Glasul sangelui de partid
Consiliul General al Capitalei este un mort viu. Desi a fost dizolvat inca din primele zile ale anului prin Hotarare de guvern, Consiliul traieste, vorbeste, se intruneste periodic, pentru a discuta soarta orasului. Prin mainile defunctului Consiliu trec banii Capitalei, multe sute si mii de miliarde de lei, luand-o, si acum, ca pana mai ieri, pe cai oculte, tocmai spre firmele si buzunarele unora dintre consilieri. Acesta a fost si pretextul pentru care Corpul de Control al premierului a facut sapaturi prin contabilitatea Primariei si Consiliului, traseele incurcate pe care o iau banii din buzunarele noastre in cele ale consilierilor. Conform noii Legi a Administratiei publice locale, ei sunt incompatibili cu functia de consilier. Daca ar fi sa se aplice criteriile luate in considerare cand a fost dizolvat Consiliul Bucurestiului, multe consilii locale ar disparea de la sine. Caci Consiliul General nu este singurul in care treburile urbei se confunda cu contabilitatea consilierilor. La Iasi, Cluj, Timisoara sau Constanta sunt, dupa cum se pare, aceleasi probleme. Insa decizia Guvernului a fost o sabie care a varsat sange o singura data. Celelalte Consilii traiesc bine mersi, chiar daca stau in doua sau mai multe luntrii si chiar daca banii urbei finanteaza afacerile consilierilor, primarilor, prefectilor si familiilor acestora. Pentru ca marile familii ale alesilor tin mereu aproape cand e vorba despre imparteala banilor de la Buget.
Cercetand organigrama institutiilor publice, iti spui ca glasul sangelui are un rasunet naprasnic in politica noastra. Mai bine de jumatate dintre acesti consilieri sunt ba directori sau membri in consiliile de administratie ale regiilor locale, ba patronii unor firme de care municipalitatea nu pare sa se poata dispensa. Iar daca nu sunt ei, sunt rudele lor pana la nivelul de cumatru. Ei repeta in mic comportamentul fratilor mai mari din Parlament si Guvern, preocupati sa-si risipeasca rudele si clientii prin posturi si birouri.
Alesii nostri locali, ca si cei din Parlament, si-au spus ca, daca nu ne pot face pe noi fericiti, macar ei si familiile lor sa fie. E adevarat ca fotoliul de consilier sau parlamentar, ministru, secretar de stat, prefect sau director general nu este compatibil cu cel de patron sau membru in Consiliul de Administratie al cine stie carei Regii. Nu numai legea o spune, ci si bunul-simt. Cu toate acestea, nimeni nu se grabeste s-o indrepte. Si au motive serioase, de partid si de familie, sa n-o faca.
Pentru ca ar fi absurd sa le ceri deputatilor sa investigheze cum a fost posibil ca Ministerul X sa aloce bani pentru o firma care apartine adjunctului sau, cata vreme ministrul este totodata si parlamentar. Daca se pune problema votului, vine si voteaza impotriva acestei investigatii. Mai mult chiar, ii pune si pe ceilalti ministri, care-i sunt fie nasi de cununie, fie cumetri, fie cuscri si colegi de Parlament, sa voteze cot la cot cu el. Iar daca faci o mica investigatie, descoperi ca insusi adjunctul ministrului ale carui firme aspira bani cu nemiluita din buget este o ruda apropiata cu ministrul sau.
Nu e mai putin adevarat ca nu toate aceste functii sunt incompatibile cu relatiile de rudenie din spatele lor. Legea nu spune nimic despre promovarea nasului sau alocarea de fonduri Phare pentru firma verisorului. Nici despre promovarea cumatrului sau a finului. Viitorii istorici ai acestei perioade vor fi nevoiti sa studieze relatiile de rudenie, traseul sangelui prin zona puterii, pentru a intelege mai bine de ce unele strazi sunt asfaltate sau de ce unele zone primesc mai multi bani decat altele. Subteranele relatiilor de familie, de nasie sau de prietenie la toarta depasesc, uneori, zona politicului si influenteaza viata cotidiana a sindicatelor, a institutiilor publice sau a organizatiilor nonguvernamentale. Glasul sangelui face ca posibilele incompatibilitati sa dispara, banii dati unei fundatii sau concesiile facute unui sindicat sa capete alte intelesuri. De familie.N.C. Munteanu