</b><b>Cu cantecul, la hotarul dintre lumi...</b><b>Dragan Muntean</b><b>- Ne-a parasit unul dintre marii doinitori ai Ardealului -
La doar 47 de ani, in plina glorie, tocmai acum cand in lumea noastra zgomotoasa mii de oameni se intorc spre valorile ancestrale ale satului romanesc si isi gasesc linistea ascultand cate o doina, Dragan, doinitorul padurenilor si-al Ardealului, s-a mutat intre drepti. Parca se grabea, parca stia ca n-are prea mult timp: trebuia sa adune in muzeul din casa parinteasca toate amintirile padurenilor, sa-i invite pe prietenii lui dintr-o tara-ntreaga la Poenita Voinii, in Dealul Cornetului, sa afle si ei cum e sa fii atat de aproape de Dumnezeu... De dragul cantecului, a incercat o vreme sa reinvie gloria unui mare ansamblu bucurestean, "Ciocarlia", dar n-a rezistat sa stea in Capitala. S-a intors acasa, la Deva, nepregetand sa priveasca cu drag spre copiii talentati, spre urmasi...
Avea Dragan ceva numai al lui: stia sa apropie oamenii, stia sa-i faca si pe cei care au ajuns foarte sus, zburand spre luminile lumii, sa le fie dor, sa-si aduca aminte de-acasa.
Niciodata n-am vazut sa fie mai unita lumea cantecului..., lumea aceasta in care, mai mult decat oriunde, exista concurenta si rivalitati. Chiar numele lui era nume de poveste..., si Dragan, si Muntean..., si satul lui Poenita Voinii vin parca din povestile pe care le citeam copiilor nostri. Dar padurenii? De atatea ori l-am intrebat, provocandu-l sa explice publicului "cine sunt padurenii?"... Oameni ai padurilor, oameni care isi duc viata pe inaltimi, mai aproape de Dumnezeu si mai departe de lume. Ca sa ajungi in satele lor, trebuie, de oriunde ai veni, sa gasesti drumul prin paduri... Acesta devenise un simbol pentru lumea lui Dragan, descifrat chiar de orasenii din alte zone. Era suficient sa spun intr-o prezentare: "Vine din Hunedoara, din Tinutul Padurenilor" si lumea izbucnea in aplauze. Toti stiau ca va doini Dragan Muntean.
Povestea lui Dragan a inceput cu un nume, cu un cantec, si de-atatia ani se tese mereu... Mama si-l dorea invatator in sat, facuse si portita intre curtea scolii si gradina lor... Sa-i fie mai usor baiatului. Dar baiatul a plecat din sat sa se scoleasca in ale muzicii si a venit tarziu, cand era deja celebru. Era "Fala padurenilor". La moartea sa, oamenii lui de la munte si-au lasat satele si au coborat in Deva. Intr-o zi de Sfantu Gheorghe, cu basmale albe de doliu, cu brad falnic impodobit dupa obicei, cu cantecele lor de departe: "Ca cel voinic are/ Frati si surioare/ Veri si verisoare/ Parinti intristati/ Si nemangaiati./ Toti s-or aduna/ Si or lacrima/ Si mi te-or uda/ Si nu te-i usca...".
L-au gasit pe Dragan al lor inconjurat de lumea de pe lume, de flori si coroane fara numar... Cand sa-nceapa slujba, s-a pornit o ploaie cu spume... Toti s-au adapostit in Casa de Cultura, iar sicriul a fost asezat pe scena... Toti sopteau... "Asa a vrut el"... Langa Dragan, cu chipuri impietrite, Ion Bocsa si Nicolae Furdui... Pentru ultima oara, pe scena, trioul de aur al Ardealului...
Slujba a inceput totusi la ora fixata, pentru ca ploaia a incetat imediat ce Dragan a ajuns pe scena... Televiziunea Nationala transmitea in reluare "Tezaur folcloric" - ultimul recital al lui Dragan Muntean, inregistrat impreuna cu Mariana Anghel in "Gala Mostenitorilor". Niciodata pana atunci reluarea "Tezaurului" n-a fost programata martea, la ora 13. Este ceva in lumea noastra intamplator?
La Lejnic, aproape de casa lui cu tricolor, Dragan si-a gasit odihna langa o bisericuta de lemn ca din poveste... Oamenii satului vor povesti mereu ca, atunci cand pregateau groapa, a cazut o stea. A luminat o clipa groapa si parca s-a ridicat iar pe cer. Pagini de poveste... "De-ar fi lasat Dumnezeu/ Trei feresti la coparseu/ Pa una sa bata vantu/ Pa una sa cante cucu/ Pa una sa ma uit eu/ Sa-mi treaca de doru tau..."
Oare s-a dus "Fala padurenilor"? In august, dupa Sfanta Marie Mare, ne vom intalni cu totii in Poienita Voinii. Tinerii si copiii sa cante, sa cante si Cosmina lui Dragan, fata lui cea iubita, oaspetii de departe sa se opreasca pe Dealul Cornetului si sarbatoarea sa tina trei zile, ca-n povesti.
Padurenii vor povesti copiilor ca a fost odata un om cu numele Dragan..., avea o putere deosebita, puterea cantecului si, din an in an, dupa Sfanta Marie Mare, se intorcea din lumea fara dor, sa cante pentru ai sai. Asa spune povestea...
Marioara Murarescu
Carte
Selectia Formula As</b><b>Zile de Targ
Zilele de la sfarsitul lunii mai, cand salile de expozitii de la etajele trei si patru, dar si holul de la etajul intai al Teatrului National din Capitala devin un regat al cartilor, au intrat de un deceniu in calendarul evenimentelor culturale bucurestene. Targul International de Carte Bookarest e asteptat in fiecare an, in primul rand ca un prilej de a vinde si cumpara carti noi, romanesti si straine, din toate domeniile, la un pret mai scazut decat cel din librarii. Predomina deci aspectul comercial, desi, spre deosebire de targurile similare occidentale, tranzactii cu drepturi de autor nu prea stiu sa se faca. Dar in cele cinci zile, lumea vine puhoi sa vada ce-si poate permite sa cumpere din oferta sutelor de edituri, sa participe la lansari, dezbateri, gale de premiere, sa asculte personalitati, sa primeasca autografe, sa intalneasca vechi cunostinte. Caci Bookarest e si un eveniment monden, iar pe terasa de la "Motor" discutiile se prelungesc pana tarziu, in racoarea parfumata a noptii. Editia jubiliara - a zecea - Bookarest 2002 a fost mai ceva ca in alti ani, prin numarul sporit de expozanti romani si straini (309, fata de 262 anul trecut), dar imbulzeala datorata culoarelor prea stramte dintre standuri, zapuseala, lansarile suprapuse si instalatiile de amplificare defecte sunt inconveniente care se perpetueaza de la prima editie. Doar spatiul larg de la etajul Iv, inchiriat de invitata de onoare, Elvetia, era aerisit, curat, era liniste, erau mese si scaune pentru a consulta comod volumele expuse - un loc civilizat si odihnitor, contrastand cu agitatia din rest. O agitatie simpatica insa, de oameni pe care ii uneste pasiunea pentru carti si care, in prezenta atator tentatii, devin febrili si exuberanti. Ca si in anii trecuti, m-a impresionat placut predominanta tinerilor, dovada ca noua generatie, in ciuda previziunilor pesimiste, n-a renuntat la lectura. Pe langa volumele utile profesional, de cautare se bucura si proza, poezia, memorialistica, publicistica, eseurile si asa se explica faptul ca editorii se straduiesc sa lanseze in cadrul Targului cele mai promitatoare titluri din productia lor anuala. La Bookarest 2002, printre evenimentele editoriale s-a numarat lansarea volumului Ii din trilogia romanesca "Orbitor", de Mircea Cartarescu, "Corpul", alaturi de care Editura "Humanitas" a reeditat si primul volum, "Aripa stanga", aparut in 1996. Cautati-le in librarii, fiindca e vorba de capodopere ale literaturii romane. Multe alte carti remarcabile si-au facut intrarea in lume saptamana trecuta. Va semnalez cateva pe care, daca va intereseaza, ar trebui sa va grabiti sa le cumparati, caci tirajele sunt mici. Pentru iubitorii de poezie, Editura "Compania" a publicat, sub titlul "Benedictus", o antologie din opera unui mare poet contemporan, Mihai Ursachi. O alta binecunoscuta poeta din aceeasi generatie, Ileana Malancioiu, si-a lansat volumul de publicistica "A vorbi intr-un pustiu" (Editura "Polirom") - in care isi exprima in deplina libertate de spirit opiniile despre actualitatea politica. Tot la "Polirom", Nicolae Manolescu poate fi descoperit in postura de memorialist si prozator, in volumul "Scrisul si cititul" - o originala autobiografie prin lecturi a unui om pentru care cartile sunt marea bucurie a vietii. Riscand sa par partinitoare, mai citez doua carti tentante de la Editura "Polirom", lansate in prezenta autorilor: "Despre Ioan Petru Culianu si Mircea Eliade", de Matei Calinescu, si "Nobelul romanesc", de Cristian Tudor Popescu. De la Editura "Cartea Romaneasca" mi-am cumparat o carte incantatoare: memoriile boierului Gh. Jurgea-Negrilesti intitulate "Troica amintirilor. Sub patru regi", intamplari savuroase din viata in provincie si in Capitala, pana la venirea comunistilor. Si tot de la aceeasi editura, pasionantul volum "Necunoscuti celebri", de Patric Pesnot, in care se reconstituie faptele diverse ce au inspirat romane celebre ale literaturii universale, de la "Contele de Monte Cristo" la "Doamna Bovary" si de la "Robinson Crusoe" la "Dama cu camelii". Din teancul de carti proaspete luate de la Targ - si pe care vi le voi prezenta pe rand in rubrica mea - vreau sa va mai semnalez o aparitie exceptionala de la Editura "Paideia" - "Bucurestii in date si intamplari", de Radu Olteanu, o carte de referinta, ce cuprinde intreaga istorie a Capitalei noastre. Targul International de Carte va ramane in memoria noastra si datorita unei dureroase despartiri: ultimele doua zile au fost indoliate de vestea mortii lui Stefan Augustin Doinas - un scriitor venerat de orice iubitor al literaturii romane.Adriana Bittel
</b><b>Un veac de film romanesc
Frumoasa si foarte insorita primavara a acestui an a fost peste masura de generoasa cu reprezentantii de frunte ai artelor romanesti. Tocmai cand pareau sa fie inghititi de uitare, tristete si saracie, mai intai actorii de teatru, apoi muzicienii si interpretii de muzica usoara, au beneficiat de premii si gale festive care au indreptat - poate uneori prea tarziu - nedreptatea facuta atata timp. Ultima, din punct de vedere calendaristic, Sarbatoarea inchinata celor 100 de ani de Film Romanesc, s-a deosebit insa fundamental de celelalte evocate mai sus!
Aparuta si ea cam pe neasteptate - adica atunci cand unii premianti nu mai sperau ca cineva se va mai gandi si la ei, la talentul si la munca lor daruite cu abnegatie cinematografiei nationale, cand toata lumea stia si stie cat de saraci suntem, mai ales cand e vorba despre Filmul Romanesc, sarbatoarea aceea a purtat, cred eu, un Nimb. Nimbul sfant pe care-l poarta orice gest care repara o mare sau mai mica nedreptate. In cazul Filmului Romanesc, a fost vorba de o mare, foarte mare nedreptate! O nedreptate pornita din inconstienta noastra nationala - as zice! -, cea care ne-a facut sa-l renegam, un timp, pe Eminescu, ba chiar sa si afirmam, pe scara nationala, ca "in vremea comunistilor, in materie de cultura nu s-a facut nimic, ca taramul culturii a fost un fel de Siberie!". Nimic mai fals! Nimic mai jignitor la adresa oamenilor de cultura, scriitorilor, editorilor, muzicienilor, dramaturgilor, scenaristilor, teleastilor, regizorilor de teatru si de film, directorilor de teatru, oamenilor de radio, actorilor si cantaretilor de tot felul care au reusit - in ciuda realelor oprelisti - sa aduca multa lumina si caldura in sufletele noastre infrigurate.
Ei bine, printr-o "coincidenta fericita", dar magica, tocmai acum, adica in timpul in care, spre marea noastra bucurie, Filmul Romanesc revine in forta pe micile ecrane, s-a produs - de curand - si sarbatoarea din sala Operei Romane. Pusa la punct cu o precizie de ceasornic elvetian, desfasurata timp de sase ore fara cusur si innobilata de o coplesitoare emotie, pornita dinspre scena inspre sala si vice-versa, Gala a demonstrat mai mult ca oricand, cam cata valoare pe metru patrat innobileaza pamantul romanesc.
Initiator al acestei mari sarbatori inchinate Filmului a fost Sergiu Nicolaescu, secondat de presedintele Centrului National al Cinematografiei, Decebal Mitulescu, sprijiniti, la randul lor, de Ministerul Culturii si al Cultelor. Contestat de unii ca om politic, Sergiu Nicolaescu a fost si ramane, spre lauda lui, un mare cineast roman, care a creat o epopee nationala (pornind de la "Dacii" la "Mihai Viteazul"), un om legat pe viata de destinele filmului romanesc. De altfel, in seara in care a stat mult pe scena, prezentand virtutile marilor disparuti ai Filmului Romanesc (evocati in sectiunea "In memoriam"), Nicolaescu si-a pierdut "morga" de om politic, redevenind artistul care si-a daruit intreaga existenta filmului romanesc, colegul celor premiati cu darnicie, colegul celor invitati pe scena ori aplaudand in sala, coleg cu cei multi - necunoscuti de marele public si nepremiati vreodata pana in seara aceea, care si-au "mancat" tineretea, sanatatea, ba chiar si viata in acel "Paradis pierdut" care s-a numit candva... Buftea! Studiourile de la Buftea, locul in care s-au realizat cu imens talent, munca, inteligenta, abnegatie si, nu o data, risc si suferinta atatea si atatea minunate filme romanesti. Seara aceea a purtat, cum spuneam, un nimb. Nu numai pentru ca s-a reparat cu stralucire o nedreptate, ci pentru ca acolo, in sala aurita a Operei Romane, emotia a topit sentimentele negative, a topit micile si marile meschinarii, invidia, poate chiar ura mocnita, dospind ani de zile in sufletele unora si altora. Dragostea pentru meseria comuna a fost mai presus de orice.
Da, seara aceea a avut un Nimb, un nimb la a carui stralucire a contribuit, cu personalitatea lui fara egal, minunatul nostru Florin Piersic. El a fost "moderatorul" - pe care l-ar invidia toate Oscar-urile si Csar-urile din lume - care ne-a dat speranta dulce ca nu chiar totul este pierdut... Ca sufletele noastre nu au murit. Poate ca Dumnezeu se va indura de atatea lacrimi, emotie si dor, redandu-i Filmului Romanesc vitalitatea si gloria pe care le merita!Silvia Kerim