</b><b>In pragul sarbatorii Invierii, despre conceptul de medicina crestina</b><b>Dr. Pavel Chirila</b><b>"Sacroterapia este singura metoda de tratament care nu are limite terapeutice si care poate fi aplicata in orice moment si in orice stadiu al bolii"
Cabinetele "Naturalia" din Voluntari, o comuna situata la marginea Bucurestiului, reprezinta o enigma pentru cei care se indreapta spre ele: au ajuns oare intr-un centru de sanatate, la o manastire sau intr-o ferma de plante? Cabinetele, halatele albe ale personalului medical, mireasma de ierburi aromate care pluteste prin holurile institutiei sugereaza atmosfera de cabinet naturist, in timp ce cantarile bisericesti, care rasuna discret, si rasele monahale ale unor pacienti din sala de asteptare sugereaza, mai degraba, atmosfera dintr-un lacas de cult. De altfel, in curtea larga a stabilimentului medical a fost ridicata si o bisericuta, in care se slujeste seara de seara si care este un fel de anexa a clinicii, destinata vindecarilor sufletesti. Rezultatul acestei alaturari a medicinii si religiei este miraculos: intreg asezamantul emana un extraordinar aer de pace, de reculegere, in care sanatatea vine parca de la sine.
Omul din spatele acestei deosebite realizari, in care trupul e vindecat odata cu sufletul, le este bine cunoscut cititorilor nostri din numeroasele interviuri acordate revistei, dar si ca medic curant, la care apeleaza in mod frecvent. Este vorba de d-l doctor Pavel Chirila, unul dintre marii promotori ai medicinii homeopatice si naturiste din Romania, un clinician de exceptie (a lucrat multa vreme la Spitalul de Urgenta din Bucuresti), dar si un redutabil fitoterapeut. Ceea ce il distinge insa printre confratii sai este importanta pe care o acorda componentei spirituale in tratamentele naturiste, mai exact credintei in Dumnezeu. Dar sa patrundem impreuna cu domnul doctor in universul tainic al sacroterapiei crestin-ortodoxe.
</b><b>"M-am nascut si-am crescut cu spiritul crestin-ortodox in suflet"
- D-le dr. Pavel Chirila, ca medic, renumele dvs. a fost castigat intr-o institutie "normala" de sanatate: Spitalul de Urgenta din Bucuresti, urmat de alti ani de practica medicala la Spitalul Colentina. Cum ati devenit dintr-o data un adept si, mai mult, un teoretician si un practicant al sacroterapiei, metoda de care cei mai multi medici ori nu au auzit, ori o considera de domeniul superstitiilor?
- As putea sa va raspund pomenindu-va despre zecile si sutele de intrebari la care medicina oficiala nu doar ca nu are, dar nici nu intrevede raspunsuri; sau sa va vorbesc despre tainica realitate a sufletului uman. Dar toate acestea sunt notiuni teoretice, iar sacroterapia trebuie in primul rand simtita, traita, pentru a putea sa emiti vreo judecata despre ea. Eu am copilarit intr-un colt de rai, pe Valea Nerei, un loc cu oameni credinciosi, cu o natura care singura vorbea despre Dumnezeu. Asa ca m-am nascut si-am crescut cu spiritul crestin-ortodox in suflet. Apoi, am avut sansa de a cunoaste mari duhovnici ai Romaniei, duhovnici dintre care acum putini mai sunt in viata... Ochii mei s-au deschis, astfel, spre o realitate tainica, despre care manualele care studiaza omul nu spun nimic: realitatea sufletului si a spiritului.
- De curand, ati lansat o carte, prin care cautati sa introduceti un element inedit in medicina romaneasca, acela de "medicina crestina". Este un concept indraznet, ce vine intr-un moment in care medicina traieste fascinatia noilor tehnologii si a studiilor farmacologice ultrasofisticate. Cum credeti ca va fi primita aceasta lucrare?
- In primul volum al lucrarii "Conceptul de medicina crestina" am incercat si, zic eu, am reusit un lucru la care pana acum nici un medic nu s-a gandit, adica sa extrag toate elementele referitoare la vindecare existente in Biblie... Au rezultat trei sute de pagini condensate, in care este vorba numai si numai despre vindecare, facuta insa in viziunea biblica. Cum va fi primita, ramane de vazut. Oricum, aceasta lucrare a aparut intr-un moment in care era mare nevoie de ea... Iar cand spun ca era nevoie de o astfel de lucrare, ma refer atat la medici, cat si la pacienti.
- Ce credeti ca ar trebui sa stie pacientii, cei care se afla in suferinta, despre acest tip de medicina?
- In primul rand, oamenii trebuie sa stie faptul ca sacroterapia este singura metoda de tratament care nu are limite terapeutice, care nu are nici un fel de contraindicatii si care poate fi aplicata in orice moment si in orice stadiu al bolii. Apoi, trebuie stiut faptul ca aceasta este o modalitate prin care pacientul trebuie sa se implice el insusi activ, cu tot sufletul, pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu...
- Nu toti bolnavii sunt deschisi spre credinta. Imersiunea aceasta spirituala, ca metoda de tratament, nu ridica probleme?
- Nu se pune problema de a interveni in mod habotnic pentru a introduce o metoda pe care pacientul nu a cerut-o, fie ea si sacroterapia. Mai mult, nu se pune problema de a forta libertatea spirituala a omului - nu este in spiritul ortodox acest lucru. Problema relatiei cu Dumnezeu o punem in cazul pacientilor care au sufletul deschis spre credinta, iar spre lauda lor, ei reprezinta majoritatea. Drept dovada - sutele de bolnavi care participa la Taina Sfantului Maslu, in fiecare luni la ora sase seara, aici, la noi, la "Naturalia". Biserica e plina si curtea - la fel.
"La origini, vindecatorul si indrumatorul spiritual al comunitatilor era una si aceeasi persoana"
- Atunci cand vorbiti despre sacroterapia crestina, tineti foarte mult sa accentuati si faptul ca este "ortodoxa". Ce are in plus sacroterapia ortodoxa fata de cea evanghelica, reformata sau neoprotestanta?
- Nu se pune problema de a nega crezul altor oameni sau de a-l blama. Exista insa un element pe care doar bisericile apostolice (adica cea ortodoxa si cea catolica) il au si care este de un imens ajutor pacientilor, si anume Sfintele Taine. Taina spovedaniei, a cununiei, a Sfantului Maslu, a botezului si celelalte nu fac altceva decat sa aduca sacrul aici, pe pamant. Or, chiar de sacru este nevoie pentru a practica... sacroterapia. Daca medicina oficiala ar fi facut o statistica a pacientilor vindecati sau cu sanatatea considerabil ameliorata numai prin participarea la Sfantul Maslu, fara indoiala ca ar fi fost scrise tomuri intregi. Fiecare Sfanta Taina ascunde in sine un potential vindecator, profund armonizator pentru fiinta omeneasca.
- Intr-adevar, este un lucru mai neobisnuit ca medicul sa prescrie pacientului sapte participari succesive la Sfantul Maslu...
- La origini, vindecatorul si indrumatorul spiritual al comunitatilor era una si aceeasi persoana. Insusi Iisus a reprezentat modelul divin al tamaduitorului si, in acelasi timp, al indrumatorului spiritual. Deci, aceasta simbioza dintre medicina si religie este pe cat de veche, pe atat de fireasca. Cat despre slujba Sfantului Maslu, ea este o taina destinata in mod special celor aflati in suferinta. Este o slujba care porneste de la un fragment biblic, din epistola lui Iacov, in care se spune: "Este cineva bolnav, chemati preotii bisericii sa se roage". Se spune deci textual preotii, si nu preotul, de aceea slujba Sfantului Maslu este intotdeauna slujita de mai multi parinti, adesea sapte, ceea ce-i confera o putere extraordinara. Aceasta taina a Sfantului Maslu are mai multe etape: niste rugaciuni preliminare, citirea mai multor apostolii - fragmente din epistolele apostolilor - si citirea mai multor evanghelii. Alegerea acestor fragmente din epistole si a evangheliilor s-a facut in asa fel incat ele sa cuprinda date referitoare la pocainta bolnavului si care il indeamna la spovedanie. De asemenea, sunt evocate cu putere vindecari trupesti si vindecari sufletesti. Se vorbeste despre rugaciunea personala a bolnavului si vointa lui de a se vindeca, despre rugaciunea comunitatii si despre interventia Mantuitorului. Se spune si despre rolul materiei, al elementelor universului material, sacralizate, in vindecare. De altfel, in timpul acestei slujbe, se obtine si bine cunoscutul ulei de mir, cu efecte tamaduitoare, pe cat de tainice, pe atat de puternice. In slujba aceasta, a Maslului, sunt condensate, in forma mai mult sau mai putin explicita, mai multe taine ale sacroterapiei decat in cea mai savanta carte...
Nu as vrea sa se inteleaga insa ca Sfanta Taina a Maslului este singura cu virtuti tamaduitoare, pentru ca de-a lungul anilor am asistat la vindecari exceptionale si prin participarea la alte taine. De pilda, taina spovedaniei are un mare rol de despovarare a sufletului... Efectul ei depinde insa foarte mult de sinceritatea celui care se spovedeste, atat in a-si recunoaste greselile, cat si in indreptarea acestora.
</b><b>"Apa sfintita nu se roaga singura pentru bolnav"
- La inceputul acestui interviu spuneati ca in vindecarea prin sacroterapie, pacientul joaca un rol esential, eforturile sale fiind cele mai importante pentru reusita tratamentului. In afara de participarea sa la sfintele taine, care sunt celelalte lucruri pe care trebuie sa le faca pentru a se vindeca?
- Intr-adevar, nu trebuie sa se inteleaga ca apa sfintita sau uleiul sfintit sunt niste instrumente magice in mana preotului sau a bolnavului, instrumente prin care automat se realizeaza o vindecare. Nici participarea formala la o slujba sau chiar la mai multe nu are efect. Spun acest lucru, pentru ca sunt inca multi oameni aflati in suferinta, care cauta mijloace de vindecare simpliste, naive chiar. Apa sfintita nu se roaga singura pentru bolnav. Pentru a se implini miracolul vindecarii, sunt necesare rugaciunea, postul. Bolnavul trebuie trezit la constiinta cauzelor spirituale ale bolii, la semnificatia bolii. Mai mult, el trebuie sa-si asume chiar suferinta pe care o traverseaza. Pare greu de crezut, si totusi, atata timp cat bolnavul nu si-a asumat suferinta, nu o vede ca pe un prilej de apropiere sincera de Dumnezeu, ci ca pe o nedreptate a destinului, vindecarea nu este posibila.
- Multi oameni se roaga la Dumnezeu sau postesc si totusi roadele la unii se arata mai repede, la altii mai incet, chiar prea incet. Care sa fie taina prin care aceste doua mijloace, rugaciunea si postul, capata virtuti tamaduitoare magice?
- Este un aspect mai putin cunoscut, dar in Vechiul Testament apar descrise cazurile in care oamenii pur si simplu nu se vindeca. Iar dintre cei care nu se vindeca sunt mentionati "cei pedepsiti indelung si tari la cerbice" - in acest limbaj arhaic si aforistic deopotriva fiind mentionati cei "impietriti", iar suflete impietrite sunt in lumea noastra destule, chiar prea multe. Sunt oameni care primesc mereu semnale de la Dumnezeu prin pronia Lui si nu le inteleg. Ori nu inteleg, ori refuza aceste semnale. Cu alte cuvinte, sunt impietriti si inima lor nu vrea sa se schimbe sub nici o forma. Pe acesti oameni Dumnezeu ii lasa fara vindecare.
Desigur, rugaciunea, la fel ca si postul, vindeca. Insa daca reducem totul la o rugaciune ritualica, fara ca inima noastra sa fie miscata, aceasta nu va avea valoare. Alaturi de post si rugaciune, in ortodoxie se spune ca pentru a se vindeca, cel aflat in suferinta trebuie sa dobandeasca o anumita stare, aceea de trezvie. Acest aspect este extrem de important. Cuvantul trezvie nu are sinonim, fiind vorba de o stare de atentie extrem de intensa, nu doar a mintii, ci si a sufletului. In absenta trezviei, oamenii ajung sa cada in pacat, ajung sa se roage mecanic, formal, si atunci, fireste ca nici rugaciunea si nici alte mijloace nu dau roadele asteptate. Dumnezeu nu ne vrea pe noi, oamenii, niste fiinte care-i accepta existenta formal, respectand niste legi in mod mecanic. El ne vrea spirite si constiinte vii, treze, deoarece numai cu sufletul viu si cu mintea deschisa si lucida putem deslusi legile Sale; doar astfel existenta Sa poate fi descoperita efectiv. Renuntarea la aceasta constienta, la trezvie sau lipsa aspiratiei efective pentru dobandirea ei este de fapt un pacat, care va aduce mai devreme sau mai tarziu suferinta si boala.
Iata doar cateva repere ale sacroterapiei, care este insa cu mult mai vasta. Prezentul volum, "Conceptul de medicina crestina", este partea intai a unei serii mai ample, in care voi reda cu mult mai multe elemente decat as putea condensa in acest interviu. Ramane ca cei interesati sa studieze volumul nou aparut si sa mai avem dialoguri pe aceasta tema, o tema care nu-si va pierde niciodata actualitatea.Ilie Tudor
(Imagini din albumul "Biblia ilustrata", Editura Rao, Bucuresti, 1999)