La "Nottara", dramaturgia romaneasca se afla la loc de cinste:
Titanic Vals
Dupa un spectacol de mare succes, "Ce frumos e in septembrie la Venetia", pe un text antologic de Theodor Mazilu, Teatrul "Nottara" lanseaza o noua premiera, tot pe un text romanesc, care se anunta a fi un succes de durata. Este vorba despre "Titanic vals", de Tudor Musatescu. O alegere de aplaudat a noului director al teatrului, marele nostru actor Mircea Diaconu, si asta intrucat, dupa cum se stie, o buna parte a directorilor de teatru, "momiti" de regizori, afiseaza in premiera mai ales texte straine, cu titluri lungi si adesea imbecile, pe care autorii punerii in scena le mai si hacuiesc dupa bunul plac, ba chiar - uneori si in cazul pieselor "de aur", semnate de Shakespeare - le "adapteaza", dandu-le intelesuri la care autorii "nici cu gandul n-au gandit". Din fericire, reputatul Dinu Cernescu a respectat cu sfintenie textul lui Tudorica Musatescu, pastrand nealterata "acea sentimentalitate razatoare care nu jigneste", cum scria, evocand atmosfera din "Titanic vals", insusi George Calinescu; o sentimentalitate si o neseriozitate induiosatoare, lipsite de ura colcaitoare, de invidia agresiva, de dorinta apriga de razbunare. Spre lauda lui, Cernescu si-a realizat spectacolul in aceasta cheie. Indrumati cu iscusinta de el, actorii sunt excelenti in rol. Scenele hazlii, infruntarile, uneori aprige, dintre personaje, scenele din zona "lacrimogena" sunt departe de vulgar, departe de ridicol. Minunata in rolul Dacia, Camelia Zorlescu - aceasta foarte speciala actrita de teatru si de film, nu indeajuns de laudata de critici pentru marele ei talent - aduce in scena "farmecul discret al micii burghezii de provincie". Frumoasa, feminina, apriga cand trebuie, leoaica si pisica in acelasi timp, arivista, dar nu cinica, Dacia e hazoasa, dar niciodata vulgara. Cot la cot cu ea - vulcanul in vesnica eruptie Ileana Stana Ionescu, in rolul Chiriachita. Restul distributiei: "in ton", cum ar zice regretatul Valentin Silvestru. Adica excelenti toti, de la mare... la mic. Foarte evocator pentru epoca si situatii decorul semnat de Mihai Madescu!
O singura pata neagra are spectacolul: costumele celor trei "dive", Dacia, Chiriachita si Sarmisegetuza - ridicole si nepotrivite cu tonul general al spectacolului si care le "arunca" pe interprete in zona unei toparlanii agresive, ce nu are nici o legatura cu personajele create de Nea Tudorica Musatescu ori cu interpretarea data lor de regizorul Dinu Cernescu. Sa speram ca Luana Dragoescu le va izbavi curand pe simpaticele interprete de aceasta nedorita... povara!
*
Si tot la "Nottara" s-a mai produs de curand o premiera: "Forum". Este vorba despre o comedie muzicala, un "musical" cum i se mai spune, prezentat cu mult succes in anii 60 la New York, respectiv pe Broadway. Textul inspirat din Plaut este plin de haz, deosebit de antrenant si cu multe qui-pro-quo-uri. Ba si de travestiuri de toata... frumusetea. Muzica - inspirata, dar nu exceptionala - e lipsita de slagare, dar furnizeaza amuzante numere de dans. In ton cu tema "toata lumea canta, se fugareste si danseaza", costumele devin ele insele personaje. Asadar: regia Peter Bokor (foarte inspirat, speculand la maximum sursele de haz ale textului), coregrafia Maria Mitrache Bokor, costume Maria Miu. Toti si toate la inaltime (daca adaugam si actorii, prea multi pentru a putea fi insirati pe un spatiu atat de mic)! Si totusi, nu pot sa nu amintesc aici, ba chiar sa subliniez cu entuziasm, prezenta iradianta si naucitoare in rolul Pseudolus a unui tanar actor - Ion Grosu - provenit, in urma cu cativa ani, din Chisinau. Dotat cu un har iesit din comun, tanarul actor (nascut in 1974 in Chisinau, absolvent al Academiei de Teatru si Film - clasa Sanda Manu) a mai aparut pe unele scene bucurestene, cu mult succes. Dar ceea ce face la "Nottara" se ridica la nivel de "exceptional". Inzestrat de Dumnezeu cu un haz vecin cu cel al marilor nostri comici (din familia Birlic, Moraru, Malaiele), cu o agilitate de drac impielitat si cu o mimica pe masura, dansator cu ritmul in sange, Ion Grosu ar putea interpreta - cred eu - cu egal succes, cu aceeasi stralucire si roluri tragice atat pe scena, cat si in film. Si cand spun asta, ma gandesc la... Buster Keaton. Asadar, bun venit in randul "stelelor veritabile", draga Ion Grosu!Silvia Kerim
Firul Scurt
Emil Hossu - Catrinel Dumitrescu
Din nou, pe aceeasi banca
Emil: "De multa vreme Catrinel si cu mine doream sa revenim in cuplu pe scena, ca in spectacolul nostru de referinta <<Doi pe o banca>>. Acum suntem fericiti, pentru ca am fost distribuiti alaturi intr-o puternica piesa contemporana, <<Minciuna din mine>>, scrisa de celebrul dramaturg american Sam Shepard. Interpretam - sot si sotie - esecul unei casnicii si al unei dramatice relatii parinti-copii, undeva in vestul Americii de azi. Partiturile sunt valoroase, ele ne ofera sansa - benefica pentru oricare actor - de a compune caractere extrem de diferite de ale noastre, in relatii de familie despre care nici nu gandeai ca pot fi atat de incordate. El e un sot brutal si marginit, ea - o candida intarziata care, speriata de ceea ce vede in jur, se refugiaza in vise, asa cum se refugiaza el in bautura si vanatoare. O drama psihologica foarte tensionata, la care am repetat cu totii - maturi si tineri, deopotriva - intr-o atmosfera de lucru, cum de multa vreme (de pe cand era director la <<Nottara>> Horia Lovinescu) nu mai intalnisem. Unde se vede ca omul - chiar cand ajunge director - sfinteste locul. (Ma refer, evident, si la Mircea Diaconu, noul conducator al Teatrului <<Nottara>>.) Regizoarea e o tanara foarte bine pregatita, Ada Lupu. Tot cu un tanar talent regizoral, Radu Nichifor, repetam acum la Teatrul <<Gheorghe Ciprian>> din Buzau o comedie: <<Week-end de adio>>. Tot sot si sotie jucam, dar in prag de divort. Nu ne vom desparti pana la urma, pentru ca aflam ca inca ne iubim... ca intr-un vechi film autohton".
Catrinel: "Apropo de filme mai vechi, stiti ce am aflat deunazi, cand o plimbam pe Nocuta - boxerita noastra draga - in parc? (Parcul e locul ideal unde poti lua pulsul preferintelor oamenilor de diverse varste si categorii sociale.) Am aflat ca filmele romanesti reluate de Tele 7abc (spre cinstea lor, au preluat strasnica initiativa si alte televiziuni particulare) <<aduc bucurie in casele romanilor>>. Ce, e putin lucru la cat de putine bucurii ne inconjoara?".Alice Manoiu
Carte
Selectia Formula As
- Jonathan Coe, "Casa somnului", roman, traducere, postfata si note de Radu Paraschivescu, Editura Polirom (tel. 032/21.74.40), 396 pag. Colectia "Biblioteca Polirom" coordonata de Denisa Comanescu, aduce in librarii, intr-un ritm de 4-5 titluri pe luna, pe langa reeditari de capodopere (uneori in traduceri noi), si romane recente care au facut valva in Occident. Care au intrat in topul vanzarilor, dar si in cel al valorii literare (cele doua liste nu coincid neaparat). Jonathan Coe e un englez inca tanar (are 41 de ani), cotat printre cei mai buni romancieri anglofoni, multipremiat (chiar si de exigentii francezi), iar cartea cu care se prezinta publicului romanesc e o minune. De mult nu mi-a mai placut chiar atat un roman (si citesc intruna romane). Poate ca sunt si putin subiectiva: in urma cu cativa ani, Jonathan Coe ne-a vizitat tara cu prilejul intalnirilor literare romano-britanice de la Oradea si baiatul acela (arata extrem de tanar) m-a impresionat prin amestecul de gravitate si umor (englezesc), de persiflare si tristete, de inteligenta speculativa si amuzament. Pe toate le-am regasit in "Casa somnului", roman cu o constructie originala, despre destinele intrepatrunse a patru personaje, legate de sumbra cladire Ashdown, odinioara camin studentesc, acum o clinica particulara de cercetare si tratament in domeniul somnului. Autorul ne previne de la inceput: capitolele cu numar impar isi desfasoara actiunea in 1983-1984 (cand personajele erau studenti la Ashdown), iar cele cu numar par se petrec in iunie 1996, cand imprejurari ciudate ii aduc pe rand in clinica de pe malul marii, a fostului lor coleg, Gregory Dudden. Fostul student constiincios in medicina, care isi urmarea ca pe un caz clinic pana si iubita in pat, a ajuns un cercetator obsedat de ideea ca somnul e o boala ce ne rapeste o parte din viata si cauta cu obstinare paranoica mijloace de a se putea trai in trezire permanenta. Fosta lui iubita din studentie, Sarah Tudor (un personaj feminin exceptional in nehotararea, ezitarile, farmecul ei), e narcoleptica, adoarme din senin, oriunde s-ar afla, si i se intampla sa confunde visele cu realitatea. De ea e indragostit pe viata Robert Madison, un tanar bun si sensibil, care intr-o criza de identitate opteaza pentru o schimbare de sex si devine doctorita Cleo Madison, angajata ca psiholog la clinica Dudden. In sfarsit, cel de-al patrulea personaj, cinefilul Terry Worth, e insomniac si nu-l intereseaza atat viata, cat surogatele de existenta care sunt filmele (prilej pentru Coe de a compune savuroase scene comice). Cu acestia patru si alte cateva personaje secundare bine individualizate, romancierul tese o intriga plina de tensiune, scenele dramatice alternand cu pasaje de un haz imens, cu lovituri de teatru pregatite cu mana de maestru si o atmosfera inspirata cand din filmele de groaza, cand din comedii. Totul insa e atat de bine dozat, atat de proaspat, incat preponderenta devine autenticitatea personajelor, fiecare cu vulnerabilitatea lui si toate ratandu-si, intr-un fel sau altul, visele din tinerete. "Casa somnului" e una din acele carti la care participi de la ras la lacrima, fiindca in paginile romanului urmaresti oameni vii, cu ciudateniile si bucuriile lor, meditand insa si la sensul ascuns al intamplarilor despre viata, somn, moarte si iubire. - Anthony Burgess, "Shakespeare", biografie, traducere de Sorana Corneanu, Editura Humanitas (tel. 222.90.61), 280 pag. Anthony Burgess (1917-1993) a fost un mare profesionist al scrisului si bibliografia lui cuprinde zeci de titluri in toate genurile literare (romane, piese de teatru, biografii, poeme, eseuri). Numele i-a devenit cunoscut si la noi inca din 1971, cand regizorul Stanley Kubrick i-a ecranizat romanul "Portocala mecanica". Acum avem ocazia sa-l cunoastem in calitate de biograf: "Shakespeare"-ul sau se tine strans de nu prea multele documente ramase, le combina cu o buna cunoastere a epocii si alege din ipotezele emise in legatura cu viata marelui Will pe acelea care i se par mai plauzibile. Din cand in cand, Anthony Burgess isi permite sa spuna: eu cred ca lucrurile s-ar fi putut petrece asa. Si intra in scena romancierul, care povesteste cu o evidenta bucurie a fabulatiei scene din viata domestica a familiei Shakespeare, sau premiera absoluta cu "Richard al Ii-lea" sau cu "Hamlet", sau intrigile din jurul lui Essex, de care Will era legat prin protectorul sau, Southampton. Fara sa fie o biografie romantata, aceasta carte erudita despre Shakespeare are si farmec evocator.Adriana Bittel