Miliardarul saracilor</b><b>Lucian Andreica</b><b>- om de afaceri din comuna Sohodol, jud. Alba -</b><b>"Sunt un muncitor ca oricare altul. Nu pot sa uit acest lucru si vreau sa-mi las loc intre cei saraci"
Ca sa ajunga la un meci de fotbal, la Craiova, un imbogatit al tranzitiei, fost "aparatcik" in structurile centrale ale Pcr, a scos din imensul sau buzunar 2500 de dolari (nu mai putin de 80 de milioane de lei!) si a inchiriat un avion. De, treburi multe, timp putin, meci de mare miza financiara, caci sunt atatia care s-au imbogatit parazitand fotbalul. Fericit ca urma sa apara in emisiunea de dimineata a unei televiziuni, fapt fara precedent in trecutul sau "zbuciumat", de mitocan, un alt miliardar de carton a petrecut noaptea precedenta intr-un bar, chefuind in nestire si facand praf peste un miliard de lei! Sotia unui parlamentar, ajunsa la Chicago, si-a facut "mici" cumparaturi din cele mai scumpe magazine. Numai pe o sticluta de parfum doamna a platit 1000 de dolari, adica peste 33 de milioane de lei. Un politician de provincie, chefliu si fustangiu peste poate, a comandat, cu 3000 de dolari, flori din Amsterdam, tort din Viena si cercei din Milano, cu ocazia zilei de nastere a unui top model din oras.
Sunt cunoscute cazurile nevestelor de "businessmen"-i, care isi duc cateii la veterinari din Paris, in timp ce au abonament la diverse saloane de coafura si sali de body-building din Londra, Madrid sau Monte Carlo. Toti acesti oameni sunt dintre noi si pentru noi, au facut bani din "pamantul" autohton, se simt atasati de "glia strabuna", fac parte din nebuneasca tranzitie romaneasca. Numai aici puteau ei, cei iuti de mana si atent bagatori de seama, sa faca atata banet dintr-o suflare, dintr-un faliment de banca sau dintr-o returnare ilegala de Tva. Numai aici cresc dolarii in copaci, lirele pe crestele muntilor si "euroii" pe malul Lacului Snagov. Acesti sacerdoti ai ochiului Satanei, aceste "masti razande" puse pe caracterul lor "inimic", au ajuns sa traiasca in paralel cu lumea reala a tarii lor, intrand intr-un cocon de fire aurii de borangic, prin care se stravede o realitate de binoclu intors. N-am auzit ca vreunul dintre ei sa mearga la un orfelinat, la un azil sau intr-un sat uitat din munti, sa duca un sac de paine si o sticla de lapte flamanzilor. N-am auzit sa coboare vreodata din "avionul" in care-si preumbla pretioasele trupuri invesmantate in costume cu nasturi de diamant, de 15.000 de dolari bucata (astfel de costume au fost oferite unui jurnalist, pentru a-i cumpara tacerea, de catre oameni din anturajul guvernantilor). Cocotati la volanul unor jeep-uri care ar putea trage dupa ele un tren de marfa, miliardarii romani se cred nemuritori, putini dintre ei ajungand sa urmeze calea cumpatarii, a milei fata de semenii aflati in suferinta, a dreptei credinte crestine. Prin comportamentul lor, au reusit sa compromita pe termen lung ideea de economie libera de piata, punand in locul legilor un sistem de jungla, iar in locul moralei - filosofia pestelui mare, care neaparat il inghite pe cel mic.
Surprinzator, exista si cazuri fericite, in care miliardarii au facut bani din afaceri curate. Rezultatul se vede. Patronii respectivi, atipici prin definitie, ies din randuri dupa libera lor voie, calca fara complexe in tarana saraciei si coboara printre semenii lor mai putin norocosi, cu sufletul deschis, cu dorinta de a face bine, de a obloji macar ranile dureroase. Daca lor le-a dat Dumnezeu cu indestulare, atunci se simt obligati sa-si imparta prisosul cu cei nefericiti. Un astfel de om rar, patron si muncitor deopotriva in domeniile vanzarii de carburanti, zootehniei si micii industrii alimentare, este Lucian Andreica din Sohodol, Alba. Plecat de mic de acasa, la munca grea, intr-o turnatorie de fonta din Cluj (dupa ce crescuse chinuit, cu coji uscate de paine, alaturi de ceilalti 8 frati ai sai), s-a mutat mai tarziu pe santiere, ca sofer de director, unde a fost gasit de evenimentele din decembrie 1989. "Fiind tot timpul treaz", isi aminteste, "in timp ce sefii mei se imbatau, mi-a fost dat sa vad si sa aud multe...". Cu o remarcabila experienta de viata, imediat dupa zilele fierbinti din decembrie, Lucian a intrat curajos in valtoare, suportand ironiile celor care nu intelegeau lumea ale carei usi fusesera abia intredeschise.
"Gazda-i greu, sarac ii rau"
- Acum, ca ati ajuns miliardar "de otel", si nu de carton, ce va mai amintiti din primele zile postrevolutionare, d-le patron Andreica?
- La o saptamana dupa caderea lui Ceausescu, mi-am vandut apartamentul din Cluj. Toti vecinii ziceau: "Asta-i nebun!". In timp ce ei fugeau de teroristi, eu cautam materiale: caramida, tigla, boltari. Doream sa-mi fac casa pe pamant, altfel nu eram in stare sa ma gandesc la nimic. Doream sa scap de bloc, pentru ca acolo ma sufocam, nu puteam sa gandesc, nu ma simteam liber. Blocul ce-i? O puscarie. Am ridicat casa repede; la inceput am avut incalzire cu lemne, apoi cu gaze. Trei camere pe care le am si azi si in care locuiesc fericit cu familia. Mai mult nu-mi trebuie, nu ma intereseaza.
- Odata coborat de la etajul 5 "pe pamant", ati inceput afacerile. Cum ati facut primul milion?
- Dorind sa intru in afacerile cu bezina, mi-am vandut vaca si am cumparat prima cisterna, o rabla de 20 de ani, parasita pe un santier. Adunasem cauciucuri aruncate de soferi in dunga drumului, le-am pus mansoane si hai la treaba: duceam benzina de la rafinarie la distribuitori. Intr-o singura cursa, am avut 8 pene de cauciuc. Mi-am organizat si un birou la purtator, improvizat dintr-o geanta diplomat. Azi un leu, maine un leu, investeam tot. Nu-i de tinut banii nici in lei, nici in valuta. Sunt bani morti. Urmatorul pas a fost construirea unei statii de benzina la Campeni, iar mai tarziu, deschiderea uneia la Albac. In paralel, am construit o crescatorie de porci, cu 25 de capete, si o ciupercarie in care incap 300 de saci cu pleurotus. In fine, se afla in probe tehnologice o fabrica de lapte si branzeturi la Sohodol, blocata de Primarie pentru ca nu am inca certificat de urbanism, desi se afla la subsolul unei cladiri care are toate aprobarile. Toate acestea inseamna o munca de rob, fiindca nu-i usor sa fii "gazda", adica instarit. Vorba aceea: "Gazda-i greu, sarac ii rau!".
"Daca nu ma luptam, ramaneam cu o vaca"
- Stim ca va aflati intr-un conflict cu primarul din Sohodol. Ati strans chiar semnaturile necesare pentru declansarea unui referendum prin care cereti destituirea acestuia. Va considerati un luptator?
- Ma aflu in toiul unei lupte dure, pe care n-o voi abandona. Este lupta pentru normalitate, pentru idei sanatoase, intr-o tara in care primeaza aranjamentele si descurajarea celor intreprinzatori. Dar nu ma las. Pe primarul Coroiu il blestema si-l suduie propriile sale neamuri, iar lupta mea impotriva lui nu are nimic personal. Eu ma lupt pentru sateni, pentru amaratii lipsiti de ajutor, pentru satele parasite pe creste de munte, unde acest primar nu a pus piciorul niciodata. El ii viziteaza numai pe cei bogati, trage un chef zdravan si apoi pleaca. Pe timpuri, facea afaceri cu faina alba, in cadrul cooperatiei; de atunci i-a ramas obiceiul de a-si bate joc de cei sarmani, carora nu le venea randul niciodata la o sita de faina. Ca sa raspund direct la intrebare, da, sunt un luptator. Daca nu ma luptam, ramaneam cu o vaca. Rezist si nu ma dau batut, poti sa tai lemne pe mine. Daca pierd, o iau de la inceput. Din pacate, am cam slabit economic in ultimul an, din cauza proceselor cu primarul. In 2001 am pierdut peste 100 de zile in salile tribunalelor: insulta, calomnie, amenintare, contencios administrativ. Daca-i spui un cuvant, pac la tribunal. Se judeca si cu propria lui secretara, cu vecinii Trif si Calistru, are o gramada de alte procese. Cand sa mai dea pe la Primarie, cand sa se ocupe de sat? Desi imi sunt necesare doar 442 de semnaturi, am adunat 560, dar trebuie sa aduc 25% din fiecare sat. Din pacate, in liste figureaza una, iar pe teren e alta. Primaria nu a mai actualizat listele de 10 ani. Unii au murit, altii s-au mutat. Sunt sate cu un singur locuitor, desi in liste figureaza 10. Evident, primarul se teme si de aceea nici nu se gandeste sa adapteze listele la realitate. N-are curajul sa se confrunte cu votul.
</b><b>"Putem sa ne rugam si la cer si la soare si la stele; daca nu muncim, tot degeaba"
- Daca in urma referendumului primarul va fi demis, veti candida pentru postul lui?
- Voi candida ca independent, deoarece singura politica pe care-mi propun s-o fac este politica omului sarac. Sloganul meu va fi: "Putem sa ne rugam si la cer si la soare si la stele; daca nu muncim, tot degeaba". A ramas duhul lui Ceausescu alaturi de noi, ne-a impregnat firea si caracterul. Traim sub conducerea fostilor lui sefi de ferma, a slugilor unui sistem blestemat. Nici atunci nu era mila pentru saraci, nimeni nu se interesa de soarta lor. Nastase, al de la Bucuresti, n-ar fi un om prost, n-ar vrea raul, ar vrea binele. Dar nu poate stapani, nu se descurca in hatisul de partid, caracatita are brate prea lungi. De mot trebuie sa te apropii numai cu dreptate, nu poti sa-l pacalesti; te vede si te simte.
- Exemplul cel mai bun e Rosia Montana, unde o mana de oameni rezista unei uriase presiuni a dolarului aruncat in stanga si-n dreapta. Patrulaterul Aurului e in pericol, banii vin sa otraveasca sufletele multora. Ce credeti ca se va intampla?
- E un lucru nefiresc. Oamenii aceia n-au ce cauta aici. Nu-i tara lor. Chiar daca vor porni exploatarea, in frunte cu directorii romani care sunt capul rautatilor, nu le prevad zile bune. Vanzarea radacinilor si a locurilor unde te-ai nascut se va razbuna. In plus, eu voi monitoriza poluarea de la Rosia cu aparate proprii, si daca voi sesiza ceva, va fi bai!
- Sunteti un om de afaceri cum rar ne-a fost sa intalnim: in loc sa va construiti vile si sa va luati limuzine, ati platit impozitul pe teren si pe cladiri pentru toate cele 80 de familii sarace si batrane din Albac! Umblati pe coclauri cu painea-n traista pentru sarmani, adunati orfanii din piete, construiti case pentru nefericiti, cumparati vaci cu lapte pentru cei care n-au nimic, aduceti apa langa casa unei femei de 93 de ani, care nu se poate deplasa. Drept cine va credeti?
- Sunt un muncitor ca oricare altul. Am pornit de la zero. Acasa la parinti mancam coji uscate de paine. Nu pot sa uit acest lucru si vreau sa-mi las loc intre cei saraci. Mie nu-mi este rusine sa traiesc intre ei, ma simt bine in preajma lor. Acolo mi-i locul. Pe langa batrana din Sohodol, pe care am ajutat-o sa nu mai bea apa iarna din topirea zapezii si sa nu mai puna sita de pe casa pe foc, mai ajut si alte femei singure care, daca nu ma duc eu, n-au cu ce-si plati gazul, lumina si painea. La Caian, langa Cluj, am salvat de la orfelinat 9 copii ramasi fara mama si tata. Le-am renovat casa din temelie, pe cei mai mari i-am dat la scoala de soferi, le-am dat vaca mea din poiata, am pus bani sa-si ia masina, i-am dat la scoala pe cei mai mici. Gheorghe, cel mai mare, e tutorele lor si se descurca foarte bine, sunt deja oameni de vaza in sat. Mai am doi acasa, Dutu si Mariana, i-a gasit sotia in piata. Le-am construit o camera separata, le-am gasit slujbe, au banii lor, si-au cumparat haine si televizor, nu platesc nimic pe mancare si casa. Cat despre batranii din Albac, ce era sa fac? A venit perceptorul si n-a avut ce bani sa le ceara, din 80.000 de lei cat sunt pensiile lor. Nu ma pot impaca cu gandul ca unii zboara in luna, altii au vile si palate, kilograme de aur si masini de miliarde, in timp ce semeni de-ai nostri din Apuseni nu pot sa bea apa, supravietuind cu gustul amar al zapezii topite. Nici cei plecati la oras nu se descurca; aici n-au surse de venit, acolo nu pot trai. Ma doare sufletul si as ajuta pe toata lumea, dar numai Statul este cel care se poate lupta cu adevarat cu saracia la scara nationala. Avem saracii nostri si bine ar fi ca fiecare om bogat dintr-o zona sa-si plece ochii asupra saracilor "lui". Numai daca reducem numarul parlamentarilor la jumatate, se face o economie de 600 de miliarde, in timp ce, cu un miliard multumesti saracii din 10 comune. Lor nu le trebuie decat paine si o sansa de a munci, caci nu sunt cersetori, au o mare demnitate.
- Lupta, acumulare, donatii - un triunghi in care va inscrieti perfect. Ce sentiment aveti cand impartiti tot ce aveti cu altii?
- Simt ca acesta e cel mai firesc lucru. Este esenta vietii. De ce ne-am nascut? Ca sa avem 100 de dragute, palate si limuzine? Asta-i scopul omului? Bagati de seama, bogatanilor fara suflet, ca vine timpul cand nu va veti putea bucura de gustul mancarii. Vine timpul cand nu va veti putea bucura de aer si de soare, de nimic. Trebuie sa fim constienti de asta. Daca oricum ajungem Acolo, de ce sa nu ne gandim si la altii? Acum, cand inca mai putem.Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel TanjalaDl. Lucian Andreica poate fi contactat la adresa com. Sohodol, jud. Alba sau la tel. 0740/85.03.51