Stefan Hrusca</b><b>"Desi acum locuiesc in Canada, muzica mea respira tot romaneste"
Desi plecarea lui a fost resimtita de multa lume ca o tradare (unui divinizat interpret de colinde ii lipesti greu eticheta de "emigrant"), Stefan Hrusca ocupa acelasi loc de frunte in inimile romanilor. Sufletul muzicii sale n-a parasit Maramuresul ancestral, iradiind aceeasi magie care ne fericeste si ne alina,
si pentru care ii multumim -
"Mass-media romaneasca incearca sa exploateze simtirile de joasa rezonanta ale oamenilor. Va plati pentru asta"
- Prezenta ta la Gala Muzicii Usoare Romanesti, in dubla calitate de premiat si interpret, a facut sa explodeze audienta de pe Tvr 2, postul care a transmis spectacolul in direct. Cum a decurs reintalnirea cu tara si fostii colegi?
- In primul rand, m-am bucurat nespus ca domnul ministru secretar de stat Ioan Antonescu nu a uitat sugestia mea, din iarna trecuta, de a organiza o sarbatoare a muzicii usoare romanesti, care sa-i omagieze pe toti cei care si-au pus vietile in slujba unui unic tel: acela de a hrani sufletele si spiritele romanilor. In ceea ce priveste reintalnirea cu colegii, ea a fost incarcata de o emotie tandra. Cu unii dintre ei ma mai intalnisem in Canada, la concerte, dar cu cei mai multi nu ma mai vazusem de 10 - 20 de ani. Asa ca a trebuit sa fac fata unui val extraordinar de trairi. Toti parca eram intr-o cursa contra cronometru: saream de la o intrebare la alta si de la un raspuns la altul, ne mai si balbaiam, incercand sa spunem totul, intr-un atat de scurt ragaz. Chiar daca programul a durat aproape cinci ore si a fost urmat de o masa, timpul tot nu ne-a fost suficient ca sa umplem golurile atator ani. Si pentru ca tot a venit vorba de acest eveniment, singurul de aceasta factura in ultimii 50 de ani, vreau sa rog, in mod deschis, toate forurile, in frunte cu MinisterulCulturii, sa se ocupe mai indeaproape de tot ceea ce inseamna cultura nationala, caci daca nu ne vom ocupa, macar de aici inainte, de sufletul romanului, daca nu vom incerca sa-l educam si sa-l sensibilizam cu poezie, muzica, pictura, film si teatru de valoare, exista mari "sanse" sa ne transformam in niste roboti. Si-ar fi mare pacat, fiindca sufletul romanului e nobil si curat, iar datoria fiecaruia dintre noi este sa luptam ca el sa ramana asa. Mai ales in conditiile in care in ultimii ani romanul a fost supus asediului atator greutati si experimente nemeritate, pericolul alienarii noastre spirituale, ca natiune, e mai prezent ca oricand. Romanul trebuie pastrat asa cum l-a lasat pe el bunul Dumnezeu: neintinat. Si tocmai din acest motiv spun eu ca-i musai sa avem mare grija ca toate manifestarile culturale sa fie in asa fel concepute, incat sa incarce publicul cu energie pozitiva si nu sa-l impinga catre negativism, catre intunecare spirituala. Mass-media romaneasca a incercat sa exploateze simtirile de joasa rezonanta ale oamenilor, din dorinta de a face bani multi, intr-un timp foarte scurt. Dar cu ce pret sunt obtinuti acesti bani? Eu ii sfatuiesc sa nu uite ca totul se intoarce si totul se plateste. Raul subtil pe care-l fac ei acum ii va lovi la un moment dat ca un bumerang. In univers exista un echilibru. Atunci cand aduni foarte multi bani, fara a mai tine cont de lumina sacra din om, ignorand sufletul, ajungi sa nu te mai poti bucura de ei. Intr-un fel sau altul. Sa nu se inteleaga ca-i invinuiesc pe cei care au putere de munca si trag din greu. In nici un caz. Munca cinstita si banul care-ti asigura un trai decent sunt de dorit. Numai ca nu trebuie sa neglijam scanteia divina din om. Ceea ce sper eu este ca vom reinvata cum sa descoperim si sa promovam arta de bun-simt. Vulgaritatea mai poate fi digerata de adulti, intr-o oarecare masura, dar ce te faci cu copiii? Ei, in inocenta lor, sunt expusi, fara posibilitate de aparare, unui tavalug al violentelor vizuale si auditive. In aceste zile, este din ce in ce mai greu sa cresti un copil asa cum am fost eu crescut de ai mei: cu bun-simt si cu cei sapte ani de acasa. Si din ce in ce mai putine familii isi mai pun aceasta problema. Oamenii ar trebui sa reinvete ce inseamna demnitatea si respectul de sine si sa-si impuna, in consecinta, o autocenzura, care nu poate fi decat benefica, atat pentru ei insisi, cat si pentru cei din jurul lor. Sa-ti dau un exemplu: eu nici in America, nici in Europa n-am vazut in vreun ziar femei cu sanii goi, asa cum vad in covarsitoarea majoritate a ziarelor romanesti. Si n-am vazut nici pe coperta titluri de genul: "Ion Movila din comuna Curtici si-a strans de gat nevasta". Astea sunt lucruri cu care sa te lauzi? Si dupa aceea ne mai miram ca strainii ne arata cu degetul si zic de noi ca suntem criminali si hoti. Deci, atentie!
Romanii din diaspora au inceput sa se-adune
- Cum se vede tara prin ochiul romanului venit din afara? Si, mai ales, cum se vede Maramuresul tau natal?
- Sunt o gramada de schimbari. Multe in bine. Altele intarzie sa apara, ca sa nu spun altfel. Cred ca va mai dura pana cand romanului ii va placea ceea ce vede langa el. Si mai cred ca nu e normal ca si generatia noastra sa fie una de sacrificiu. E drept ca ne aflam undeva intre doua sisteme, dar trecerea asta a devenit un soi de eternitate, o bajbaiala de care unii profita ca sa se imbogateasca, iar altii saracesc tot mai mult. In ceea ce-i priveste pe romanii din afara, unii vor sa se intoarca acasa, altii nu. Eu nu sunt in masura sa-i judec, pentru ca fiecare a avut un trecut si a indurat greutati mai mari sau mai mici. Insa vorbind din experienta personala, pot sa-ti spun ca situatia din diaspora s-a ameliorat. Uite, in Canada sunt din ce in ce mai dese momentele in care romanii se intalnesc in numar mare si cu nedisimulata placere. Ca pana acum 6-7 ani era foarte dificil, daca nu chiar imposibil sa-i aduni. Motivul l-a constituit faptul ca pana in 1990, emigratia romaneasca era formata din securisti, asa ca exista o teribila suspiciune, atat in sanul comunitatii propriu-zise, cat si vizavi de artistii care veneau cu spectacole. Dupa 1990 starea aceea de tensiune abia mascata a inceput sa se disipeze, fiindca noii emigranti, foarte numerosi, erau, in general, ingineri, computeristi, iar ei au spus: fratilor, noi am venit aici sa muncim, nu sa facem politica si spionaj! Si asa au inceput romanii sa se adune. Sa-i vezi de Pasti cum vin la biserica: cu miile! Apropo de biserici: de unde in 1990 exista una singura, acum in Toronto sunt deja cinci, iar in Hamilton mai sunt doua. Romanii au inceput sa se organizeze si sa le faca placere sa se intalneasca. Acum, la concertele organizate de romani salile sunt pline. In Toronto au aparut si doua discoteci romanesti, care promoveaza atat muzica anilor 80, cat si ultimele hit-uri din tara. Sper s-o tinem tot asa si sa ajungem sa ne mandrim cu o comunitate puternica. Deja in statul Ontario - unde locuiesc eu - suntem vreo 30.000. Cam tot atati romani sunt si in Quebec si un pic mai putini in Vancouver.
Dar n-am uitat de Maramures! Maramuresul meu drag e cam singura zona a tarii care a reusit sa-si pastreze spiritul nepatat, nepoluat, vizavi de cultura, de folclor, de traditii. Morosenii mei nu s-au schimbat si sa stii ca sunt bine informat, pentru ca ultima oara cand am fost acolo a fost chiar in iarna ce-a trecut, cand am organizat un turneu de patru concerte de colinde, tinute afara, in aer liber. Desi a fost foarte frig, am avut parte de niste nopti dumnezeiesti. Si nu ca ma laud, dar am strans un public de 25.000 de oameni la un singur concert! Acesta e cu adevarat un punct de referinta in cariera mea de 21 de ani. Multimea aceea m-a coplesit, nu numai prin numar, ci si prin faptul ca m-a sustinut vocal la fiecare colind in parte, de la inceput pana la sfarsit.
- Imi vorbesti cu-atat patos de romani si de tara asta, incat nu ma pot impiedica sa nu te intreb: nu te intorci acasa? Nu te-a biruit dorul?
- Cand vine vorba de dor, in primul rand mi-e dor de familie, iar momentan familia mea e in Canada. Deocamdata ne e bine acolo. Asta nu inseamna ca nu mi-e dor de tata, de surori si de mama, saraca. Ea s-a dus. Dorul meu e mare, dar nu e inca timpul de-intors acasa. Oricum, in ceea ce priveste relatia cu publicul si cu presa, chiar daca as locui aici, tot nu ne-am intalni mai des. Eu merg pe principiul: mai rar si mai sanatos. Vorba ceea: pauzele lungi si dese - cheia marilor succese! (Rade) Secretul longevitatii in cariera e lucrul de calitate, seriozitatea si aparitiile mai rare, atat cat sa nu sufoci oamenii.
- Cum arata viata ta din Canada?
- O zi din viata mea canadiana incepe noaptea, pentru ca, dintr-un foarte dezvoltat simt patern, ma trezesc sa vad daca Andra, fetita mea de numai patru luni, nu s-a dezvelit si-i e frig sau daca nu mai vrea sa manance. Dimineata il pregatesc pe Stefanel pentru scoala, dupa care fie il duc chiar eu pana acolo, fie merge el singur, cu bicicleta, fiindca acum e vara, iar scoala e la numai 800 de metri de noi. Dupa aceea, pret de vreo trei ore, pana la pranz, mai ciocanesc prin casa. In ultima perioada au fost multe de aranjat, iar mie imi place sa-mi fac totul singur. In primul rand economisesc bani, si-n al doilea rand stiu ca ce-am facut eu e bine facut. Plus ca e energia mea pozitiva, care se inmagazineaza in acei pereti, iar nu cea a unui strain, care nu stii intotdeauna cum te priveste cu-adevarat. Pe urma, ies putin la plimbare cu sotia mea si cu Andra, dupa care ma pun ori la pian, ori la clape si mai revizuiesc materialul pentru albumul la care lucrez in prezent. Pe la ora 15, fie il iau de la scoala pe Stefanel, fie il astept acasa, cu masa, ca in perioada aceasta am gatit in principal eu, incercand sa-mi menajez sotia, dar si pentru ca imi place. Cand vine baiatul, il ajut la lectii. Vreau sa-ti spun, cu mare mandrie, ca Stefanel al meu a luat abecedarul lui George Tarnea (Tarnea a scos un abecedar de buzunar, acum vreo cativa ani) si singur a inceput sa citeasca in romaneste. Fara sa-l indemn eu. Din proprie initiativa. Iti inchipui ca pentru mine a fost o bucurie fantastica, desi in casa noi vorbim numai romaneste. La ora 21, toata lumea e in pat, iar eu imi mai fac de lucru cu muzica. Imi prieste noaptea. Mai nou, imi compun piesele pe un sintetizator si sunt foarte incantat, fiindca imi ofera posibilitatea sa descopar sonoritati noi, modalitati inedite de exprimare muzicala.
"M-am nascut intr-un loc binecuvantat, care m-a incarcat atat de tare spiritual, incat rezervele mele nu se pot epuiza cu una cu doua"</b> - Muzica ta, cea atat de indragita de public, indiferent ca e vorba de colinde sau de balade de dragoste, isi trage seva din traditia si sufletul romanesc. Faptul ca nu mai stai tot timpul aici, nu te instraineaza de specificul romanesc? Muzele te mai viziteaza la fel de des?
- Desi acum locuiesc in Canada, muzica mea respira tot romaneste si tot pentru sufletul romanilor este nascuta. Si nici n-ar putea fi altfel. As fi putut lesne copia melodii de pe-acolo si sa le prezint acasa ca originale. Plagiatul e la moda. Dar care mai e frumusetea? Ce satisfactie mai ai tu, ca artist? Si-apoi, cum as mai putea face eu sa vibreze acele corzi invizibile ale neasemuitei sensibilitati a romanului, cu produse de import, mascate in ambalajul originalitatii? Pentru mine un cantec nu are absolut nici o valoare, daca el nu-i atinge emotional pe cei care-l asculta. Iar faptul ca acum locuiesc in Canada nu-mi ingreuneaza munca, fiindca eu nu m-am schimbat in interior. Sufletul si gandirea mi-au ramas aceleasi. Eu m-am nascut intr-un loc binecuvantat, intr-un stravechi sat maramuresean, care m-a incarcat atat de tare spiritual, incat rezervele mele nu se pot epuiza cu una cu doua. M-am nascut la Ieud, in imparatia colindelor: pe unele le stiam din casa, de la mama si de la tata, pe altele le-am cules chiar eu, in haladuielile mele peste dealurile acelui taram magic. Multi ani eu am facut cu sarguinta ceea ce pompos se numeste munca de folclorist.
- Ce planuri ai pentru anul acesta? Cand mai vii printre romanii care, dupa cum ai vazut recent, inca te mai iubesc si te considera de-al lor?
- Primul "proiect" e botezul fetitei mele, care va avea loc aici, in Bucuresti - tinem tare mult la asta -, in jurul datei de 23 iunie, la Biserica Elefterie. Dupa care o sa ma duc pe-acasa, pe la mine, prin Maramures, o sa-mi vizitez prietenii si poate c-o sa si cant putin pe litoral. Inca nu e sigur, sunt in negocieri. Daca nu, in iarna o sa revin pentru niste concerte de colinde. Am in definitivare discul despre care am vorbit si chiar il astept pe George Tarnea sa ne apucam de versuri. Dupa ce va fi lansat, vreau sa fac si cateva videoclipuri, pentru ca e cazul sa mai diversific "oferta", sa fie si altceva in afara de colindele mele dragi. Mai am planificate, tot pentru iarna, niste concerte la romanii din America si de prin Europa de Nord, si numai la anul voi reusi sa ajung si la cei din Australia, Argentina si Italia, care ma cheama cu insistenta. M-as duce cu tot sufletul, dar trebuie sa ma gandesc si la familia mea, mai ales ca acum a aparut si Andra. Trebuie sa fac parte si din viata lor, iar cantarile presupun plecari de minimum o luna de zile.<b>Ines Hristea
Fotografii: Iulian Ignat