"Ma rog la Dumnezeu sa-i faca pe romani sa se regaseasca"
Dragii mei,
Desi aici, in Canada, a nins chiar si in prima zi a lui martie, nu o puteam lasa sa se scurga fara sa simt ca a venit totusi Martisorul. Nu-mi vine usor sa va scriu, pentru ca ceea ce vreau sa va povestesc implica o fapta de-a mea si... "Lauda de sine nu miroase-a bine!". Daca m-am decis sa o fac e pentru ca v-am implicat si pe dvs. in actiunea mea, intr-un fel... Pe meleagurile acestea unde am poposit, nu e usor sa-ti croiesti un drum in noua viata, uneori poate fi foarte greu, dar asa cum spunea Cristina, prietena surorii mele care traieste in Atlanta, "E altfel de greu!".
M-am gandit mult inainte de-a veni 1 Martie, daca pot extinde aria daruirii Martisorului romanesc, si cunostintelor mele canadiene. Am decis s-o fac, mai ales ca acum, lucrand intr-o scoala, mi se pare ca oamenii sunt foarte deschisi la aflarea unor obiceiuri din toata lumea. Asa ca, in afara de martisoarele pregatite pentru toate fetitele din clasa Mirunei, fiica mea, printre care sunt si doua romance si-o bulgaroaica, care stiu de martisor, am pregatit daruri legate cu alb si rosu si pentru cateva colege de-ale mele, profesoare, pentru cele doua directoare si secretare. Din "Draga mea Formula As", din numarul de anul trecut din martie, am tradus cateva fraze care explica cat e de vechi acest obicei si ce inseamna, le-am scris la computer si mica notita am lipit-o pe o felicitare, alaturi de martisor.
Dimineata, la prima ora, inainte de a veni copiii in clasa, am trecut pe la Cancelarie si am daruit mica noastra amuleta, explicand, pe scurt, stravechiul obicei romanesc. Surpriza mea placuta a fost ca absolut toata lumea a purtat martisorul toata ziua si cea mai mare bucurie a fost cand d-na directoare a scolii, dupa anunturile de rigoare ce se fac acolo dimineata de dimineata, a citit cuvant cu cuvant notita de pe felicitarea scrisa de mine, explicand tuturor de ce unele profesoare poarta "ceva" in piept. Desi sentimentul poate sa para copilaresc, am fost fericita. Reusisem sa transmit, cel putin catre 800 de persoane, adulti si copii (scoala are 50 de cadre didactice si 746 de elevi), mesajul Martisorului romanesc!
Sunt absolut hotarata: de fiecare data cand voi avea prilejul, le voi vorbi cunostintelor mele de-aici despre romani. Poate ca societatea romaneasca s-a degradat, asa cum multe ziare romanesti de aici sau cele de acasa nu scapa prilejul sa afirme, dar eu nu vreau sa cred ca noi putem arata lumii numai fata asta bolnava de azi!
La un post de televiziune de aici am vazut acum vreo doua luni un film numit "La marginea lumii", in care actori principali erau doi tineri copii, de 15 ani - fata si 18 ani - baiatul, care traiau in canalele din jurul Garii de Nord. Filmul a durat o ora si ceva si in tot acest timp, si eu, si sotul meu, am avut nervii incordati la maximum! Singura noastra speranta e ca nu prea multa lume a vazut filmul, fiind difuzat mai tarziu de ora 22:30, cand majoritatea oamenilor de pe aici dorm, pentru ca urmeaza o noua zi de munca. Am fost atat de necajiti si de indurerati! Oare de ce nimeni nu-i filmeaza pe cei cativa adolescenti romani care traiesc acum in Canada si au castigat concursuri de matematica? Nimeni nu i-a filmat pe olimpicii nostri, copii-informaticieni sau matematicieni care traiesc, invata si se dezvolta acasa, in tara! Stim ca problema tinerilor din film e acuta (filmul era facut in 1996 de un reporter belgian), dar nu credem ca asta e metoda de-a o rezolva! Multi dintre canadieni sunt de-a dreptul uimiti cand intalnesc romani, oameni normali si chiar foarte educati, care vin sa traiasca aici, pentru ca nu semanam deloc cu ce au vazut sau auzit ei la televizor. Cum de se spune ca romanii isi maltrateaza cainii maidanezi (lucru, din pacate, adevarat), cand ei cunosc multi romani care au platit bani grei sa-si ia cu ei prietenii patrupezi, chiar daca nu sunt de rasa? E o confuzie totala, mai ales ca americanii si canadienii cred destul de mult in ceea ce vad la televizor!
V-am povestit toate astea ca sa intelegeti de ce am decis sa daruiesc martisoare si de ce voi lupta sa schimb imaginea tarii, cu micile mele puteri.
Sa fii patriot, sa-ti iubesti tara in care te-ai nascut nu e o rusine, sentimentele acestea nu au cazut deloc in desuetudine, nu stiu de ce cred asa unii dintre compatriotii nostri! Eu cred ca unii confunda sentimentul iubirii de tara cu cantecele si poeziile patriotice si mai ales cu partidul comunist. Dar, credeti-ma, dupa ce am ajuns sa traiesc aici, imi dau seama ca Trebuie Sa Fim Mandri Ca Suntem Romani! Poate veti zice ca-mi e usor sa vorbesc asa, ducand aici o altfel de viata, dar va asigur ca ceea ce spun este adevarat. Avem o mie de motive sa fim mandri de originea noastra, de traditiile si de cultura noastra, de inteligenta si de felul nostru de-a fi. De altfel, sunt sigura ca dragii nostri romani vor reusi sa inceapa sa-si revina din apatia prelungita in care zac, cand vor redeveni mandri ca sunt romani. Trebuie sa aiba acest sentiment mereu si sa aiba curajul sa-si asume responsabilitati, de la cele mici pana la cele mari!
Nu ma pricep deloc la politica sau la analiza vietii sociale sau economice, dar asa, din bun-simt, spun ce spun. Cand citesc orice ziar de acasa, cu stirile negre care le intuneca paginile, durerea sufleteasca devine asa de puternica, incat ma chircesc, ca si cum m-ar bate cineva, si ma rog la Dumnezeu sa-i faca pe romani sa se regaseasca! Avem atatea frumuseti naturale si spirituale de aratat lumii! Eu si ai mei vom incerca mereu sa aratam oamenilor pe care ii cunoastem, si fata nevazuta la televizor a Romaniei.
Imi cer iertare pentru ca v-am retinut asa de mult atentia, dar ma simteam explodand, daca nu va impartaseam ce am pe suflet!
Si pentru ca a venit primavara, desi au trecut de mult 1 si 8 martie, le doresc tuturor doamnelor si domnisoarelor din redactia revistei "Formula As", o primavara frumoasa si va imbratisez cu drag, din Toronto - Canada.Liliana Chitoi
Pe drumul stelelor, la Tilisca
Pagina "Amintiri din alte lumi" a "Formulei As" mi-a rascolit sentimente si imagini gazduite in tainitele sufletului meu, parfumuri vechi ale copilariei pierdute, dar mereu regasite in Tilisca, satul bunicilor mei din Marginimea Sibiului. Acolo intelegi de ce Blaga era convins ca vesnicia s-a nascut la sat! Acolo totul se petrece randuit, in ritmul anotimpurilor, dupa legi stravechi, lasate mostenire de la o generatie la alta. Acolo am vazut cea mai frumoasa luna, am respirat cel mai curat aer si am simtit ca ma aflu in imparatia Linistii celei Mari. Acolo esti in afara timpului daruit cu moarte, ca un popas al uimirii, despovarat de tot ce e urat.
Starile sufletesti care par a nu avea nici un motiv au motivele cele mai adanci. Au trecut multi ani de atunci, eu ma aflu departe, dar serile cu luna si cu cer instelat ma poarta mereu inapoi, in satul de la poale de codru.
Bunicului i se zicea "Bunea al mare", fiindca era inalt, dar si pentru ca era intre oierii de frunte ai obstei. Mi-l amintesc, putin adus de spate, cu o mustata bogata, pe care si-o mangaia la ceas de "hodina", cu mainile mari, cu nodurile degetelor umflate de la mulsul oilor. Nu l-am auzit niciodata ridicand vocea sau spunand vorbe de ocara. Isi avea in toate ritmul lui domol, linistit, din care nu reuseau sa-l scoata nici imboldurile rastite ale bunicii, care l-ar fi dorit pornit inspre stana din munte, in zorii zilei. Acolo era lumea lui - in imparatia padurilor de brad si a pasunilor. Nu-i placea sa ramana in sat, decat de sambata pana luni, cand isi lua calul de capastru si pornea cu acelasi pas leganat si fara graba, al omului care stie ca are in fata cale lunga.
Duminica, bunicii mei "se gatau" sa mearga la biserica. Muma, cum ii ziceam noi bunicii, era o cocheta in felul ei. Era vestita in sat pentru curatenie si pentru curtea ei plina de iarba, flori si zmeura, unde buruienile nu indrazneau sa-si ridice capul. Inainte de a pleca la biserica, ma punea sa-i aliniez pe maneca iei "ciocanelele" negre ale atat de elegantului costum popular din Marginime. (Ce pacat ca astazi il mai intalnesti atat de rar, sacrificat de dragul modei de la oras!) Avea intotdeauna in mana o ramurica de busuioc... Rar am intalnit o batrana mai tonica, mai deschisa la noutati, mai dornica de a sti de toate! Nu pot uita ca avea vreo 85 de ani cand, intr-o seara, m-a chemat langa ea ca sa ma intrebe daca... mai joaca Ilie Nastase.
Bunicilor mei le datorez dragostea pentru satul ardelenesc, unde ei s-au stins cu aceeasi demnitate si modestie cu care au trait. Am plecat, dar urmele lui sunt in mine. Nu ma lasa inima sa nu-mi amintesc si de strabunica, o batranica uscata si garbovita, care citea din ceaslovul cu litere chirilice si tinea cu sfintenie toate posturile. Era bunatatea personificata. Sotul ei, strabunicul meu, a murit la Muntele Athos, sub numele de "Pahonie monahul". Dar asta e o alta poveste...
Au plecat cu totii "dincolo", s-au amestecat in somnul pamantului, luand cu ei copilaria mea. Sunt oameni in umbra carora am crescut, la amintirea carora alerg ori de cate ori am senzatia sufocanta ca traiesc intr-o lume nebuna, straina, o lume in care nu ma pot regasi.
Cu drag de dvs. si de locurile copilariei,Ileana Stoica - Germania
Mesaje Prin Internet
</b><b>Norvegia
"Ar trebui ca toti romanii plecati sa ia pozitie cand se vorbeste urat de tara"
Draga redactie,
Citesc cu mult interes paginile revistei dvs. si va multumesc pentru ca va pasa de oameni, pe care observ ca ii ajutati cu un sfat medical sau chiar material. Deci romanilor le pasa de semenii lor.
Sunt plecata in Norvegia de peste 12 ani, sunt interesata de ce se intampla acasa si ma doare nepasarea celor care ar avea posibilitatea de a face mai mult pentru oameni... daca le-ar pasa.
Multi din cei plecati "afara" uita ca sunt romani, vorbesc urat despre tara, si dupa cateva luni, uita chiar sa mai vorbeasca romaneste... Dau vina pe starea economica a tarii si pe guvernanti. Asteapta sa vina guvernantii sa le stranga gunoiul de sub geam sau sa curete zapada din fata usilor. In Occident, nu exista maturatori si femei de serviciu la blocuri - asta de ce nu au remarcat, daca tot vor sa traiasca ca "afara"?!
Tot timpul m-am intrebat de ce noi, romanii, nu putem fi uniti, sa nu ne mai intereseze ce se petrece in curtea vecinului. Mai intai sa strangem gunoiul din fata prispei, ca ne intra in case si in suflete. Ar trebui ca toti romanii plecati sa ia pozitii de aparare cand se vorbeste urat de tara. Toate tarile occidentale au copii vagabonzi, au bolnavi de Sida, droguri, prostitutie ilegala, au si hoti, dar nu le afiseaza asa cum facem noi. In plus, focul este intretinut si de cei carora le este rusine ca sunt romani. Ar trebui sa ne fie rusine ca am uitat cine suntem!
Cu dragoste,
Marieta Str€Puc - Norvegia
</b><b>Canada
"Daca <<Formula As>> ar aparea in engleza, germana, franceza, ar fi de mare folos epocii noastre de materialism si egoism"
Stimata si draga d-na Sanziana Pop,
Cele mai sincere si calde felicitari pentru realizarile dvs. si ajutorul cultural, sufletesc si spiritual pe care minunata dvs. publicatie il aduce tuturor cititorilor ei! Imi permit a va spune "draga", caci purtati un nume asa de frumos, din basmele copilariei cu Ileana Cosanzeana si Fat-Frumos. Imi amintesc de piesele lui Eftimiu, "Insira-te, Margarite", "Cocosul negru", cand in frageda-mi copilarie eram dusa la Teatrul National. Istorice, religioase, culturale si umanitare, cu ilustratiile ce ne fac si mai apropiate cele descrise, paginile revistei sunt o incantare, mai ales pentru noi, exilatii, pe care tot ce-i romanesc ii apropie de tara, de trecut. Ne alina dorul. Daca "Formula As" ar aparea in engleza, germana, franceza, cred ca ar fi de mare folos epocii noastre de materialism si egoism.
Cutez a va face o sugestie, inspirata de articolul despre ceangai: nu s-ar putea sa aveti o rubrica permanenta despre romanii de alte religii decat cea ortodoxa? Cu distinse salutari si cele mai bune urari,
Daniela Mitescu - Canada
"Nimeni nu rade asa cum rade poporul roman"
Draga "Formula As",
Desi sunt foarte departe de casa, in fiecare saptamana imi fac timp sa citesc superba dvs. revista. In nr. 505 din luna martie a acestui an, am citit si interviul cu Mircea Badea, care m-a impresionat in mod placut. Ma bucur ca in Romania oamenii stiu sa si rada, pentru ca in Occident ei au un ras fortat si sunt convinsa ca niciodata nu or sa stie sa rada asa cum stie sa rada poporul roman. Draga doamna Sanziana, felicitari inca o data si sa o tineti tot asa!
A dvs. fidela cititoare,
Viorica Manda - Montreal, Canada
Germania
"Exista vreo biserica ortodoxa in Germania, in zona Baden Wrtemberg (Ulm)?"
Stimata redactie,
Iata ca, dupa aproape doi ani, mi-am amintit de revista pe care o asteptam cu sufletul la gura in fiecare saptamana, cand locuiam in Suceava. Destinul m-a adus in Germania, dar sufletul mi-a ramas alaturi de cei dragi. Motivul care m-a indemnat sa va scriu este speranta ca ma puteti ajuta. Stiu ca aveti contacte cu multi romani din strainatate si ca sunteti singurii care ar putea afla ceea ce ma intereseaza. Desi am incercat pe Internet, nu am reusit sa aflu unde sunt biserici ortodoxe in apropiere de localitatea unde ne-am stabilit. Trebuie sa aflu, caci sufletul meu o cere, si in Romania nu am deocamdata posibilitatea sa ajung. De aceea va rog din suflet, daca puteti afla, sa ma anuntati si pe mine. Ma numesc Geta Senic si locuiesc intr-un oras de langa Ulm, zona Baden Wrtemberg. Nu mai este mult pana la Paste si mi-as dori sa ajung intr-o biserica ortodoxa, pana atunci.
Va multumesc de mii de ori si astept cu nerabdare vesti de la dvs., daca se va putea!
Geta Senic - Germania