Nicolae Furdui-Iancu</b><b>"In Muntii Apuseni, istoria trece prin viata fiecarei familii"- Frumos si mandru, in costumul lui taranesc, pe care l-a purtat odata si Iancu, "craisorul" cantecului motesc duce in lume cu vocea sa, ca de tulnic, mesajul unei zone greu incercate istoric, si care nici astazi nu isi poate afla linistea: Muntii Apuseni -</b><b>"Fiecare mot are printre stramosi un martir"
- Intr-un moment dramatic al existentei lor, cand pe langa saracia care-i sufoca motii sunt amenintati si de un viitor otravit cu cianuri, ei vibreaza parca si mai puternic la cantecele istorice, patriotice, despre Horia si Iancu, pe care dvs. le aduceti pe scena. Poate numai umbrele celor doi martiri ai istoriei sa mai schimbe ceva in soarta acestor locuri, pe care guvernantii sunt gata sa le vanda pe cinci arginti.
- Leaganul existentei mele sunt Muntii Apuseni, Tara Motilor, aproape de localitatile vestite prin bogatia lor in aur - Abrud, Campeni, Rosia Montana (eu sunt nascut in comuna Sohodol, in 1958, pe 26 octombrie). In zona noastra nu a fost colectivizare, oamenii exploateaza inca aurul, dar cu masura, ca intotdeauna. Insa ceea ce doreste sa faca firma aceea australiano-canadiana la Rosia Montana intrece orice limita. In istoria noastra, aurul din Apuseni a ajuns si la Roma, si la Viena, si la Moscova dar niciodata nu s-a aratat asa o lipsa de respect pentru moti si pentru muntii lor. Rosia Montana este o localitate cu o vechime istorica apreciabila, mai veche decat insasi fiinta poporului roman, in care au trait foarte multe nationalitati in buna intelegere, pentru ca aurul i-a adunat pe toti acolo. Cladirile vechi de sute de ani, ce stau inca in picioare, au fost cadrul in care s-au turnat multe filme istorice. Cei mai multi locuitori ai Rosiei Montane nu sunt de acord cu stramutarea lor pentru a da curs exploatarii la suprafata a aurului, asa cum doreste d-l ministru al Industriei, care nu cred sa fi calcat vreodata pe-acolo. Ei stiu ca, dincolo de banii pe care-i vantura in fata noii exploatatori, asta inseamna distrugerea intregii localitati si a tuturor vestigiilor istorice din zona. Dupa ce se va exploata acest zacamant, acolo va ramane un iad. Statul nu da semne ca ar dori sa intervina, dimpotriva, sprijina acest proiect, care ne arunca printre tarile ce nu inteleg uriasul efort ecologic, preconizat de Comunitatea Europeana. Am fost si am mai vizitat o data galeriile romane, pe care le stiu din copilarie, i-am dus si pe copiii mei, auzind ca s-ar putea ca ele sa nu mai existe. Lectiile de istorie vie nu trebuie uitate cu nici un chip. In Muntii Apuseni, istoria trece prin viata fiecarei familii, fiecare mot are printre stramosi un martir, un tovaras de lupta al lui Iancu, al lui Balint, al lui Horea, Closca si Crisan. Deci, povestile despre trecutul istoric copilul de mot le invata din familie. La noi, in Tara Motilor, acest sentiment se pastreaza si se transmite din generatie in generatie. Iar la scoala, de asemenea, dascalii pun mare accent pe istoria zonei si pe cultivarea sentimentului national. N-am participat la nici o actiune sau la vreun spectacol in zona Muntilor Apuseni, la care sa nu fie implicati si copiii si sa nu se observe mana dascalilor in coordonarea lor.
- Cantecele motilor v-au tinut, deci, loc de abecedar...
- La noi, in Apuseni, cantecele istorice inlocuiesc baladele dedicate eroilor populari, caracteristice altor zone. M-am nascut la sat, dar am crescut in Abrud, o asezare care seamana mai mult cu o comuna decat cu un oras, mai ales ca stare de spirit. Nici la noi in familie, nici la altii, nu exista petrecere sau adunare fara aceste cantece. Am mostenit de la parinti dragostea pentru traditiile populare si obiceiurile locului, conservatorismul pentru modul traditional de viata, ca si taria lor de caracter. Merg des in mijlocul motilor - mama mea locuieste inca in Abrud; merg si in Sohodol, satul bunicilor mei si al nasterii mele, unde organizez in fiecare an intalnirea fiilor satului.
- Cum v-ati apropiat de cantec?
- Am urmat cursurile scolare si liceale in Abrud si apoi am urmat Institutul Pedagogic, sectia romana-franceza, la Oradea. Abia in jurul varstei de 17-18 ani, dupa ce am trecut de pubertate si vocea mea s-a "asezat", am indraznit sa dau glas pasiunii mele mai vechi pentru cantecul popular. Pe de alta parte, s-ar putea spune ca am mostenit, oarecum, aceste calitati pe linie materna: un unchi de-al mamei a fost un taragotist vestit in toata zona. Liceul Pedagogic din Abrud, pe care l-am urmat, avea un ansamblu de muzica populara - cu orchestra, cu formatie de dansuri, si acolo am inceput sa cant. Ascultam la radio pe Ion Cristoreanu, Felician Farcasu, Maria Tanase si incercam sa cant cantecele lor. Incurajat si de profesori, am urcat pe scena, am inceput sa particip la festivaluri locale, apoi nationale, am obtinut multe premii si asa a inceput totul. Am trudit mult si cu migala ca sa-mi alcatuiesc un repertoriu, am ascultat cantecele din zona mea la petreceri, la nunti, am mers mult in sate, la batranii rapsozi populari, ca sa culeg cantece. Astazi, taranii ma asteapta cu bratele deschise, chiar vin ei cateodata sa-mi ofere cantecele pe care si le amintesc. Nu cred ca izvorul creatiei populare va seca vreodata.
</b><b>"Fostii mei elevi sunt mandri de mine"
- Aveti o imagine scenica de invidiat. Dincolo de charisma cu care v-a inzestrat Dumnezeu, ce reteta se afla in spatele prezentei dvs. artistice atat de stralucitoare?
- Cred ca respectul fata de costumul popular pe care-l port si fata de repertoriul pe care-l prezint. Costumul motesc impune respect prin insasi sobrietatea si eleganta liniilor si a culorilor lui. Asa arata, de altfel, si motii care-l mai poarta prin satele lor, unele chiar departe de timp si de civilizatie. In zona mea sunt doua costume reprezentative: costumul de Bucium, in alb-negru si costumul de Posaga-Ocolis, de pe valea Ariesului, care e multicolor. Un alt motiv pentru buna mea reputatie este si acela ca nu accept orice propunere, ci selectez spectacolele la care particip, evitand compromisurile. Din fericire, vocea nu-mi este inca in pericol, iar atunci cand urc pe scena imi fac datoria asa cum simt eu ca e mai bine. Ma mentin in forma si pentru ca duc o viata destul de echilibrata, de cumpatata, nu mananc mult, nu fac excese de nici un fel: asa am fost educat.
- Dupa zece ani de dascalie, ati renuntat la invatamant si v-ati dedicat numai carierei muzicale. Va mai e dor, din cand in cand, de catedra?
- Mi-ar placea si acum sa fiu dascal, sa invat copiii, dar nu mai am timp. Consider ca tot ceea ce am facut in viata a fost temeinic si am renuntat la invatamant tocmai pentru ca mi-am dat seama ca nu pot sa fac doua lucruri la fel de bine, in acelasi timp. Am avut o perioada mai grea, din 85 pana in 89, cand incepusera sa curga invitatiile la radio si la televiziune in Bucuresti, la spectacole peste tot in tara, si de aceea ajungeam sa lipsesc de la scoala. Mi-am dat seama ca elevii sufereau din cauza aceasta si ca era mai bine sa renunt. Si asa am facut. Fostii mei elevi - ma intalnesc si acum cu ei - sunt mandri de mine si de faptul ca m-au avut ca dascal. I-am invatat ceea ce am crezut eu ca e mai bine. I-am invatat si cantecele mele si ei nu au uitat lucrul acesta. Dascalul este, mai ales la sate, unul din stalpii comunitatii. Sunt inca foarte multi profesori si invatatori care au luat in serios aceasta profesie si, chiar daca nu sunt retribuiti pe masura, ei isi fac datoria, nu numai prin materia pe care o predau, ci si prin educatia pe care o dau copiilor. Pentru ca, in ultimii ani, parca avem nevoie mai mult de educatie decat de instructie!
- Ati cutreierat cu cantecele din Apuseni prin toate colturile pamantului. Cum va primesc romanii care s-au stramutat in strainatate?
- Peste tot, cantecele mele au trezit mult entuziasm. Majoritatea romanilor emigrati sunt oameni realizati din punct de vedere material, dar sufleteste sufera toti, traiesc cu dorul de tara, de locurile natale. Faptul ca plang in salile de spectacol inseamna ca nu sunt fericiti pe deplin. Am observat chiar ca sunt mai sensibili la cantecele mele nationale decat romanii din tara, care si-au pierdut trairile patriotice, asa cum se manifestau imediat dupa Revolutie. Dar asta nu inseamna ca acest sentiment le lipseste romanilor cu desavarsire. Trebuie doar sa incerci sa il trezesti in sufletele lor. Or, cantecele mele tocmai asta fac si pot sa spun ca, in ceea ce ma priveste, publicul meu e statornic si vibreaza la unison.
- In timpul ultimului dvs. turneu in America, presa de scandal din Romania v-a atacat virulent. O serie de articole aparute insinuau o relatie personala intre dvs. si d-na Marioara Murarescu, cunoscuta producatoare de emisiuni folclorice de la Televiziunea Nationala, relatie pe baza careia v-ati fi construit cariera. Cum comentati acest lucru?
- Sunt de acord ca trebuie sa existe si presa de scandal, dar numai daca ea reflecta adevaruri probate. In ceea ce ma priveste, acea revista saptamanala a publicat numai neadevaruri, profitand de absenta mea din tara si de neputinta de a contracara aceasta campanie de denigrare. Nu am fost contactat, nu mi s-a cerut parerea, ci au fost scrise acele articole pe baza afirmatiilor unor "colegi" de breasla, care au ramas, chipurile, anonimi. Daca ei exista cu adevarat si nu sunt simple inventii, probabil ca sunt niste persoane frustrate, din cauze personale sau mai degraba ce tin de cariera, cu o cultura indoielnica si o lipsa de educatie grosolana (sunt si din acestia destui in breasla noastra). Eu mi-am creat un nume numai prin munca si prin talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Si sunt convins ca cei care ma iubesc si chiar cei care nu ma iubesc nu pleaca urechea la ceea ce se scrie in acest ziar murdar si obscen. De altfel, dupa fiecare articol calomniator, publicul ma primeste cu si mai mare drag.
- In tot acest timp, familia v-a fost aproape si v-a sustinut (aveti norocul, spre deosebire de alti artisti, de o familie foarte unita). Mai mult, copiii dvs. - i-am vazut pe scena in cateva spectacole - par a va mosteni talentul.
- In ceea ce-i priveste pe cei doi copii, si fiica mea, si fiul meu, amandoi elevi de liceu, canta bine, au aparut in cateva spectacole alaturi de mine. Au urmat cursurile Liceului de Muzica, din clasa I pana in clasa a opta, au fiecare din ei cultura muzicala temeinica. Mi-ar placea sa ma urmeze in cariera, dar numai daca vor ajunge in varf. De altfel, eu cred ca cine nu reuseste sa faca performanta in profesia lui e bine sa se reorienteze. Am norocul, intr-adevar, de o familie minunata. Sotia mea este o persoana deosebita. Desi a fost si ea afectata de campania aceasta de denigrare iscata in jurul meu, a facut fata cu stoicism atacurilor.
- In afara activitatii artistice, aveti acum si o functie manageriala. Cu ce va ocupati, mai exact?
- Din toamna anului trecut sunt directorul Cercului Militar din Alba-Iulia. Un complex urias (intr-o cladire istorica deosebita), cu sali de cursuri, sala de spectacole, cu o activitate culturala foarte sustinuta, la care sunt angrenati nu numai militari, ci si civili, talente din oras, din judet. Am acceptat acest post pentru ca am considerat ca ma pricep. In muzica populara, judetul Alba a dat nume mari - Veta Biris, Ioan Bocsa si altii mai tineri, care vin din urma si care trebuie sustinuti. Din pacate, la noi nu mai exista un ansamblu profesionist de muzica populara, asa cum sunt in fiecare judet al tarii. Eu insumi, ca sa ma pot acompania, am infiintat grupul instrumental-folcloric Crai Nou, in urma cu 14 ani, pe care tot eu il sustin si material. Nu e deloc usor. Iti trebuie forta artistica si un nume mare ca sa poti sa iei cu tine peste tot, in orice spectacol, inca cinci persoane in afara ta si sa le asiguri toate conditiile necesare. In ceea ce priveste activitatea mea artistica, vreau sa pun la punct un material pentru noi inregistrari, pe care le voi realiza in cursul verii, urmand ca viitorul meu album sa apara pentru public la sfarsitul acestui an, in preajma sarbatorilor de iarna. In rest, am solicitari pentru spectacole si turnee pentru trei luni inainte. Asta inseamna ca nu e momentul sa-mi fac griji pentru cota mea de popularitate.
- Ce doriti sa le transmiteti celor care va iubesc cantecele?
- Ca le multumesc pentru ca sunt alaturi de mine si imi apreciaza efortul, munca si talentul. Si eu, ca si alti artisti, exist datorita faptului ca sunt iubit de public. Le multumesc si le doresc tuturor romanilor sa fie mai optimisti in viitor si sa ne fie mai bine tuturor, sa nu mai fie atatea generatii succesive de sacrificiu.Corina Pavel