</b><b>O eleva din Cluj cucereste ParisulIoana Ghiran</b><b>"Imi place scena modei. Cand pasesti pe podiumul de prezentare, te simti extraordinar"</b><b>- De la 16 ani, o ardeleanca frumoasa, inteligenta si foarte bine crescuta defileaza pe scena modei pariziene cu mult succes -
Creatorii de la Christian Dior, Chanel, Lacroix, Yves Saint Laurent, Kenzo si Givenchy o solicita sa le prezinte colectiile, paparazzi nu mai prididesc "s-o traga in poza" pentru marile reviste de moda. De la Cluj pana la Paris, Ioana Ghiran a ajuns punandu-si in geanta de voiaj hotararea, corectitudinea si onestitatea specifice originii sale ardelenesti, bunul-simt si educatia primite acasa si, nu in ultimul rand, frumusetea data de ursitoare si de Cel de Sus. Desi provine dintr-o familie de vaza a Clujului, ceea ce i-ar fi asigurat, oricum, o adolescenta fara griji si un suport material pentru un start bun in viata, determinarea Ioanei in a fi pe propriile-i picioare nu poate sa nu treaca neobservata si nelaudata. Cu atat mai mult, cu cat tinerilor din ziua de azi nu le e deloc usor sa-si croiasca un drum in viata si, mai ales, sa nu-si piarda speranta.
</b><b>"Baiatu" lu" tata" se lasa de sport
- 18 ani in 18 martie - esti un Peste destul de curajos daca la varsta ta (esti inca eleva de liceu) iti castigi singura existenta. Si nu oriunde, ci la Paris...
- Da, primii bani i-am castigat din modelling, la varsta de 14 ani. Trebuia sa plec la Viena, dar eram prea tanara si parintii mei n-au fost de acord sa plec de acasa la varsta aceea. Si-au dat acordul abia cand am implinit 16 ani. Pana atunci, am lucrat doar in Romania. Nu m-am gandit, cand eram mica, ca pot sa ajung aici. Pasiunea mea initiala a fost sportul, am facut handbal de performanta pana la 14 ani. E un sport destul de dur pentru o fata, eram toata plina de vanatai, dar mie imi placea, pentru ca eram o fire mai baietoasa. Eram "baiatu" lu" tata", pentru ca tatal meu si-a dorit foarte mult un baiat, dar a avut parte doar de fete (am o sora mai mare cu trei ani). Dar tot el a inceput sa se planga cunostintelor ca, desi am crescut si am ajuns la varsta pubertatii, nu am nici un pic de feminitate. Niste prieteni de familie, care m-au vazut crescand, practic, sub ochii lor si care au in Cluj o agentie de modelling, m-au invitat sa trec pe acolo. "Transilvania Fashion" a fost locul unde am invatat sa pasesc ca o fata (mergeam ca un baiat, aveam mersul total deformat, poate si din cauza sportului), sa-mi cizelez gesturile, expresia, atitudinea, sa-mi descopar feminitatea, intr-un cuvant, sa fiu gata pentru a intra intr-o lume care mi se paruse pana atunci inaccesibila: lumea modei.
- Vorbeste-mi de copilaria ta, de orasul tau natal. Ce-ti lipseste cand pleci de aici?
- Clujul meu drag? Iubesc orasul acesta. Intotdeauna l-am iubit si mi-a fost dor de el. Iubesc strazile orasului, cartierele lui vechi, parfumul de istorie de la tot pasul. De lipsit, imi lipsesc, in mod firesc, toti ai mei - parintii, bunicii -, imi lipsea foarte mult si cainele pe care l-am pierdut acum mai bine de trei luni, Paco (tata e inca foarte abatut si il mai asteapta si acum; peste tot, chiar si la serviciu era insotit de el). Bunicii mei dragi imi lipsesc foarte mult, pentru ca eu am crescut la ei pana la cinci ani. Era alta lume in cartierul bunicilor, aveam prieteni in vecini, tovarasi de joaca, bunicul imi facea leagan, bunica ma astepta, cand ma trezem dimineata, cu cana cu lapte spumos, aburind. Doamne, ce gust avea laptele la bunica mea, lapte cu cacao, delicios, nici unul nu mi s-a mai parut la fel de bun. Si gemurile, si dulceturile pe care le facea bunica, ah... Si acum mi-ar placea sa mai stau la ei, dar sunt prea mare, iar casa lor mi se pare acum micuta. Si oricum, n-ar mai fi ca inainte... Fetita lui buni a crescut.
</b>
<b>Cu ghiozdanul, prin Europa
- Ce "zestre" de educatie consideri ca ai primit acasa si-ti foloseste prin lumea pe unde umbli?
- Bunatatea, rabdarea, toleranta fata de cei din jurul tau, respectul pentru munca, seriozitatea si demnitatea. Bunul-simt, bunul-gust, simtul masurii, respectul pentru familie si legatura stransa cu cei din neamul meu. Chiar si la Paris, felul in care simt, in care ma comport in orice imprejurare, m-a facut sa-mi dau seama ca sunt totusi altfel decat celelalte modele pe care le intalnesc sau cu care devin prietena (nu sunt multe acestea din urma). Acolo, fiecare fata nou-venita e pornita sa faca cariera cu orice pret, sa parvina, daca se poate prin orice mijloace. De cum ajung, nu stiu cum sa se lepede mai repede de tot ceea ce le era caracteristic si sa capete o eticheta care le uniformizeaza pe toate, stergand nota de originalitate pe care o aveau pana atunci (si pentru care au si fost alese, probabil). Despre familia din care provin vorbesc foarte putin sau chiar deloc si nici nu intretin legaturi foarte stranse cu cei de acasa. Sunt acolo fete din toata lumea si multe dintre ele, mai ales cele din tarile estice, provin din familii foarte modeste si se rusineaza pentru aceasta - fara motiv, dupa parerea mea. Fata de ele, eu sunt mult mai nostalgica, mai romantica, cu ochii mai larg deschisi spre frumusetile lumii, percep si apreciez mai usor stilul, bunul-gust. Asta nu inseamna ca sunt total lipsita de pragmatism. Trebuie sa va spun ca de atunci, de la 16 ani, calatoresc singura, iau autocarul din Cluj pana-n Budapesta, si de acolo avionul pana la Paris. M-am obisnuit cu drumurile. E chiar placut, intalnesti tot felul de oameni.
- Ai simtit ca te-ai maturizat prea devreme, ca ai pierdut un pic din copilarie, fata de restul colegilor tai de generatie?
- Sunt matura atunci cand trebuie, atunci cand lucrez, in primul rand, si cand imi vad de scoala. In rest, adica in putinul timp care-mi mai ramane, sunt de fapt un copil: toata lumea stie asta si ma tolereaza, ma lasa sa mai copilaresc un pic - imi permit luxul acesta. M-am luat in serios imediat dupa ce am implinit 14 ani si am inceput sa lucrez si sa-mi castig singura existenta. Totusi, am avut o copilarie frumoasa, desi ceva mai scurta decat a altor colegi. Acum sunt in clasa a Xi-a, la un liceu cu profil economic din Cluj, ale carui cursuri le urmez in "reprize": doua-trei luni sunt plecata la Paris, dupa care o luna-doua revin la scoala si trag tare ca sa recuperez decalajul fata de colegii mei. Am un program infernal, dar trebuie sa ma tin de scoala - si chiar imi place sa invat.
- Ce-ti spun colegii de clasa cand te intorci printre ei? Cum te privesc?
- Sunt niste draguti, ma intreaba ce-am facut acolo, ce-i pe la Paris... Sunt curiosi sa stie cum e lumea pe-acolo si nerabdatori sa afle noutatile si toate povestile mele. La fel si profesorii mei, carora le multumesc si pe aceasta cale, ca au rabdare cu mine si-mi inteleg situatia mai speciala. In rest, imi ajut colegii, ori de cate ori ma solicita, mai ales la engleza, ca sunt cea mai buna din clasa la aceasta materie. La celelalte materii ma pregatesc in particular, ca sa recuperez, mai ales la materiile reale, pe care nu le pot studia singura (manualele de "umane" le iau cu mine la Paris si invat singura, dar la matematica, fizica, chimie, ma descurc mai greu fara ajutor).
</b><b>In lumea ispitelor, pe Champs-elysees
- Cum ai ajuns tu, pana la urma, la Paris? Care au fost etapele devenirii tale, dupa ce ai facut acea scoala de modelling de la Cluj?
- Am inceput sa prezint la Bucuresti pentru Doina Levintza, Irina Schrotter, Catalin Botezatu, Rita Onisca-Muresan, chiar pentru Paco Rabanne - am fost aleasa atunci cand el a fost prezent in Romania cu o colectie in cadrul unui festival de moda. Acolo m-a remarcat scouter-ul (reprezentantul) pentru Europa de Est de la agentia "Best Woman" si m-a invitat la Paris. Fusesem, cu putin inainte, la Milano, dar nu prea m-a entuziasmat moda italieneasca si am revenit in Romania. Parisul mi s-a parut mult mai incitant, pentru ca acolo se intampla totul in materie de moda. Iar parintii mi-au dat "unda verde" si am plecat. Asta s-a intamplat acum doi ani, aveam 16 ani atunci. Acum sunt chemata sa prezint si in Japonia, si in Spania, si la New York, si in Germania, chiar si la Milano. Toata vara voi avea de lucru in Paris, ca si vara trecuta, deci nu voi avea vacanta.
- Spune-mi, mai e Parisul capitala modei lumii? Prin ce te-a fermecat orasul acesta?
- Da, absolut, desi Milano sau New York au luptat cu disperare pentru aceasta suprematie. Si la ora aceasta, tot din Paris se da tonul in lumea modei, se impun stiluri, tendinte, acolo se intampla tot ce e mai spectaculos si mai determinant pentru aceasta industrie. Ma fascineaza Parisul, respira istorie la fiecare pas. Acolo locuiesc chiar in centrul orasului, de la fereastra apartamentului in care stau am o vedere splendida spre Champs-lys?es. E un apartament frumos, dar destul de scump, pe care-l ocup cu inca doua colege de agentie, fiecare avand camera ei si nederanjandu-ne una pe alta. Eu sunt un fel de lider de grup, pentru ca stiu sa administrez mai bine treburile gospodaresti. Ne intelegem in engleza, chiar daca suntem la Paris, toata lumea - si in agentie, si la casele de moda, si la prezentari, si la castinguri - vorbeste in engleza. O rup si pe franceza un pic, atat cat sa ma descurc cand ies in oras.
- Ce te inspaimanta si ce te fascineaza in lumea modei?
- Imi place lumea aceasta, oamenii cu care lucrez sunt foarte deschisi, nimeni nu te invidiaza, nimeni nu-ti vrea raul si, daca esti valoros cu adevarat, esti respectat si esti propulsat in cariera, pe merit. Imi place scena modei; cand mergi pe podiumul de defilare te simti extraordinar, toata lumea te priveste si te admira, te aplauda, luminile si flash-urile fotografilor sunt toate pe tine si te pun in valoare. Imi place cand vin acasa si-mi spun colegii si cunoscutii: "Te-am vazut la Fashion Tv sau in cutare revista". Imi displace, in schimb, ceea ce se intampla dupa prezentari, la acele party-uri, la care majoritatea colegelor mele consuma alcool, droguri si fumeaza. Acolo vezi cum miturile se destrama, atunci cand vreun celebru model apare cu tigara in mana sau cu ochii incetosati de droguri. Nu e cazul sa le pomenesc numele, dar in ceea ce ma priveste, mi-am jurat ca n-o sa ma las tentata niciodata, pentru ca drogurile, mai ales, sunt cele mai grele ispite si cele mai distrugatoare.
- Cum e sa fii pe propriile-ti picioare? Iti amintesti ce ai facut cu primii bani castigati din prezentari?
- E placut ca atunci cand vin acasa nu-i mai cer mamei bani de buzunar, ci, dimpotriva, imi permit eu sa le fac mici cadouri celor dragi - parintilor, surorii mele, prietenului meu. Sau sa-mi satisfac propriile capricii - sa-mi cumpar "papuci", pentru ca eu sunt nebuna dupa pantofi. Si dupa sosetele cu personajele lui Disney! Imi plac desenele animate ale lui Walt Disney si de cate ori am timp fug in Eurodisney, parcul de distractii de langa Paris, unde petrec ore intregi si ma dau in toate trenuletele. V-am spus - sunt un copil, inca. Primii bani din prezentari i-am castigat la 14 ani si cu ei am luat cadouri pentru toata lumea, mie nu mi-am luat nimic. Cel mai mult imi place sa fac cadouri, asta ma face cea mai fericita.
- Care crezi ca sunt atuurile tale, de ce crezi ca te prefera marii creatori pentru a le prezenta colectiile?
- Cred ca le place sa lucreze cu mine pentru ca sunt dezinvolta, echilibrata si vesela, chiar daca cineva mai greseste, nu ma cert, nu-mi pun "poalele-n cap" si, mai ales, nu port ranchiuna. Vad ca ma cer tot timpul la prezentari si la sedinte foto si, dand modestia la o parte, cred ca le plac parul meu, ochii, alunita de deasupra buzei. Si corpul meu - am lucrat mult pentru lenjerie, am facut campanii si cataloage pentru marile firme de gen: "Morgan", "Body One", "Lou". De la Karl Lagerfeld am primit complimente si incurajari, am stat de vorba, am povestit, e un om extraordinar, fara ifose de celebritate. Dupa ce am facut o sedinta de fotografii pentru el, am fost invitata, cu toata echipa, sa mancam de amiaza, la un restaurant (intotdeauna, francezii, la ora fixa, iau "lunch"-ul, poti sa mergi la orice birou, sa bati la orice usa - nimeni nu e disponibil la ora aceea, toate bistrourile si micile restaurante sunt pline). A fost foarte placut. Cu creatorul de la Kenzo am avut iarasi o discutie foarte interesanta, ne intelegem foarte bine, ma suna personal pentru prezentari, fara sa ma mai cheme la castinguri. El m-a intrebat odata ce as cumpara din colectia lui, iar eu i-am spus ca va veni o zi in care imi voi permite sa-i cumpar toata colectia, nu numai o singura piesa.
Sandviciuri cu acadele
- Faci ceva pentru a te mentine in forma sau inca nu ai nevoie de diete chinuitoare sau de exercitii fizice istovitoare?
- Inca nu e cazul! Va fi abia dupa 20 de ani. Nu tin nici o dieta, mananc normal, dar nu ma lacomesc. Astazi, de exemplu, cand am fost la scoala, am mancat doua acadele, din acelea care-ti coloreaza limba. Puteti rade, dar asta inseamna ca mi-am permis un lux. Imi place mult inghetata. Si imi mai place si mancarea asta americaneasca, "fast-food", chiar daca lumea zice ca ingrasa. Imi ingrijesc foarte bine tenul, folosesc creme hidratante si masti, iar cand ma simt foarte obosita, dupa vreo campanie sau dupa mai multe zile cu program istovitor, fac o baie fierbinte, cu saruri relaxante, apoi... somn, cat se poate de mult. Asta ma remonteaza cel mai bine.
- Cam cat castigi intr-o luna buna? Te pricepi sa-ti administrezi singura veniturile?
- Cel putin 5.000 de dolari raman la mine in buzunar, dupa ce-mi scad toate cheltuielile (chirie, banii de drum Paris-Cluj, cheltuielile de intretinere, impozitele). In sezoanele de prezentari (pentru ca sunt si perioade de "relache", de vacanta), si mai mult. Eu zic ca merita. Daca m-as duce sa lucrez in Japonia, as face mai multi bani, dar eu nu ma duc dupa bani, conteaza si mediul in care lucrez, nu stiu daca m-as simti foarte bine sa locuiesc acolo, sunt o europeanca, totusi. Ma gospodaresc singura, am bani cat sa ma descurc si chiar sa pun deoparte, sa am economiile mele. In curand, voi face scoala de soferi si-mi voi lua o masina, una mai mica, mai intai, dupa aceea, una mai performanta. Si apoi vreau sa-mi iau o casuta, nu una mare, ci una mica si cocheta, la Cluj. Si daca voi ajunge sa-mi iau si un mic apartament la Paris, ar fi foarte bine... Si... planuri mai am, destule, dar toate la timpul lor. Intai vreau sa fac o facultate sau doua, una de profil economic - la Universitatea Americana din Paris si alta pe profil filologic, limbi straine - la Bucuresti, sa vedem in ce domeniu imi voi gasi mai usor de lucru. Pentru ca o cariera de model dureaza pana la cel mult 30 de ani - asta daca esti norocoasa. Iar eu nu sunt omul care sa traiasca din economii dupa aceea.
- Ai receptat cumva care e imaginea Romaniei vazuta de acolo, de parizieni? Cand spui ca esti romanca, cum reactioneaza cei din jur?
- Toti parizienii stiu de Ceausescu, de Revolutie si de copiii din canale, pentru ca asta e ceea ce recepteaza ei prin mass-media. De fiecare data ma straduiesc sa le schimb aceasta imagine, am rabdare sa stau sa le explic ca Romania inseamna mult mai mult decat ce stiu ei. Din fericire, fata de americani, de exemplu (care cred ca Romania inseamna Dracula si ca este capitala Ungariei, si nu le poti scoate asta din cap), francezii sunt mai curiosi si mai receptivi. Ma intreaba: "Si ce-i de facut cu tara voastra? Ce-i cu economia? Acum intrati in Uniune sau nu?". Si mie imi place sa pledez pentru tara mea, asa cum ma pricep eu, pentru ca adevarul trebuie spus si trebuie inlaturata aceasta imagine falsa a Romaniei. As putea sa spun si eu, ca alte colege ale mele, despre tarile lor: "Nu stiu, nu sunt la curent, nu ma intereseaza politica". Dar ma informez, chiar daca nu sunt in tara, si povestesc tuturor ceea ce stiu si ceea ce cred eu ca e bine pentru noi, romanii. In ultima vreme, a aparut pe posturile pariziene Gheorghe Funar, de cateva ori, si eu am fost foarte mandra sa le explic cunoscutilor ca este primarul din orasul meu, din Cluj, un oras in inima Ardealului. Acum, chiar daca nu i-au retinut foarte bine numele, toti stiu ca este un primar in Transilvania care vopseste totul in culorile nationale - rosu, galben si albastru. Francezilor le place asta, pentru ca si ei sunt foarte nationalisti. A nu se intelege ca impartasesc sentimentele pe care Funar le are fata de unguri, in general (cei mai buni prieteni ai mei de la Cluj sunt maghiari), ci ca admir felul in care administreaza orasul si atitudinea lui intransigenta in diverse probleme.
- Cum te asteapta parintii tai, cum te privesc acum, cu ce ochi? Le vine sa creada ca "baietoiul" familiei, fata lor cea mica, e astazi un model care prezinta pentru marile case de moda pariziene?
- Sunt mandri de mine, dar inca imi poarta de grija, deh, ca parintii. Mama e figura mare: cand sunt la Paris, ma suna de cel putin doua ori pe zi, ca sa-i povestesc tot ceea ce fac, in amanunt. O intreb uneori: "Mama, dar ce faci, scrii o carte despre mine si eu nu stiu?". Si tata ma suna, el e mai ocupat si mai "serios", nu ma lauda toata ziua si nu prea imi arata cat de mandru e de mine. Aflu asta de la prieteni, de la cunoscuti, pentru ca nu vrea sa-mi spuna direct, ca sa nu mi se urce la cap. Asa-s ardelenii, nu prea se intrec sa-si laude pruncii, ca sa nu se leneveasca. Sora mea ma iubeste si ma sustine si ea foarte mult, ei ii place mai mult cand vin acasa cu cadourile. E studenta la Stiinte Economice, aici, la Cluj. Nu are nici o treaba cu moda, e mai mult cu invatatul, e mai cuminte si mai asezata.
- Ce parere ai despre problemele tinerilor din generatia ta? Multi dintre ei nu au un orizont prea "colorat" in Romania si viseaza sa plece in strainatate, pentru a castiga mai bine...
- Da, din pacate, aproape fara exceptie, toti vor sa mearga in strainatate. O sa ramana tara asta fara tineri. E normal sa gandeasca asa, o data ce aici li se refuza orice sansa, orice speranta. Trebuie incurajati si motivati, printr-o politica statala de protectie a tineretului, sa ramana in tara sau macar sa se intoarca dupa ce lucreaza o vreme sau studiaza in afara. Ar trebui formulate programe speciale, mai ales pentru tinerii capabili, valorosi. De ce sa profite alte tari de pe urma inteligentei romanesti, cultivate si formate in sistemul nostru de invatamant, inca foarte performant? Eu ma voi intoarce acasa, de asta si prefer sa fac o facultate aici, desi am perspective mai reduse de a gasi ceva de lucru in tara decat in strainatate. Vreau sa stau in tara mea, acolo unde e si familia mea, si neamul meu, aici ma simt acasa. Desi, cand vad la televizor tot felul de lucruri urate care li se intampla romanilor zi de zi, ma simt foarte deprimata si trista. Chiar mass-media romaneasca si-a facut o placere de neinteles din a derula aproape pe orice post de televiziune, in orice pagina de ziar numai imagini de cosmar. Dar tuturor tinerilor vreau sa le spun ca trebuie sa aiba incredere in fortele lor si sa tina cont de faptul ca, "daca ai carte, ai parte". Si sa nu se descurajeze cu nici un chip! Ca Dumnezeu nu te lasa pana la urma, daca esti cu sufletul curat. Sa stiti ca eu cred foarte tare in Dumnezeu si intotdeauna, si la Paris, cand am timp, intru intr-o bisericuta care e aproape de locuinta mea, cu hramul Sfantului Augustin, si ma rog. Uneori, merg duminica la slujba, chiar daca nu inteleg nimic si chiar daca e o biserica catolica, iar eu sunt ortodoxa. Stiu ca Dumnezeu exista si ma asculta, iar gandul acesta imi da multa forta.
- Spune-mi, Ioana, cum te vezi peste 10 ani?
- Cu o facultate sau doua terminate, cu o casuta a mea, cu un sot care sa ma iubeasca foarte tare (prietenul meu ma asteapta, cu incapatanare, din toate voiajele mele si mai ales asteapta ziua in care ne vom cununa la biserica - deh, ardelean statornic). Si in imaginea asta mai apar si cel putin doi copii, dintre care unul sa fie baiat, ca sa-i pun numele dupa tata.Corina Pavel