Andreea Berecleanu"Centrul universului meu este Eva"- Reclama vie pentru ceea ce inseamna seninul si implinirea maternitatii, Frumoasa frumoaselor de la Pro Tv a readus primavara pe micul ecran -Un dar de la Dumnezeu
- In lumea televiziunii si a spectacolului, pauzele pentru maternitate sunt greu de luat. Celebritatea este o competitie pe care prezenta unui copil poate adesea sa o "incurce". Cu toate astea, in plina glorie profesionala, te-ai decis sa devii mama. Nu ti-a fost teama ca iti pierzi publicul?
- Dupa aproape zece ani de jurnalism in televiziune si fiind inca tanara, n-am avut nevoie de prea mult curaj in a lua aceasta decizie. Frica aceea porneste dintr-o stare de nesiguranta, dintr-o incertitudine referitoare la ceea ce-ti doresti. In cazul meu, copilul nu a fost planificat, ci a venit ca un dar de la Dumnezeu, iar noi, parintii lui, l-am primit cu bratele deschise. Nimic nu este mai presus de aceasta bucurie si implinire. N-am fost niciodata mai fericita ca in perioada pe care am trait-o inainte si dupa nasterea Evei, fetita mea si a lui Andrei. Este o experienta extraordinara, prin care ar trebui sa treaca toate femeile.
- Ti-a schimbat maternitatea in vreun fel perspectiva asupra vietii?
- Un copil este o legatura pe viata. Chiar daca niciodata n-am fost o fiinta egoista, acum am certitudinea ca Eva este centrul universului meu. Un simplu zambet al ei ma face sa uit de oboseala. Ne gandim mereu, eu si Andrei, cum ar trebui educata, crescuta, ce limba straina sa invete mai intai, ba, vazand-o cat este de delicata, ne intrebam ce sport i s-ar potrivi.
- Marea schimbare din viata ta ti-a adus o forma de echilibru si pe plan profesional? Munca in televiziune este extrem de solicitanta...
- Dintotdeauna familia a fost pentru mine punctul central al vietii. Inainte de nasterea Evei au fost parintii si bunicii mei dragi, apoi casatoria cu Andrei si, intr-o ordine fireasca, nasterea copilului nostru. Am exersat indelung devotamentul si afectiunea fata de cei dragi si apropiati, asa ca nu vad nici o contradictie intre aceste valori asumate si meseria pe care o fac. Sper din tot sufletul ca voi sti sa impac cat mai bine cele doua aspecte.
- Cum s-a produs revenirea la Pro Tv? Ai reintrat usor in ritmul trepidant, caracteristic studiourilor de televiziune - mai ales ca ti s-a incredintat o noua emisiune, pe un format de divertisment?
- Intoarcerea la Pro Tv s-a produs firesc, dupa un rastimp indelungat de privit stirile ca un telespectator oarecare. Am reusit sa ma detasez de tracul "directului" si sa analizez linistita, dintr-un fotoliu, emisiunile informative sau cele de divertisment. A fost un bun prilej de a mi se face dor de studio, de colegi, de contactul direct cu stirile si de meseria mea. Intr-adevar, revenirea la Jurnalul dupa-amiezii a adus cu sine un nou format si varianta prezentarii stirilor de catre o singura persoana, si nu in cuplu, dar nu mi-e teama de inovatiile care au toate datele necesare ca sa ma incante, sa mi se potriveasca si sa ma incite profesional. Imi voi putea dezvalui o alta parte a personalitatii, una diferita de cea relevata in postura de prezentator al stirilor. Noul meu "personaj" e lipsit de inhibitii, e vesel, destins, e un prieten si un confident al telespectatorilor, este ghidul duminical al oamenilor care mai au timp pentru putina cultura, arta si chiar distractie.
- Primavara exploziva care ne inconjoara pare ingemanata cu viata ta: ai un copil superb, o familie fericita si o emisiune noua. Ce ti-ai mai putea dori pentru viitor?
- Eu simt ca in fiecare an e primavara mea, chiar si numai pentru faptul ca sunt nascuta in martie. Primavara e un anotimp minunat, plin de energii pozitive, de bucuria vietii, traita intens de intreaga fire. Da, cred ca seman cu primavara, desi toamna, anotimpul fetitei mele, imi este si el la suflet. Toamna cea melancolica si ruginie. Si fermecatoare! Ca Eva mea.
Structura cristalului
- Dupa ce am vorbit despre tine, sa-l "focalizam" si pe sotul tau, Andrei Zaharescu, impreuna cu care formati unul dintre cele mai frumoase si indragite cupluri de pe micul ecran. Oare faptul ca amandoi sunteti Vip-uri, persoane publice permanent mediatizate, nu reprezinta un risc, un impediment pentru relatia voastra? Un cuplu aflat permanent sub ochiul necrutator al admiratorilor este mult mai expus eroziunii decat unul alcatuit din persoane "normale". Ai cumva o reteta de protectie a unui astfel de mariaj?
- Dupa ce l-am cunoscut pe Andrei, unul din lucrurile pe care mi le-a marturisit de la inceput a fost ca nu l-am atras pentru ca eram Andreea Berecleanu, "vedeta" de la Pro Tv (cum se spune), ci pentru ca sunt asa cum sunt. Ceea ce l-a interesat pe el a fost omul - Andreea. Mi-a spus ca faptul ca sunt o persoana publica nu-l face sa respire altfel. Cred ca acesta este raspunsul: amandoi avem puterea si discernamantul de a ne privi unul pe celalalt facand abstractie de "functia" noastra publica. Avem o relatie normala, din toate punctele de vedere, si ne traim viata de familie ca alte miliarde de perechi din lumea asta. Ne purtam firesc, ne iubim firesc si n-avem aere de "vedete". Si tocmai din aceste motive am certitudinea ca nu suntem in pericol.
- Esti o fata foarte frumoasa, care ar fi putut lesne sa faca o cariera in cinema. Te-ai gandit vreodata sa practici si altceva in afara de televiziune? Ai fost tentata de vreun domeniu care sa te puna mai bine in valoare?
- Nu, ideea de a face cinema nu m-a atras niciodata si cred ca o femeie frumoasa nu trebuie sa se gandeasca ca singura modalitate de a-si pune in valoare acest atu este filmul. In acest domeniu, frumusetea se poate constitui intr-un avantaj, dar, la un moment dat, cu siguranta ca se va transforma intr-un dezavantaj. O actrita frumoasa trebuie sa lupte foarte mult ca sa-si castige credibilitatea si sa depaseasca cliseul chipului armonios. Desigur, exista numeroase exemple de actrite superbe - Liz Taylor, Joan Collins - care au avut de castigat datorita frumusetii si care au stiut sa-si joace rolul de femei frumoase cu desavarsita maiestrie. Pe de alta parte insa, avem exemplul elocvent al manechinelor si cantaretelor care se imbulzesc sa devina actrite si care nu prea reusesc. Frumusetea, singura, nu e o garantie a succesului. Pe mine m-ar fi tentat sa traduc carti din franceza. Initial, eu am intrat la Facultatea de Limbi Straine si am studiat o vreme franceza, dar, la un moment dat, am cotit-o catre jurnalism, iar viata mea a luat un alt curs. Dar, altfel, as fi fost realmente interesata de o munca de birou, de traducator. Si mi-ar mai fi placut ceva: sa devin ghid turistic. Eu ador calatoriile, sunt fascinata de ideea contactului cu civilizatii si mentalitati noi, asa ca as fi imbinat utilul cu placutul.
Zambeste, copile, sa iasa soarele
- Inca de la primele tale aparitii pe micul ecran, ai dat mereu senzatia unei benefice sigurante de sine, a unui cert profesionalism. Care este reteta? Experienta, ambitia, talentul de a comunica "prin sticla"?
- In primul rand, iti multumesc. Ceea ce-mi spui e, pentru mine, un compliment. Intr-adevar, probabil ca a fost vorba de faptul ca eu am intrat in lumea ziaristicii inca de la 18 ani. La inceput a fost o inconstienta, o nebunie frumoasa, care s-a transformat intr-o pasiune mistuitoare, care, la randul ei, s-a cristalizat in forma meseriei pe care am imbratisat-o cu onestitate. Si-apoi, am avut si norocul de a lucra cu o multime de oameni, de la care am avut realmente ce invata. Toti acesti pasi si toate aceste intalniri au contribuit la formarea mea ca jurnalist.
- Sa sfarsim interviul cu tema lui de debut: mica ta minune, numita Eva. Cum arata o zi petrecuta alaturi de ea?
- O zi nu stiu sa-ti raspund cum arata, dar pot sa-ti spun cum arata diminetile, serile si week-end-urile pe care le petrecem intotdeauna impreuna. Dimineata, dupa ce zambim soarelui, in general ne jucam. Acum e mult mai bine, fiindca Eva a mai crescut si nu mai doarme atat de mult, asa ca suntem chiar active. Printre jocuri, incerc sa inteleg ce vrea sa-mi spuna. Nu stiu cat de bine am reusit sa-i descifrez limbajul, dar incep sa ma obisnuiesc cu el si deja e un pas inainte. La pranz, eu merg la serviciu. Dupa-amiaza, Andrei ajunge inaintea mea acasa si se joaca si el cu ea, apoi, dupa ce vin si eu, mergem deseori in vizita la bunicii si strabunica Evei (bunica mea din partea mamei). Seara, Andrei ii face baita, apoi masajul si ziua se incheie cu o noua portie de joaca. In week-end-uri, fie mergem in parc, fie evadam din Bucuresti, chiar si numai pentru o zi. Pe urma, cand in camera ei se stinge lumina, ma asez in fata icoanei si rostesc rugaciuni. Nu doar tristetea, ci si bucuria trebuie inchinata lui Dumnezeu. Ma rog pentru Eva, ma rog pentru familia mea. Ma rog pentru ca asa am fost crescuta si pentru ca mi-e drag. Imi face tare bine. Primele rugaciuni tin minte ca le-am invatat de la bunicii mei si tot ei au fost cei care m-au dus pentru prima data la biserica. Si la fel vreau sa creasca si Eva. Nu vreau sa fac din ea o fiinta habotnica, dar nici nu intentionez s-o privez de dreptul de a se sti ocrotita in permanenta de ingerul pazitor.
- Suntem in marea sarbatoare a Pastilor. Ce le urezi cititorilor "Formulei As", care-ti sunt admiratori fideli si care se bucura, cu sinceritate, de toata fericirea cu care viata te-a coplesit in ultima vreme?
- Mi-as dori tare mult ca cititorii "Formulei As" sa continue sa creada in Dumnezeu, in iubire, in destin, in sansa, in puterea pe care ti-o da fiecare dimineata, in bucuria unei cine in familie si in valoarea lucrurilor necomplicate, usoare si curate.
Ines Hristea
Fotografii: Iulian Ignat