Celic Dere, manastirea dintre pamant si ape
In nordul Dobrogei, ascunsa intre dealuri impadurite, se afla o gura de rai. La capatul unui drum ce serpuieste pe sub arcade verzi de paduri, chiar la marginea satului Telita, se deschide brusc o poiana smaltuita cu flori, in mijlocul careia se inalta monumentala biserica a Manastirii "Celic Dere". Alba, gigantica, reflectand dorinta ortodoxiei de a-si afirma libertatea dupa iesirea Dobrogei de sub ocupatia otomana, catedrala cu turle invelite in tabla argintie e imblanzita de explozia vegetala care o inconjoara, dar mai ales de casutele maicilor, scunde, curate, imprejmuite de gradinite cu flori. Falfairea sutanelor negre peste iarba stralucitoare muta locul, parca, intr-un alt timp. E vara, e liniste, cele 130 de trepte care duc, ca un canon, spre biserica, sunt o adevarata scara spre cer.
"Dumnezeu sa va rasplateasca osteneala de a fi batut atata drum catre noi!" Calauza prin istoria manastirii, maica Irina a imbracat vesmantul calugariei in urma cu 21 de ani. Blanda, pururea zambitoare, are acelasi chip fara varsta al celor pe care credinta si rugaciunea ii scot din rasnita necrutatoare a timpului. Povestea pe care ne-o spune e insa vie, plina de intamplari si parfum de miracol, care nu lipseste nici de la Celic Dere. "In limba turca, numele manastirii inseamna <<parau de otel>> si vine de la o apa ce curge intr-o latura a poienii, in care s-au gasit multe iatagane si alte arme turcesti", spune maica Irina. Amintirea pasalacului si a paganilor cu semiluna prinsa in turbane a fost insa definitiv ingropata in pamant, de lucrurile sfinte, care ii dau bisericii forta crestina: post, rugaciuni, minunate icoane athonite, oseminte si moaste de sfinti martiri. Intr-o biserica aflata chiar sub marea catedrala a manastirii, alaturi de ramasitele celor mai vechi crestini dobrogeni, Epictet si Astion, martirizati inaintea celor de la Niculitel, in anul 290, pe vremea imparatului Diocletian, se afla si moastele arhimandritului Atanasie Lisavenco, cel de-al doilea ctitor al manastirii, dupa intemeierea initiala, ce le apartine unor calugari ardeleni, reintorsi de la Muntele Athos.
</b><b>Eleusa - Maica Domnului vorbitoare
Maica Irina abia isi poate stapani tulburarea, atunci cand evoca minunatele semne pe care unele din frumoasele icoane care impodobesc biserica mare si iconostasul le-au dat prin vreme, ca semn al prezentei divine, instapanita asupra locului.
"In biserica mare, in stanga altarului, atarnata pe perete cu o candela mereu aprinsa in fata, se afla Maica Domnului - Eleusa, pe care noi o consideram adevarata noastra stareta, stapana divina de la Celic Dere. Inca inaintea Razboiului de Independenta, care a dezrobit Dobrogea de sub ocupatia otomana, parintele Atanasie Lisavenco a adus icoana din Grecia, de la Muntele Athos, de unde venisera si calugarii intemeietori."
Pictata cu multe veacuri in urma pe lemn de salcam, Eleusa - nume ce inseamna "grabnic ajutatoare" - a fost realizata de un pictor anonim, care a turnat atata adoratie in culori, incat dupa sute de ani, ea mai iradiaza si astazi. Dar icoana are o poveste cu adevarat fascinanta: cand s-a construit biserica mica a Manastirii "Celic Dere", un paraclis aflat la baza colinei, facut anume pentru ca maicutele mai batrane sa nu mai fie nevoite sa urce "Golgota" treptelor ce duce la biserica de pe deal, doua maici, aflate la ceasul vecerniei in biserica, ingrijind de candele si de lumanari, s-au intrebat cu voce soptita cine va veni stareta in locul celei care isi daduse obstescul sfarsit. Deodata, un glas de pe alta lume le-a spus: "Nu va faceti griji, adevarata voastra stareta sunt eu". Infricosate, maicile au cazut in genunchi in fata preasfintitei icoane Eleusa, fiindca vorbele fusesera rostite de ea. Chiar si maica Irina, dupa un grav accident de masina ce i-a intrerupt, dupa cinci ani, staretia si care ameninta sa o lase infirma, s-a rugat fierbinte Maicutei Domnului, si Eleusa i-a curmat suferinta.
</b><b>Icoana care se curata singura
In paraclisul din vale, unde parintele Dorotei, preotul si duhovnicul maicilor, venit tocmai de la Manastirea Cernica, tine slujbe de trei ori pe zi, exista alte doua icoane miraculoase, la care vin sa se roage foarte multi credinciosi. Una dintre ele, adapostita in altar si scoasa in biserica numai la zile de sarbatoare, reprezinta un chip al Domnului nostru Iisus de o frumusete suprafireasca, atins usor de tristete, cu ochii plecati spre pamant. Cu crestetul imprejmuit de un nimb facut din aur, batut in rubine, safire si diamante, chipul Domnului pare adancit in visarea unei prelungi rugaciuni. In mod bizar, icoana e scufundata insa pe jumatate in umbra si pe jumatate in lumina, fapt pe care parintele Dorotei il lamureste... miraculos: Cristul de la Celic Dere face parte din rarele icoane aflate in lume, care se curata singure. Umbrita integral la vremea aducerii ei in biserica, icoana s-a "spalat" continuu prin vreme, minunea grabindu-se parca in ultimul timp. Si, pe masura ce chipul Domnului isi dezvaluie frumusetea, vindecarile si rugaciunile implinite se inmultesc.
</b><b>Darul soldatului
Povestea spune ca in anul 1816, un soldat roman a adus din satul basarabean Nerusai (in Dobrogea de nord, poti sa arunci pana in Basarabia, peste Dunare, o piatra) o icoana a Maicii Domnului, pe care a daruit-o bisericii de la Celic Dere. Intr-o zi, in vreme ce satenii basarabeni se rugau in biserica, icoana ar fi vorbit, spunandu-le credinciosilor: "Duceti-ma la turci!", adica in Dobrogea, care la vremea aceea era pasalac.
Maica Irina a mai apucat in viata cateva calugarite batrane, care povesteau ca icoana a lacrimat de doua ori inaintea celor doua razboaie mondiale. "In 1916, inainte de ocuparea Dobrogei de catre armatele bulgare, manastirea noastra si-a inchis portile, ascunzandu-si odoarele sfinte intr-un beci, ale carui ferestreie au fost acoperite cu scanduri. Hotarate sa porneasca in bejenie, in noaptea dinaintea plecarii, toate maicile manastirii au avut acelasi vis, in care Maica Domnului din icoana li s-a aratat tuturor, vorbindu-le asa: <<Nu voi ma aparati pe mine, ci eu va apar pe voi... Mutati-ma la loc, in biserica!>>. Tulburate peste masura, a doua zi dimineata maicutele au scos icoana din beci. Abia asezata la locul ei, Maica Domnului a inceput sa planga asa de amarnic, ca monahiile abia pridideau sa-i stearga lacrimile cu batistele lor. In clipa aceea, soborul s-a hotarat sa nu mai plece in bejenie."
Numita Maica Domnului - Buna-vestire, icoana din paraclisul de la Celic Dere aduna si ea multime de oameni care vin sa se inchine si sa se vindece. Nici un drum nu e prea lung si prea greu cand la capatul lui se afla o dovada ca Dumnezeu cel atotputernic exista si nu si-a intors privirile de la suferintele omenesti.
</b><b>Miresele lui Hristos
Cele 70 de maici de la Manastirea "Celic Dere" duc o viata "de sine", locuind cate doua sau singure in aproape 50 de gospodarii. Cele tinere, abia tunse in monahism, sunt repartizate pe langa maicile mai batrane, nu numai ca sa le ajute in traiul zilnic, ci mai ales pentru o buna indrumare pe calea nevointelor si bucuriilor monahale. Bune si intelepte ca Sfanta Vineri, maicile varstnice le deschid novicelor sfioase si tematoare nu doar usa cu perdeluta a caselor invadate de flori, ci mai ales usa iubirii si a ocrotirii spirituale. "Ii multumesc lui Dumnezeu in tot timpul ca m-a facut romanca si ca m-am nascut intr-un sat din Moldova, pentru ca in felul acesta m-am obisnuit mai usor cu drumul pe care mi l-am ales. Cred ca in noi Dumnezeu a sadit mai multa samanta a credintei. Si-am mai avut norocul de-o maica duhovniceasca adevarata, care m-a indrumat crestineste pe drumul acesta frumos, dar greu." Cand rosteste aceste cuvinte, maica Irina are lacrimi in ochi si tot cu lacrimi ne roaga sa mergem in casuta ei umbrita de caisi infloriti, ca sa-i cunoastem "mama spirituala".
La 70 de ani impliniti, maica Gabriela pare si ea neatinsa de timp. Afirmatia ca adevarata frumusete izvoraste din suflet se adevereste. Maica e la fel de senina ca ziua de vara care isi intinde boltile peste noi, iar zambetul ei pare imprumutat din icoane. Subtire, eleganta, se misca lin si vorbeste in soapta, lamurindu-ne minunile de care ne interesam. Cu zidurile ei inalte, de catedrala, fara magia manastirilor din Moldova, care te vrajeste din prag, la Celic Dere n-ar veni atatea puhoaie de oameni, daca Dumnezeu nu ar da semne despre prezenta Sa. Saraca, grabita si disperata, lumea de azi are nevoie de adeverinte ceresti, de minuni.
Asezata in umbra viorie a camerei, maica Gabriela vorbeste cu distinctia si intelepciunea unei regine trecute prin scoli. Venita la manastire inca din anii copilariei, de cand fugea prin poienile inflorite, cu pletele batute de vant, n-a simtit niciodata calugaria ca pe o cazna. "Intotdeauna a fost frumos si bine la manastire", spune. "Viata mea a trecut ca un vis." Nascuta in Nalbant, un sat aflat peste deal, la 8 kilometri distanta de Celic Dere, s-a simtit linistita si fericita, cand jocurile o duceau in preajma vreunei biserici. "De la 14 ani veneam zilnic, singura aici, prin padure, ca sa ma rog la icoanele cu minuni. Desi eram o copila, mi-era frica de moarte, si ma gandeam ca, traind cu sufletul lipit de biserica, Dumnezeu ma va mantui. Pe vremea aceea, in manastire traiau si cateva maici sihastre, de origine nobila, una venita din Rusia, alta din Basarabia, si care se rugau foarte mult. Noaptea dormeau in sicrie, ca sa se obisnuiasca cu moartea, si nu rosteau decat sapte cuvinte pe zi. De la ele am invatat ca rugaciunea e primita de Dumnezeu numai atunci cand cel care o face are sufletul impacat, ca n-a jignit, n-a nedreptatit cu vorba sau fapta pe altcineva. Mi-au mai spus ca, inainte de a cere ceva, se cuvine sa-L lauzi pe Domnul si sa-I multumesti pentru tot ce ti-a dat. Apar multe piedici pe drumuldesavarsirii, fiindca Satana nu oboseste sa-ti iasa in cale. Se spune, de altfel, ca pe locul manastirii de azi a fost candva <<capiste idoleasca>>, un loc la care necuratul nu renunta usor. Chiar cele doua sihastre au fost incercate de el, in ciuda postului negru pe care il tineau. Bolnava la pat, una dintre ele s-a trezit intr-o buna zi cu un copil in chilie, care venise sa-i aduca o cana cu apa. Vrand sa-l mangaie si sa-i multumeasca, cand bolnava i-a pus mana pe crestet, a simtit doua cornite ascunse in par. Nepierzandu-si cumpatul, l-a intrebat: <<Ce cauti aici?>>, iar el a raspuns: <<Suntem multi, n-avea grija, si pe-aici, si pe la alte manastiri>>."
Maica Gabriela ofteaza. Drumul desavarsirii e greu. "Spun si eu, la fel ca psalmistul: <<Dumnezeu este inceputul tuturor doririlor mele>>, dar pe masura ce timpul trece, imi dau seama ca nici sa tanjesti cu adevarat dupa Domnul nu ai vreme intr-o viata, daramite sa-I dovedesti ca-L iubesti cu adevarat. De saptesprezece ani ma rog aicea, in manastire, dar sufletul meu tot duce dorul Celui de Sus. Cu cat Il iubesc, cu atat drumul catre El mi se pare mai lung."
Subtire si plutitoare, maica Gabriela ne insoteste prin poiana aprinsa de soare, spre Paraclisul in care incepe vecernia. Cele sase clopote ale manastirii pornesc sa cante pe sase glasuri, starnind ecou prelung dincolo de paduri, spre tipsia fierbinte a campiei si spre Muntii Dobrogei, hieratici si uscati ca niste calugari ratacitori. Poiana cu flori e plina de maici. Prin usa bisericii, rugaciunea parintelui intampina inserarea de vara, in vreme ce chipul Domnului din icoana biruie, tot mai mult, intunericul.Marius Petrescu
Fotografii: Emanuel Tanjala