In 69, studiam electroenergetica la Politehnica ieseana. Anul patru continea si un curs de electronica industriala: 28 de prelegeri. Zilele afectate pregatirii examenului au trecut repede, eu am despicat prea tare firul in patru la primele 20 de prelegeri, astfel ca pe ultimele opt nu mai aveam timp sa le parcurg. Profesorul examinator facuse 28 de bilete de examinare, a cate doua subiecte fiecare, care cuprindeau toata materia. Ca sa am idee ce contin biletele de examen, de la o grupa de studenti ce daduse deja examenul mi-am notat pe o foaie 7 bilete.
Examenul era programat intr-o duminica. (In Romania, respectarea sarbatorilor este si astazi o problema nerezolvata: o nerespectare care-i aduce tarii pagube anuale de zeci de mii de miliarde de lei, mutilati, vieti pierdute, dezolare peisagistica etc.)
Datorita pozitiei mele la catalog, intram la examen spre seara. Asa ca in ziua examenului, fiind duminica, m-am dus sa particip la Sf. Liturghie, cum faceam de obicei. M-am rugat fierbinte sa trec cu bine examenul. Si deodata, cum ma aflam in picioare in timpul Sf. Liturghii, in minte mi s-a intors foaia pe care notasem cele 7 bilete si mi s-a focalizat atentia pe primul bilet de pe verso. Am fost ferm convins ca acel bilet imi va cadea la examen. Revenit la camin dupa terminarea Sf. Liturghii, am cautat nerabdator pe foaie, sa vad ce subiecte contine biletul spre care fusesem directionat de Sus. 1 - Pentode, 2 - Tiratroane. Al doilea subiect era din cele opt prelegeri neparcurse. M-am apucat sa-l studiez, dar, culmea, lipsisem la acea prelegere si o aveam scrisa de un coleg. Deci, mai greu de invatat pentru mine. Plus relativa complexitate a subiectului, plus timpul ce ma presa sa plec la examen... Toate au nascut indoiala ca poate a fost nesemnificativa prezicerea ce mi se facuse. Dar nu, la examen am tras biletul prezis. Cel cu tiratroanele. Despre ele am demonstrat cunostinte... sumeriene. Dar cum primul subiect il stiusem de 10, profesorul mi-a pus si alte intrebari, din restul materiei, si astfel, cu purtarea de grija dumnezeiasca, cea omniscienta, omnipotenta si omniprezenta, am promovat, si inca cu o nota multumitoare, examenul.
"Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preaslavi", ne indeamna Domnul in Psalmul 49, care se incheie cu "Jertfa de lauda Ma va slavi si acolo (in rugaciune deci, prin care ne unim cu Dumnezeu) este calea in care voi arata lui mantuirea Mea".
Desigur, ceea ce am relatat eu aici reprezinta exceptia, nu regula. Pentru ca, asa cum ne povatuiesc Sfintii Parinti, trebuie sa lucram ca si cum totul ar depinde de noi si sa ne rugam lui Dumnezeu, ca si cum totul depinde de El. Pentru ca realmente totul depinde de Dumnezeu.
Dar astazi am ajuns sa ne rugam patru minute si sa stam la televizor patru ore din 24. Or, criza lumii vine din criza de rugaciune, constata, pe drept cuvant, Sfintii Parinti contemporani. Sintagma "Ora et labora! - Roaga-te si lucreaza!", ce rezuma trairea crestina, a fost uitata. Crestinii nu se mai roaga, nu mai postesc, nu mai privegheaza, pentru ca ei considera aceste nevointe potrivite doar monahilor. Ceea ce a creat o prapastie intre crestinism si crestini. Prapastie si criza din care vom iesi numai prin rugaciune si-o viata conforma poruncilor lui Dumnezeu. Rugaciune curata, fierbinte, staruitoare. A saptea parte din timpul nostru zilnic s-o dam Domnului, ne spun Sfintii Parinti. (Deci, rotund 4 ore din 24.) "De sapte ori pe zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale", ne spune psalmistul in Psalmul 118. Si tot el: "La miezul noptii m-am sculat ca sa Te laud pe Tine, pentru judecatile dreptatii Tale".
Se ajunge astfel la: "Rugati-va neincetat!", indemnul Sf. Ap. Pavel si al tuturor sfintilor. Deci, pomeniti numele cel sfant al Domnului in toata vremea: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)!".
Mi-e drag sa inchei si e de folos, mai cu seama celor inca neconvinsi de puterea si necesitatea rugaciunii, cu constatarea preavrednicului de pomenire Parinte Dumitru Staniloaie:
"L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu, apoi in carti, in idei si in simboluri. Dar aceasta nu-mi dadea nici pace, si nici dragoste. Intr-o zi, am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii ca este posibil sa-L intalnesti pe Dumnezeu cu adevarat in rugaciune. Cu multa rabdare, am incercat si am inteles, putin cate putin, ca Dumnezeu este aproape, ca ma iubeste si ca, lasandu-ma umplut de iubirea Lui, inima mea se va deschide celorlalti. Am inteles ca iubirea este comuniune cu Dumnezeu si cu cel de langa mine. Si ca fara aceasta comuniune, lumea nu este decat tristete, ruine, dezolare, masacre. Numai daca va voi sa traiasca in aceasta iubire, lumea va cunoaste viata vesnica."
ing. Alexandru Ostafi - Iasi