</b><b>Peter Frank</b><b>- Agronom german si taran "roman" din satul Noul Sasesc, judetul Sibiu -</b><b>"De ce n-am avut noi, germanii, un pamant atat de binecuvantat?"
Va puteti oare imagina ca un neamt get-beget, cu buletin de Hamburg si pasaport de Germania, alege de bunavoie si nesilit de nimeni, ca intr-un contract de casatorie, sa traiasca in Romania, ca simplu agricultor? Ca nu se sperie de mineriade, de aurolaci si de handicapati si se stabileste intr-un sat uitat din Ardeal? Ei bine, desi e foarte greu de crezut, faptul acesta e cat se poate de adevarat. Nascut in urma cu 61 de ani in cel mai mare port al Germaniei, dupa o viata de erou picaresc, care l-a dus cu geamantanul in mana din patria mama in Filipine si de acolo in Sua si Uruguay, dupa ce a fost, pe rand, constructor de acoperisuri, mecanic auto, zugrav, profesor de engleza si de franceza, educator de gradinita si fermier, Peter Frank s-a hotarat sa-si ancoreze viata in Romania. Un cunoscator al zonelor sasesti din Ardeal, parintele Johannes Frise, i-a dat o adresa: satul Noul Sasesc, comuna Laslea, judetul Sibiu. Debarcarea s-a produs in noiembrie 1990, cand ultimii vietuitori din aceasta asezare, astazi aproape abandonata, dar prospera candva, au aflat cu surprindere ca un neamt adevarat din Germania s-a dus la Primarie si a cerut... pamant pentru a face o asociatie agricola. Primaria i-a dat. La scurta vreme, "extraterestrul" din Hamburg a adus seminte, masini agricole, a organizat munca si si-a cumparat o casa veche, saseasca, ai carei locuitori emigrasera in tara de unde el tocmai venea. In Laslea, Peter a cunoscut-o pe frumoasa Anna, o elvetianca plina de entuziasm pentru Romania, care lucra la un camin-spital de batrani (Lukas Spital), cu finantare germana. In scurta vreme, cei doi s-au casatorit, iubirea lor fiind binecuvantata cu doua fetite blonde, Sara si Katia, aproape singurii copii din Noul Sasesc, care mai inveselesc imbatranita asezare, cu jocurile si glasul lor. In prezent, Peter si Anna Frank sunt "fruntea satului", intre cateva sute de romani si tigani, pe langa cei 99 de sasi ramasi dupa bomba cu neutroni a emigrarii. Experienta extraordinara a acestor straini care si-au ales ca patrie de adoptie Romania merita cunoscuta, fiind plina de invataminte.
</b><b>"Aici este o pace si o simplitate edenica"
- D-le Peter Frank, traiti de unsprezece ani in Noul Sasesc, alaturi de sasi, romani si tigani. Niciodata - daca luam in seama povestea tumultoasei dvs. vieti - n-ati ramas atat timp intr-un singur loc. Ce v-a impins catre o asemenea optiune? De ce ati ales Romania si nu Bulgaria, de exemplu?
- Imi place Romania, cu bunele si relele ei. Imi place natura relatiilor dintre oameni, usurinta cu care romanii te accepta ca pe unul de-al lor. Este pentru prima oara cand am o familie adevarata, am pamant, am un rost, cum se spune. Imi place si natura de aici. Diminetile de vara sunt mirifice in satul nostru; paraul din spatele casei, livada, padurea de pe coasta, chemarile cocosilor si glasul privighetorii imi amintesc de unele pasaje din cartile sfinte. Aici este o pace si o simplitate edenica. Aerul inmiresmat pe deasupra caselor, ganguritul fetitei mele in drum spre gradinita din deal, unde a inceput deja sa prinda romaneste, salutul trecatorilor ("Neata, domnu Frank, ce se mai aude?") - toate acestea s-au infiltrat adanc in sufletul meu, m-au intarit in speranta, m-au primenit pentru viata statornica, de "colon" liber intr-o tara care m-a acceptat asa cum sunt.
- Debarcarea dvs. in Romania anilor 90 a fost, probabil, de neuitat. Mineriadele noastre tocmai speriasera mapamondul.
- Prima mea calatorie "de explorare" s-a petrecut, intr-adevar, in noiembrie 90. N-am avut probleme cu limba, deoarece sunt... neam bun cu sasii. Drumul desfundat, lipsa telefonului si, in general, a oricaror facilitati urbane nu m-au descurajat. Doream sa fac agricultura, nu turism. Satenii parca fusesera cu mine pe vapor, asa erau de prietenosi. Nu m-a interesat niciodata parerea ziarelor, a televiziunilor. Nici nu auzisem prea multe despre mineriade si, oricum, stiam ca avusesera loc departe de acest sat. Vazand locurile, oamenii, clima, am prins curaj, am capatat incredere. Ca german, am avut un bun credit, din partea tuturor. Doreau sa vada ce poate face un neamt acolo unde ei nici nu incercasera... Ma simteam cu adevarat important, mi se parea ca pot deveni un model pentru intregul sat. Am observat ca sunt atatea de facut. Le-am spus: daca ma primiti sa traiesc intre voi, ma intorc de Pasti, in 1991, sa deschidem o cooperativa agricola. Zis si facut. Le-a placut ideea si, in primavara aceea, Primaria mi-a pus la dispozitie intreaga vale a satului. Primarul si consilierii pareau fericiti ca un strain, si inca din Germania, s-a gandit sa faca si altceva decat comert cu fructe si ciuperci. Romani si sasi laolalta au intrat in prima cooperativa necomunista din viata lor. Cu timpul au ramas mai mult sasii, s-au ivit niste tensiuni, dar ideea cooperativei facuse o bresa in gandirea lor amortita de stagnarea comunista. Am adus tractoare, combine, pluguri, semanatori. Am pus totul in mana lor, i-am indemnat sa gandeasca ei insisi, eu ramanand mai in umbra, preocupat sa-i ajut, dar sa-mi dezvolt si propria ferma. In scurt timp am populat grajdul cu vaci gestante si mi-am organizat gospodaria. Sus, pe deal, am amenajat un iaz de peste. Am construit un adapost pentru tratamentele aplicate vacilor, in regim de stabulatie libera. Am cultivat iarba si plante suculente, am construit 4 km de gard in jurul celor 15 ha de pasune, pe care le-am cumparat la marginea satului.
</b><b>"Neamtul lu doamna Anna"
- Cu fata bronzata de vant, cu mainile crapate de sapa si palaria decolorata de soare, astazi aratati ca un taran autentic...
- Nu stiu daca ma pot numi chiar "taran". Desi, in esenta, nu ma deosebesc prea mult de consatenii mei, simt ca ei ma privesc, totusi, ca pe "domnul inginer". "Agronomul nostru", imi zic unii. "Neamtul lu doamna Anna", spun cei care o cunosc pe sotia mea. Cand m-am mutat in casa cumparata de la niste batrani, s-au uitat sa vada daca imi instalez antena de satelit. Doreau, probabil, sa ma viziteze, sa urmareasca canalele germane, in speranta copilareasca de a-si vedea, macar din intamplare, la vreun buletin de stiri, fiii si nepotii din Germania. Cata dezamagire in sufletele lor cand au auzit ca n-am avut televizor niciodata in viata mea. In afara de radio Bbc si de ziarul german din Sighisoara, in perioada cand nu stiam limba romana, n-am avut alt mijloc de informare. Astazi mai citesc cateodata si ziare romanesti, dar imi pierd putinul timp liber in fata calculatorului. In rest, muncesc mult, muncesc "in draci", cum se spune, de dimineata de la sase pana seara tarziu. Vand juncani, cumpar vitei, iau pamant in arenda, pe care-l cultiv cu grau si porumb, sunt lacom de munca. In tara asta, daca nu esti lenes, de toate te poti plange, numai de lipsa unui loc de munca nu e drept sa te plangi. De ce n-am avut noi, germanii, un pamant atat de binecuvantat? Tot timpul si in tot locul e ceva de facut, numai forta si bunavointa sa ai. Din 99 de sasi ramasi in sat, numai sapte mai lucreaza, restul sunt pensionari. Dar acesti sapte sasi dorm foarte putin si se odihnesc numai iarna. Romanii si tiganii se iau dupa ei, asa ca ceva a inceput sa se schimbe: din ruina, cum ajunsese dupa retragerea mea, asociatia renaste. Unii au cumparat grajdurile fostei colective si le-au populat cu cate 20 de vaci. Altii ara pamanturile. E un semn bun. Mi-a spus un vecin ca le era rusine de mine, sa ma vada mereu in miscare, in timp ce terenurile lor stateau nelucrate.
- Am numarat vitele din grajdul dvs.: sunt 8 vaci cu cate doi vitei. De ce doi vitei la o vaca si de ce numai "Baltata Romaneasca"?
- Este cea mai buna rasa pentru aceasta tara. Le-am adus de la Hunedoara, singurul loc unde s-a mentinut puritatea rasei in timpul regimului comunist. Imediat ce fata o vaca, ii cumpar inca un vitel, pentru ca eu le cresc pentru carne, nu pentru lapte. Cei doi vitei sunt sigur ca sug tot laptele si ma scutesc de o munca in plus: mulsul.
</b><b>"Fara Dumnezeu nu exista viitor pentru nici un european"
- Fiind totusi un om din Vest, aproape ca se impune sa va intreb: ce are de invatat Vestul de la romani si ce au romanii de invatat de la Vest?
- Vestul european are multe de invatat de la romani in privinta relatiilor interpersonale, a sinceritatii si caldurii umane. Dar si romanii au de invatat de la Vest respectul fata de proprietate si modalitatea de a duce lucrurile pana la capat. Am constatat ca multi romani stiu multe, dar nu ajung la un final, se opresc prea devreme, ca si cand, construind o casa superba, te-ai opri din lucru, fara motiv, tocmai la acoperis. La noi in sat, un cioban si-a cumparat un Aro nou. L-a tras omul in curte si l-a desfacut piesa cu piesa; a uns fiecare surub, a strans din nou fiecare sistem, a controlat toate angrenajele, cu rabdare si migala. De atunci, aceasta masina nu s-a stricat niciodata. Si stiti de ce? Pentru ca ciobanul a pus dragoste, pasiune in remontarea proprietatii sale. Tehnologia, bineinteles, era acolo, pusa de fabrica. Lipsea insa dragostea fabricantilor pentru acea masina. Cand romanii vor renunta sa munceasca de mantuiala, invatand sa puna dragoste in lucrul facut de mana lor, atunci se va inregistra un mare progres in aceasta tara. Mi-am dat seama ca, fara indoiala, cunoastere exista aici, in Romania, dar lipseste dragostea si abilitatea de a duce lucrurile pana la cap.
- Dupa integrarea in Uniunea Europeana, cum credeti ca va evolua stilul de viata al romanilor?
- Vom asista la coruptia accelerata a moravurilor. Vestul corupe foarte repede, moralmente vorbind. Libertatea de tip Ue nu are perspectiva in domeniul moral. In Romania mai exista inca aparente, preocuparea pentru salvarea aparentelor - ceea ce dincolo a disparut. Daca tranzitia Europei spre Casa Comuna de azi a durat 100 de ani, Romania este chemata sa intre in furcile caudine de acolo practic fara tranzitie. Singura ei salvare este credinta in Dumnezeu. Fara Dumnezeu nu exista viitor pentru nici un european, nici din Vest, nici din Est.
</b>
<b>"Romania este o tara condusa de puterea stampilei"
- Care ar fi, dupa o cercetare atenta, pe care presupun ca ati facut-o timp de un deceniu, principala trasatura morala a romanilor?
- Bogatia uriasa a acestei tari este recunoasterea pacatului. Exista un mare numar de pacatosi care se roaga pentru mantuire. Romanii sunt singurii locuitori de pe pamant care recunosc, in masa, ca sunt pacatosi. Ei au mai multa umilinta in fata lui Dumnezeu decat oricare alta natie de pe glob, fiind secondati, la distanta, de americani. Bogati, scapati de nevoi, occidentalii europeni au iluzia ca sunt perfecti, ca nu mai au nevoie de umilinta in fata divinitatii. Ceea ce este aberant, si de aceea au nevoie de o "infuzie romaneasca" de suflet si credinta. Din pacate, multi crestini romani se complac in situatia existenta, sperand in iertarea divina, fara a face vreun pas pentru a iesi din pacat. Credinciosi adevarati la biserica, unii dintre ei devin ca oricare altii cand ajung acasa, continuand sa pacatuiasca, sa-si bata uneori femeile, sa vorbeasca urat semenilor, sa fure, sa pacaleasca Statul. Este nevoie de mai multa "diaconie" in Biserica Ortodoxa, de actiune la nivelul fiecarui credincios, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Dupa mine, din punct de vedere spiritual, in Ue va fi mai rau pentru Romania.
- Ce se va intampla in alte domenii, de exemplu in administratie?
- Administratia trebuie schimbata, adaptata la cerintele europene. La acest capitol, Romania va avea de castigat, deoarece stadiul actual este catastrofal. Din cauza birocratiei aberante, exista prea multi hoti de timp in aceasta tara. Sunt furat zilnic, pe fata, de multe ore din viata, de multi bani din buzunar. Pentru un act marunt, trebuie sa merg de trei-patru ori la Sibiu, deoarece nimic nu se poate rezolva prin posta. Pentru orice aprobare, trebuie sa ceri avizul Bucurestiului - fapt de un absurd revoltator. Am importat din Germania 250 de trandafiri, ca sa-i plantez in gradina casei. Dupa doua ore facute cu avionul, plantele acelea vii au asteptat trei saptamani in vama Otopeni, pentru aprobari, semnaturi, stampile. Doamne, mi-am spus, Romania este o tara condusa de Puterea Stampilei, ca in prozele umoristice cehe dintre cele doua razboaie mondiale. Intotdeauna trebuie sa astepti un sef, iar acel domn musai sa aiba o stampila de pus, altfel n-ar mai avea nici un rost sa ocupe biroul din care lipseste, tocmai cand ai mai mare nevoie de el.Ion Longin Popescu
D-l Peter Frank poate fi contactat, cand se intampla sa aiba semnal, la tel. 094/60.58.12, dar si la tel/fax: 069/86.54.99 (Spitalul Lukas din Laslea) sau e-mail: lukas@rdslink.ro