Un Le Pen roman? Lumea a fost uluita de rezultatul primului tur de scrutin al alegerilor prezidentiale franceze. Pe fondul unei detasari a electoratului de establishment, al "plictisului general" fata de un sistem considerat ca functionand perpetuu de la sine, din urne a rasarit drept contracandidat al presedintelui in functiune, Jacques Chirac, reprezentantul extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, liderul Frontului National. Analistii vor innegri multe pagini pentru a explica acest rezultat paradoxal. Cum a putut Franta civilizata, promotoarea ideilor pan-europene, tara cu o economie dezvoltata si stabila, cu o democratie "clasicizata" si exemplara, sa il impinga in fata pe un extremist care are ca scop instaurarea unui totalitarism nationalist? Ce a putut sa se intample ca francezii sa ajunga intr-o situatie asemanatoare cu cea a romanilor in anul 2000, aceea de a alege "raul cel mai mic"? Unii au gasit deja raspunsuri. Votul francez este "un vot de protest" fata de politica americana de realizare a unei Europe unite, "ca s-o poata controla mai usor", crede editorialistul "Adevarului", Cristian Tudor Popescu. Un alt editorialist sustine ca francezii au protestat impotriva "sistemului", pentru ca s-a dovedit incapabil sa controleze criminalitatea si imigratia ilegala. S-a vorbit pana si de relaxarea si dezinteresul electoratului, care a preferat, sigur fiind de rezultat, plecarile in vacanta, odihna in locul activismului civic.
Fara a cunoaste in intimitate conjunctura franceza, sustin ca "surpriza" are o alta cauza. "Presiunea americana" mi se pare o aberatie. O Europa unita ar putea deveni un rival de temut pentru Sua prin potentialul ei economic, social si militar. Chiar daca sustine dintr-un interes geo-strategic (orientarea atentiei sale spre zona Asiei centrale si a Pacificului) unificarea Europei, in cateva decenii America va fi obligata sa tina seama de forta ei, sa ii caute prietenia. Cat priveste efectele sociale perverse, de tipul criminalitatii sau a muncii "la negru", se poate spune ca ele sunt previzibile in tranzitia spre unitate si Occidentul si-a luat deja masuri pentru a le controla prin uniformizarea sistemului legislativ, prin aquis-ul comunitar. Cauza este, mai degraba, o pervertire a regimurilor democratice occidentale, o "moleseala" a lor dupa disparitia rivalitatii ideologice cu totalitarismul comunist. Existenta blocului comunist impunea democratiilor un sever autocontrol, o cenzura dura a demagogiei politicianiste si a populismului, pentru a nu fi amendate cu o mutatie masiva a electoratului spre oferta stangii comunizante. In lipsa "tintei", s-a ajuns la o "uniformizare" a programelor electorale, la reducerea alternativei. In Franta, intre ofertele lui Jospin si Chirac deosebirile au fost minime, desi unul reprezinta stanga democratica, iar celalalt - dreapta temperata. Nu este, asadar, nici o asemanare cu Romania anului 2000, cu exceptia solutiei finale a "raului cel mai mic".
Situatia din Romania si din aproape tot fostul bloc estic este complet diferita. In zadar exulta C.V. Tudor, liderul Prm, vorbind de o "internationala nationalista" (o contradictie in termen!) care s-ar impune in Europa. Frontul National francez este o grupare a dreptei extreme, in timp ce Prm-ul este un partid nationalist de extrema stanga. Nicaieri in programul Frontului National nu se vorbeste de o revenire la o economie etatista planificata, de o "renationalizare" fortata a proprietatii, in numele unei egalizari mecanice a indivizilor. Doar "metodele" de concretizare a programelor par asemanatoare. Seful Prm-istilor vrea sa-si impuna "dreptatea" cu mitraliera, dupa "judecati publice pe stadioane ale dusmanilor tarii". Discursul sau xenofob si antisemit si-ar pierde orice valoare intr-o Europa unita. Iar "solutia economica" a fost probata deja in anii comunismului. Consecintele ei au fost mizeria uniformizata, frigul si foamea de care isi amintesc doar generatiile mature. Efectul ultim al unei astfel de economii, pe care Ceausescu se pregatea sa-l atinga, este secatuirea totala a resurselor tarii. C.V. Tudor a salutat, asadar, ascensiunea lui Le Pen din ratiuni strict propagandistice. Iata, a vrut el sa spuna, si altii au ales "calea noastra". Pentru un electorat naucit de "rezultatele" guvernarilor alternative din Romania de dupa 1990, formula ar putea suna bine. Si totusi, in 2000, C.V. Tudor a ajuns sa-l concureze pe I. Iliescu in turul secund al prezidentialelor din alte motive decat cele produse de relaxata democratie franceza. Opozitia din Romania a fost compromisa de propria-i guvernare si, in plus, s-a prezentat divizata la alegerile prezidentiale. Mugur Isarescu sau Theodor Stolojan l-ar fi putut devansa pe liderul Prm-ist pentru cel de-al doilea tur de scrutin, daca toate fortele politice opuse stangii Psdr-iste l-ar fi sprijinit pe unul dintre ei. In ciuda reactiei normale a electoratului de amendare a efectelor dezastruoasei guvernari Cdr-Pd-Udmr, reprezentantul dreptei democratice ar fi putut, tocmai pentru ca era o personalitate necompromisa in guvernarea pe cale de incheiere, sa-l infranga pe Ion Iliescu. T. Stolojan demonstrase ca este un administrator lucid in scurtul sau mandat de prim-ministru, iar M. Isarescu isi probase competenta redresand, in ultimul an preelectoral, economia dusa spre colaps de incapacitatea si diletantismul predecesorilor sai V. Ciorbea si Radu Vasile. Putini electori isi mai amintesc, dar a existat o "directiva interna secreta" a Pdsr-ului de sustinere a liderului Prm pentru accesul la locul secund in primul tur al prezidentialelor. Lozincile stangii in 2000 erau: "Nu votati hotii! Votati Pdsr si Prm!". Confuzia intre persoana si partid a dus la clasarea Prm-ului pe a doua pozitie parlamentara. Pdsr-ul l-a sustinut pe C.V. Tudor tocmai pentru ca solutia "raului cel mai mic" era absolut certa. Dovada a fost faptul ca, in turul secund, liderul Prm-ist a obtinut chiar mai putine voturi decat in primul tur. Ion Iliescu a fost reales triumfal, cu un urias procent de peste 70%. Europa de Est este macinata de un nationalism izolationist, consecvent dominatiei sovietice. In Romania el a fost exacerbat, Ceausescu cautand o contrapondere la asa-zisul internationalism (in fapt o modalitate de interventie directa) practicat de sovietici. Securitatea "nationala" a stiut sa exploateze sentimentele antirusesti induse de Ceausescu chiar si dupa caderea acestuia. Regrupata in special in Prm, ea a jucat un rol major in mentinerea la putere a partidului grupat dupa 1989 in jurul lui I. Iliescu. Fsn-ul, Fdsn-ul, Pdsr-ul sau Psd-ul, cum s-a numit succesiv, a stiut sa exploateze "sperietoarea" Prm-ista, colaborand cu ea sau punand-o in carantina, dupa imprejurari. Dupa alegerile din 2000, pe fondul presiunilor europene, Psd-ul a preferat o alianta cu Udmr-ul, aruncand Prm-ul in opozitie. Pentru liderii Psd-isti este mai simplu sa destabilizeze Prm-ul prin stimularea dezertarii parlamentarilor acestuia. Calitatea lor foarte indoielnica faciliteaza actiunea, cei mai multi aderand deja la partidul guvernamental. Greseala Psd-ului este insa ca nu-l izoleaza pe "tribunul" Prm-ist, eventual printr-o actiune fireasca a Justitiei. Calculul ca Psd-ul nu va mai avea nevoie de el s-ar putea insa vadi gresit. Am spus mai inainte ca intreg Estul este macinat de un nationalism izolationist. Ca si Prm-ul, Udmr-ul mizeaza pe continuitatea acestuia. Din dorinta de a demonstra Europei ca Romania face totul pentru a fi admisa in Nato si Ue, Psd-ul accepta toate cerintele Udmr-ului, inclusiv cerinte contrare spiritului comunitatii europene. Intr-o vreme a integrarii, Udmr forteaza separatismul, ghetoizarea. Cazul separarii elevilor romani de cei maghiari la liceul "Bolyai-Farkas" din Targu-Mures este exemplar. Udmr poate cere mai departe separarea pe criterii etnice a satelor si apoi a regiunilor. Numai infrangerea electorala a nationalistului de la Budapesta, V. Orban, poate sa-i mai taie avantul. Lipsa de fermitate a partidului guvernamental pe acest domeniu, dar si imensa coruptie practicata si acoperita de el ii dau apa la moara lui C.V. Tudor. Electoratul roman este derutat si dezamagit de clasa politica existenta, dovedita solidara in coruptie si minciuna programatica. Clasa politica actuala blocheaza aparitia oricarei noi formatiuni partinice care i-ar tulbura establishmentul. In lipsa unei oferte electorale de alt tip, a unei a treia cai, cetatenii s-ar putea lasa influentati de un discurs sovin, aparent justitialist, cum este cel al liderului Prm. Democratia romaneasca fragila, fara rutina celei occidentale, s-ar putea atunci prabusi extrem de repede. C.V. Tudor nu este copia romaneasca a lui Le Pen. El este, mai degraba, mostenitorul lui Ceausescu.Toma Roman