</b><b>Intre seductie si aroganta:</b><b>Andrei Gheorghe</b><b>"Vreau sa fiu si sa ma prezint: Om De Radio"
- Celebru prin doua emisiuni de mare audienta, una de radio si alta tv, Andrei Gheorghe fascineaza, de fapt, prin personalitatea sa nonconformista si incisiva, de vesnic provocator. Chiar cand calca pe nervi, inteligenta lui e de cea mai buna extractie. Cui i s-a urat sa stea la televizor si sa caste, sa-i urmareasca emisiunile -
</b>
<b>"Am o minte vie, care refuza sa se inchida in sabloane"
- Intr-o epoca de televiziune "nebuna", cand toata lumea sta cu ochii lipiti de micul ecran, ai optat pentru radio, devenind una dintre cele mai ascultate "voci" de la Pro Fm. Chiar si in prezent, cand realizezi o emisiune-concurs la Pro Tv, "baza" ramane vorbitul la microfon. De ce?
- Ca sa fiu sincer, am ales genul asta de exprimare, pentru ca faciliteaza o comunicare directa cu ascultatorul, fara "puneri in scena", asa cum se intampla la televizor. Un dialog fara aranjamente regizorale. O provocare a fost si serialul "Midnight Caller", la care se uita toata lumea la vremea aceea si in care, dupa cum probabil iti amintesti, era vorba despre un reporter de noapte, care salva vieti prin eter, zbura pe deasupra blocurilor si, daca o vrabioara isi rupea piciorul, el facea emisiune pe tema asta. Pe mine, serialul ma plictisea, dar, dintr-un anumit punct de vedere, eram si groaznic de invidios pe el. In epoca aceea, noi aveam doar un deck si un microfon. Injuram serialul, dar toti ne intalneam a doua zi si discutam despre sculele pe care le avea la dispozitie eroul din film. Si atunci, am demarat emisiunea "Midnight Killer" ("Ucigasul de la miezul noptii"), care a fost o replica. Reactia a fost extrem de puternica, pentru ca nimeni nu mai facea asa ceva in Fm-ul romanesc. Toata lumea din radio era cu formulele acelea vechi, imbatranite si plicticoase: "Sarut mana, stimata audienta! Sarut mana..." etc. La un moment dat, chiar gramatical, era greu sa mai stii cate maini saruti sau cui i-ai sarutat mana la inceputul emisiunii. Politeturile sunt niste falsitati si totusi, atunci cand ele dispar, oamenii se simt agresati. "Killer"-ul l-am inceput ca o anarhie. Asa a si fost gandit: ca o palma peste ochi. Dupa care n-am putut sa-l mai schimb, pentru ca eu sunt asta! Fara sa-mi dau seama, prima emisiune pe care mi-o alesesem era si cea care ma reprezenta. Eu cred ca am replica, am spontaneitate, cred ca am o oarecare cultura si cred ca am o minte vie, care refuza sa se inchida in sabloane.
- Multa lume te considera arogant. Felul in care ii tratezi, de pilda, pe participantii la concursul "Lantul slabiciunilor" nu e nici elegant, nici placut. Cu toate astea, numarul candidatilor nu se imputineaza deloc...
- Dar eu chiar sunt un individ arogant! Nu sunt infumurat sau ingamfat, dar arogant sunt, cu certitudine! Aroganta e o solutie impotriva excesului de democratie. Mie nu-mi place sa ma trag de sireturi cu oricine, sa fiu prieten cu toti oamenii, ci numai cu cei pe care ii aleg eu. Daca cineva nu-mi place, mi se pare mult mai confortabil si mai economic pentru mine sa-l evit. Pe parcursul unei emisiuni, dau telefoane foarte multi indivizi, dintre care tot foarte multi nu spun, practic, nimic, suna ca sa se afle in treaba. Or, economia unei emisiuni ma obliga sa tin seama de cei care asculta si a caror atentie nu e voie s-o pierd. De aceea, pe cei care n-au nimic de spus trebuie sa-i elimin imediat de pe circuit. Si asta nu se poate cu politeturi de genul: "Ma scuzati ca va scot din emisie". Sigur ca asta creeaza o impresie de duritate si aroganta, dar cand e vorba de profesiune, scopul scuza mijloacele.
- Lucrezi in radio si in televiziune din 90, cand in mass-media romaneasca s-a produs un val de innoiri: multi au intrat, putini au ramas. Ce te-a determinat sa alegi zona aceasta?
- Eram somer si n-aveam unde sa lucrez. Initial, voisem sa fiu profesor, insa orice om care vrea sa fie profesor dupa trei zile se satura de o naveta imbecila, istovitoare si inumana. Am incercat sa ma angajez metodist la o Casa de Cultura, desi nici acum nu stiu ce e aia. M-am speriat: sa fiu somer in 90! Era cam nou conceptul. Intre 1990 si 1991, eu chiar n-am prea facut nimic. Apoi a aparut anuntul acela ca Radio Constanta angajeaza redactori. Si m-am dus si-am dat concursul. N-a fost o chemare. Nu s-a intamplat pentru ca am vazut "Lumina" si-am zis: vreau sa lucrez in presa. Pur si simplu aveam nevoie de un salariu.
- Puteai sa alegi ceva mai spectaculos: jurnalistica, de exemplu, care la vremea aceea se bucura de mare succes.
- Nu-mi plac ziaristii! Servesc intotdeauna un interes financiar. Sunt o casta care se autoprotejeaza si se autocladeste pe niste principii pe care nu le respecta. Ziaristii scriu la comanda si primesc spaga. Astia sunt cei mari. Toti au o obligatie undeva, catre cineva. Iar cei mici scriu pentru pufuleti si ca sa manance gratis la petreceri. Asa ca nu vreau sa fiu ziarist. Vreau sa fiu si sa ma prezint: om de radio. Eu cred ca, de fapt, mereu am facut radio. Chiar si atunci cand am soptit vorbe in urechea unei fete, ca s-o seduc, sau cand eram ghid si luam microfonul pentru ca pe parcursul unei excursii pe litoral sa fac un show. Iar la televizor tot asta fac. Si-apoi, cine se mai prezinta ca om de radio in Romania, cu exceptia mea? Cei care fac radio la noi vor sa devina manageri, nu sa fie Dj.
"Eu nu ma simt prizonierul Romaniei, asa cum se intampla cu oamenii care vor sa fuga"
- In vartejul vietii pe care o duci intre televiziune si radio, care este pamantul fix pe care iti sprijini picioarele? Refugiul in care sa-ti reincarci bateriile?
- Nici un taram nu este pentru mine prea indepartat, ca sa uit drumul de intoarcere acasa, langa sotia si copilul meu. Acasa inseamna ca seara pot sa fac focul in camin si sa stau sa citesc o carte sau sa ma joc cu fiica-mea pe calculator. Tot acasa mai inseamna, pentru mine, si Romania. Mie imi place foarte mult sa calatoresc, insa mereu imi doresc sa revin acasa. Stii ce mult imi place sa vin de la aeroport, cu bagajele, si sa stiu ca ma intorc acasa, ca fac o baie, dupa care ma intind in pat? Cu toate astea, nu sunt genul de isteric patriotard, care-si tatueaza pe burta harta Romaniei. Mi-am pus si eu multa vreme problema: de ce nu am plecat afara, unde se presupune ca te implinesti si ca ai ocazia sa intalnesti marile ocazii? Raspunsul e ca eu nu ma simt prizonierul Romaniei, asa cum cred ca se intampla cu oamenii care vor sa fuga. Eu ma simt confortabil aici. Sigur, nu-mi place tigania, marlania, jegul, mizeria, prostia in care traim. Sigur ca ma deranjeaza valorile false, ziaristii despre care am vorbit, profesorii care te obliga sa inveti pe de rost Eminescu, fetele stupide de la televizor, care cred ca detin adevarul absolut, facatorii de talk-show-uri de doi lei sau politicienii ratati. Sigur ca toate astea ma enerveaza, dar asta nu inseamna ca eu sunt incompatibil: sunt la mine acasa.
- Profit de ocazie, rugandu-te sa ne spui cum arata o zi din viata ta. Oamenii sunt morti de curiozitate sa stie cum traieste un Vip...
- Am o viata foarte organizata, pentru ca am teribil de multe de facut. Si-atunci, totul e calculat pe ore. De exemplu: emisiunea de radio - trei ore! Vin la sediu dupa 11:00 si pana la 13:00 citesc ziarele, obligatoriu, intru pe Internet - am cateva site-uri preferate, pe care le deschid de fiecare data, apoi imi printez ceea ce ma intereseaza, pentru ca detest sa citesc de pe monitor, stau de vorba cu colegii, ma vad cu cineva si uite asa, din ceea ce se intampla in jurul meu, extrag subiecte pentru emisiune. Uneori, imi selectam teme si de prin ziare, dar in ultima vreme asta se intampla din ce in ce mai rar. De la 13:00 la 14:00 am show. Apoi, pana la 14:30, sunt intr-o stare de post-show, cand sunt obosit si mi-e greu sa-mi revin, asa ca mai prelungesc relaxarea cu inca o jumatate de ora. De la 15:00 la 17:00 ma duc la repetitiile piesei in care am fost cooptat, la sugestia Roxanei Gutman si a lui Rudy Rosenfeld. Ei m-au propus, iar eu n-am putut decat sa zic: "SaruÕ mana!". Deocamdata, titlul piesei nu e stabilit, dar e cert ca ea e pusa in scena la Green Hours. La ora 17:00, imi iau copilul, iar pana la 18:00 mananc, dupa care imi onorez intalnirile, care se intind pana la ora 23:00 (daca nu muncesc la piesa). Ajuns acasa, citesc ce n-am apucat sa citesc peste zi, ma uit la Stiri si-mi intreb nevasta ce-am pierdut. De culcat, ma culc pe la 4:00 a.m. La 7:30 imi duc fata la scoala, dupa care, daca ma simt bine, ma duc la sala, daca nu, ma culc la loc si ma trezesc, din nou, pe la 10:00. Intre 10:00 si 11:00 stau intotdeauna in pat. In ora aia imi fac programul zilei: decid ce-o sa spun in emisiune sau la interviu sau cu cine ma mai intalnesc. La 11:00 respir, fac o baie, mananc si vin la sediu. Adevarul este ca organizarea asta mi se trage din faptul ca sunt o persoana foarte lacoma: vreau sa fac cat mai multe si in nici un caz sa renunt la lucrurile care imi plac.
- Vorbeste-mi atunci despre pasiunile tale...
- N-ai ziare sa scrii cate pasiuni am, tot asa cum n-ai ziare sa scrii cate lucruri detest. Imi place ce-ti place si tie: sa stau de vorba cu prietenii sau sa nu vorbesc cu nimeni o ora, sa iau Cd-ul pe care l-am asteptat atata vreme si sa-l ascult singur in masina. Noaptea, imi place sa dispar din casa. Nevasta-mea nici nu se mai mira. Pe la 2:00 a.m., imi iau cheile, ma urc in masina si fie ma plimb prin Bucuresti, fie imi sun un prieten si-l chem sa luam o bere de la un butic non-stop, de cartier, si s-o bem pe marginea trotuarului. E noapte, vin politistii si ne intreaba ce mai facem, ce mai e nou... Imi place sa mananc noaptea cate un sandvis urias, cu maioneza, si sa nu mai am nici un sentiment de vinovatie. Imi place sa desfac o sticla de vin, de care nu m-am atins nu stiu cata vreme, si s-o savurez, zicand: "Mmmm... ce buchet!". Imi place sa am oameni in casa. Maica-mea avea o teorie, cum ca exista doua tipuri de oameni: cei care merg in vizite si cei care primesc vizite. Ei, noi, Andreii, primim! Imi place sa am catei si sa-i scarpin. Imi place sa merg extrem de repede cu masina si sa fac lucruri foarte periculoase. De pilda, sa bat intelectuali.
- In asemenea involburare cotidiana, mai exista loc si pentru ceva proiecte de viitor?
- Eu sunt o persoana construita din proiecte de viitor. Unele sunt proiecte care initial nu mi-au apartinut, dar pe care le-am luat in brate, cum a fost cu piesa de la Green Hours sau cu rolul din filmul lui Gavras. Cum sa nu accepti astfel de propuneri? Tu nu ti-ai dorit sa fii actrita sau cantareata? Practic, imi traiesc frustrarile copilariei. Dar majoritatea proiectelor sunt cele pe care mi le cultiv eu si tot eu le gestionez. De pilda, vreau sa-mi fac si o trupa. Am fost pe scena si am cantat cu Zob. Ce misto e cand tipa fetele in sala! Vreau pentru ca-mi place, pentru ca ma distreaza, pentru ca s-ar putea sa ma faca sa ma simt si mai bine.
- Ti s-a intamplat vreodata sa te arunci in proiecte care ulterior sa-ti lase un gust amar?
- Intotdeauna am zis ca e mai bine s-o fac si sa regret, decat sa traiesc cu regretul ca n-am incercat.Ines Hristea
Foto: Mediafax