Paula Seling</b><b>"Sper ca <<Formula As>> imi va tine pumnii si de acum inainte, asa cum a facut-o inca de la debutul meu"
Capricorn nascut in seara Craciunului, Paula Seling este - o stiti cu totii - o fata talentata pana peste cap si-o palma mai sus, dar fara sa faca prea mare valva in jurul ei. Modesta, ba chiar timida, dar aplicata si consecventa pe drumul ei, maramureseanca frumoasa si subtirica isi urmeaza steaua catre o cariera internationala. O calatorie la Londra, configurata din prima zi a anului 2000, i-a adus mai aproape visurile ce pareau greu de atins. De atunci, bagajul ei e aproape mereu facut si desfacut, pentru ca Paula mai are multe drumuri pana la sfarsitul anului
Ulita copilariei
- Te-ai intors de curand de acasa, din Maramures. A venit vara pe dealurile de sub Gutai?
- Numai cand merg la Baia Mare ma simt acasa, nu-mai acolo pot sa spun ca n-am nici o grija. Cand imi vad parintii si stau impreuna cu ei, ma simt ocrotita si, pe de alta parte, de fiecare data cand vin ei in Bucuresti sa ma vada, si apoi pleaca, parca se raceste casa in urma lor. Radacinile mele sunt tot acolo, eu n-am reusit sa ma adaptez inca orasului acestuia, nu-mi gasesc inca locul. Nu am fost in vacanta pe care mi-as fi dorit-o, pentru ca bunicul meu s-a prapadit de curand, Dumnezeu sa-l ierte, si cu totii am suferit foarte mult. Iar bunica e si ea foarte bolnava. Sper sa ma pot intoarce repede langa ea si langa mama, in casa bunicilor pe care o iubesc atat de mult, in gradina lor invadata acum de flori.
- Ce ai pe agenda, ce te-a asteptat la intoarcerea in Bucuresti?
- Niste inregistrari pe care trebuie sa le trimit in Anglia - vom face niste variante in limba engleza a pieselor de pe ultimul album, lansat in vara trecuta - "Stii ce inseamna". Textele sunt facute de Tony Hawks, un producator englez cu care derulez mai multe planuri, inca de anul trecut. Trebuie sa intram in studio sa le inregistram. De asemenea, exista proiectul unui nou videoclip, de data aceasta pentru piesa "Mai am un singur dor", o prelucrare pe versurile lui Eminescu, o piesa a carei atmosfera e foarte aproape de starea mea melancolica de acum. Apoi, mai sunt si concerte in tara, prin care continuu sa-mi promovez ultimul album si curand voi prezenta publicului si piese de pe urmatorul album, care incepe sa se contureze. De aproape jumatate de an cant in concerte cu aceeasi trupa - Vali Vatuiu (tobe), Sorin Romanescu (chitara solo), Dan Pirici (chitara bas), Florentin Milcof (clape), voci aditionale - Silvia Stefanescu si Alexandra Ungureanu, toti mari muzicieni si instrumentisti de marca.
</b>
<b>Anglia - o coplesitoare lectie de profesionalism
- Vorbeste-mi despre aventura ta pe malul Tamisei, care a debutat chiar la inceputul anului si care va continua, inteleg...
- Am fost invitata de producatorul Tony Hawks in ianuarie, la Londra. L-am cunoscut si am lucrat cu el in Romania, in toamna anului trecut, un film ce va fi prezentat curand pe Discovery si l-am ajutat sa adune material pentru o carte inspirata din realitatile romanesti, care va fi si aceasta curand lansata la Londra. Ajunsa acolo, impreuna cu o parte din trupa mea, am fost marcati de profesionalismul cu care se lucreaza, de lucrurile care se intamplau deranjant de exact si de perfect. Intr-o tara in care aproape toate sunt invers de cum le gasesti aici - incepand cu felul de a conduce masina (cu volanul in dreapta, ca aveam in permanenta senzatia ca ne ciocnim cu celelalte masini), nu poti decat sa fii intr-o continua mirare. Aventura a inceput cu participarea la una dintre cele mai populare emisiuni de televiziune, show-ul Gloriei Hanniford. M-a izbit felul in care oamenii care pregateau emisiunea isi faceau meseria, calitatea tehnica a aparaturii, faptul ca tot ceea ce s-a repetat inainte de emisie s-a facut intocmai in direct. A fost un foarte mare succes, eu am cantat live si, culmea, nu s-a produs nici o microfonie, asa cum eram obisnuita de-acasa. Decorurile s-au schimbat in timp de doua minute, cat a durat publicitatea, nu ca la noi, unde montarea unui fir si lipirea lui cu scotch ia 5-6 ore. Nu vreau sa-i ponegresc pe specialistii tehnici din televiziunile romanesti, pentru ca unii dintre ei chiar fac tot ceea ce le sta in putinta ca lucrurile sa iasa bine, si atunci sunt de admirat. Desi eu sunt vedeta aici, nu in Marea Britanie, acolo am avut cabina mea, cu absolut tot ceea ce aveam nevoie la dispozitie. Daca sunt invitata la vreo televiziune romaneasca, de multe ori trebuie sa ma imbrac pe hol sau in toaleta, pentru filmari. Iar producatoarea emisiunii nu s-a simtit "sifonata" pentru ca mi-a scris ea insasi pe niste cartoane, la repetitii, inceputurile strofelor unei piese pe care tocmai o invatasem (asta pentru ca nu eram obisnuita sa citesc de pe prompter). Si n-a tipat nimeni la mine, nu s-a sfarsit lumea, n-a fost un capat de tara pentru asta. Dupa aceea, am avut un spectacol la Kashmir Club, unul dintre cele mai importante din Londra - pe acolo au trecut Sheryll Crow, Fleetwood Mac, Belinda Carlisle - si e cunoscut ca locul unde producatorii vin la "vanatoare" de vedete. Spectacolul a fost transmis live pe Internet si a putut fi vazut de multi dintre cei de acasa. Clubul are foarte multe incaperi si cea in care se canta avea un afis mare pe usa, in care se spunea ca este interzis sa vorbesti in timp ce se canta pe scena. Daca stateai acolo, erai obligat sa taci si sa asculti, daca nu voiai, puteai sa mergi in oricare alta incapere unde urmareai pe un monitor ceea ce se intampla in sala principala. Acolo, toti cei care sunt invitati canta gratis, pentru ca e un loc de oferta muzicala. Intre cei care au venit sa ma felicite dupa concert au fost impresarul lui Mark Knopfler, cel al Nataliei Imbruglia, un producator de la "Virgin Records", un reprezentant Mtv, vicepresedintele Fidof. Am fost anuntati cu foarte mare entuziasm de patronii clubului, care erau extrem de incantati ca au ca invitati o trupa din Romania, mi-au prezentat cariera din tara si m-au recomandat ca avand un potential deosebit pentru o cariera internationala. Dovada ca a doua zi, la International Student House, unde am avut un spectacol cu bilete, au fost prezenti foarte multi dintre cei care ma vazusera la Kashmir Club. N-au mai vrut sa ne lase sa plecam de pe scena si acolo concertul a durat 120 de minute, in loc de 50-60. Ca sa nu mai spun ca biletele costau exact cat costau si cele la concertul lui Kosheen, care avea loc in acelasi timp cu al nostru, la doar cateva strazi mai incolo. Cu acea ocazie am aflat ca in Anglia exista facultate pentru ingineri de sunet, chiar un profesor de sunet a fost cel care a montat instalatia pentru noi, cu doar o jumatate de ora inainte de concert, pentru ca fusesera pregatite doar doua microfoane, crezandu-se ca vin eu si cu un singur instrumentist. A fost o sansa uriasa pentru noi sa vedem la ce nivel de profesionalism se poate lucra. Ne-am simtit maguliti ca ni s-a dat o asa mare atentie, am avut foarte mari emotii. Eu m-am simtit foarte bine pe scena, m-a impulsionat dorinta de a demonstra ce pot sa fac, de a arata ca si in Romania se intampla lucruri frumoase, ca se canta poate chiar mai bine decat canta foarte multi acolo.
E adevarat, englezii au un umor mai greu de digerat de noi, romanii, dar e foarte amuzant sa-i privesti, sa-i observi, chiar daca nu intotdeauna le intelegi bancurile. Tony Hawks, de care v-am povestit, e si scriitor si a scris o carte despre Romania, "Jucand tenis cu moldovenii", iar in urmatoarea carte - "One Hit Wonderland", cea de care spuneam ca va fi lansata in vara - vor fi doua capitole dedicate intalnirii cu mine si cu trupa mea. Tony e un artist boem in toata puterea cuvantului. Masina lui e un adevarat bazar, in care gasesti carti de citit, carti de joc, un minitelevizor, echipament de tenis etc. Dincolo de ceea ce se spune despre englezi, toti cei pe care i-am cunoscut acolo, la ei acasa, erau teribil de deschisi, de vorbareti, de incantati sa discute cu noi, contrar asteptarilor, gandindu-ne la romanii care, prin purtarile lor, au cam sifonat imaginea tarii noastre in lume.
Calatorie pe curcubeu
- Ce urmeaza acum, ca rezultat al acestei experiente londoneze?
- Voi fi din nou la Londra, la sfarsitul lunii iulie, cand, o data cu lansarea ultimei carti a lui Tony Hawks despre Romania, in care e vorba si despre mine, vor fi lansate, ca single, si doua piese pe care le-am lucrat impreuna (Tony Hawks este si compozitor, si producator muzical, si scriitor, ce mai, un artist aproape complet), precum si variantele in limba engleza, pe care le-a facut tot el, catorva piese de pe ultimul meu album si pe care le inregistrez chiar zilele acestea. Totodata, va fi lansat pe canalul Discovery si filmul facut de el in toamna trecuta despre Romania, in care apar si eu. Ma voi intoarce in august si in septembrie, voi pleca intr-un turneu in Franta si Spania, care se va incheia cu un concert la Barcelona, in 25 septembrie, la Centrul Cultural European de acolo. Urmeaza apoi un lung turneu in Canada si Statele Unite ale Americii, unde voi merge impreuna cu actorii Victor Rebengiuc si Mariana Mihut si cu colegele mele de la Fundatia Phoenix - unde suntem manageriate de Paul Nanca -, Narcisa Suciu, Silvia Stefanescu si Adriana. In noiembrie, tot cu Adriana, voi participa cu un concert la o manifestare dedicata Romaniei la Oslo, in capitala Norvegiei. Urmeaza, la intoarcere, sarbatorile de iarna, cu tot cortegiul lor de evenimente specifice si, iata, nu ma plang, am ce face pana la sfarsitul anului. Atunci voi putea spune ca a fost un an bun, plin de izbanzi, de visuri implinite.
"Imi doresc ca visul meu de a avea o cariera internationala sa devina realitate""
- Esti o perfectionista, ca orice Capricorn. Totusi, unde crezi ca e loc de mai bine? Ti-ai fi dorit sa faci altceva decat muzica?
- Desigur, mai am mult de lucru cu mine, cu imaginea mea, pana la a ma putea numi un artist adevarat. Deja pot sa spun ca rutina lucrului cu profesionisti din afara mi-a adus o anume dezinhibare, o dinamica si o mobilitate in a trece de la un lucru la altul fara sa risc calitatea unuia dintre ele. De buna seama, si exigenta cu care am fost educata acasa ma obliga, incontinuu, sa fac lucrurile cat mai bine posibil. Eu sunt studenta la Jurnalistica in ultimul an, fratele meu, Paul Seling, la Arhitectura, tot in ultimul an, iar tatal nostru cred ca e foarte mandru de noi, pentru ca prin carierele noastre i-am implinit o parte din propriile sale visuri. As fi putut fi economist, sa-l ajut pe tata, sau, la fel de bine, profesoara de matematica ca mama - pentru ca eram foarte buna la aceasta materie in liceu. Dar Jurnalistica m-a atras, pentru ca pana am venit in Bucuresti, pe toata perioada liceului, am lucrat la Radio Contact Baia Mare, ca animator, ca redactor. Am facut Jurnalistica, dar nu stiu daca voi profesa vreodata ca jurnalist. In orice caz, sunt foarte recunoscatoare profesorilor minunati pe care i-am avut, pentru cunostintele pe care mi le-au transmis, pentru deschiderea spirituala pe care mi-au oferit-o, pentru satisfactia pe care mi-a produs-o studiul in sine.
- Pregatesti o schimbare in stilul tau, in imaginea ta? Ultimele tale videoclipuri, impecabil realizate, par a anticipa acest lucru...
- Daca in ceea ce priveste imaginea mea am avut, in ultima vreme, ajutorul nepretuit al creatoarei Doina Levintza, in ceea ce priveste stilul meu muzical, acesta e in continua definire. Nu pot sa spun ca ma incadrez intr-o zona muzicala anume, datorita gusturilor si educatiei mele clasice in materie de muzica (am studiat de mica pianul), am foarte multe influente din jazz si blues in piesele mele, in maniera de interpretare (acum chiar sunt la moda inflexiunile vocale de inspiratie soul si rhythm&blues). Filonul folcloric care mi-a marcat inceputurile inca il mai gasesc interesant - chiar am cantat la Londra piesa Mocirita, care a fost primita foarte bine. Poate chiar ma voi intoarce intr-o zi la genul acesta. Cochetez si cu compozitia - melodii si texte -, dar sunt doar eseuri. Incerc doar sa ma simt bine cantand. As vrea ca fanii mei sa fie siguri ca niciodata n-am sa spun: "De aici nu exista mai departe!". Ma ingrozeste perspectiva plafonarii si sper sa pot oferi in continuare cat mai mult din sufletul meu pentru ei. Nu ma sperie ritmul sustinut de munca, provocarea continua, mai ales ca fac ceea ce-mi place. Lucrurile care nu-mi plac mi se par mai complicate, si anume, a duce o viata mondena, a fi persoana care sa creeze tendinte, a fi o vedeta artificiala. Dar asta e lumea show-biz-ului, chiar daca mie mi se par anapoda niste lucruri in acest domeniu. Muzica, din pacate, a devenit o mare afacere, nu mai este pentru a incanta, ci pentru a produce profit imediat si cat mai mare. Nu stiu ce ne va aduce viitorul din acest punct de vedere, eu nu sunt prea optimista. Oricum, pana una-alta mai exista niste mici insule cu artisti adevarati si se mai duce, surd, un razboi nu deosebit de aprig, intre amatorii de arta si producatorii de comercial.
- Cum te vezi peste zece ani?
- Cu siguranta voi fi casatorita si cu cel putin doi copii. Eu am avut norocul sa-mi gasesc jumatatea, sunt de trei ani cu prietenul meu, relatia noastra e foarte frumoasa. Anul acesta nu ne vom permite o vacanta impreuna, din cauza programului meu, dar si datorita faptului ca ne-am propus sa investim in viitorul nostru si nu vrem sa mai risipim acum timp si energie pentru vacante, ci pentru prioritatile noastre, ca viitor cuplu. Cat despre cariera, nu vreau sa vorbesc mai mult, dar producatorii celebritatilor, despre care spuneam ca au venit sa ma felicite la Kashmir Club, in Londra, par interesati de mine. Imi doresc sa trec granitele si visul meu de a avea o cariera internationala sa devina realitate. Iar de asta ne vom convinge in maximum cinci ani. Sper ca?si "Formula As" imi va tine pumnii si de acum inainte, asa cum a facut-o, de altfel, inca de la debutul meu. Si va multumesc pentru asta.Corina Pavel
Foto: Iulian Ignat