Editorial

Redactia
Moartea unui procuror Moartea tanarului Cristian Panait, procuror al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, ridica o multime de semne de intrebare cu privire la independenta fata de politic a Justitiei romane. De fapt, problema este mult mai grava. Daca intr-o tara Justitia nu este inde...

Moartea unui procuror Moartea tanarului Cristian Panait, procuror al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, ridica o multime de semne de intrebare cu privire la independenta fata de politic a Justitiei romane. De fapt, problema este mult mai grava. Daca intr-o tara Justitia nu este independenta, atunci nu se poate vorbi despre stat de drept. Iar daca statul de drept este sub semnul intrebarii, atunci nu se poate nici macar vorbi despre democratie. Regimul democratic nu poate sa stea numai intr-un picior ("palarie-ntr-un picior, ghici ciuperca ce-i?"), asa cum se intampla in acest moment in Romania - cu o putere executiva extrem de puternica, sub controlul partidului de guvernamant, cu o putere legislativa in care Psd (in alianta cu Udmr) detine suprematia, cu o putere juridica aflata in mare parte sub controlul Puterii. Si, de parca nu era indeajuns, presa s-a pus in mare parte (in special televiziunile) in slujba celor de la Putere. Nici nu se poate vorbi despre o "a patra putere" in stat, atata vreme cat nu functioneaza in mod independent celelalte trei puteri. Iata cum moartea unui om ne semnaleaza o situatie de o gravitate extrema, in care intreaga arhitectura a Puterii nu lasa loc echilibrului si controlului democratic. Cu toate acestea, nu se poate vorbi inca de un partid-stat, asa cum mai scriu unii sau cum declara adversarii pesedistilor. Pentru aceasta ar trebui nu numai sa fie inchis Parlamentul, dar si ca restul partidelor politice sa fie scoase in afara legii.
Revenind la cazul procurorului Panait, nici nu mai conteaza faptul ca a fost vorba de sinucidere sau de crima. Nu vreau sa spun ca, daca a fost crima - iar unii incearca sa ascunda acest fapt, sugerand varianta sinuciderii in scopul stergerii urmelor -, atunci este lipsita de importanta aflarea adevarului. Adevarul trebuie aflat, indiferent care ar fi acela, iar daca exista vinovati, ei trebuie pedepsiti, indiferent cine ar fi aceia. Ceea ce vreau sa spun este ca, indiferent de modul in care Panait a murit, el a fost impins sa o faca. Daca a fost crima, cineva l-a aruncat de la balcon. Daca a fost sinucidere, cineva l-a impins din punct de vedere moral, simbolic, s-o faca. Rezultatul este acelasi, procurorul Panait a disparut dintre noi.
Sunt doua anchete care trebuie intreprinse. Daca a fost crima, atunci trebuie aflat criminalul, iar apoi cel sau cei care au comandat (pe bani) sau ordonat (ierarhic) comiterea asasinatului. Daca a fost sinucidere, atunci trebuie aflat cine l-a adus pe un procuror de la cel mai inalt nivel in situatia ultima de a recurge la gestul ultim de disperare. Prin urmare, chiar daca se va ajunge la concluzia ca a fost vorba de sinucidere - iar Procuratura s-a grabit sa traga aceasta concluzie in primele ore de la petrecerea tragediei, inainte ca o ancheta sa se fi produs -, iar nu crima, ancheta nu s-a incheiat aici. Daca se va petrece asa ceva, atunci inseamna ca se incearca din nou ascunderea adevarului. Chiar daca ar fi sinucidere, tot ramane de stabilit cum, de ce si in ce circumstante s-a ajuns la acest gest al sacrificiului suprem de sine.
Ancheta cu privire la moartea procurorului Panait nu este una de rutina. De fapt, sub ancheta se afla intregul sistem judiciar din Romania. Sub ancheta se afla intregul sistem politic de la noi. In concluzie, insasi starea natiunii, a democratiei autohtone se afla sub investigatie. Nu este vorba de o ancheta de duzina, ci de una de al carei rezultat atarna insasi soarta regimului politic in care traim. Cei care au guvernat tara in ultimii doisprezece ani, iar in particular cei care se afla la putere din decembrie 2000 incoace au ambitii extrem de mari. Ei doresc ca Romania sa fie primita in Nato, iar ulterior in Uniunea Europeana. Sunt si aspiratiile multora dintre concetatenii nostri. Dar de la aspiratii la realitati e cale lunga de parcurs. Nu putem intra nici in Nato, nici in Ue, cu o coruptie careia i s-a dus vestea in intreaga lume, cu o saracie care macina organismul social, cu un stat de drept dubios. Daca asa ceva s-ar intampla, atunci la un moment dat, s-ar produce inevitabilul, iar acele organisme sanatoase, ambele construite in jurul apararii unor principii si valori ale democratiei, ne-ar ejecta ca pe un organ bolnav.
Moartea procurorului Cristian Panait a zguduit opinia publica. Mai multe posturi de radio, dar si de televiziune s-au ocupat indeaproape de caz, iar telefoanele date de cetatenii obisnuiti au scos la iveala o extraordinara preocupare din partea unui public, in general apatic. Cazul este atat de complicat, iar implicatiile sale atat de importante, incat pana si cei mai dezinteresati spectatori au iesit din pasivitate. Desigur, asa cum se petrece adesea, dupa o vreme lumea uita, apar tot felul de alte intamplari senzationale, iar ingrijorarea se muta catre alte subiecte. Asa ceva nu trebuie sa se intample in cazul Cristian Panait. Opinia publica si presa au acum ocazia de a forta pe cei de la Putere sa ia o serie de masuri, in primul rand pentru solutionarea cazului, iar apoi, pentru insanatosirea climatului din viata noastra politica. Miza cazului este enorma.
Cazurile anchetate de catre procurorul Panait scoteau la iveala niste retele tipice Statului Mafie. La Oradea, procurorul Panait cerceta un caz de o gravitate extraordinara, cel al procurorului Lele, care daduse de urma unei retele de contrabanda cu petrol si produse petroliere, in fruntea careia se afla chiar fiul prefectului Tarau. Dupa ce fiul prefectului a fost arestat, prin interventii de la Bucuresti, de la cel mai inalt nivel, el a fost eliberat, iar apoi a disparut din tara. Asa ceva s-a mai intamplat pe la noi, dar dupa aceea, au inceput necazurile procurorului care descoperise retelele mafiei petroliere. Din evidenta comanda politica a inceput anchetarea procurorului care deranjase o retea a coruptiei, care se pare ca beneficia de protectie in inaltele sfere ale Puterii. Iar procurorul Cristian Panait a fost folosit pentru instrumentarea cazului impotriva procurorului Lele. Aici este momentul in care filmul s-a rupt. Procurorul Cristian Panait nu a mai vrut sa se supuna ordinelor primite si se pare ca ar fi propus scoaterea procurorului Lele de sub urmarirea penala. Aici autoritatile refuza sa dea o explicatie in legatura cu desfasurarea faptelor. Evenimentele din preziua si ziua mortii tragice a tanarului procuror au fost relatate pe larg de presa, iar amanuntele fac parte parca dintr-un roman politist.
Dincolo de aparenta de roman politist - extrem de importanta, pentru ca dezlegarea cazului din acest punct de vedere ar fi o veriga catre aflarea adevarului ca intreg -, asistam de fapt la un thriller politic. Daca ancheta se va face cu buna-credinta, rezultatul ei ar putea sa duca la zgaltairea sistemului politic (de aici vine de altfel termenul thriller, de la to thrill, "a zgaltai"). Uneori, cand asisti la felul lent, aproape imperceptibil, in care se desfasoara tranzitia catre o democratie adevarata, catre statul de drept, te gandesti ca este nevoie de un soc, de o zgaltaire care sa scoata mecanismul din inertie si sa duca la o rapida evolutie a lucrurilor. Iar moartea procurorului Cristian Panait este un asemenea soc. Ea nu trebuie sa ramana fara urmari. Daca s-ar intampla aceasta, ar insemna ca a fost o moarte inutila.Dan Pavel