Satul e scund si sarac. Turlele monumentale, de catedrala, ale unei biserici incepute si neterminate, contrasteaza puternic cu acoperisurile caselor pipernicite, facute mai ales din nuiele si din chirpici, cu vechea bisericuta, inaltata - dupa cum precizeaza pisania - pe vremea lui Matei Basarab. La zile de sarbatoare, ea devine neincapatoare pentru sateni, in vreme ce noua biserica sta pustie, pe malul helesteului de la marginea satului.
Dar cu toata saracia si izolarea lui, Parepa e un loc important pe harta "minunilor" ce apar de la un timp peste tot. In urma cu aproape 80 de ani, pe 22 septembrie 1923, aici a vazut lumina zilei o fetita botezata Maria, primul copil al sotilor Rada si Marin Petre, cea care avea sa-si capete renumele de "Fecioara de la Parepa". Astazi, in casuta modesta de la marginea satului isi duc traiul doar Nicolae si Ioana Petre, adica un frate mai mic al Mariei si sotia sa, impreuna cu copiii si nepotii lor. Ei poarta de grija noii biserici neterminate, in care se afla ingropate osemintele surorii lor. Deocamdata, lucrarile au fost intrerupte din lipsa de bani... Langa "Catedrala Fecioarei", pe marginea aceluiasi helesteu, se afla o troita adapostita de un mic paraclis si o fantana cu apa vindecatoare, sapata chiar pe locul unde s-a petrecut intaia minune, in urma cu 60 de ani. Localnicii spun ca apa miraculoasa, ce continua sa faca tamaduiri, nu se strica in veci de veci, oricat de mult ar fi ea pastrata, chiar si pe arsitele din Baragan. Faima ei, impreuna cu cea legata de mormantul tarancii, care implineste rugaciunile ce se rostesc langa el, aduce o multime de pelerini, veniti din toate judetele tarii, dar si din Basarabia, Iugoslavia si Ucraina.
"Tatica Maria"
Cand ii asculti pe batranii satului povestind despre "Tatica Maria", sentimentul intoarcerii in timp dispare cu desavarsire, de parca totul s-ar fi petrecut chiar ieri. Fata lui Petre Marin i-a impresionat de mica prin evlavia ei cu totul deosebita, dublata de blandete si de o iubire aparte pentru orice om, animal sau planta creata de Dumnezeu. Nimeni n-a vazut-o vreodata certandu-se cu cineva, dojenind o vita sau un caine, rupand o floare! Dar satenii n-aveau de unde sa stie ca toate aceste semne prevesteau intamplari incredibile.
Joi, 29 august 1935, la sarbatoarea "Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul", in zi mare de post, cand Maria nu implinise 12 ani, ea a avut o revelatie coplesitoare, pe care a relatat-o peste ani de zile, in cuvinte simple, pline de sensibilitate, unei femei din sat, pe nume Sofica Matei, care a publicat aceasta marturisire intr-o carte: "Se facuse amiaza si ma aflam pe camp, in apropierea lacului. Mi s-a parut ca imi vine setea si am pornit spre fantana, ca sa beau apa. Deodata, am vazut pe cer un nor, ca un val urias de vata, ce se indrepta spre mine..." Fetita s-a oprit o clipa, privind in jur. Ziua era senina. Singur, acel nor parea sa o urmareasca. "In acea clipa, m-am speriat si am luat-o la fuga, dar norul s-a apropiat vertiginos, parca lasandu-se asupra mea. De teama, am cazut in genunchi, am inceput sa ma inchin si mi-am plecat privirile in iarba. Dupa ce a trecut prima spaima, am indraznit sa ridic capul. Atunci mi s-a aratat o vedenie de o frumusete supraomeneasca. Norul devenise ca un tunel infipt in cer si era plin de ingeri. Multimea lor era atat de mare, incat ii vedeam insiruiti, unul dupa altul, tot mai sus, de-a lungul intregii sale inaltimi ametitoare. Ingerii din varful tunelului pareau atat de departe, ca se zareau ca niste fluturi stralucitori... Mirosea aidoma unei adieri de Rai si auzeam cantari minunate, de necuprins in cuvintele povestirii. Acolo, sus, la capatul tunelului, a aparut ceva asemanator unei raze de soare ceresti. In lumina aceea am vazut numai o jumatate din fata unui barbat, cu un ochi mare si albastru, de o limpezime fara margini. Era o jumatate de chip ce raspandea o coplesitoare blandete. Am privit totul, uluita, cateva clipe, ramanand in genunchi. Eram fericita si speriata, dar am inceput sa plang. Deodata, am auzit un glas cald, care parca facea sa vibreze aerul de o iubire nesfarsita. Acea voce m-a mangaiat, invelindu-ma in caldura sa: <<Nu te teme, fiica Marie!>>." Fetita a simtit o mana nevazuta care ii atingea crestetul capului, iar din acea clipa i-a disparut teama. Abia atunci a zarit lumea care incepuse sa se adune in jurul ei... Crezand ca i s-a facut rau din cauza caldurii, cateva femei aflate pe camp au incercat sa se apropie, dar o putere nevazuta, ca un curent electric, le oprea la cativa metri departare, astfel incat nu reuseau sa o atinga pe Mariuca. Cutremurate de emotie, tarancile o priveau si o ascultau pe fetita, in timp ce statea de vorba cu Cineva din cer, in chip supranatural.
Porunca divina
Conform celor povestite mai tarziu de Maria Petre, Chipul din Cer i-a spus ca a fost aleasa pentru sfanta misiune de a fi un exemplu al credintei adevarate, ca sa ii intoarca pe oameni de la calea pierzaniei. Apoi, Cel de Sus i-a incredintat darul prezicerii si darul vindecarii. "Dumnezeu mi-a spus sa ma intorc acasa, dar mi-a cerut sa revin in acel loc, singura, putin mai tarziu. Apoi am inceput sa ma dezmeticesc, iar lumea din jur s-a apropiat de mine, cu dragoste si curiozitate, intrebandu-ma ce se intamplase. Spre seara, am dat ascultare vocii care imi vorbise si m-am intors in acelasi loc, iar cerurile s-au deschis din nou. Cel de Sus a rostit: <<Am ales aceasta vale fiindca aici au fost mari varsari de sange omenesc, nestiute de voi, in alte timpuri. Intru slava Tatalui Ceresc si pomenirea celor adormiti aici, ale caror oseminte zac in pamant fara stirea voastra, tu sa ramai fecioara si sa le spui oamenilor sa ridice in acest loc o sfanta manastire, pentru a-Mi dovedi credinta si ascultarea voastra. Tot aici, incepand chiar de maine, sa faceti o troita, iar in locul pe care stai tu acum sa fie sapata o fantana a carei apa sfanta va tamadui oamenii>>. Cu privirea atintita in sus, incuviintam cele rostite de Acela despre care incepusem sa pricep ca ar fi Insusi Mantuitorul Hristos... Apoi, am observat ca din nou in jurul meu se stransese pe nesimtite o multime de oameni, desi incepea sa se faca noapte. Ii vedeam pe consateni cum se inchina si ma miram de ce stau la distanta, insa ei intelesesera inca de prima data ca nu mai au voie sa se apropie decat dupa ce se inchid cerurile la loc. Undeva, in multime, am zarit-o pe mama plangand incetisor, de emotie, dar i-am strigat sa fie fericita, fiindca vorbesc cu Fiul Tatalui Ceresc. Toata lumea auzea ce-I raspundeam lui Dumnezeu, dar nimeni, in afara de mine, nu putea asculta ce-mi spunea El. Intre timp, sosise la fata locului si preotul satului din acea vreme, Parintele Vasile Anghelache, care a inceput sa tina o slujba in aer liber." Minunea, povestita de Fecioara peste ani, are un final impresionant. "In cele din urma, Cel de Sus mi-a vorbit astfel: <<Din cauza lipsei de credinta a oamenilor vor veni o seceta, apoi un cutremur mare si un razboi naprasnic, urmat de inca o seceta si mai mare. Intr-un tarziu, Antihristul va zabovi o vreme peste aceste locuri. Lumea se va inrai, iar tu ai sa termini sfantul lacas cu ajutorul credinciosilor, mult mai tarziu. Peste sapte ani iti va muri mama si vei fi nevoita sa muncesti din greu pentru ingrijirea fratilor tai mai mici. Tu sa nu te temi de nimeni si de nimic, caci te voi apara Eu si te voi feri de toate relele. Sa nu te abati niciodata de la credinta ta! La tine vor veni pelerini din toate patru zarile, iar tu le vei arata viata si le vei tamadui bolile, prin Duhul ce il revars asupra ta. Mergi acasa, din nou, fiica Marie, si povesteste tuturor ce ti-am spus..."
Confirmarea profetiei
De la aceasta intamplare au trecut 67 de ani. A venit seceta din 1939, apoi a izbucnit cel de-Al Doilea Razboi Mondial, precedat de cutremurul din 1940 si urmat de seceta devastatoare din perioada 1945-1947. Vreme de aproape cinci decenii, Antihristul a luat chipul comunismului pe meleagurile romanesti. Biserica, troita si fantana cu apa tamaduitoare s-au construit si exista pana in ziua de azi. Zidirea lacasului bisericesc a fost intrerupta in 1948, dar reluata dupa Revolutie. Pe langa multi binefacatori care au donat sume de bani, taranii credinciosi au contribuit in chip decisiv, asa cum spunea profetia, la ridicarea monumentalei cladiri. Mama Fecioarei s-a stins din viata dupa sapte ani, asa cum fusese avertizata Maria de Cel de Sus. Incet, incet, tot mai multi pelerini din tara sau chiar din strainatate au inceput sa treaca prin acel loc, aflandu-si viitorul, alinandu-si durerile, tamaduindu-se dupa ce s-au spalat pe fata si au baut apa din fantana. Maria Petre a devenit "Fecioara de la Parepa", traind in castitatea "calugariei albe", cu multa credinta, rugaciune si post. Nenumaratele vindecari pe care le-a savarsit adusesera o asemenea faima satului in primii ani de dupa razboi, incat Parepa a ajuns sa fie considerat, in acea perioada, un al doilea Maglavit romanesc! Desi nu a fost arestata niciodata de Securitatea comunista, Fecioara s-a aflat sub o stricta supraveghere decenii la rand. Batranii de azi ai satului povestesc ca pe la inceputul anilor 60, la Parepa au sosit doua automobile "Volga" de culoare neagra. Din ele au coborat cativa barbati imbracati in haine de piele, care au anuntat-o pe Maria ca trebuia sa ii insoteasca pana la Bucuresti, pentru un interogatoriu. Fecioara s-a supus fara nici un cuvant, dar, de fiecare data cand se urcau in masini ca sa plece, cele doua Volgi nu mai porneau! Cum se dadeau jos, motoarele porneau din senin. Cand se urcau iarasi, motoarele se opreau! Dupa nenumarate tentative esuate, ce au durat o zi intreaga, echipa de securisti a renuntat, parasind satul.
La timpul prezent
Dupa decembrie 1989, cea mai mare stradanie a Mariei Petre a fost aceea de a duce la bun sfarsit ridicarea bisericii, ce urmeaza sa primeasca, la sfintire, hramul "Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul", in amintirea zilei de 29 august 1935, cand s-a petrecut minunea intemeietoare. Pana si Patriarhul Romaniei, Preafericitul Parinte Teoctist, i-a facut o vizita Mariei la Parepa, cu doar cativa ani inainte de moartea ei, promitandu-i ca o va sprijini sa indeplineasca misiunea incredintata de Cel de Sus. Din nefericire, "Tatica Maria cea sfanta" din Parepa nu a mai apucat sa vada manastirea sfarsita. Ea si-a incheiat apostolatul, mutandu-se din aceasta lume la cele vesnice, in ziua de 5 iunie 1996, la varsta de 73 de ani. Sfarsitul sau a fost precedat de nenumarate semne. In dupa-amiaza de vineri, 7 iunie, in cea de-a treia zi dupa moartea Fecioarei, in timp ce un sobor de preoti facea slujba de ingropaciune in prezenta sutelor de oameni adunati la mormant, pe cerul senin s-a aratat o cruce alcatuita din nori argintii. Multimea a inceput sa se agite, iar preotii au intrerupt cateva clipe sfanta slujba, pentru a contempla semnul dumnezeiesc. Crucea a ramas pe cer pana la sfarsitul ceremoniei religioase. Asa a luat sfarsit existenta pamanteasca a Fecioarei din Parepa, a carei legenda a ramas vie inca din zilele vietii sale. Pe masura trecerii anilor, amintirea ei se raspandeste incet, incet in toate cele patru zari...
Martorii minunilor
Nea Ilie Sauca a fost paznic la C.A.P. Dadea ocol helesteului de la Parepa ca sa-l pazeasca de braconieri. Apoi facea un tur cu pusca pe umar prin lanurile de porumb si de floarea-soarelui. "Am tocit mai multi bocanci decat jumatatea anilor mei", ofteaza, dupa care isi aprinde o tigara si incepe sa-si aminteasca... "Am cunoscut-o pe Tatica Maria inca din tineretea mea. Toata lumea mergea la ea sa o vada, sa-i ceara cate un sfat. Veneau din toata tara: din Ardeal, din Oltenia. Tatica se ruga pentru toti, fara deosebire. Mie mi-a deschis Sfanta Scriptura cand aveam vreo 18 ani. Ma aflam intr-o cumpana... Ramasesem orfan de mama si tata, cu un frate mai mic, pe care nu stiam cum sa-l cresc. Tin minte ca azi... Dupa ce a deschis Biblia, mi-a zis ca o sa ma insor foarte repede, dar sa bag de seama la orice arma, ca de asta depinde viata mea. <<Daca o sa omori un om, o sa-ti moara fratele mic, daca ai sa-l omori pe al doilea, n-ai sa ai copii niciodata. Fereasca Domnul sa-l omori si pe al treilea, ca o sa-ti piara nevasta si vei ramane singur pana la adanci batraneti>>. N-a trecut multa vreme si prezicerile ei s-au implinit. Chiar in vara aia m-am insurat. Pe urma a inceput razboiul si am fost concentrat. Tin minte ca faceam instructie si ma gandeam sa nu impusc pe cineva, daca oi ajunge in linia intai. N-am avut norocul acesta. In 44, la retragere, pe malul Prutului, langa Albita, ne-a atacat un batalion inamic si am fost nevoit sa deschid si eu focul. Am vazut cu ochii mei cum am doborat doi soldati rusi. Dupa sfarsitul razboiului, cand m-am intors acasa, in Parepa, am aflat cu amaraciune ca fratele meu murise cu o luna in urma, inecat aicea, in helesteu. N-a mai trecut multa vreme si am inteles ca si a doua prezicere era pe cale de a se implini: muierea mea era stearpa... Peste cativa ani, s-a infiintat C.A.P.-ul si a venit primarul sa ma intrebe daca nu vreau sa ma fac paznic, fiindca fusesem pe front si ma pricepeam sa umblu cu pusca. De saracie, am acceptat... Au trecut o gramada de ani si nu s-a mai intamplat nimic, pana intr-o seara, cand am prins niste tigani la furat porumb. La somatia mea, in loc sa fuga sau sa se predea, au sarit sa ma omoare si-am tras cu pusca si pe unul dintre ei l-am nimerit drept in piept. La cativa ani s-a prapadit si muierea mea, iar eu am ramas cum ma vezi, singur cuc. Unica amintire din ce s-a intamplat e pusca asta ruseasca, care atarna colea, in cui."
(Fotografiile autorului)