Medicina naturista

Redactia
Zile de fericire pentru inima dvs.Buzias. Daca azi ar alcatui cineva un ghid al izvoarelor de sanatate din Romania, el ar trebui sa aiba un nume de genul "Comori uitate". Iar in acest repertoriu, statiunii Buzias din judetul Timis, ar trebui sa i se acorde un loc de frunte. De ce? Pur si simplu, pen...

Zile de fericire pentru inima dvs.Buzias

Daca azi ar alcatui cineva un ghid al izvoarelor de sanatate din Romania, el ar trebui sa aiba un nume de genul "Comori uitate". Iar in acest repertoriu, statiunii Buzias din judetul Timis, ar trebui sa i se acorde un loc de frunte. De ce? Pur si simplu, pentru ca nu zacamantul de sanatate naturala a zonei este halucinant: ape minerale, gaze naturale de mofeta care tasnesc langa radacinile arborilor, concentrare optima de ioni negativi, climat sedativ, efluvii de oxigen, produse de un parc intins pe zeci de hectare cu specii aduse din Austria, Italia si din indepartata Asie ... De fapt, pe locul statiunii de astazi se intindeau, candva, codri nesfarsiti de stejari, paltini si frasini. Nimeni nu stia ce comoara se ascunde aici. Descoperirea sa se datoreaza, potrivit spuselor batranilor, unui baci roman, care ... Dar asa incepe o legenda, iar legendele au adesea in ele mult adevar. Sa o ascultam, asadar, si pe aceasta.

Legenda si istorie

Se spune ca odata, demult, prin codrii Banatului s-a ratacit un baci batran, pe nume Bazies, impreuna cu cele o suta de oi ale sale. Si acest baci a ajuns istovit si insetat, impreuna cu turma sa, intr-un loc tare ciudat: din pamant iesea un fum cald, lutul avea o culoare rosietica, iar aerul parca te indemna la somn. S-a minunat batranul de asa taram si a cautat un izvor, ca sa prinda putere si el, si animalele. Rotindu-si ochii prin preajma, zareste un firicel de apa, siroind langa radacina unui copac. Ia in plosca un pic din apa aceea, si cum o bea, simte ca ii revin puterile. Intarit, batranul izbeste cu putere cu bota in pamant, ca sa largeasca firul de apa si sa aiba ce bea si animalele. Nici n-apuca sa dea o data cu bota, ca tasneste un izvor de apa rosietica, iar animalele se reped care mai de care sa se adape. Numai ca nu era apa ca oricare alta, ci apa acra, care inmultea puterile si facea oamenii si animalele sa se inzdraveneasca pe loc. A luat batranul apa si in ciubere, ca sa o ia la drum. Iar animalele care au baut acea apa s-au facut mai frumoase si mai sanatoase ca altele. Cu vremea, batranul a dat apa si la alti oameni, ca sa le fie de leac si lor. Saptamana de saptamana se ducea sa aduca apa de la izvorul pe care-l tinea tainuit. Odata, cand batranete incepuse sa-i sece puterea batranului, i-au tinut urma cativa omeni si astfel s-a aflat despre existenta izvorului, caruia i s-a dus vestea cale de sapte sate. Si s-a facut o asezare acolo, care in amintirea batranului s-a numit Buzias. Cand roata istoriei a inceput sa-i calce sub ea pe romani, satul si locurile din preajma au devenit proprietatea Imperiului austro-ungar, insusi craiul de la Viena, venind sa se lecuiasca la izvor. Un bogatas, pe numele lui Mushong, a indragit atat de mult acest loc, incat i-a dat imparatului un milion de bani de aur, ca sa fie numai al lui. Si a adus acest bogatas mesteri din toata lumea, sa faca bai si case de odihna; a adus tot felul de copaci si a facut un parc cum nu se mai vazuse. Privelistile erau parca rupte din rai si nici un gunoi cat de mic nu exista pe alei, pentru ca erau tot timpul doisprezece oameni anume tocmiti ca sa le curete. In mijlocul parcului, erau flori rare si palmieri intretinuti cu mare truda la vreme de ger si zapada, iar la venirea verii, privelistile erau cu adevarat de basm. Multe boli s-au lecuit la Buzias de stomac, de piept, de nervi, boli femeiesti, dar mai cu seama bolile inimii. Veneau oamenii care mai aveau cateva luni de trait si plecau inzdraveniti, de parca n-ar fi avut niciodata nimic. Vremurile s-au schimbat, la fel ca si stapanirile. Din amintirea imparatului, au mai ramas doar cateva case ingalbenite de vreme. S-au ridicat hoteluri noi, cu multe etaje, bazele de tratament au fost innoite. O parte din traditia vindecarii s-a pierdut, o alta parte s-a dezvoltat ... Doar parcul s-a pastrat ca prin minune, si apele, impreuna cu tainicele emanatii ale pamantului, care si astazi tamaduiesc miraculos bolile inimii.

Resurse De Vindecare La Buzias

In limbajul uzual, cuvantul inima are doua semnificatii, mult diferite. Una se refera la organul vital, care pompeaza tone de sange pe parcursul unei vieti, iar cealalta la acel nevazut si misterios suflet omenesc, atat de pretios, atat de fragil si atat de puternic totodata. La Buzias inima poate fi vindecata in ambele acceptii date termenului. Dar sa vedem de ce.

Aerul

La Buzias se inspira un aer asemanator celui de la peste o mie de metri altitudine (desi aici sunt mai putin de 130 m deasupra nivelului marii), sub aspectul puritatii si ionizarii negative. Concentratia ridicata de ioni negativi de aici are efecte cat se poate de benefice asupra psihicului (confera un somn profund si odihnitor, inlatura angoasele si panica, scade reactivitatea la stres) si organismului (scade tensiunea arteriala, regularizeaza ritmul cardiac, stimuleaza procesele de refacere ale tesuturilor). Ajunge sa inspirati doar un sfert de ora aerul din parcul statiunii si veti remarca o ... savoare a acestuia, pe care nu v-ati fi imaginat ca o poate avea un gaz incolor si inodor. Aerul de Buzias are un efect sedativ cu totul exceptional, care nu se poate datora doar puritatii chimice sau ionizarii negative, ci fara indoiala ca mai ascunde si alte taine. Aproape fara sa vrei in aceste locuri, starea de agitatie psihica se calmeaza, stresul si nervozitatea se estompeaza, iar gandurile intra parca singure in matca lor fireasca. De fapt, acest aer este unul din secretele eficientei statiunii in bolile cardiace, mai ales in ischemii si in tulburarile de ritm, care se stie ca apar si se agraveaza pe fond de stres.

Gaze miraculoase

Crapaturile extrem de adanci ale scoartei pamantului din aceasta zona aduc la suprafata un "cocktail" de gaze, format din dioxid de carbon, in proportie de peste 90%, impreuna cu heliu si radon. Acest amestec asfixiant, atunci cand este inspirat, are in contact cu pielea efecte exceptionale, asupra sistemului cardiovascular. Vasele capilare se dilata, fiind din belsug irigate cu sange, calibrul arterelor care alimenteaza inima si creierul se mareste, ceea ce are efecte exceptionale in ischemia cardiaca si in sechelele accidentelor vasculare. Dar mofetele de la Buzias au si alte virtuti. Eminentului medic cardiolog Bardan Virgil, care lucreaza in cadrul statiunii, i se datoreaza descoperirea efectelor cicatrizante exceptionale ale acestor gaze. Mai ales in ulcerele varicoase (afectiune foarte greu de tratat prin mijloace alopate), expunerea directa, la gazul de mofeta, combinata cu cateva remedii clasice, are efecte cu adevarat miraculoase.

Apele minerale

Ca si in alte statiuni balneare de la noi, folosirea apelor minerale naturale este o problema. De ce? Pentru ca statiunile noastre sunt ... prea bogate in aceste resurse. La Buzias, se gasesc si ape carbogazoase naturale (folosite sub forma de bai, in bolile inimii si vaselor), si ape feruginoase (extraordinare in anemii feriprive), si ape clorurosodice (utile in tratamentul asteniei, al anumitor tulburari digestive si al hipotensiunii), si ape oligominerale (cu efecte purificatoare exceptionale, care le recomanda in tratamentul reumatismului, a bolilor de piele etc.). Daca in urma cu o suta de ani, aceste ape erau folosite intern si extern in zeci de afectiuni de la cele nervoase, la cele ginecologice acum ele sunt folosite mai mult in cura externa, ca bai, pentru bolile cardiovasculare. Se pare ca face parte din destinul national folosirea in proportie de doar 10% a resurselor naturale, cu care ne-a daruit Dumnezeu.
In afara de bolile cardiovasculare, in care cura balneara are efecte extraordinare, in prezent, apele de la Buzias, sunt folosite si in tratamentul anemiei feriprive (la copii si adulti), al gastritei hipoacide si dischineziilor biliare, al asteniilor. Va recomandam sa beti apa direct de la sursa, in cantitatile prescrise de medicii specialisti ai statiunii.

Arborii

Plantati, in mare majoritate, la ordinul imparatului Austriei, arborii de la Buzias au sute de ani. Corolele lor daruiesc nu doar un aer cu proprietati unice, dar si o priveliste magnifica. In parcul statiunii a fost creata o colonada pentru promenada imparatesei Austriei, adica un acoperis urias de lemn, lung de cateva sute de metri si sculptat cu migala, asa incat arata ca o uriasa dantelarie. Fie ploaie, fie vant, pacientii se pot plimba sub acest acoperamant destinat, candva, fetelor imparatesti.
In acelasi parc se afla si o alee celebra candva: "Aleea Ionilor" o poteca pietruita, lunga de sute si sute de metri, strajuita de platani seculari, care asigura ionizarea aerului. Pe aceasta alee se face in prezent cura de teren cu bolnavii cardiovasculari, o cura de teren cu efecte exceptionale in recuperarea motorie dupa accidente vasculare, dar si in cazul arteritei obliterante.

Un personal medical de inalta calificare

Daca din punctul de vedere al diversitatii tratamentelor, statiunea Buzias a pierdut mult in ultimii o suta de ani, aspectul calitativ al tratamentelor practicate este cu adevarat de invidiat. Aici sunt specialisti de renume in domeniul balneologiei si cardiologiei, care lucreaza cu echipamente de ultima ora. As vrea cu acest prilej sa o felicit sincer pe directoarea statiunii, d-na prof. univ. Ana Maria Doran, pentru investitiile impresionante pe care le-a facut in aparatura de diagnosticare si tratament, care depaseste in present, orice alt asezamant medical cu acest profil din tara. Aici pot fi diagnosticate si tinute sub control permanent afectiunile cardiace si vasculare, pot fi aplicate tratamente cu aerosoli, ultrasunete, lumina liniar polarizata, vibromasaj etc. Buziasul este printre putinele centre din tara in care cercetarea medicala functioneaza cu motoarele din plin. De pilda, aici se studiaza de mai multi ani efectele celebrului medicament din spanz Boicilul in bolile arteriale, se fac tratamente cu faimoasele produse din gama Gerovital si Pell-Amar. In prezent, se are in vedere punerea la punct a unor programe compleze anti-stres, destinate recuperarii rapide a capacitatii de munca a persoanelor suprasolicitate atat fizic, cat si nervos. Este posibil ca intr-un viitor apropiat, aici sa se trateze si bolile psihice de gravitate medie si mica.

Afectiuni care se trateaza la Buzias

Principala tinta a tratamentelor sunt bolile cardiovasculare, cu conditia sa fie in faza cronica si nu acuta. Rezultatele cele mai bune s-au obtinut in: ischemia cardiaca, cardiopatia valvulara, tulburarile de ritm cardiac, sechele post-infarct, hipertensiune arteriala, bolile arterelor (ateroscleroza obliteranta, tombangeita, sindrom Raynaud), bolile venelor (varice, sechele ale tromboflebitei, ulcerul cronic de gamba), bolile vaselor limfatice periferice, sechelele accidentului vascular cerebral. La aceasta mare grupa se adauga bolile digestive (gastrita hipoacida, dischinezie biliara, dispepsie, digestie lenta, atonie gastro-intestinala), bolile psihice si nervoase (nevrozele cronicizate, depresiile si anxietatea, surmenajul produs de stres sau supraefort intelectual, insomniile), bolile reumatice, bolile respiratorii cronice, boli ale aparatului genital (infectiile trenante, impotenta vasculara), boli produse de imbatranire.
Durata tratamentelor este de aproximativ trei saptamani, iar tratamentul este bine sa fie repetat sase luni, maximum un an.

Costul tratamentelor

Adresandu-se bolnavilor cardio-vasculari, la care exista un risc de mortalitate extrem de ridicat, statiunea practica niste costuri care sa permita venirea la tratament a tuturor celor care au nevoie. Pentru pensionari, exista facilitati cu totul exceptionale, cea mai mare parte din costul tratamentului si cazarii fiind suportate de catre Casa Pensiilor. De asemenea, bilete de tratament pot fi obtinute si prin Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, care practica reduceri substantiale. In cazul in care se vinde cu bilet asigurat prin Casa Pensiilor sau prin Ministerul Muncii, costul unei zile de tratament este sub 100.000 de lei pe zi, in cazul pensionarilor ei trebuind sa dea pentru 18 zile de tratament, cazare si masa, 70% din pensie, restul fiind asigurat de Casa Pensiilor.
Pentru a afla date suplimentare despre Baza de Tratament de la Buzias, puteti suna la telefoanele 056/32.10.60, 32.15.81 sau scrieti pe adresa: str. Florilor nr. 1, S.C.T.B. Buzias S.A., Buzias, jud. Timis. Pagina de web: www.online.rortbbuzias; rtbbuzias@online.roIlie Tudor