Cand vine pisica
Dolly, celebra oita scotiana, Elsie, vitelul neozeelandez, Noel, Star si Angel, cei trei purcelusi, de asemenea, scotieni, au placerea de a va anunta venirea pe lume a primei pisicute clonate! Se numeste Cc, dar nu in cinstea Comitetului Central. Cc este prescurtarea de la "Carbon copy", si se citeste Sisi. Cc este cel de-al saselea animal clonat cu succes, a anuntat revista britanica "Nature". La mai bine de trei luni de la venirea pe lume, Cc e un amor de pisicuta, alearga, miauna, zgarie, se zbenguie, toarce, intr-un cuvant se pisiceste de mai mare dragul. Fericitul eveniment, socotit un succes stiintific in domeniul cercetarilor biomedicale, a avut loc la Colegiul de Medicina Veterinara al Universitatii din Texas.
Invers ca in povestile cu cainele si pisica, Cc datoreaza totul unei cateluse mult iubite de stapanul ei, John Sperling, un excentric iubitor de animale si miliardar american. Acesta a pus la bataie circa patru milioane de dolari pentru realizarea unei tehnologii capabile s-o cloneze pe Missy, o corcitura de husky la care tinuse foarte mult. Incercarea a esuat, deoarece catelele nu ovuleaza cu regularitate, iar ovulele nu se dezvolta normal in conditii de laborator. Tehnologia pusa la punct pe spinarea cainilor a dat rezultate in cazul pisicilor. Nu fara probleme. A fost nevoie de nu mai putin de 87 de embrioni transplantati in opt pisici purtatoare, inainte ca una dintre ele, acum intrata in istorie, numita Rainbow (Curcubeu), sa o aduca pe lume pe Cc.
Dar, ca intotdeauna in viata, perfectiunea nu exista. Cc seamana cu orice, nu si cu dublul genitor. Genetic, cele doua pisici au un cod Adn identic, insa Cc are o blanita in alte nuante decat donatorul. Explicatia stiintifica e simpla. Pigmentarea animalelor este doar partial determinata genetic. Ea depinde si de factori care intervin in timpul sarcinii si dezvoltarii embrionului.
Asa ca, daca vreti o pisica noua, aidoma celei disparute, o puteti avea, dar in mod sigur nu aceeasi si la par. Nu va fi vorba de o resurectie, cel mult de un duplicat care, poate, in spirit, va fi identica! Cu o conditie. Sa aveti bani. Operatia va costa circa 20.000 de dolari! Cum in America numarul iubitorilor de animale e in crestere, iar atasamentul americanilor pentru animalele de companie e la fel de mare, o piata foarte lucrativa se deschide in fata promotorilor noii tehnologii de clonare. Deh, America, tot America!
John Sperling, iubitorul de caini care s-a trezit cu clona unei pisici in brate, isi freaca mainile cu gandul la afacerile viitoare. El detine ansamblul licentelor universitatii texane. Iar prin intermediul unei firme proprii, excentricul miliardar are de gand sa puna la punct o noua industrie! Ca sa vedeti cum se pricep americanii sa scoata dolari din orice. Chiar si din pisici!
Toate bune si frumoase, de afacere nu mai vorbim, cerere exista de pe acum. Numai ca, tot in America fiind, la orizont s-au semnalat, agitand securea indignarii, societatile pentru protectia animalelor domestice, care au pus la zid banoasa intentie a lui John Sperling. De ce sa clonam animale de companie, cand exista atatea pisici fara stapan, iar in adaposturi sunt eutanasiate, anual, mii de animale? De ce sa nu salvam o viata si sa luam de acolo un animal de companie? Au dreptate cucoanele iubitoare de animale. Au si n-au dreptate. In primul rand, cine isi poate imagina un motanel spunandu-i unei pisicute pe acoperisul incins: "Iubito, in seara asta nu mai incercam sa facem copii, luam de gata!". In al doilea rand, aflati ca patentul lui John Sperling, oricat de traznit vi s-ar parea, este singura speranta pentru salvarea unor feline pe cale de disparitie, printre care pisica pescar si pisica salbatica africana, mama tuturor pisicilor din lumea asta. Un motiv sa le mai dam "in pisici" de proteste!N.C. Munteanu