Despre Holocaust si antisemitism
Recentele Ordonante de urgenta ale Guvernului Romaniei cu privire la interzicerea manifestarilor antisemite, rasiste, negarea Holocaustului, cultul criminalilor de razboi, restituirea proprietatilor evreiesti au aruncat in aer opinia publica. Cu toate ca discutiile privind aceste probleme au inceput acum un deceniu in anumite cercuri intelectuale din tara noastra (eu am publicat in 1995 o carte dedicata dezbaterii dilemelor morale ale natiunii romane, care trata pe larg, inclusiv perioada Antonescu, intitulata "Etica lui Adam. Sau de ce rescriem istoria"), subiectul nu a fost "la moda", iar multi politicieni, ziaristi, cetateni obisnuiti nu doreau sa-l discute obiectiv. Pentru unii oameni a vorbi despre responsabilitatea unor politicieni, militari si a celor care le-au executat crimele echivaleaza cu a invinui intregul popor roman. Asa au fost interpretate de catre superficiali, declaratiile ambasadorului Sua la Bucuresti, Michael Guest.
Unii se intreaba de ce nu a avut loc mai intai o dezbatere publica cu privire la crimele comunistilor, la Gulagul romanesc. Aceasta dezbatere a avut loc, insa procesul comunismului a fost blocat in Romania din motive diverse. Intre cei care au condus in perioada postcomunista erau destui nomenclaturisti si membri ai aparatului de represiune, ostili deconspirarii responsabilitatilor si complicitatilor. Dar cine are interesul ascunderii adevarului privind soarta evreilor (a tiganilor, a anumitor "secte periculoase")? Cu toate ca dintre cei amestecati in crimele de atunci, supravietuitorii se numara pe degete, sunt multi care nu au interesul sa recunoasca adevarul. Ei cred ca orice discutie directa si recunoastere a unor crime abominabile din trecut, facute de Antonescu sau de comunisti, ar afecta demnitatea nationala. Din punctul de vedere personal al oricaruia dintre noi, care nu suntem responsabili si nici nu ne simtim vinovati pentru crimele de tip antisemit sau de tip comunist, cunoasterea adevarului este un imperativ moral. Un imperativ individual si colectiv, ca si aflarea adevarului privind mortii din decembrie 1989. Un act de igiena nationala, pentru ca demna este numai asumarea trecutului, asa cum a fost, cu lumini si umbre. Germanii au iesit purificati si intariti din aflarea adevarului privind crimele comise de nazistii adusi la putere prin vot democratic. Intariti pentru ca vor respinge un nou Hitler, care ar incerca sa ii seduca din nou.
Nu am nici cea mai mica indoiala cu privire la crimele comise de comunisti sau cu privire la acelea comise in preajma si in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial impotriva evreilor, dar si a altor categorii despre care se considera atunci ca trebuie eliminate de pe fata pamantului. Exterminarea evreilor din Europa (ca sa folosesc numele unei celebre carti scrise de Raul Hilberg, tradusa si in romaneste) a fost un fenomen cvasicontinental, care a cunoscut intensitati diferite in functie de tara, regiune, apropierea de regiunea frontului, puterea combinata de impotrivire a factorilor politici, religiosi, civici. Am ajuns sa cunosc mai bine ceea ce s-a petrecut in Romania acelor ani, datorita unui concurs de imprejurari. In 1991, am facut parte dintr-un grup de ziaristi romani invitati de primul-ministru al Israelului sa-i viziteze tara. La Yad Vashem, Muzeul Holocaustului din Ierusalim, am vazut dovezi cutremuratoare, atat despre cei care au comis crime, cat si despre cei care au salvat evrei. Am citit apoi tot ceea ce am gasit, inclusiv volumele de documente, mi-am facut o imagine cu privire la ceea ce s-a petrecut, dupa care mi-am publicat cartea, care se ocupa si de alte probleme. In 1996, am consultat mai multe luni arhiva de la U.S. Holocaust Memorial, din Washington D.C. Era vorba de un milion de file fotocopiate din arhivele romanesti (Arhiva Nationala, Arhiva Sri). Am studiat cu atentie multe role cu fotocopii, iar pe toate celelalte le-am parcurs in viteza. Documentele oficiale romanesti sunt atat de clare, incat nu incape indoiala cu privire la natura actelor criminale. Multe crime sunt documentate cu numele celor care au dat ordine, ale celor care le-au executat, precum si ale victimelor. Unele masacre au fost insa facute fara a mai pastra evidenta, la gramada, iar in alte cazuri este vorba de cei care au murit in lagare de tranzit, ghetouri sau in conditii inumane. Crimele nu pot fi puse sub semnul indoielii, doar pentru ca intre estimarile unora si ale altora exista diferente. Antonescu si altii au dat ordine clare de executare a unor oameni nevinovati. Iar justificarile sale rasiste vorbeau despre necesitatea de a "curata" Romania de elementele "impure". Este antisemitismul ridicat la rang de politica de stat. Daca acele crime s-au petrecut in Transnistria sau la Odessa, iar cei care le-au comis faceau parte din armata sau jandarmeria romana, nici nu mai conteaza ca nu s-au petrecut pe teritoriul Romaniei, ci al Uniunii Sovietice ocupate.
Ulterior, cand soarta razboiului s-a intors, Antonescu nu a raspuns solicitarilor Reichului de a-i deporta pe evreii din Romania in lagarele de concentrare naziste. Se incearca "compensarea" crimelor comise la ordinele sale prin actiunile "de salvare a evreilor". Cei care ii inalta statui lui Antonescu o fac in numele recunostintei pentru razboiul de recuperare a teritoriilor ocupate de Urss in urma abominabilului pact Ribbentrop-Molotov. Oricat de mare patriot a fost Antonescu, el nu poate fi absolvit de crimele comise. Acelasi mecanism de disculpare functioneaza in mintile bolnave ale celor care considera ca Nicolae Ceausescu "a facut si lucruri bune pentru tara", ca politica lui de falsa desprindere de sub tutela Urss a fost un semn de patriotism. Din punctul de vedere moral, nostalgiile dupa Antonescu sau Ceausescu sunt abominabile. Chiar daca ei nu au fost monstrii umani de anvergura lui Hitler sau Stalin, in nici un caz nu pot reprezenta repere etice pentru o natiune libera, democratica, sanatoasa moral.
Nu este intamplator faptul ca dupa ce Antonescu a fost judecat si condamnat pentru crime dovedite de razboi de catre comunistii romani, sub presiunea Moscovei, dar si a Aliatilor, cultul sau a reinceput pe vremea lui Ceausescu, cand comunismul isi inventa o legitimitate prin trecerea de la internationalism la nationalism. Securitatea si imensul aparat de propaganda al Pcr au implicat in aceasta operatiune scriitori, regizori, istorici, reprezentanti ai Miscarii Legionare din diaspora (precum I.C. Dragan). Unii dintre acesti oameni sunt acum activi politic, au ajuns senatori, deputati, sefi de partide. Faptul ca Adrian Nastase si Ion Iliescu au pornit procesul de demolare a unor false mituri istorice, la care ei au contribuit in trecut, ii deranjeaza. Se vor impotrivi prin toate mijloacele, mai ales ca mizeaza pe lipsa de curiozitate morala si intelectuala a concetatenilor de a verifica faptele si documentele, lasandu-se manipulati de agitatorii in ape tulburi. Daca ei vor reusi sa mai castige si voturi cu discursul de reabilitare a figurilor compromise din trecut inseamna ca Romania chiar nu mai are nici o sansa de a intra in randul natiunilor libere, care nu s-au temut de regandirea critica a trecutului.Dan Pavel