Criza dreptei
Dupa alegerile din noiembrie 2000, in Parlamentul Romaniei au mai ramas doar doua partide considerate de centru-dreapta: Pnl si Pd. Pilonul principal al fostei coalitii de guvernare, Pntcd-ul s-a prabusit in mod rusinos, neputand sa atinga pragul electoral. Cauzele acestui recul au fost analizate. Toata lumea se astepta ca, dupa o asemenea umilitoare infrangere, sa se produca o serie de reasezari ale strategiilor politice, o serie de delimitari fata de "echipele" ce au provocat - printr-o proasta aplicare a programelor - dezastrul. Trecerea in opozitie nu a folosit insa decat in mica masura dreptei. In Pd, liderul "istoric" Petre Roman a fost inlocuit cu primarul Bucurestilor, Traian Basescu. In Pnl, presedintele Ionescu-Quintus s-a retras in favoarea mai tanarului Valeriu Stoica. Numai Pntcd-ul nu a reusit restructurarea, liderii compromisi in trecuta guvernare reusind o spectaculoasa revenire fata de grupul reformator Marga-Lupu-Chirita. Consecintele acestei "incremeniri" sunt prabusirea in sondaje, Pntcd-ul situandu-se actualmente, in ciuda trecutului sau glorios, sub 1%. Liderii pe care reformatorii voiau sa-i indeparteze temporar de la conducere au reusit sa il arunce, dupa formula marxista, la "groapa istoriei".
Schimbarile din partidele de centru-dreapta reprezentate parlamentar trebuia sa initieze un proces de redresare electorala, uzura guvernarii nefiind suficienta pentru a certifica o infrangere a Psd-ului la viitoarele alegeri. Fostul Pdsr a tras invatamintele necesare din greselile care l-au dus la infrangerea din 1996. Noua lui echipa administrativa procedeaza mult mai subtil decat "elefantii" de sorginte comunista, aflati la putere in prima sa guvernare. La o cercetare mai atenta se poate totusi observa ca scopurile sale au ramas aceleasi: formarea - prin favorizari clientelare - a unei "burghezii" fidele si impunerea unei imagini de partid modern, curat si dinamic, de neinlocuit pe scena politica romaneasca. Primul proces se realizeaza prin "legalizarea" marilor rapturi economice din perioada 1990-1996 si prin impartirea "mafiota" (pe tacute) a ultimelor bunuri publice. Cel de-al doilea se desfasoara prin aservirea pe toate caile a mediilor de impact (prin corupere publicitara sau prin reglementari juridice - de tipul "legii Pascu"). Cati proprietari de posturi Radio, Tv sau ziare nu vor putea fi santajati prin "contractele" incheiate acum, la o eventuala trecere (deliberata) in opozitie a Psd-ului? Cati "oameni de afaceri" nu vor mai cotiza la partid cand "actele" diverselor "privatizari" vor putea fi oricand scoase la iveala? Psd-ul a stiut sa exploateze la maximum succesele conjuncturale externe si isi va asuma fara indoiala primirea in Nato si stabilirea ferma a calendarului admiterii in Ue. Prevazand dezastrul intern, el va forta, probabil, o anticipare a alegerilor parlamentare si chiar o pierdere calculata a puterii, echipa lui Adrian Nastase neavand decat de castigat dintr-un asemenea joc. D-l Nastase se va putea prezenta "curat" la prezidentialele din 2004, scutit de impopularitatea generata de necesarele masuri economice dure, pasate viitoarei administratii. Impunand alegeri in 2003, el va scapa si de d-l Iliescu, care nu va putea candida la Parlament, tot asa cum - in 2004 - nu va mai putea fi "prezidentiabil". Pesedizarea administratiei locale va asigura "spatele" partidului pana in 2007, abia atunci "presedintele" Nastase putand sa isi impuna definitiv oamenii pe liste. Planul ar putea duce Psd-ul la putere pentru douazeci de ani.
Partidul guvernamental nu a tinut insa cont de un singur lucru. Opozitia "democratica" (reprezentata de Pd si Pnl) este prea slaba pentru a realiza, in 2003, scorul minim necesar unei guvernari coalizate. Pd-ul a ajuns intr-o situatie paradoxala, extrem de primejdioasa. El se confunda cu liderul sau, bataiosul Traian Basescu, o eventuala stopare - pe baza de "dosar" - a acestuia riscand sa il impinga la limita pragului electoral. Cu d-l Basescu, Pd-ul a devenit mai mult ca oricand un "partid pentru lider". Baronii, care au impus eliminarea "istoricului" Petre Roman, s-au retras intr-o ciudata discretie, parand mai degraba ca pandesc momentul in care liderul actual isi va frange gatul. Pentru ca nu a ridicat decat foarte putini conducatori noi, d-l Basescu este obligat sa se pronunte despre tot si toate, adesea superficial, diletant. Social-democratia Pd-ului nu mai exista, lipsa unei orientari doctrinare precizate impingandu-l spre un populism ieftin, de tipul celui practicat de Prm ("justitialismul", preluat - ca formula - de pe plaiuri... latino-americane!) si chiar de Psd, mult mai expert - din cauza fostilor activisti Pcr - in asemenea constructii propagandistice. Pd-ul se afla intr-o pozitie critica pe care, daca nu o va depasi, fie prin promovarea unor lideri noi, fie prin stoparea "juridica" a d-lui Basescu, nu va supravietui.
Aproape mai grava este starea Pnl-ului. Prin "pactul" incheiat cu Psd-ul in 2000, presedintele Valeriu Stoica l-a impins la o opozitie decorativa, transformata apoi intr-una sterila, redusa la inutile motiuni de cenzura. O astfel de "politica" duce, cel mult, la mentinerea electoratului fidel, fara nici o sansa la derutatii alegatori de dreapta, sustinatori ai defunctului Pntcd sau ai altor grupari de aceasta orientare. Lipsa de comunicare din interiorul conducerii Pnl-ului si ierarhia strict personalizata (ce exclude colegialitatea) au facut ca degringolada actionala sa deverseze intr-un conflict intern, aparent, intre lideri ambitiosi. Situatia din Pnl a devenit atat de incordata, incat a impus interventia exterioara a unor reprezentanti ai societatii civile (A. Cioroianu, S. Tanase, C. Preda, P. Osmani), care s-au simtit - nici mai mult, nici mai putin - obligati sa actioneze "pentru a sustine reformarea si modernizarea partidului". Jalnica situatie pentru o grupare ce vizeaza sa fie nucleul noii guvernari de dreapta in Romania postdecembrista! Pnl-ul trebuie deci sa-si rezolve criza identitara, eventual renuntand la formula doctrinara clasicizata prin traditie (cum s-a intamplat cam peste tot in Europa), si sa impinga in fata oameni noi, putin atinsi de stigmatul actualei clase politice, coruptia. Reconstructia trebuie realizata rapid pentru ca, daca Psd-ul va provoca "anticipatele", liberalii se vor regasi la limita dintre "viata si moarte" a pragului electoral.
Practic, in momentul de fata, in Romania opozitia de dreapta este pe cale de disparitie. Ce va putea "inventa" Psd-ul daca totusi va urma "planul Nastase" de retragere temporara de la guvernare? Sa predea puterea Prm-ului, chiar eliminandu-i legal liderul, este riscant, partidul extremist neascuzandu-si intentiile totalitare. Sa "umfle" Pur-ul? Partidul d-lui Voiculescu nu a reusit si, probabil, nu va reusi - pana in 2003 - sa-si stabileasca o identitate, chiar daca va juca un rol important in provocarea "anticipatelor". Speranta ramane in dreapta neparlamentara, cu care guvernantii sunt aproape obligati sa dialogheze, daca vor o alternativa credibila. Despre situatia acesteia vom vorbi insa cu alt prilej.Toma Roman