</b>
<b>Singurul roman nascut intr-un lagar nazist</b><b>Prof. George Legmann</b><b>- Secretar General al Academiei de Arte, Cultura si Istorie din Sao Paolo, Brazilia -</b><b>"Evreii din Romania ajunsi pe alte meleaguri nu uita limba romana, traditiile si obiceiurile romanesti. Ei sunt o forta de care ar trebui sa se tina seama la Bucuresti"
"Ati ascultat un nebun. Un haiduc cultural. Generozitatea si dragostea pe care le dedica deopotriva Romaniei si Braziliei sunt nesfarsite. Cand ajung la Rio de Janeiro, vara, nu pot sa-mi fac concediul din cauza lui. Ma pune la lucru pentru Romania. Imi telefoneaza de zece ori pe zi, ma asupreste cu mii de intrebari si-mi da teme pe care nu le-as putea rezolva nici intr-un trimestru, chiar daca as lucra continuu si nu m-as gandi la odihna. El nici nu realizeaza ideea de odihna, pentru ca nu s-a odihnit niciodata, ca taranii din Carpati. In viziunea lui, tot ce faci pentru tara ta trebuie sa faci cu iubire. Numai iubirea construieste pentru vecie." Asa a vorbit, intr-o imprejurare recenta, marele om de cultura brazilian Jeronimo Moscardo, ambasadorul Braziliei la Bucuresti, adresandu-se unei adunari de tineri studenti. Inaintea Excelentei Sale luase cuvantul "nebunul", impresionand prin neobosita sa activitate dedicata relatiilor culturale romano-braziliene: profesorul George Legmann, Secretar General al Academiei de Arte, Cultura si Istorie din Sao Paolo, Brazilia. Hotarat sa scurteze distantele dintre cele doua tari, prin actiuni de promovare reciproca a valorilor, Legmann suplineste, in multe cazuri, lipsa de imaginatie si de interes a unor oficiali romani. Autoritatea lui morala este determinanta. Din cele 160 de milioane de brazilieni si 23 de milioane de romani, el este singurul care s-a nascut intr-un lagar nazist!
***
Povestea dramatica a familiei sale incepe la Cluj, in iunie 1944, cand horthistii au deportat ultimii evrei din Transilvania la Auschwitz-Birkenau. Mama lui George, Elisabeta, la acea vreme in varsta de 28 de ani, era casatorita cu Josef Legmann si era insarcinata. Din instinct, Elisabeta si mama sa au refuzat, la prima selectie "omenoasa", facuta la coborarea din trenurile de marfa, sa se urce in camioane, preferand sa mearga pe jos. Camioanele ii duceau direct la camerele de gazare pe cei considerati o "povara": batrani, bolnavi, femei gravide. Dupa inca o selectie, cele doua au fost repartizate in lagarul de munca fortata de la Kaufering/Landsberg, unde Elisabeta a muncit din greu la padure si la calea ferata. Ea isi ascundea sarcina infasurandu-si pantecul cu fese, imbracandu-se in haine largi. In ultima saptamana insa, a fost descoperita. Deportarea inapoi, la Auschwitz, ar fi fost cel mai probabil sfarsit pentru tanara Legmann si pentru inca alte 6 gravide descoperite in diverse lagare. Cum razboiul se apropia de sfarsit, comandantul lagarului a hotarat sa le lase in viata, deoarece acest lucru ar fi putut cantari in favoarea sa mai tarziu. Nu stim cata vina a avut acel comandant, cate crime a avut pe constiinta (nu comanda totusi un lagar de exterminare), dar, datorita calculului sau rece ori poate milei sale crestine, George Legmann s-a nascut la 8 decembrie 1944, primul din seria de 7 bebelusi acceptati in lagar. "Cand armata americana a intrat in Landsberg, primul impuscat a fost comandantul lagarului", spune Legmann. Dupa razboi, Elisabeta si-a revazut sotul la Cluj, unde au trait pana in 1960, an in care Gheorghiu-Dej a lasat sa emigreze in Brazilia 50 de familii, printre care si sotii Legmann cu copiii (intre timp li se nascuse o fiica, Georgeta). Asa a ajuns George Legmann brazilian; sufletul, limba, firea si preocuparile sale au ramas insa pentru totdeauna legate de Romania. A detestat regimul comunist si dictatura ceausista, rezistand cu greu ispitei de a accepta sa lucreze pentru firma Sandoz in Romania, dupa ce ocupase functia de director al filialei acestei companii in Hong Kong. "Mi-era teama ca, venind sa-mi vad tara, mi-as fi dat drumul la gura si as fi avut sigur probleme cu sistemul", isi justifica el acum abtinerea de a calatori si lucra la Bucuresti.
</b><b>"Romanii au creat, in istorie, miracolul supravietuirii"
- Imediat dupa 1990, activitatea dvs. romaneasca in Brazilia s-a intensificat foarte mult. Ati facut planuri, ati infiintat fundatii si ati tradus carti, ati dat interviuri in ziare si la televiziune, v-ati implicat in organizarea unor excursii in Romania pentru brazilieni. Aproape in fiecare an, cheltuind sume importante din propriul buzunar, veniti la Bucuresti. Ce va atrage spre plaiurile noastre atat de "accidentate" in ultimii 12 ani?
- Evreii romani nu uita niciodata de unde au plecat, domnule. Le-am spus brazilienilor: haideti sa va arat Romania, tara legata de Amazoane printr-un invizibil "Pod al lui Dionysos" - simbol al unui stil de viata asemanator si al unor trasaturi antropologice comune cu voi. Haideti sa vi-i arat la ei acasa pe romani, cei care au creat, in istorie, miracolul supravietuirii.
- Cel dintai miracol al supravietuirii sunteti chiar dvs. Stiu brazilienii acest lucru?
- S-au scris carti, mi s-au luat interviuri, am fost invitat la emisiuni televizate. Daca supravietuirea mea este accidentala, in schimb supravietuirea romanilor, ca popor, este parte a unei structuri de rezistenta, confirmata de istorie, a unui "lant genetic" indestructibil. Romanii sunt poporul care, de 2000 de ani, nu a putut fi nimicit de nenumaratii sai dusmani, dinauntru si din afara. Sunt mandru ca, prin locul nasterii parintilor mei si prin educatia primita la Cluj, apartin acestui popor.
- Ati contribuit la editarea, in portugheza, a unui volum din opera lui Eminescu si a unei "Istorii a Romanilor". Cat de mult sunt cunoscuti romanii in Tara Amazoanelor?
- Nu prea mult, cu toate eforturile facute de Academia noastra si de alte institutii de cultura. Un pas important a fost facut de cand Jeronimo Moscardo a fost trimis ca ambasador la Bucuresti. Oamenii, in primul rand intelectualii, au inceput sa auda vorbindu-se tot mai des de o tara latina din indepartatul Est european, cu o limba foarte asemanatoare cu portugheza, cu moravuri si traditii latine bogate.
"Daca atasatul comercial roman din Sao Paolo pleaca in oras, n-are cine sa raspunda la telefon"
- Stiu ca veniti si plecati cu geamantanele pline de casete si Cd-uri de promovare eco-turistica si culturala braziliene, respectiv romanesti; mii de dolari proprii investiti "de amorul artei", cum se spune. Va obsedeaza un singur lucru: cunoasterea, promovarea imaginii romanilor peste Ocean. De ce acordati o atat de mare importanta acestui domeniu "pregatitor", inaintea relatiilor economice si culturale propriu-zise?
- Eu nu sunt diplomat de meserie. M-am angajat voluntar sa fac ceea ce stiu - management cultural, a doua mea specializare dupa chimie, obtinuta in Brazilia. Cunoasterea si promovarea imaginii corecte sunt fapte de cultura, cele mai credibile fapte de care sunt in stare. Eu nu pot dormi cand, navigand pe Internet, gasesc tot felul de "locatii" dusmanoase contra Romaniei, o adevarata conspiratie impotriva romanilor. Imi spun ca trebuie facut ceva si fac putinul de care sunt capabil: vorbesc, scriu, tin conferinte, traduc, editez, cumpar, merg "la pierdere" - ceea ce nu prea e in firea neamului meu. Dar este o pierdere calculata, din care va iesi un castig pe termen lung; nu al meu, ci al romanilor si brazilienilor.
- Daca inteleg bine, doriti sa pregatiti terenul pentru specialistii in comert si industrie - directii din care se pot scoate bani frumosi si care stau "in adormire" inca dintre cele doua razboaie mondiale. Ce produse romanesti exista pe piata din Sao Paolo?
- Practic, nici unul. S-a incercat cu importul de vinuri, dar s-a acreditat ideea ca sunt false; etichetele nu aveau serie si erau lipite stramb; dopurile erau putrede, bautura rasuflata. La fel s-a intamplat cu sampania. Au aparut multe articole in presa si afacerea a murit.
- Pentru a reduce din imensa distanta care le separa, Brazilia si Romania au incheiat, inca din anii 20, acorduri de infiintare a unor depozite de marfuri. La Constanta, de exemplu, a functionat un mare depozit brazilian, de unde se dirijau marfurile in toata Europa Centrala si de Est. Nu s-ar putea relua aceasta traditie?
- S-ar putea, dar nu exista vointa necesara. Romania nu pune prea mare pret pe comertul cu Brazilia, desi posibilitatile sunt imense. Voi da cateva exemple: Brazilia isi schimba caile ferate. Cum intervine Romania, cu marea ei traditie si tehnologiile ei in domeniu? De ce sa importam de la altii, mai scump, traverse metalice, placute, vagonete, osii, boghiuri si alte materiale, si nu din Romania? Brazilia incepe exploatarea petrolului din zacamintele ei strategice. Unde sunt specialistii romani, cunoscuti a fi cei mai buni din lume? Unde sunt sondele produse la Ploiesti? Brazilia are mare nevoie de transformatoare electrice, de motoare, de cabluri din aluminiu cu inima de otel - produse executate foarte bine in Romania.
De ce nu sunt cunoscute pe piata noastra?
- Buna intrebare, domnule Legmann: de ce?
- Pentru ca Romania are personal putin la reprezentantele sale economice si diplomatice din Brazilia. La Sao Paolo, spre exemplu, are un singur atasat comercial. Daca acest atasat pleaca in oras sa-si cumpere tigari, n-are cine sa raspunda la telefon, deoarece nu are nici macar o secretara, din ratiuni de "economie". Consulatul Roman este la Rio de Janeiro, desi acolo nu sunt romani. Comunitatea romanilor activeaza la Sao Paolo. Pana nu de mult, nicaieri n-am putut gasi un steag tricolor, nici macar la Consulat, unde, cu cativa ani in urma, exista un singur drapel romanesc, si acela cu gaura, de la Revolutie. Oficialitatile de la Bucuresti vad din pacate Brazilia ca pe un taram exotic de pe alta planeta, ignorand ca aceasta tara este pe punctul sa devina a cincea mare putere industriala a lumii. Daca tara li se pare "prea mare", sa se concentreze cel putin asupra zonei Sao Paolo, unde traiesc 12 milioane de locuitori! Intre ei, cateva zeci de mii de romani. Numai la Filarmonica sunt angajati 15 violonisti din Romania! Lumea devine tot mai mica si nu e bine sa ne prinda pe picior gresit.
- Desi traiti de 42 de ani printre straini, vorbiti perfect romaneste, nu ati capatat accent, cum se intampla cu multi compatrioti dupa numai doi-trei ani de "locuire" in alta limba. Cum ati reusit aceasta performanta?
- Intre mine si limba romana exista o iubire veche - iubirea primelor cuvinte rostite pe silabe: "ma-ma", "ta-ta". Sunt evreu doar prin credinta; prin natiune sunt roman. De altfel, evreii nu sunt o natiune, doar israelienii sunt cu adevarat o natiune. In plus, tu esti ceea ce crezi, iar eu marturisesc ca sunt roman. In general, evreii din Romania, ajunsi pe alte meleaguri, nu uita limba romana, traditiile si obiceiurile romanesti. De la New York la Ierusalim, de la Toronto la Sydney, de la Rio de Janeiro la Londra, exista o adevarata "retea" de vorbitori de romana, pe care nimeni nu i-a numarat pana in ziua de azi. Ei sunt o forta de care ar trebui sa se tina seama la Bucuresti.Ion Longin Popescu
Fotografii de Mihail Cratofil (2)Profesorul George Legmann poate fi contactat prin posta, la Sao Paolo, Rua Sao Caetano, 1025, Brasil; prin fax, la numarul: +(551) 12.28.59.06 sau prin
e-mail: glegmann@ruralsp.com.br.