</b><b>...Si totusi, cancerul poate sa fie invins</b><b>Povestea unei izbanzi
Acest inceput de secol este tot mai puternic marcat de reintoarcerea la natura, la spiritualitate, la valorile umane fundamentale. In acest context, medicina naturista isi face lent si sigur din ce in ce mai multi adepti. Tot mai des auzim despre vindecari prin mijloace naturiste ale unor necrutatoare boli, cum sunt cancerul, leucemia, ciroza, infectiile cu Hiv: povesti aparent incredibile si totusi cat se poate de adevarate, desi au un aer miraculos.
Relatarea care urmeaza nu face exceptie de la zona aceasta de aparent "ireal". Este povestea unei extraordinare lupte pentru viata, dusa de catre un om care s-a mobilizat exemplar sa traiasca, pentru a ramane langa cei dragi. De ce o publicam in paginile revistei noastre? In primul rand, pentru a transmite un mesaj de speranta, atat de asteptat de cei care se lupta cu boala, dar si pentru frumusetea morala care razbate din lupta cu suferinta, dezvaluind sensurile profunde ale vietii. Traumatizata si dura, lupta pentru viata, dusa in apropierea iminenta a mortii, este una dintre cele mai transformatoare experiente pentru sufletul omenesc.
Boala
Totul a inceput in 1981, cand mi s-a depistat o formatiune tumorala la sanul stang. S-a considerat clinic ca este o tumora benigna, un fibroadenom, pentru care trebuia sa se faca o operatie destul de simpla. In timpul interventiei, facandu-se analiza tumorii, s-a constatat insa ca tumora era maligna, adica mai exact ca aveam cancer. Asta insemna amputarea sanului, care la vremea aceea era - credeam eu - singura metoda de asigurare ca boala nu va invada organismul, asa ca am acceptat. Dupa interventie, mi s-au facut mai multe sedinte de cobaltoterapie - o iradiere traumatizanta, periculoasa, dar pe care am suportat-o cu stoicism, pentru ca voiam sa traiesc, voiam sa fiu alaturi de fiul meu, care era de varsta scolara. Ragazul sperantei avea sa fie insa extrem de scurt. Dupa trei ani, mi-a aparut din nou o formatiune canceroasa, chiar pe peretele operat si iradiat. Eram perfect constienta de starea sanatatii mele, fiind cadru medical, dar nu mi-am pierdut speranta si am mers mai departe. Nimeni nu a putut sa explice cum, dupa o interventie chirurgicala radicala si o cobaltoterapie dura, a putut reaparea cancerul, am facut insa o noua operatie si o noua serie de raze. Au mai trecut trei ani - fatidica perioada! -, dupa care celalalt san, cel drept, devenise o masa tumorala care necesita interventie. De data aceasta, medicul care s-a ocupat de mine a avut o atitudine mai speciala, sfatuindu-ma sa nu recurg la metoda brutala de amputare. Avand insa experienta recidivei anterioare, am cerut insistent sa mi se faca o interventie radicala, sperand ca voi limita invazia ulterioara. In cele din urma, s-a procedat din nou la amputare si cobaltoterapie. Au mai trecut trei ani grei, in care m-am mobilizat din starea in care eram sa-mi indeplinesc rolul la serviciu, rolul de mama, de fiica... Dupa trecerea acestui interval, am facut recidiva tumorala pe peretele toracic drept. Au urmat a patra interventie si a patra cobaltoterapie...
Relatez punct cu punct lupta mea disperata cu boala, pentru ca a fost incredibil ce mi s-a intamplat si, mai ales, relevant pentru cei care sustin orbeste, ca pe un fel de religie, metodele alopate. Lucrurile au fost de data aceasta tinute sub control pana in 1999, cand (au spus medicii ca din cauza neefectuarii histerectomiei, adica amputarii organelor genitale) au aparut dureri tot mai accentuate in membre, coloana, mai ales in zona lombara. Ma simteam tot mai rau, ma deplasam tot mai greu. La controlul facut la Institutul Oncologic Cluj, scintigrafia osoasa evidentiase determinari osoase in zona lombara, mai precis - cancer osos. Am fost supusa unei terapii cu cobalt pe coloana, ablatie ovariana si cateva sedinte de perfuzii cu Lodronat. Lucrurile n-au mers de loc bine si dupa o lupta de aproape doua decenii, simteam ca puterile ma parasesc.
Din fericire, familia a fost tot timpul alaturi de mine, chiar daca le simteam tot timpul ingrijorarea, teama pe care si-o reprimau. Zambeau, erau veseli, dar totul cu iz amar. Ma deplasam tot mai greu, incepusem sa schiopatez (imaginea radiologica de bazin era chiar a unei "schioape"). Durerile erau tot mai accentuate si nu cedau la nici un calmant - momentul era critic. Privind-o pe mama (care in toti acesti ani a fost "ingerul meu pazitor", avand grija de mine cu toata durerea din suflet), am vazut disperarea din ochii ei si atunci, intr-o fractiune de secunda, am hotarat ca trebuie sa merg mai departe. A fost momentul decisiv.
</b>
<b>Intaiul semn
O data hotararea luata, Dumnezeu a ordonat lucrurile in jurul meu, asa incat sa fiu ajutata de unde nici nu speram. In urma cu cativa ani, incepusem sa fac cunostinta cu medicina naturista si produsele sale. O prietena chiar mi-a adus ca dar de Craciun niste produse americane, pe baza de aloe... Atunci cand esti la limita dintre viata si moarte, te agati de cea mai mica speranta, iar aceste produse au fost pentru mine un semn, un mesaj ca nu este totul pierdut. Asa ca am inceput sa mi le administrez. Mai tarziu, am facut un program mai extins cu aceste suplimente nutritionale americane, chiar daca sunt extrem de scumpe, iar din pensia de mizerie care mi-a rasplatit cei 30 de ani de munca, le cumparam cu greu. Din fericire, primele rezultate ale acestor produse incepusera sa se vada, mai ales ca trecusem si la un regim vegetarian. Desi abia ma miscam, psihic ma simteam mai bine, mai intarita, imi regasisem ceva din puterea de altadata.
Al doilea semn
Atunci am primit al doilea semn: o prietena care cunostea cate ceva despre radiestezie s-a oferit sa-mi faca masaj si terapie energetica. La boala mea - cancer osos -, masajul trebuie facut foarte delicat, actionandu-se mai degraba prin bioenergie decat prin atingere efectiva. S-au mai scurs cateva luni si nu numai ca nu am murit, dar incet, cu rabdare, datorita tratamentului, am inceput sa ma simt mai bine, sa ma deplasez ceva mai usor, in timp ce tonusul meu fizic si psihic era in crestere. Deja devenisem curioasa cu privire la terapia aceasta energetica, care, impreuna cu alimentatia vegetariana si produsele pe baza de aloe, avusese asupra mea un efect extraordinar. Curiozitatii mele Dumnezeu i-a raspuns printr-o cunostinta, de la care am aflat despre cursul de Taijijuan (traducerea romaneasca este de mai multe feluri: Tai-chi-chuan, Ta-qi-quan etc.), adica exercitii traditionale chinezesti de respiratie si autocontrol corporal, cu efecte benefice asupra sistemului osos. M-am dus cu mare incredere la acel curs si dupa doi ani pot spune ca rezultatele n-au intarziat sa apara: cel putin deocamdata, boala nu a mai evoluat, mi-a revenit apetitul de viata, ma simt mai puternica atat fizic, cat si psihic... Mai mult decat o metoda de vindecare, am gasit la acest curs un mediu cu oameni deosebiti, care mi-au recomandat sa mai fac inca o "incercare", aceea de terapie energetica, si anume Qi-gong (si aici exista mai multe transcrieri romanesti). Daca in Taijijuan se are in vedere mai mult corpul fizic, in Qi-gong totul se concentreaza asupra corpului energetic - o realitate de care putini oameni sunt constienti, dar care determina toate fenomenele fizice, fiziologice pe care noi le cunoastem. Intr-una din salile de sport ale unei scoli din orasul in care locuiesc (Baia Mare) se fac exercitii terapeutice de catre membrii Asociatiei de Qi-gong, numita Qilingong. Persoane cu cunostinte temeinice m-au introdus in lumea vindecarii prin controlul energiei launtrice, invatandu-ma ceea ce trebuie sa fac pentru a dobandi starea de bine si armonie. In toamna trecuta, am avut ocazia si onoarea sa cunosc si un mentor chinez al acestei arte, pe maestrul Lin Kai Ting, care a avut bunavointa sa tina un curs de o saptamana in orasul meu. Poate paradoxal pentru unii, prin practicarea acestor tehnici vechi chinezesti, am inteles nu neaparat noi denumiri si procedee orientale, ci valoarea unor virtuti umane universal-valabile, adica: rabdare, incredere, curajul de a ne face singuri bine, fara sa asteptam sa vina altii s-o faca in locul nostru...
Supravietuiesc de aproape trei ani, ma misc, sunt un om activ, practic am invins boala, desi nu mi se mai dadea nici un fel de sansa, medicii declarand ca au facut tot ce se putea face. Tratamentul meu a avut drept "ingrediente" alimentatia vegetariana, produsele cu aloe, gimnastica respiratorie, operarea constienta asupra corpului energetic, rabdarea, speranta, credinta... In cativa ani, am invatat despre viata si despre mine cat nu reusisem in cei cincizeci de ani de dinainte. La lista de "ingrediente" ale supravietuirii mele am omis insa intentionat unul, care este cel mai important si asupra caruia fiecare om cred ca are de meditat.
</b><b>"Este teribil cum la necaz omul ajunge sa-L descopere pe Dumnezeu"
De fapt, acest element ar trebui sa fie primul in viata fiecaruia dintre noi: credinta in Dumnezeu. Nascuta fiind la jumatatea secolului trecut, in vremuri tulburi, nu am primit o educatie religioasa. Prima rugaciune am invatat-o de la bunica mea, pe intuneric si fara stirea cuiva. Mai tarziu, imbolnavindu-ma, L-am descoperit pe Dumnezeu singura. Este teribil cum in necaz omul stie sa ceara ajutor de la Dumnezeu si cum Il descopera. Si dovezile Lui de iubire si mila fata de mine au fost cu totul aparte. Azi pot spune ca fara Dumnezeu nu as fi reusit in aceasta lupta cu moartea. El a fost Cel care l-a indrumat pe medicul care m-a operat. El mi-a trimis prietenii care m-au ajutat si sprijinit, El mi-a dat putere atunci cand simteam ca nu mai pot merge inainte, El este Cel care ma ajuta si azi.
In prezent, sunt un om activ, care cauta din toate puterile sa-i ajute pe cei din jur. Iminenta mortii mi-a dat o viziune noua asupra sensului existentei. Stiu ca Binele este sarea si piperul vietii, iar Iubirea - singurul mod de a fi cu adevarat fericit. Am fost pensionata, iar noua mea meserie este de a... citi in fiecare zi de luni, cu nesat, rubricile din "Formula As". Am raspuns de mai multe ori in cadrul rubricii "...Cititorii raspund" apelurilor unor oameni care sufera de aceeasi boala pe care am avut-o eu. Acum, sper ca si relatarea experientei mele sa fie de folos, prin randurile pe care le scriu. Iata, pe scurt, cateva date si informatii concrete despre tratamentul pe care l-am urmat.
Cateva elemente de tratament
1. Alimentatie: de cinci ani am o alimentatie vegetariana (nu am mai mancat deloc carne, nici macar de pui); nu am tinut post negru din cauza ca eram prea slabita, in schimb am mancat doar fructe si legume, vreme de trei zile pe saptamana; am exclus complet zaharul din alimentatie, inlocuindu-l cu miere si stafide; am consumat foarte mult orez; am facut cure cu grau incoltit, pe care l-am obtinut casnic si l-am consumat foarte proaspat; am inlocuit painea alba cu cea integrala; am exclus toate sucurile si alimentele cu aditivi sintetici.
2. Suplimente nutritionale: am consumat mai multe produse americane, care sunt accesibile si la noi in tara, avand avizul Ministerului Sanatatii. Am folosit in primul rand Gelul de Aloe, cu care am facut cure de lunga durata. In afara de acesta, am mai luat comprimate numite Lycium Plus, care m-au ajutat sa contracarez efectele nefaste ale cobaltoterapiei; AbetaCarE - un vitaminizant foarte bun; Absorbent C - de asemenea cu efecte vitaminizante, dar care joaca si rol de adjuvant in terapia anticancer.
3. Qi-gong-ul (o metoda orientala de operare cu energie) poate fi practicat la noi in cadrul Asociatiei Qilingong, tel. 092/45.69.00, 095/14.10.70.
Pentru achizitionarea suplimentelor nutritionale americane si pentru a afla informatii suplimentare, ma puteti suna la tel. 095/86.99.41.