</b><b>Cu oameni ca ei, folclorul nu va muri niciodata -</b><b>Iustina si Zamfir Dejeu
La Cluj, de veghe in lanul de cantece si jocuri transilvane, stau Iustina si Zamfir Dejeu. Ea - o voce cu un timbru de argint, interpreta ca nimeni alta a cantecului cu gloduri dintre Cluj si Muntii Apuseni, el - riguros folclorist, un luptator de exceptie pentru pastrarea folclorului autentic. Ovationati si premiati peste tot in lume, pe unde au ajuns cu cantecul si dansul romanesc, Iustina si Zamfir Dejeu cred cu tarie in salvarea traditiei populare
"Nime-n lume nu ma crede/ C-am fost si eu ruje verde"
- Va mai amintiti, d-na Iustina Crisan Dejeu, cum v-ati intalnit ursitul? Nu putine femei se pot lauda ca si-au impletit asa de armonios viata si profesia ca dvs....
- Ne-am cunoscut prin intermediul micului ecran, cand eu am participat la prima etapa a emisiunii-concurs "Floarea din gradina". Atunci m-a vazut Zamfir, el era deja folclorist, in 1973, si facea parte din juriul de la Cluj, care m-a notat in concurs prin telefon. Mi-a dat nota cea mai mica, pentru ca eu eram atunci prin excelenta o diletanta si am cantat o melodie care nu-mi reprezenta exact zona de origine. Dar l-am pedepsit si eu pe d-l Dejeu un pic mai tarziu, prin 1978, maritandu-ma cu el. Dupa cativa ani, locuiam deja in Cluj, tocmai intrasem in randurile ansamblului pe care sotul meu il infiintase din 1973 - "Somesul-Napoca" -, cand am intalnit-o pentru prima data pe scriitoarea si jurnalista Sanziana Pop. A inregistrat cu mine un cantec pastoresc cu lovituri de glota - pe vremea aceea, directoarea de astazi a revistei "Formula As" era autoarea unor senzationale reportaje la Televiziunea Romana.
Cum m-am intalnit cu celalalt ursit al meu, cantecul ardelenesc? M-am nascut in satul Morlaca, comuna Poieni, sat asezat pe Valea Calatii, cu oameni gospodari si plini de omenie. Dintre "personajele" copilariei mele imi aduc aminte cu mult respect si admiratie de badea Neoane, "clanetasul" satului, ale carui melodii le indrageam nespus. Nu pot uita nici de lele Anica a Medrenii si doinele sale: "Tragana, maicuta, iara" sau "Nime-n lume nu ma crede,/ C-am fost si io ruje verde", nici de badea Toadere a Marinestilor, care cu multa bucurie mi-a cantat cam tot ce-si aducea aminte, pentru a-mi putea alcatui un repertoriu, atunci cand m-am decis sa ma fac interpreta de folclor. Cel mai adesea il ascultam cantand, copila fiind, pe tatal meu, Victor Crisan, inzestrat si el cu o voce calda, melodioasa. Maicuta, si ea, mai doinea uneori, cand treburile casei ii permiteau. Dar primele cantece le-am auzit de la bunicul meu, diac la biserica, una din marile voci ale satului din acel timp. Bunicul era absolvent al Scolii de cantori de la Blaj, canta cu o acuratete deosebita, fiind inzestrat cu o voce puternica, pentru care era renumit in satele dimprejur. "Stii - ne spunea bunicul, in vremea copilariei mele -, atat de tare le place oamenilor cum le cant eu, ca batranul cutare, de pe Muntele Vladeasa, a lasat cu limba de moarte ca atunci cand va fi inmormantat sa ma duc eu sa-i cant hora mortului." Acesta era un cantec de factura semi-culta, asemenea "versului" din Nasaud, prin care cel care s-a dus isi povesteste viata si isi ia ramas bun de la lume si de la cei dragi. Bunicul, in general, facea si versurile acestor cantece, pentru ca el cunostea viata tuturor celor din sat. Era rasplatit in natura, cu bucate sau cu animale mici, o oaie cu miel - de exemplu. La moartea lui nu i-a cantat nimeni hora mortului, ca nu mai era nimeni care sa i-o scrie. Azi, obiceiul s-a pierdut. Diaconii tineri de astazi nu se dau in vant pentru a scrie poezie din aceasta naiva, populara. Comunitatea satului era, pe vremea cand eram eu copil, mult mai bine inchegata, respectand intru totul legile nescrise ale convietuirii in spiritul crestinesc. Am fost sase copii la parinti, niciodata rasfatati dar invatati cu munca, de mici. Mama muncea din greu si, de mila ei, ii saream in ajutor tot timpul, asa ca am invatat de micuta toata randuiala treburilor, si in gospodarie, si la camp. Mergeam la fan, ingrijeam de animale, dar cel mai mult imi placea sa tai lemne. Si sa citesc. Tare imi mai placea sa citesc orice carte imi cadea in mana. Nu ma gandeam eu ca voi ajunge sa cant, credeam ca voi ramane ca orice taranca morlaceanca in satul meu, sa ma marit si sa-mi intemeiez o gospodarie. Am plecat din sat sa fac liceul la Cugir. Colegii de acolo m-au impins de la spate sa merg la "Floarea din gradina". Ma ascundeam ca sa repet, sa nu ma auda nimeni, nu credeam in talentul meu. Cantam si eu ce auzisem in sat, in familie, de la surorile mele mai mari care cantau cand veneau de la sezatoare, sau ce auzeam la radio. A fost o indrazneala destul de mare din partea mea, sanctionata, v-am spus, de cel care avea sa-mi devina sot, cu o nota mica, in prima faza a concursului. Sub critica lui dura, am invatat sa-mi alcatuiesc repertoriul cu mai mare grija: cantece doinite, balade, cantece ritualizate si cantece vocale de joc: invartita rara, invartita deasa, luncan, sarita, care te transpun tocmai in aceasta lume mirifica a satului romanesc din Transilvania.
Acesta a fost inceputul bucuriilor si durerilor mele. Cine spune ca viata magica a scenei nu-ti aduce altceva decat o nesfarsita veselie? Din pacate, ca sa ajungi in scena, trebuie sa treci prin Purgatoriul care se cheama culise. Dar, dincolo de asta, daruirea cu care cant cred ca mi-a adus cele mai multe premii. In anii 1975, 1976 - Premiul I la Festivalul "Primavara studenteasca", unde am evoluat alaturi de ansamblul "Martisorul", condus de Dumitru Farcas. In 1978 mi s-a acordat titlul de Laureat al Festivalului National al Artei Studentesti pentru interpretarea in spectacolul de teatru popular "Avram Iancu". Anul 1978 mi-a adus si Premiul Special pentru autenticitate al Institutului de Cercetari Etnologice si Dialectologice la Festivalul "Maria Tanase" din Craiova. Tot in 1978 am castigat si trofeul "Floarea din gradina". 1978 este si anul in care m-am casatorit cu folcloristul Zamir Dejeu. Avem impreuna doi copii: Doru si Cristina. In 1980 am castigat Marele Premiu la "Festivalul International de Folclor de la Middlesbrough", Anglia, cu un bocet, cantat cu lovituri de glota (cu "gloduri", cum se mai zice). Dupa 1990, alaturi de ansamblul folcloric "Somesul-Napoca", condus de sotul meu, am colindat lumea (Canada, Sua, Mexic, Africa de Sud, Franta, Anglia, Olanda, Germania, Elvetia, Palma de Mallorca, Ucraina, Uzbekistan, China, Suedia, Polonia etc.
Proiectele mele? Sa ma insanatosesc pe deplin si sa ma ocup de cartea pe care o pregatesc de mai multi ani, o culegere ce contine repertoriul pe care eu l-am abordat de-a lungul celor 30 de ani de cariera, fotografii, extrase din articolele ce s-au publicat despre mine in tara si in strainatate (intre ele, foarte valoroasa pentru mine este o cronica semnata de Sanziana Pop, la un spectacol sustinut in fata taranilor din Sirnea - Brasov, pe scena Caminului Cultural, o intalnire transformata de draga noastra prietena intr-un eveniment de mare clasa). Pentru ca nu cred ca exista in tara aceasta interpret care sa aiba material mai mult si mai valoros ca mine - din care nu am editat, din pacate, decat foarte putin pe suport audio. Dupa ce ma pun pe picioare, voi intra si in studio, pentru inregistrarea unui nou album.
</b><b>"Daca vreti sa vedeti dansuri romanesti autentice, uitati-va la postul <<Duna>> din Budapesta"
- Cum rememorati dvs., d-le Zamfir Dejeu, momentul intalnirii a doua drumuri si a doua cariere artistice: a dvs. si a celei care avea sa va devina sotie?
- Am vazut-o la televizor, la "Floarea din gradina": subtire, dar semeata, grava, dar delicata, parea ca pluteste in camasa ei de canepa albita. Pe mine m-a frapat vocea Iustinei, de cum am auzit-o: nu era deloc una comuna. Liceana timida atunci, am prevazut ca avea sa devina un nume daca va umbla un pic - nu la felul interpretarii, ci la repertoriul sau. Pe urma, faptul ca ne tragem amandoi din zona Huedinului - suntem din aceeasi comuna, Poeni, dar eu din satul Valea Draganului - m-a facut sa ma apropii imediat de ea. Eu terminasem Conservatorul in 1970 si aveam, ca folclorist, numeroase studii si culegeri de folclor din zona noastra, editasem chiar o monografie muzicala a satului meu si mi-a fost usor sa o sfatuiesc ce piese sa introduca in repertoriul sau. Mai apoi, prin 1980, cand in colaborare cu profesorii mei de la Conservatorul din Cluj am scris "Folclorul muzical din zona Huedinului", Iustina aparea deja ca informatoare pentru foarte multe cantece.
- In afara celor doi copii ai dvs. mai aveti un alt "copil": Ansamblul "Somesul-Napoca", infiintat de dvs., d-le Dejeu, in 1973...
- Acest ansamblu este a doua noastra familie. Este al nostru, dar al nimanui, de fapt. Pentru ca noi il sustinem numai cu sufletul si cu priceperea noastra in a alcatui un repertoriu de cantece si dansuri populare, dar nu avem sustinere materiala din partea Scolii de Arte de care apartinem. Dansatorii din ansamblu vin din placere, nu sunt platiti, ba chiar platesc o cotizatie de 20.000 de lei pe luna. Din nefericire, la conducerea Scolii de Arta din Cluj au ramas oameni cu vederi inguste, ceausiste. Costumele ansamblului, stranse cu atata sacrificiu - cojoacele de Margau, sumanele -, sunt depozitate intr-un subsol insalubru, unde au fost atacate de molii si mucegai. Sunt costume originale, unele foarte vechi, cumparate de mine si de sotia mea de prin satele pe unde am umblat.
Anul viitor implinim 30 de ani de la infiintare, ansamblul nostru fiind unul din putinele, daca nu chiar singurul, care s-a debarasat de stilul "Cantarea Romaniei". Noi am renuntat la coregrafia prelucrata, sofisticata, reintorcandu-ne la hora satului originala. Mergem pe specificul fiecarui sat, nu facem amestecaturi, sinteze de genul "dansuri din Transilvania", ci prezentam, de exemplu, dansuri din Rupea, din Farau, din Baita de Codru. Stilul de transpunere in scena pare mult mai spontan, putin dezorganizat chiar, dar plin de farmec si cu o incarcatura profunda a mesajului. Din pacate, redactorii de la televiziuni prefera stilul "prefabricat" pentru scena, neluand in seama pe cei originali, iesiti din stilul comun. Toate emisiunile sunt pe acelasi calapod, nu s-a schimbat nimic, poate doar au mai aparut fire albe in coafura unor doamne. Am trimis scrisori la toate televiziunile, inclusiv la cea nationala, in care am explicat ca, daca la noi nu sunt prezentate dansurile noastre originale, sunt prezentate in schimb la televiziunile unguresti. Daca vreti sa vedeti dansuri romanesti autentice, uitati-va la postul "Duna" de la Budapesta, care se "joaca" zilnic cu folclorul romanesc, prezentand chiar si dansuri din Moldova si Dobrogea ca fiind folclor unguresc. Daca vrei sa vezi dansuri din Morlaca, asa cum se jucau odata, in vechime, te uiti la "Duna" Tv. Sunt acolo, in arhivele lor, inregistrate cu batranii satelor de catre specialisti unguri in folclor care bat satele cu o frenezie pe care folcloristii nostri nu prea o au, in afara de faptul ca nu au nicimijloace materiale. Tot mai multi folcloristi unguri vin cu aparatura performanta de inregistrat, filmeaza dansuri populare romanesti si le prezinta apoi la televiziunile maghiare sau in festivalurile internationale ca fiind dansuri unguresti. De exemplu, in Visag, se face in fiecare duminica hora, de unde specialistii unguri in folclor sunt nelipsiti. La fel si la targurile de pe la sate, cum este targul de toamna de la Negreni, unde vin unguri si cumpara cam tot ce se gaseste - costume vechi si tot felul de obiecte de arta populara, pe care le duc sa le prezint acasa la ei (sau te miri pe unde, in Japonia, de exemplu) drept costume unguresti. Pe cand noi, folcloristii romani, neavand bani pentru deplasari in vederea culegerilor de folclor, darmite pentru inregistrari audio sau video, ramanem in urma. De aceea, cand vin americanii in Europa, afla despre folclorul nostru mai repede de la Budapesta decat de la Bucuresti.?Intr-un an si jumatate, cincizeci de tarafuri din satele transilvane au fost duse la Budapesta pentru inregistrari si prezentate ca si cum ar canta folclor unguresc. I-au inregistrat cu aparatura de inalt nivel tehnic, au imprimat Cd-uri pe care le vand ca si continand muzica ungureasca, i-au prezentat chiar si pe Internet. As vrea sa-i rog pe redactorii de la televiziuni sa-mi ofere si mie bucuria de a vedea o suita de dansuri din zona Huedinului, ca sa nu le mai vad pe "Duna" Tv, ca simt ca nu mai pot inghiti asa o obraznicie. Invartitele noastre, feciorestile nu sunt unguresti, nici chiar ceardasul nu e unguresc, ci vine din Slovacia. Ar putea chiar redactorii nostri sa se uite si ei la acest post, ca sa vada cam cum ar trebui sa fie conceputa o emisiune de folclor.
- Ati colindat lumea cu ansamblul dvs. si peste tot ati fost rasplatiti cu mari premii...
- Peste tot am fost primiti foarte calduros, incepand cu primul festival la care am participat - la Dijon, in 1974, unde am luat Discul de Aur si Colierul de Argint. Intre 1985 si 1989 n-am mai iesit din tara, pentru ca ne-a interzis Elena Ceausescu, dar dupa "90 am facut si cate doua-trei turnee pe an: in Franta, in 1991 - la Reims am luat Premiul I pentru muzica; in Canada, in 1993 - la Drummondville am luat Certificatul de distinctie; in Africa de Sud, in 1993 - la Roodeport am luat Trofeul pentru dansuri in coregrafie; in Anglia, in 1997 - la Middlesbrough am luat sase premii pentru muzica si dansuri. Am fost pe toate continentele. Suntem vazuti la festivaluri si suntem asaltati de invitatii. Anul acesta mergem in Finlanda, Franta, Germania, anul viitor - iarasi in Canada. Plecam acum la Festivalul Tarilor Dunarene de la Ulm, in Germania, un fel de Smithsonian Folklife de la Washington pentru tarile dunarene. Am pregatit un repertoriu special pentru Ulm, cu dansuri romanesti - din toata tara, la care am adaugat si cateva dansuri germane si unguresti.
- Cum priviti, cu ochii specialistului, soarta folclorului romanesc?
- Folclor mai este, slava Domnului, de aceea nu pot sa spun ca ma ingrijoreaza soarta lui asa de mult ca pe altii, pentru ca folclorul niciodata nu va disparea. Poluarea cu care se confrunta astazi este trecatoare. Urma alege, bunul-gust se impune, vad asta si din spectacolele pe care le dam noi si la care invitam rapsozi populari, tarani-artisti de pe la sate, dansatori. Eu nu fac compromisuri in profesia mea (din cauza aceasta am tras multe ponoase), dar multi dintre colegii mei de breasla le fac. Daca ar fi un pic mai rigurosi si chiar putin mai harnici, lucrurile ar merge mult mai bine.
- Dupa culegerile dvs. de folclor, d-le prof. dr. Zamfir Dejeu, lucreaza generatii de interpreti ai cantecului si coregrafi ai dansului popular. Care este cea mai mare implinire profesionala a dvs. si, pe de alta parte, cea mai mare dezamagire?
- Am editat in 2000 o lucrare monumentala, "Dansuri traditionale din Transilvania", bazata pe teza mea de doctorat, ca rezultat al experientei mele profesionale de 30 de ani. Constituie materie de curs la Facultatea de Coreologie din cadrul Academiei de Muzica, facultate infiintata prin stradania mea si a altor colegi, pentru studiul dansului, unde eu predau notatia dansului, romaneasca si internationala. Am trimis aceasta carte mai multor universitati din lume si am fost invitat sa tin prelegeri, ultima oara in America, unde am fost invitat sa tin, ca bursier Fullbright, cateva prelegeri la Universitatea din Los Angeles, sectia World Art and Culture. Desigur, prelegerile au avut ca subiecte muzica si dansul traditionale in Romania de astazi si s-au bucurat de un interes deosebit din partea studentilor americani, care chiar au optat pentru un curs de dansuri romanesti traditionale, invatandu-le cu mult entuziasm sub indrumarea mea. Drept urmare a succesului din primavara, voi fi invitat in august sa lucrez dansuri populare intr-un campus studentesc cu studentii aceleiasi prestigioase universitati multiculturale. Am alcatuit si e in curs de aparitie la Editura "Dacia" o lucrare de anvergura ce cuprinde cantece de catanie adunate din toata tara si ma gandesc deja la un al doilea volum al "Tipologiei dansului romanesc". Despre dezamagiri? Faptul ca nu sunt bani pentru studierea folclorului viu, "folklife", cum spun americanii. Institutul de Cercetari Folclorice de la Budapesta a investit doar anul acesta, in bani romanesti, cam trei miliarde de lei pentru cercetari, iar noi nu avem nici un ban. Nici nu stiu cum am reusit sa alcatuiesc cartea de care va spuneam. Ca cercetator la Institutul "Arhiva de Folclor a Academiei Romane", unde lucrez, eu nu primesc nici un ban pentru deplasari in teritoriu si totusi am inregistrat in ultimii ani peste 40 de casete video, cam 200 de ore de film cu dansuri si cantece din toata tara. Nici nu stiu cu ce bani le-am facut. Uneori, sunt nevoit sasecondez straini care vin la noi sa faca cercetari in zonele folclorice. De multe ori, inregistrarile lor sunt vandute pe bani buni televiziunilor straine sau expozitiilor folclorice internationale. Unii dintre acesti cercetatori sunt chiar comercianti de folclor, la propriu, de o factura morala indoielnica, eu nu le-as da nici viza sa intre in tara, d-apoi permisiunea de a inregistra folclor romanesc. E de ajuns sa vina aici doar ca turisti. Pentru faptul ca au bani si platesc taranii care vin sa le cante sau sa le danseze pentru un pahar de rachiu la carciuma din sat sau pentru sume derizorii, unii din acesti cercetatori nu pierd ocazia de a-i umili pe artistii populari si de a le preciza ca ei platesc, deci ei comanda.
- Care e "motorul" care va face sa mergeti inainte? Pentru ca, inteleg bine, financiar nu aveti nici un stimulent...
- Doar pasiunea pentru folclorul romanesc. N-as putea sa traiesc fara sa cutreier satele si sa mai culeg ce mai gasesc in materie de folclor, fara sa vorbesc cu taranii, fara sa ma adap de la izvorul acesta nesecat al intelepciunii lor. Nu ma vad facand altceva. Am fi putut ramane in strainatate, mai ales pe vremea lui Ceausescu, dar mi-am dat seama ca nu mi-as fi gasit rostul acolo. Aici e rostul meu pe lume.Corina Pavel