Toaca de sambata seara
Rugaciunea indelungata si iubirea de Dumnezeu ii ajuta pe unii oameni sa perceapa cateodata "nefirescul", taina din jurul lor. Iluminati de lumina divina, ei pot percepe cu mintea si mai cu seama cu sufletul, schimbarile si intamplarile nemateriale ale lumii, tiparul ceresc care exista in toate cate ne inconjoara, umplandu-i de multumire, de uimire si incantare, ca rezultat al intalnirii cu Dumnezeu.
Asemenea prilejuri ni se ofera mai ales in zilele de sambata si duminica seara, tot timpul anului, dar mai cu seama acum, in perioada de infiorata asteptare a Invierii, zile de mare incarcatura afectiva, zile de luminare duhovniceasca, de intelepciune duhovniceasca, zile de revelatii spirituale extraordinar de importante, in calatoria noastra pe acest pamant.
De sambata seara, apare in vazduh Ceva, la inceput nelamurit, ca o fagaduinta tainica, o prezenta nevazuta si totusi simtita, ce se lasa tot mai jos, spre pamant, pana cand auzim, dintr-o data, glas puternic de toaca, ritmul ei cu vibratie cosmica, o chemare duhovniceasca adresata tuturor credinciosilor.
Toaca, impreuna si urmata de zvonul clopotelor, amplu, patrunzator si rasunator, este o invitatie si o chemare spre sfanta biserica, spre credinta, spre pocainta, spre intalnirea cu duhul nostru, spre intalnirea - pe aceeasi lungime de unda - cu Dumnezeu.
Toaca de sambata seara ne cheama pe toti cei obositi de povara vietii si a pacatelor, pe toti cei nedreptatiti si amagiti, pe toti cei mahniti si descurajati, pe toti cei slabi si suferinzi, pe toti cei bolnavi cu inima, pe toti cei lipsiti de toate, cei saraci trupeste si sufleteste, pe toti cei rataciti de la cararea adevarata a vietii, ne cheama la sfintele slujbe, incepand cu vecernia, cu utrenia, in sfanta biserica. Reculesi si atenti la cuvantul transmis prin preoti de Dumnezeu, inveliti in "stiharele de lumina" care iradiaza din rugaciuni, intr-o atmosfera de mare rezonanta afectiva, vom simti treptat un proces de schimbare, de innoire spirituala si afectiva, de innobilare a inimii noastre, dupa modelul inimii lui Hristos.
Urmeaza slujbele de duminica, ce culmineaza cu sfanta si dumnezeiasca liturghie, o reconstituire tulburatoare si tainica a vietii pamantesti a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in cele mai importante momente ale sale, cu caracter public, de mantuire a neamului omenesc. Aceste lucrari mantuitoare culmineaza cu jertfa Sa pe Cruce, cu Moartea si Invierea din morti, asa dupa cum El insusi a proorocit, ca toti sa afle ca El de bunavoie a savarsit toate acestea, ca sa ne deschida usile Raiului, sa ne scoata din robia mortii eterne, din stapanirea Iadului si a lui Satana, ca sa ne castige dreptul de mostenitori ai imparatiei ceresti.
In timpul acesta, noi putem deveni cu mintea, cu inima si cu constiinta, contemporani cu Mantuitorul si, daca fortam imaginatia noastra duhovniceasca, putem deveni chiar martori la toate lucrarile Sale dumnezeiesti, alaturi de Sfintii Sai Ucenici si Apostoli, de Maica Domnului, de toate multimile de oameni care de mii de ani asteptau - cu infrigurare - venirea unui Mesia Mantuitor.
Mai ales in sfanta si magica noapte a Invierii avem nesperatul prilej de a ne reprezenta cu mai multa putere personalitatea divin-umana a lui Iisus, suferinta fizica a martiriului Sau de pe cruce, disperarea singuratatii in fata mortii, iubirea si grija fata de sfanta Sa Maica Fecioara, imensa credinta cu care-Si incredinteaza sufletul Marelui Parinte ceresc. Om printre oameni, daruit noua de Dumnezeu ca sa ne invete ca pe niste scolari cum sa existam crestineste in viata aceasta trecatoare, viata pe care El a trait-o cu o stare de minunata smerenie, Iisus e zi de zi printre noi si cu noi va fi cat e vremea.
Sa vedem, in continuare, toate lucrarile Sale dumnezeiesti, nobile, inaltatoare, de mantuire: rabdarea, blandetea, supunerea, umilinta, indurarea tuturor rautatilor si blestematiilor oamenilor (hula, defaimare, batjocura, lovire si nedreptate). A fost judecat din pizma, din ura si din razbunarea oamenilor fatarnici, calcatori de lege, intunecati la minte, stapaniti si orbiti de Satana. De asemenea, a rabdat moartea de ocara si chinuri pe Cruce, intre talhari, dupa care a iesit biruitor ca un Atotputernic Dumnezeu -, a inviat si s-a suit la Ceruri - la dreapta Tatalui, de unde va veni a doua oara, ca suprem si infricosator Judecator, sa rasplateasca fiecaruia dupa logica Sa divina.
Si intelegand noi si percepand toate acestea, sa ne apropiem de acest Iisus Hristos, Mantuitorul nostru - cu mintea, dar mai ales cu inima si cu constiinta, si sa ne indragostim de acest Barbat tanar, inalt, de o frumusete tulburatoare, imbracat in camasa de canepa tesuta de Maica Lui, cu parul lung, de culoare alunie, cu carare pe mijloc, cu ochi albastri ca cerul fara pata, dar cu privirea adeseori trista si incarcata de lacrimi de mila, de suferinta, de compatimire fata de cei multi si rataciti, pe care ii vede ca pe o turma fara pastor, al carui pastor a venit El, din Cer, sa se aseze. Sa-i deschidem usa inimii noastre acestui pribeag tainic, nocturn, insangerat si plin de rani, care calatoreste in noaptea vietii noastre si bate sfios si rabdator la inima noastra, si Sa-i deschidem, pana ce nu va fi prea tarziu, si sa petrecem cu El, sa ne lasam cuceriti de El, sa ne lasam calauziti de El, sa ne lasam stapaniti de El si sa incercam sa respiram numai prin Hristos, sa ne imbatam de Hristos si asa sa calatorim cu Hristos pana la sfarsitul vietii, caci invatatura crestineasca a lui Hristos trebuie insusita si traita intru Hristos si prin Hristos, prin sfanta Biserica, cu sentimente si convingeri religioase si cu deprinderi si priceperi de viata crestineasca.
El, Dumnezeu adevarat, a primit dreptul de Judecator suprem, dumnezeiesc, prin jertfa Sa pe cruce. Numai El singur a inviat din morti, asa dupa cum insusi a profetit, si numai El are putere sa invieze pe cei care cred in El, care fac pocainta, traind dupa invatatura Sa crestineasca.
Sa nu uitam nici o clipa ca, desi s-a inaltat la Ceruri, Mantuitorul nostru Iisus Hristos n-a incetat nici o clipa sa ne cheme in mod tainic la pocainta, la mantuire, la viata cea vesnica, cu glasul Sau cel dulce si duios.
El doreste sa calatoreasca cu fiecare dintre noi, de la Sf. Botez pana la asfintitul vietii noastre, si chiar dincolo de asfintit, dincolo de aceasta lume trecatoare, vrea sa ne urce inapoi in Raiul cel vesnic, ca sa petrecem acolo, cu El, in veci.Ieromonah Nil Efrim,
de la Sfanta Manastire Marcus
Lucian Blaga</b><b>Iisus-Pamantul
"Iisus a fost rastignit si a murit; Iisus ca intrupare omeneasca murea, dar in clipa mortii, sufletul lui se intrupa din nou; pamantul, vazduhul, cerul, lumea toata deveneau trupul lui Iisus. In clipa cand Iisus murea, lumea de argila, cu toate ale sale, dobandea un suflet, un suflet divin. Prin aceasta reintrupare cosmica a sufletului lui Iisus, pamantul devenea Iisus-Pamantul, vazduhul devenea Iisus-Vazduhul, lumea devenea Iisus-Lumea. Pe boabe de grau, taranul vede fata lui Hristos. De cand Iisus a murit si a inviat, noi, oamenii, noi toti am trait, nu simbolic, ci realmente prin sufletul sau, care anima fir de nisip si stea, strop de roua si om. Cand umblam prin tarana sau trecem prin vad, umblam si trecem prin eucaristie."
(Din volumul "Isvoade" - 1972)
InviereIn azur se simt intoarceri
Vanat fum de vreascuri ude
S-a intins in tot orasul,
Undeva un zbor s-aude.Sus cocorii desfasoara
Ieroglife din Egipet
Daca talcul l-am pricepe,
Inima ar da un tipat.In copaci, prin vechi coroane
Seve urca in artere:
S-ar parea ca-n tevi de orga
Suie slava de-Inviere.Muguri fragezi sfarma scoarta
Solzi si platose, gaoace
Grav, miracolul ne mira,
Cum incepe, cum se face.Fiecare bob inalta
De pe un mormant o piatra.
Suferinta are-un cantec
Si nadejdea are-o vatra.