Galeria Vedetelor
</b>
<b>Premianta din muzica dance:</b><b>Delia</b><b>"Ma simt datoare sa-mi exploatez toate talentele cu care m-a inzestrat bunul Dumnezeu"
- E fata frumoasa si blonda din formatia N&D, care canta la fel de bine pe cat danseaza, spre delirul fanilor ei. Succesul ei nu este intamplator. Delia este o profesionista pur-sange, care isi bazeaza cariera pe studii serioase de muzica -
Vedeta din fata blocului
- Draga Delia, la o varsta cand alte domnisoare inca isi pun probleme legate de felul in care vor sa-si construiasca viitorul, tu ai deja o cariera bine conturata. Cum a inceput calatoria ta prin lumea muzicii?
- Daca e sa le dau crezare parintilor mei, se pare ca am pasit pe taramul feeric al muzicii de timpuriu. Cantam si dansam, fara nici un fel de inhibitii, inca de la cresa. Cand am trecut la gradinita si continuam sa ma comport asemenea unui casetofon la care apesi pe butonul "play" si el nu se mai opreste pana cand nu se termina caseta - caci abia asteptam sa fiu solicitata sa fac proba talentelor mele artistice -, parintii mei si-au dat seama ca am o aplecare deosebita catre acest domeniu si si-au spus ca sunt datori sa ma ajute sa-mi fructific acest dar. Asa ca am fost data la scoala de muzica, la sectia pian. Nu am devenit pianista, conform planului initial, insa cei cinci ani de studiu mi-au prins extrem de bine mai tarziu. In tot acest timp, n-am renuntat la odiseea concursurilor de interpretare organizate in fata blocului, a caror protagonista eram. Ulterior, am ajuns intr-un punct in care trebuia sa aleg: sa continui cu pianul sau sa schimb instrumentul. In urma unei sedinte in familie, am ajuns la concluzia ca as fi mai castigata daca as descifra tainele flautului sau ale viorii. Speriata la gandul ca ni se va umple casa de scartaituri pe coarde si note false (inerente inceputului la vioara), mama m-a indemnat sa aleg primavarianta: flautul. Mi-am petrecut urmatorii ani in compania lui, pana la bacalaureat si - cine stie? - poate ca el imi va fi tovaras si pe parcursul Conservatorului. Spun "cine stie?" pentru ca, momentan, sentimentele mele in ceea ce priveste acest pas sunt destul de confuze. Copiii care aleg sa faca muzica, la modul profesionist, inca din copilarie, nu au o viata usoara, sunt deseori frustrati si nefericiti. Este un stil de viata foarte dur, care cere multa ambitie si incrancenare. Sunt mii de ore de studiu, sunt minunate zile de vara pe care le pierzi printre partituri, sunt seri cand ai avea chef sa iesi cu prietenii sau, pur si simplu, sa privesti cerul instelat, dar nu iti poti permite acest lux, fiindca trebuie sa repeti. E drept ca pasiunea iti da multa energie, dar la noi, cel putin, este foarte usor sa-ti pierzi optimismul, sa fii dezamagit. Concursurile de aici sunt jalnice, din mai toate punctele de vedere, iar dupa absolvirea Conservatorului nu prea ai alternative. Tot ceea ce poti spera este sa prinzi un contract intr-o orchestra, in strainatate. Unii nu accepta ideea de a-si parasi tara si familia, altii - ca mine - nu se simt atrasi de aceasta experienta. Eu sunt o persoana destul de individualista, asa ca rolul acesta "la comun" nu mi s-ar potrivi. In plus, in afara perspectivelor nu prea roz pe care le ai ca muzician clasic, eu mai sunt atrasa si de alte domenii, asa ca in interiorul meu se da o batalie apriga, pe care, sincer, nu stiu cine o va castiga. Mi-ar placea foarte mult sa dau la Belle Arte. Nu stiu de unde am mostenit talentul la desen, dar uneori ma joc, asa, intr-o doara, cu creionul pe hartie, iar ceea ce obtin in final ma uluieste si pe mine. Ma trezesc in timpul noptilor, in jur de doua, nu mai am somn si atunci ma apuc sa schitez. In general, imi place sa conturez chipuri de femei. Pe de alta parte, nici gandul de a da la Actorie nu mi-e strain, dar mi-e teama sa nu ma imprastii prea mult. Intr-un fel, ma simt datoare vizavi de mine, in primul rand, sa-mi exploatez toate talentele cu care m-a inzestrat natura si bunul Dumnezeu, insa traiesc si cu frica de a nu ma disipa prea tare. Cred ca ar trebui sa ma axez pe un anumit domeniu si sa ma perfectionez in acea directie, insa e dificil sa-ti impui o astfel de disciplina. Eu seman foarte tare cu orasul acesta in care traiesc, Bucurestiul: sunt agitata, mereu in miscare, mereu in cautarea noului, n-am stare. Ceea ce nu inseamna ca uneori nu urasc Capitala. Vara e curata sinucidere sa mai stai aici. Prefer litoralul sau, indiferent de anotimp, Timisoara, Brasovul si Sighisoara. Acestea sunt orasele sufletului meu: sunt cosmopolite, curate, civilizate, parca acolo respiri un alt aer, mai rafinat.</b>
<b>
</b><b>Liceana cu talent muzical
- Povesteste-mi, te rog, cum a aparut N&D.
- Colegul meu, Nick, facea muzica de mai multa vreme. Cantase dance si hip-hop, facuse cate putin din toate. Apoi s-a decis sa incerce o noua formula, compusa dintr-un El si-o Ea. Impreuna cu prietena lui au pornit in cautarea jumatatii feminine si asa au ajuns la mine. Pe vremea aceea, mai eram inca eleva. Au cerut voie profesorilor sa intre prin clase si sa intrebe cine ar fi interesat sa cante dance alaturi de el. Au venit si in clasa mea - eram la ora de franceza -, au pus marea intrebare, iar eu am ridicat mana. Am iesit din ora, m-au rugat sa le cant ceva, Nick a fost multumit si a decis sa sisteze cautarile. Curand, am intrat in studio pentru primele inregistrari. Iar succesul nu a intarziat sa apara. Din fericire!
- Cum au privit colegii tai ascensiunea ta muzicala?
- Eu am cantat mult in scoala inainte de a ma lansa. In clasa, aveam un percutionist (actualul tobosar al trupei El Negro), un tip extrem de pasionat de instrumentul lui. Avea la el in permanenta betele si batea in tot ce prindea: in banci, carti, caiete, ghiozdane etc. El tinea ritmul, eu eram cu vocea, ni se mai alatura un coleg cu chitara, un altul cu contrabasul si, pe nesimtite, se incingea o cantare in toata regula. Asa ca nimeni nu a fost prea surprins atunci cand a aflat ca am intrat intr-o trupa si am inceput sa devin cunoscuta, alaturi de Nick. Ca in orice comunitate, au existat si unele invidii, dar, la modul general, am avut parte de o atmosfera destinsa.
Marionetele din muzica dance
- Crezi ca succesul acesta, care te-a imbratisat de timpuriu, se datoreaza si faptului ca ai in spatele tau ani multi de studii muzicale aprofundate?
- Cel putin, in muzica dance succesul tine de foarte multe, asa ca nu cred ca studiile mele anterioare l-au determinat in proportie de 100%. Am insa certitudinea ca ele au influentat hotarator stilul nostru de lucru si calitatea produsului final. In majoritatea cazurilor, trupele de la noi mizeaza excesiv pe imagine si au un singur scop: sa scoata un ban repede. Trei baieti care arata si se misca bine nu inseamna ca fac muzica. Vocile sunt "produse" in studio, ritmurile sunt simple, iar ei mizeaza pe sex-appeal. Asa ceva nu are cum sa dureze mai mult de o vara, doua, e o uniune de "forte" cu efect pasager. N&D inseamna altceva. Nick face muzica si textele si tot el supervizeaza si orchestratiile, pe care le realizeaza Calin, unul dintre baietii care lucreaza la studioul Sud Production, unde inregistram noi. Apoi eu vin si imprim vocea. Pare simplu, dar nu e chiar asa. Conteaza mult cum participi la realizarea unui negativ. E important sa stii in ce tonalitate e lucrata o piesa sau cu ce armonii s-a jonglat. Majoritatea celor care formeaza aceste trupe, care au aparut precum ciupercile dupa ploaie, nu au habar de asa ceva. Pe de alta parte, nici nu pot sustine ca muzica, asa cum o facem noi, e echivalenta cu un proces de creatie extrem de istovitor. In lume exista drame reale, acela e adevaratul greu. Noi nu vrem decat sa ne facem treaba bine, adica profesionist, si sa bucuram publicul cu melodiile noastre, mai ales ca in majoritatea cazurilor, mesajul nostru e de dragoste, deci e pe intelesul tuturor, poate fi receptat atat de cei educati, cat si de oamenii simpli.
- Avand in vedere ceea ce tocmai mi-ai marturisit, cum va simtiti voi in acest peisaj muzical, dens populat de "nechemati"?
- E destul de enervant atunci cand esti realmente agresat de doi-trei ametiti, care au senzatia ca fac muzica si care se trezesc denigrandu-i pe cei care isi iau in serios meseria. Nu e de competenta lor sa emita judecati de valoare. Cu acest gen de oameni noi nu vrem sa avem de-a face, in nici un fel. Din pacate, uneori nu-i poti evita. In aceste cazuri, eu am o strategie de aparare: incerc sa-mi aduc aminte faptul ca orice om are o scanteie divina in el, iar tu, cel din fata lui, esti dator s-o cauti. Trebuie sa te autoeduci si sa incerci sa iei in considerare numai aspectele pozitive ale unei persoane. Negativul celui din fata ta nu face decat sa te umple de resentimente si asta e daunator si pentru tine si pentru el.
- Cu atata exigenta, ai reusit sa-ti faci prieteni in lumea asta?
- Aproximativ. La concerte, imi face mare placere sa ma intalnesc cu fetele de la Blondy si cu Andra. Ele sunt niste persoane sincere, deschise, fara aere si fite, cu simtul ridicolului si cu picioarele pe pamant. In general, eu sunt o fire foarte prietenoasa si saritoare, desi uneori incerc sa ma mai domolesc. Am ajuns la concluzia ca poate ar fi mai sanatos pentru mine sa incerc sa fiu mai superficiala. Si-o sa-ti dau un exemplu, ca sa intelegi ce vreau sa spun: eram in studio si pe usa intra o trupa de hip-hop foarte cunoscuta. Eu le-am zambit si i-am salutat, iar ei au trecut pe langa mine fara sa spuna macar "buna ziua". Am ramas socata si profund dezamagita.
- In aceeasi ordine de idei: cum decurge relatia ta cu Nick, colegul tau de trupa?
- Exact in acesti termeni: suntem foarte buni colegi. Au existat doua tipuri de speculatii legate de relatia noastra: fie ca nu ne mai intelegem bine si ca ne certam ingrozitor de fiecare data cand ne intalnim, fie ca noi am fi un cuplu si in viata de toate zilele. Nici una dintre variante nu e adevarata. Repet: nu suntem decat doi buni colegi. Ne sfatuim, luam impreuna deciziile privind trupa si lucram relaxat. Cam la asta se rezuma relatia noastra. Suntem atat de mult timp impreuna, din cauza meseriei, incat nici nu mai avem cand sa ne mai intalnim si in particular. Putinul timp liber care ne ramane il petrecem cu familiile sau cu prietenii nostri. Au mai existat si divergente, dar in limita firescului. E normal ca doi oameni, oricat de bine s-ar intelege, sa aiba uneori si puncte de vedere diferite. Atunci discutam si alegem varianta care ne avantajeaza cel mai mult pe amandoi. In ceea ce priveste senzatia pe care o dau videoclipurile noastre, trebuie spus ca noi jucam niste roluri care consideram ca ne imbunatatesc imaginea de scena. Doar atat!
- Vara e-n toi, va pregatiti de vacanta sau de turnee?
- Tocmai ne pregatim sa plecam pentru o saptamana in Germania, unde vom canta prin discoteci. La intoarcere, ne vom muta cartierul general la mare. Toata vara vom fi in turneu pe litoral, asa ca fanii nostri vor avea vreme sa ne prinda in concert, macar intr-una dintre statiuni. Nick lucreaza la un material nou, dar nu stim inca daca el se va concretiza intr-un nou album sau doar intr-un maxi-single. Oricum, noi de-abia am scos "Nu vreau sa te pierd", asa ca pentru sezonul acesta avem repertoriul asigurat. In ceea ce ma priveste pe mine, ma bate gandul sa scot un album de muzica clasica. De fapt, va fi vorba de niste bucati de Mozart si Bach, reinterpretate in varianta moderna, ceva in genul muzicii pe care o promoveaza Vanessa Mae. Doar ca eu voi lucra cu flautul si cu pianul. La noi nu s-a mai incercat asa ceva, asa ca sunt increzatoare si nadajduiesc ca totul va iesi la superlativ!Ines Hristea
Foto: Petre Cojocariu