapoiere, cand pe mine ma asteapta o bucurie: voi incepe repetitiile cu "A douasprezecea noapte" de Shakespeare, la Teatrul de Comedie, unde m-am transferat (de la Bulandra). Cine stie? Schimbi locul, fortezi norocul.Alice Manoiu
"Cununa tarii" in Dumbrava Sibiului
Muzeul Astra din Sibiu, condus de neobositul animator de valori autentice Corneliu Bucur, si-a propus sa-i copieze pe americani in ceea ce au bun, durabil, si nu in ceea ce au rau si detestabil (vezi programele televiziunilor din Romania). Astfel, in saptamana 13-21 iulie, in Dumbrava Sibiului s-a desfasurat editia a Ii- a Festivalului National al Traditiilor Populare, urmand indeaproape modalitatea de organizare a Festivalului Smithsonian din Washington, unde tara noastra a fost vedeta incontestabila in iunie-iulie 1999. Reprezentand regiunile istorice ale Romaniei, Maramuresul a fost emblema Transilvaniei; Valcea - emblema Munteniei, iar Suceava - simbolul Moldovei. Ca sa nu lipseasca nici o "felie" din Romania "dodoloata", organizatorii au invitat si tarani creatori din Soroca (Basarabia), precum si reprezentanti ai Maramuresului de dincolo de Tisa, din localitatea Slatina (Ucraina).
Cuprinzand mestesuguri, folclor, traditii si obiceiuri autentice, festivalul a urmarit, dupa modelul american, promovarea creatiei "omului simplu din sate", "talpa, dar si cununa tarii", cum spunea Corneliu Bucur la deschidere. Cu alte cuvinte, in Dumbrava au fost prezenti oamenii care au forta, vointa si talentul de a fi chezasi ai perpetuarii traditiilor romanesti. Au luat parte "familii pe trei generatii, facand sacrificiul notabil de a-si lua gandul de la coasa, de la camp si de la animalele din gospodarie". Sunt oamenii fara de care, crede Bucur, "nu am fi ajuns nici pe departe cei care suntem astazi". Din pacate, demnitarii Romaniei nu au onorat cu prezenta marea manifestare culturala de la Sibiu, unde zeci de mii de vizitatori romani si straini au avut fericirea de a-i cunoaste pe mesterii neintrecuti ai artei populare. Festivalul a cuprins 7 sectiuni: arte religioase, literatura populara, arte coregrafice, arte muzicale, arte plastice, arte mecanice si arta culinara. Mesajul acestui festival "Smithsonian" de pe Olt a fost unul de mare actualitate: "pastrarea identitatii nationale prin traditie".Ion Longin Popescu
Carte
Selectia Formula As
Aglaja Veteranyi,"De ce fierbe copilul in mamaliga", roman, traducere de Nora Iuga, postfata de Rodica Binder, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 204 pag. Cand, in 1999, a aparut in Germania romanul de debut cu acest titlu socant, originalitatea lui tematica si stilistica a propulsat-o brusc pe autoare printre vedetele literare ale unei tari cu scriitori mondial cunoscuti. Cine a fost, pana acum cinci luni cand s-a sinucis, Aglaja Veteranyi? S-a nascut in 1962 in Romania, intr-o familie de artisti de circ. Mama, romanca din Iasi, supranumita "femeia cu par de otel", isi executa numarul de acrobatie suspendata sub cupola de propriile-i plete, fara plasa de siguranta, iar tatal, ardelean maghiar, era clovn. In 1967, familia Veteranyi pleaca intr-un turneu cu Circul de Stat si cere azil in Occident. Viata promiscua de artisti ambulanti se petrece in rulotele diverselor trupe cu care strabat lumea. Cele doua fetite, Aglaja si sora ei vitrega, nu au o copilarie normala: sunt aproape analfabete si nu au notiunea de "acasa", sunt straine peste tot. Un timp, invata la un internat din Elvetia, dar, dupa existenta boema in mijlocul circarilor, greu se pot adapta disciplinei scolare si lipsei de afectiune din pension. Parintii se despart, surorile sunt despartite si ele, Aglaja ramanand in custodia mamei care isi gasise un nou partener. Fiindca, in urma unui accident, mama nu-si mai poate face numarul senzational, devine impresara adolescentei care danseaza pe scenele unor cabarete, pana se dovedeste ca acest lucru e ilegal, fiica fiind minora. Pubera isi continua scoala, urmeaza si cursuri de arta dramatica, iar la 20 de ani isi incepe cariera de actrita si scriitoare de limba germana, infiintand trupe de teatru experimental si publicand poeme. Dupa 1989, vine de trei ori in tara noastra, pentru a-si vizita rudele din Iasi. Poeme semnate de ea apar in revistele literare romanesti, in traducerea Norei Iuga, iar cititorii romani sunt informati despre succesul primului ei roman, distins cu mai multe premii. Din pacate, Aglaja Veteranyi n-a mai apucat sa vada versiunea romaneasca aparuta acum. De ce s-a sinucis aceasta femeie inca tanara si frumoasa, aflata pe culmea de val a succesului, ramane un mister. Desigur, cauze ale depresiei pot fi cautate in traumele copilariei neobisnuite, in sensibilitatea exacerbata sau, poate, ca si in cazul Marilyn Monroe, transformarea brusca dintr-o marginala intr-o vedeta sa-i fi fost de nesuportat. Cu putin timp inainte de a-si curma viata, predase editurii Dva un nou roman, intitulat "Raftul cu ultimele suflari". Cartea va aparea la toamna in Germania si se pare ca va fi tradusa si la noi.
V-am povestit viata Aglajei Veteranyi fiindca superbul roman-poem pe care vi-l recomand azi e pe muchia fluida dintre autobiografie si fictiv, dintre adevarul de viata si fabulatie poetica inspirata. Naratiunea la persoana intai a unei fetite de circari, care se teme ca mama ei va cadea din inaltul cupolei, unde atarna la propriu de niste fire de par, e de fapt o permanenta cautare a identitatii, intr-o lume fara repere si radacini. Romania, din care a plecat la trei ani, reprezinta pentru ea mancarurile specifice, gatite de mama in rulota si vestile despre rudele ramase in tara lui Ceausescu, silite sa indure mizeria si umilinta cotidiana. Iar celelalte tari pe care le strabate cu circul, in Europa si America de Sud, nu sunt pentru ea decat locuri de stationare temporara a rulotei. Asocierea intre prozaic si poematic, intre candoare si cruzime, intre prospetime senzoriala si angoasa, intre concret si metafizic fac din aceasta carte excentrica o dovada de har literar, o revelatie.Adriana Bittel
Volumul "Banalitatea raului. O istorie a Securitatii in documente", publicat de Marius Oprea la prestigioasa editura ieseana Polirom, reprezinta cea mai importanta contributie stiintifica la cunoasterea modului in care a functionat regimul comunist totalitar, bazat pe aparatul imens de represiune si teroare al politiei politice, Securitatea. Titlul ales de autor trimite direct la celebra carte "Eichmann la Ierusalim. Un raport asupra banalitatii raului", de Hannah Arendt si sugereaza tragica similitudine intre Holocaustul nazit si genocidul din Gulagul comunist. Tanarul istoric Marius Oprea a reusit sa patrunda, cand inca se mai putea, in arhivele Securitatii detinute de Sri, inainte de 1997, reusind sa sparga complotul tacerii cu privire la modul in care a functionat sistemul oficial al crimei organizate de pe vremea comunismului, prin publicarea unor documente autentice senzationale ale Securitatii, care spulbera orice indoiala cu privire la caracterul antinational si criminal al politiei secrete comuniste si al regimului pe care aceasta il slujea. Rapoarte cu privire la impuscarea "chiaburilor" sau executarea taranilor, liste de persoane asasinate de Securitate in timpul transportului de la un penitenciar la altul, procese verbale ale unor sedinte secrete ale cadrelor Securitatii care puneau la cale modul in care urma sa fie lichidati sau redusi la tacere dusmanii de clasa, prezidate de odiosii nomenclaturisti si generali Teohari Georgescu, Pintilie Gheorghe (Pantiusa Bodnarenko), Alexandru Nicolschi (Boris Gr?nberg), Alexandru Draghici etc., rapoarte de interogatorii din vremea epurarilor dictate impotriva tortionarilor din epoca de instaurare a comunismului, reglementari si ordine interne ale Securitatii, note interne privind cazurile "Europa Libera" si "Meditatia transcedentala", precum si alte documente cruciale de pe parcursul a patru decenii, beneficiaza de notele informative si pertinente ale istoricului. In deschiderea volumului, cercetatorul britanic Dennis Deletant semneaza studiul introductiv "Securitatea si statul politienesc in Romania (1948-1989)". Contributia lui Marius Oprea la deconspirarea Securitatii ca politie politica devine prin acest volum mai substantiala decat activitatea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, care ar fi trebuit (conform legii) sa deconspire si Securitatea. Pentru oricine vrea sa cunoasca istoria tarii sale, pentru oricine vrea sa stie care a fost adevarata natura a regimului comunist si ce rol a jucat Securitatea in lupta de distrugere a natiunii romane, lectura volumului "Banalitatea raului" a lui Marius Oprea este obligatorie.Dan Pavel