O mare sarbatoare crestinaIzvorul Tamaduirii
In prima vineri din Saptamana cea Luminata (cele 7 zile dupa Inviere), credinciosii se grabesc sa se trezeasca de dimineata, se spala cu apa neinceputa, se inchina si, lasand deoparte veselia sarbatorii celei mari, se grabesc spre biserica intesata de lume si pregatita ca pentru o a doua Boboteaza. E o zi aparte, despre care stim prea putin. E ziua in care slavim Izvorul Tamaduirii, iar preotii savarsesc o a doua sfintire a apei; nu cu mult fast, dar cu intarita nadejde in forta vindecatoare a Cuvantului. Nu e vorba, cum cred unii, de o celebrare biblica a scaldatorii din Videzda, ci de un miracol savarsit in urma cu sute de ani, asa cum ne lamureste marele duhovnic si scriitor bisericesc Nicodim Mandita:
Pilda orbului care si-a recapatat vederea
"Era in Tarigrad un ostas cu numele Leon si cu prenumele Machelie - om foarte milostiv din fire. Pe cand se afla intr-o padure deasa, a vazut un orb, care din cauza calatoriei si a arsitei, era foarte insetat. Cum orbul a cazut de sete, neputand sa umble mai mult, Leon a cautat multe ceasuri prin padure apa si n-a aflat, de care lucru s-a intristat foarte, temandu-se ca nu cumva sa moara orbul din imputinarea lui. Pe cand cerceta in partile cele dinlauntru ale padurii, deodata a auzit un glas zicandu-i: <<O, Leone! Apa e aproape de tine. Sa-i speli ochii orbului cu ea, ca sa cunosti puterea mea. Iar tu sa stii ca vei ajunge imparat si atunci sa-ti aduci aminte si sa-mi faci aici o biserica, sa locuiesc intr-insa si sa vina aici cati au trebuinta, ca sa afle vindecarea sufletului si a trupului>>. Intr-adevar, ducandu-se trei pasi inainte, ostasul a aflat apa intr-un lac si, spaland ochii orbului, dupa porunca Nascatoarei de Dumnezeu - caci ea vorbise -, cel care inainte era fara vedere a vazut. Tot asa, dupa putina vreme, Leon s-a suit in vrednicia imparateasca si a zidit o biserica cu numele <<Izvorul cel primitor de viata>> (...) Si nu numai aceasta facere de minune s-a savarsit, ci si altele, care covarsesc la numar stelele cerului. Vindecari de felurite boli: dureri de piept, friguri, lepra, lingoare, fierbinteli, scurgeri de sange, albeata ochilor si patimile funiceilor, zgarcirile venelor si incuieri ale udului. De asemenea, si morti a inviat, dupa cum dau marturie oamenii timpului si rudele celui decedat (...). Iar cel mort s-a sculat, a multumit din destul Preasfintei si n-a uitat facerea de bine, slujind si facandu-se calugar evlavios inca 20 de ani, spre mantuirea sufletului sau. Veneau multi din diferite locuri de-l intrebau despre iad, dar el nimic n-a raspuns, dupa cum facuse si Lazar, in Betania."
In cartea bisericeasca a Penticostarului, se mai vorbeste de miraculoasa vindecare a imparatesei Teofana, a lui Stefan - patriarh de Constantinopol si bolnav de umflatura, a lui Ioan - patriarh al Ierusalimului, bolnav de lingoare, a imparatului grec Roman Lapapin, dar si a numerosi calugari din care nu a mai ramas azi decat amintirea numelui: Marcu, Macarie sau Baran. Alte si uimitoare vindecari s-au facut la fantana unei biserici din Creta, aproape de satul Trapsanon - o fantana care nu numai ca tamaduia, dar atunci cand se intampla sa cada cineva in apa din pricina imbulzelii, apa il arunca pe om afara, viu si nevatamat. "Despre acestea si eu insumi (zice scriitorul acestei minuni) multa indoiala avand, nu ca ar putea Preasfanta sa faca asemenea minuni, ci pentru ca astazi s-au imputinat evlavia si credinta oamenilor, am intrebat pe unii din cei care spuneau ca au vazut si i-am jurat cu afurisenie cum ca drept este si cu adevarat."
Manastiri romanesti, cu Izvoare ale Tamaduirii
In Romania nu sunt prea multe biserici si manastiri cu hramul Izvorul Tamaduirii, dar, in putinatatea lor, ele starnesc uimirea si astazi.
La Manastirea "Izbuc" (sat Ponoarele, com. Carpinet, jud. Bihor, 15 km sud de Vascau) apele ciudate din preajma, ape care curg intermitent 15-30 de minute, devin tamaduitoare in Vinerea Luminata. Veniti de la mare distanta, tocmai din inima Maramuresului, taranii pandesc in numar mare momentul rasaritului, avand credinta ca primii intrati in apa se vor vindeca de orice boala, oricat de grava ar fi ea.
La Manastirea "Negru Voda" (20 de km pe drumul dintre Targoviste si Campulung), asezata pe un pisc de vulturi, unde calugarii se ostenesc adunand apa de ploaie pentru nevoile obstii, se intampla ca din altarul sapat in stanca sa susure un firicel de izvor, chiar de Izvorul Tamadurii, multi crestini nevoindu-se pe urcusul abrupt al stancilor, pentru a fi martorii acestui semn ceresc, pentru a gusta o picatura macar din darul cel aducator de sanatate si liniste sufleteasca.
La Schitul "Patrunsa" (32 km pe drumul Ramnicu-Valcea - Targu-Jiu), intr-un decor salbatic si o padure neumblata de oameni, ciobanii vin de peste munti, din Marginimea Sibiului, si se randuiesc toata noaptea in jurul unui foc, pentru a gusta primele unde din apa izvorului sfintit in 1936, cu multa recunoastere, de episcopul Bartolomeu - el insusi tamaduit de o boala grea si sacaietoare.
Tot greu accesibil este si Schitul "Jgheaburi" (16 km pe drumul Ramnicu-Valcea - Olanesti). Pentru monahiile schitului, dar si pentru toate satele din zona, sarbatoarea Tamaduirii egaleaza cumva in fast si participare momentul Invierii. Dincolo de frumusetea unica a bisericii (cu adevarat un monument al artei muntenesti medievale), natura a daruit locului cateva izvoare minerale, care, greu accesibile turistilor, pastreaza inca armonia aspra si negalagioasa a inceputului de lume.
Dupa cum se vede, darurile lui Dumnezeu se arata cu multa cumpanire si, nu intamplator, izvoarele tamaduitoare par ascunse, insotind schituri mici si indepartate, pierdute in paduri si pinteni de stanca, cum ar fi Manastirea "Izvorul Miron" (60 km vest de Deva), Manastirea "Vasiova" sau "SfAntul Ilie de la Izvor" (24 km nord-vest de Resita), unde Dumitru Perian a ridicat deasupra apelor tamaduitoare de aici o capela, in semn de recunostinta ca fiul sau si-a recapatat vederea, spalandu-se pe fata cu apa izvorului ce susura chiar in curtea manastirii.
S-ar putea spune multe despre minunile savarsite in ziua Izvorului Tamadurii la Manastirea "CocoS" (18 km de Isaccea), despre necontenitele vindecari de la Manastirea "Dervent" (12 km de Ostrov) sau la Manastirea "Calugara" (9 km est de Orsova), unde izvorul vindecator si "moastele pietrificate" atrag in Vinerea Luminata nenumarati pelerini din Banat si, mai ales, din Iugoslavia - bolnavi care vin cu speranta si prea plin de credinta, sa guste din braul de izvoare reci, cu ape tamaduitoare, de la poalele stancii. E un timp pentru toate - si pentru durere, si pentru mangaiere. Ziua Tamaduirii e pentru mila Celui de Sus si pentru intarire. Asta nu inseamna ca lucrarea lui Dumnezeu nu se svarseste si in alta zi. Important e sa nu ne tocmim in rugaciune, sa nu ni-L amintim pe Hristos numai cand avem nevoie si, mai ales, sa nu uitam ca - asa cum spune Iisus - fara credinta nimic nu e posibil.
Se spune ca cineva s-a dus in pustie la Sfantul Serapion sa-l intrebe ce-i credinta si Sfantul i-a zis: "Credinta e asa cum spune la Evanghelie: <<Sa fie cat un graunte de mustar si atunci zicand muntelui acestuia: "Muta-te...">>". In clipa aceea Sfantul s-a oprit speriat. Pronuntand cuvintele "Muta-te!", cu zgomot si zarva teribila, muntele din fata lui se mutase deja cu cativa metri.Sorin Preda