Stefan Banica Jr."Sunt un tatic foarte mandru. Radu Stefan al meu e-o minune!"- Cu mult indragitul cantaret si actor, despre muzica, primavara si noua lui meserie de tata -Pe urme sigure
Ultimele doua concerte desfasurate la Sala Palatului s-au transformat pentru muzicianul Stefan Banica intr-un triumf. La fel ca tatal tau, marele si regretatul actor Stefan Banica, ai devenit un idol al publicului. Crezi ca talentul se mosteneste pe linie de familie?
Cred ca mai cinstit ar fi sa spun ca talentul l-am mostenit de la ambii parinti. Nu stiu cat de la unul si cat de la celalalt, insa ceea ce este cert e ca fiecare artist are drumul lui. Tatal meu a avut drumul lui, inconfundabil, incontestabil si irepetabil, iar eu am drumul meu. Lasand subiectivismul la o parte, tata a fost, fara doar si poate, un Mare actor. Si cand spune Mare, incerc sa redau acestui termen sensul lui real. Tata este cel care mi-a spus ca exista doua categorii de mari actori: cei care sunt respectati de oameni datorita artei lor si cei care sunt iubiti de oameni si au capacitatea sa patrunda in sufletele acestora. Eu cred, cu tarie, ca el a facut parte din aceasta a doua categorie. A fost un actor foarte iubit si respectat, si de lucrul acesta imi dau seama aproape in fiecare zi, intalnind tot felul de oameni care-mi aduc aminte de el si care vorbesc cu reverenta si admiratie despre el. Asta e mare lucru si acesta e exemplul dupa care eu ma ghidez. Drumul tatalui meu a fost curat si larg, asa cum mi-as dori sa fie si al meu.
Ascensiunea ta muzicala trage un val de umbra peste profesia de actor. Intr-un mai vechi interviu acordat revistei "Formula As" marturiseai ca scena teatrului este, totusi, marea ta pasiune.
Asa este si imi mentin afirmatia si acum. Dar asta nu inseamna ca ma plang. As vrea ca lumea sa ia afirmatia mea exact asa cum e: ca pe o constatare. Din pacate, astazi teatrul este mult mai putin mediatizat decat muzica si asta dintr-un motiv foarte simplu: aduce mult mai putini bani. Televiziunile, fiind comerciale, vor promova intotdeauna muzica inaintea teatrului. E normal. Pe de alta parte, nici nu ne putem "lamenta" pe seama faptului ca suntem covarsiti de o avalansa de directori (cititi "impresari" n.r.) priceputi in a vinde spectacolele de teatru. Desi eu activez in trei teatre, lumea ma vede mai mult pe scenele muzicale, pentru ca romanii sunt mari consumatori de televiziune. Pot sa-ti dau un exemplu concludent: acum vreo doua saptamani, am vazut pe Tvr International sau pe Tvr 2 o piesa de teatru in care am jucat in urma cu cativa ani. In rest, nimic! Liniste si pace! Repet, nu ma plang, spun doar ca as putea face mult mai mult pentru teatru, ca as putea foarte bine sa imbin muzica cu teatrul. In fond, eu m-am facut actor pentru ca asa am simtit si am vrut, altfel ma dedicam muzicii de la inceput.
Cum te simti in postura asta de star adulat de mii de fani? Nu multi interpreti de la noi au privilegiul sa experimenteze o asemenea stare.
Lasand modestia la o parte, inca de la inceputul carierei, eu am avut succes. Insa ceea ce ma intereseaza pe mine, cu-adevarat, este sa pot transmite ceva oamenilor. In muzica sunt ajutat sa realizez acest lucru de trupele mele Rock"n"Roll Band si The 50"s. Desi nu par, elementele astea de culise sunt foarte importante pentru un artist. E imposibil sa faci totul singur, asa ca trebuie sa ai alaturi de tine persoane in care sa ai incredere si care iti sprijina eforturile. Pentru mine, e foarte important sa reusesc sa ma exprim limpede. Noi traim intr-o tara in care anormalul e delimitat de normal printr-o linie extrem de subtire, iar eu incerc sa supravietuiesc. Si am sa continuu sa lupt atata timp cat voi mai putea gasi bucurie in ceea ce fac. Pentru mine, muzica nu e o afacere si cea mai concludenta dovada este faptul ca de sapte ani de zile eu nu mi-am schimbat atitudinea si stilul. Rock"n"roll-ul, ca si teatrul, televiziunea si filmul, e un mod de exprimare. Ca muzica mea are acum mai multi admiratori decat filmul, sa zicem care, in paranteza fie spus, in ceea ce ma priveste, e sublim, dar lipseste cu desavarsire e Ok, pentru ca si pe scena noi transmitem o stare. S-a nimerit ca, in aceasta perioada, sa-mi pot impartasi trairile prin intermediul muzicii. Iar apropo de asta, cred ca acesta este si mecanismul care explica cresterea notorietatii genului meu muzical in ultimul timp: spectacolele mele sunt vii, imbibate cu vibratii, iar publicul, la randul lui, imi reda inzecit ceea ce am oferit eu initial. Eu nu m-am apucat de muzica cu gandul la aplauze, ci pentru ca mi-a placut. As fi ipocrit sa spun ca nu ma bucur atunci cand vad ca am succes. E o reactie normala. Dar nici teatru n-am facut din dorinta de a fi popular. L-am facut pentru ca am iubit si continuu sa iubesc aceasta forma de exprimare. Ambele manifestari ale spiritului meu au venit pe parcurs, intr-o maniera naturala. De altfel, singura pe care o accept si o inteleg. Detest lucrurile fortate. Niciodata nu trebuie sa incerci sa fii altceva decat ceea ce esti tu, pentru ca oricum nu vei reusi, vei fi descoperit. Pacaleala nu poate tine o vesnicie.
Din pacate, sinceritatea nu e perceputa intotdeauna corect. Chiar si in ce te priveste, exista oameni care te considera o persoana aroganta. Franchetea risca totdeauna sa jeneze pe cineva.
E parerea lor si nu stiu in ce masura eu as putea avea, realmente, sorti de izbanda in a-i determina sa si-o schimbe. Repet: incerc sa fiu asa cum sunt, ceea ce e firesc sa implice si parti bune, si parti rele. Cand e vorba de meserie, mie imi place sa lucrez cu profesionisti, iar in momentul in care ceva ma nemultumeste, imi spun pe fata opinia! Chiar daca ceea ce am de spus doare. Iar daca asta genereaza impresia ca sunt arogant, atunci cu certitudine nu voi face nimic ca sa schimb aceasta perceptie. Ar insemna sa abdic de la acele principii care mi-au guvernat pana acum viata si care cred ca nu sunt deloc eronate. Sigur, imi pare rau ca sunt oameni care n-au rabdare sa-mi inteleaga corect mesajul, dar eu merg pe principiul ca fiecare e liber sa creada ce vrea! Pe mine, ma intereseaza opinia celor din jur, atata timp cat ea e sincera.
In culisele muzicii
Sa ne mutam putin in culisele muzicii. Cititorii nostri ar vrea sa stie cum decurge munca la un album, care sunt treptele unui spectacol?
Melodiile pe care le prezentam in concert sunt diferite de ceea ce se aude pe disc, si asta pentru ca eu sunt de parere ca numai cantatul live nu e suficient. Omul ar putea, foarte bine, sa stea acasa, asezat comod in fotoliul preferat si ar auzi acelasi lucru. In consecinta, acolo unde piesele o permit, apelam la extinderi sau, ca sa utilizez un termen din teatru, la extra-text, care da pregnanta si personalitate rolului, in cazul de fata, piesei muzicale. Folosim tot soiul de "plombe", care sunt menite sa dea un aer cat mai spectaculos concertului. Insa niciodata in faza de compozitie, deci atunci cand pun pe note melodiile, nu ma gandesc cum vor da piesele pe scena. Abia in perioada in care ne pregatim de spectacol reflectam si la acest aspect. Iar in acest punct, imi implic si instrumentistii: le dau teme pentru acasa, iar ei incearca sa solutioneze problemele. De pilda, avem acum o piesa care se cheama "Fiara" si care apare pe ultimul album, "De dragoste ... in toate felurile". Pentru ea am pus la cale un moment extra-scenic, cu balerine. Asa se face ca, de unde piesa dura initial patru minute, pe scena s-a ajuns la opt, ceea ce mi-a permis mie sa-mi schimb si garderoba. Noi facem acum ceea ce afara, in Occident, acolo unde exista o adevarata industrie muzicala, se face de zeci de ani. In Romania nu are cum sa existe asa ceva fiindca noi, de aici, din Bucuresti, ne adresam doar oamenilor de pana la granita, pe cand cei din tarile civilizate, si mai ales din America, se adreseaza lumii intregi. Romanii care au reusit sa sparga bariera granitei pot fi numarati pe degete. Uite, Marcel Iures, bravo lui! Ma bucur sincer ca a ajuns sa-si poata face meseria si afara, si pe bani! Mai sunt si cativa artisti din zona muzicii clasice, care au plecat si au un succes fabulos peste hotare. Sigur, in cazul lor, a existat si avantajul unui limbaj bine definit cel muzical. De altfel, si noi am putea sa cantam in engleza, numai ca e mai greu, trebuie sa te duci si sa traiesti acolo, sa te rupi de tot ceea ce insemni aici. Acesta e si punctul nevralgic: in tara ai un anumit statut, la care foarte putini sunt dispusi sa renunte ca sa inceapa o noua viata, o viata in care nimeni nu-ti garanteaza ca vei avea macar acelasi succes. Eu sunt un tip comod din fire, asa ca varianta asta cu mutatul iese din ecuatie. Se poate ca Dumnezeu sa-ti dea o sansa, asa cum i-a dat lui Marcel, dar trebuie sa fii pregatit. E ca la fotbal: intr-o zi, antrenorul se decide sa-l foloseasca si pe cel care tot a stat rezerva si-i spune sa intre pe teren. Atunci, jucatorul respectiv trebuie sa nu insele asteptarile celui care i-a oferit sansa afirmarii, dar e foarte greu sa reusesti performanta asta daca nu esti pregatit. In permanenta trebuie sa fii pe picior de start. Si atunci, poate ca si Providenta isi va aduce aminte de tine. Slava Domnului ca, uite, au venit regizori mari in Romania si au facut o multime de filme aici! Lucrurile incep sa capete o culoare. Din pacate, lucrul asta nu mai e receptat asa cum ar trebui. Vezi, ne-am obisnuit cam prea repede sa nu ne mai bucuram de ceea ce avem! Pana acum zece ani, stateam si ne plangeam pe unde apucam ca nu ni se intampla nimic. Acum, ca ni se intampla, ca suntem vizitati de regizori si de actori care, chiar daca nu au lucrat aici, macar ne-au vazut tara, nu suntem multumiti. Totusi, e vorba de o deschidere si-ar trebui sa fim recunoscatori.
Primavara pentru trei
Primavara e anotimpul nadejdilor. Ce se intampla cu cariera ta de actor?
Am inceput "Opera de trei parale" la Teatrul "Nottara". Ne-am implicat foarte mult vreo doua luni, dupa care treaba a stagnat. Nu stiu daca repetitiile se vor relua. Din punctul meu de vedere, ceea ce pot spune este ca rolul meu era interesant. In rest, "Hamlet"-ul de la Bulandra, in regia lui Liviu Ciulei, nu se mai joaca. De asemenea, comedia "Black and White", pusa in scena de Florian Pittis tot la Bulandra, a fost si ea sistata. Am mai ramas cu "Descult in parc", de la Teatrul Mic, unde joc cu aceeasi placere ca la premiera si, mai rar, apar la Odeon, in "Domnisoara Nastasia", care are si ea deja o varsta. De foarte mult timp imi doresc sa fac un music-hall, dar asa cum il vad eu, adica avand o orchestra care sa ne acompanieze live. As vrea sa renuntam odata la banda aceea idioata, specifica teatrelor sarace. Nici cand eram student n-am facut playback cu adevarat, ci am cantat cu negativ, asa ca n-am sa incep tocmai acum! Probabil ca, la un moment dat, music-hall-ul acesta va vedea luminile scenei, dar nu depinde numai de mine, asa ca prefer sa nu spun mai multe. Exista un obicei in show-bizz-ul romanesc de a ne lauda pana nu mai putem, c-o sa facem si-o sa dregem... Eu abia atunci cand semnez contractul inseamna ca pot sa vorbesc.
Anul acesta, in viata ta s-a petrecut cu adevarat un "eveniment". Ai devenit tata. Schimba ceva, in viata unui artist, un copil?
Nu trebuie sa fii artist pentru ca un copil sa iti modifice viata. Prezenta lui este, in sine, un lucru fenomenal. Ca iti place sau nu, viata ta nu mai e aceeasi. In ce ma priveste, copilul mi-a dat un sentiment de implinire. E pentru prima data in viata cand ma simt barbat, in adevaratul sens al cuvantului. Pentru mine, Radu Stefan asta al meu e o minune si, egoist vorbind, el reprezinta refugiul. El si Camelia constituie intimitatea mea, oaza mea de liniste.
Cum decurge viata ta acum?
Viata mea s-a schimbat foarte mult. Uite, cand e frumos afara, imi face placere sa-i iau pe asta micu" si pe Camelia si sa mergem sa ne plimbam toti trei, prin parc. Sunt un tatic foarte mandru. Si-apoi, acum a venit si primavara, care aduce cu ea atata prospetime. E exact asa cum imi place si-mi prieste mie: nu e nici caldura aceea sufocanta a verii, dar nici nu te mai zgribulesti. Primavara ma imbie la relaxare. Partea proasta e ca atunci cand te relaxezi, nu-ti prea mai arde de munca! (Rade)
Crezi ca dupa nasterea fiului tau ti s-ar mai putea intampla ceva fabulos?
Sincer sa fiu, nu stiu. Dar, cum ti-am spus, eu sunt pregatit. Si asta e foarte important! In caz ca apare vreo oportunitate, eu sunt prezent pe baricade!Ines Hristea
Foto: Raluca Nesu