Mica Enciclopedie ""As""
</b>
<b>Prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru</b><b>- Universitatea din Iasi -</b><b>"Atat ceangaii, cat si marea
masa a celorlalti catolici din Moldova sunt fii legitimi ai neamului romanesc"
- Abordarea problemei ceangailor in paginile "Formulei As" a starnit un mare interes printre cititorii revistei. La sugestia lor, revenim asupra subiectului, dintr-o riguroasa perspectiva etnologica, pe care i-o datoram unui specialist al problemei, d-l profesor Ion Ciubotaru, autorul unor studii de referinta -
- D-le profesor, sunteti autorul unei cunoscute lucrari aparute la Tipografia Vaticana: "Catolicii din Moldova. Universul culturii populare". Pentru ca cititorii revistei ne solicita amanunte suplimentare, fata de cele furnizate in reportajele si interviurile publicate pana acum, va rugam sa reveniti cu argumente stiintifice asupra intrebarii: cine sunt si de unde au venit in Moldova ceangaii?
- Sa reamintim ca termenul ceangau a fost pus in circulatie pe la 1780, de catre preotul secui Peter Zld, care il foloseste intr-un raport catre episcopul de Transilvania Ignatiu Batthyni. In acel document apare pentru prima data sintagma csng--magyar, o inventie lingvistica ce avea sa dainuie peste timp. Specialistii maghiari Bernt Munkcs si dr. Aladr Ballagi au derivat termenul ceangau din verbul secuiesc csngani, care inseamna "a se corci", "a se amesteca". Apelativul respectiv era folosit de secui pentru a-i defini pe cei ce apartineau altor neamuri: romani, sasi etc. Prin urmare, in contextul pe care il discutam, cuvantul ceangau a avut inca de la inceput sensuri peiorative, iar oamenii pe care-i desemneaza l-au perceput intotdeauna ca pe o ofensa si au reactionat in consecinta. Revenind acum la intrebarea dvs., va trebui sa spunem ca ceangaii nu sunt altceva decat o mica parte a populatiei catolice din Moldova. Ei se individualizeaza doar prin unele particularitati lingivistice, in sensul ca, pe langa limba romana, pe care o stiu foarte bine, vorbesc in familie si un grai ceangaiesc, asupra caruia specialistii nu au staruit indeajuns.
- Pot fi considerati ceangaii un grup etnic distinct?
- Fara indoiala ca nu. A admite o asemenea ipoteza ar inseamna sa consideram termenul ceangau drept etnonim, ceea ce ar fi o eroare. Si nu este vorba aici doar de populatia bilingva, al carei procent nu depaseste 10% din totalul credinciosilor aflati in Dieceza de Iasi. Problema ii priveste pe toti romano-catolicii moldoveni. Ideea ca aceasta comunitate ar putea fi privita ca o etnie de sine statatoare ni se pare lipsita de orice fundament stiintific. Documentele etnologice atesta, fara echivoc, faptul ca atat ceangaii, cat si mare masa a celorlalti catolici din Moldova sunt fii legitimi ai neamului romanesc. Ei nu formeaza un grup etnic distinct, ci doar o minoritate religioasa, ce traieste in armonie cu toti ceilalti credinciosi, indiferent de apartenenta confesionala a acestora.
- In ce imprejurari au ajuns acesti oameni in Moldova?
- O buna parte dintre ei sunt autohtoni. Se afla aici inca de la inceputurile catolicismului pe aceste meleaguri. In primele decenii ale veacului al Xiii-lea, cand abia se infiinta Episcopia de Milcov, papa Grigore al Ix-lea il sfatuia pe episcopul Teodoric sa-si ia ca ajutor un vicar de nationalitate valaha, ceea ce insemna ca numarul credinciosilor bastinasi era destul de mare. Existau desigur si sasi, unguri, polonezi, cumani sau alte semintii, dar ponderea o formau valahii. Au urmat apoi miscarile demografice, de mai mica amploare, care s-au produs constant incepand din secolul al Xiii-lea si pana in primele decenii ale veacului trecut. Cel mai important rol insa, pentru sporul populatiei din aceste asezari, l-au avut emigrarile de peste munti, ce s-au declansat in anul 1746 si au continuat pana in 1763, cand in Moldova au ajuns peste 24.000 de familii de transilvaneni. Cauzele care au condus la aceste adevarate exoduri erau urmatoarele: neajunsurile social-economice, constrangerile politice, prigoana religioasa, ingradirile etnice de tot felul etc. Evident, nu pot fi trecute cu vederea inlesnirile domnitorilor moldoveni, care le ofereau noilor veniti conditii de viata avantajoase. Toti acesti factori au determinat acel profugium valachorum, despre care vorbesc documentele vremii. Stradaniile unora de a sustine originea hunica sau cumana a acestei populatii, ori de a-i considera pe catolicii moldoveni un grup auxiliar al secuilor sau chiar urmasii maghiarilor din Atelkuzu, nu se intemeieaza pe surse documentare credibile. Sunt simple speculatii ce urmaresc sa invaluie in mister obarsiile acestei populatii.
- Ce rol a avut biserica in conservarea identitatii catolicilor moldoveni?
- Unul cat se poate de important. Mai ales din momentul in care preotii s-au ridicat din randurile comunitatii respective. Constatand ca la nivelul mentalitatii populare exista un cult al traditiei si al neamului, un respect desavarsit fata de valorile civilizatiei populare mostenite de la inaintasi, slujitorii bisericii au incurajat si au intretinut astfel de sentimente ale enoriasilor.
- De mai multi ani, efectuati cercetari etnologice in satele catolice din Moldova. La ce concluzii ati ajuns?
- Cele dintai rezultate sunt cuprinse in volumul "Catolicii din Moldova. Universul culturii populare", aparut in anul 1998. Lucrarea este consacrata arhitecturii traditionale, tesaturilor de interior si portului popular de sarbatoare. Toate aceste componente ale etnografiei si artei populare atesta obarsia romaneasca a populatiei de care vorbim. Documentele publicate provin din aproape toate satele Diecezei de Iasi, ceea ce inseamna ca stau marturie atat pentru larga lor raspandire, cat si pentru unitatea ce le caracterizeaza. Riturile de intemeiere, ce insotesc pas cu pas momentele importante ale realizarii edificiilor arhitecturale, sunt aceleasi pe care le intalnim in toate colturile tarii. Fenomenul locuirii dezvaluie conceptii arhaice, ce pun in evidenta viziunea taranului roman asupra interiorului casei traditionale. Inconfundabil este si portul popular batranesc, pe care catolicii din Moldova continua sa-l imbrace si astazi. Acesta are o puternica personalitate, ce se manifesta prin aceea ca pastreaza nealterate elementele fundamentale ale substratului traco-daco-iliric. Pentru oamenii de care vorbim, abandonarea straielor albe echivala cu instrainarea. Comentand acelasi fenomen, Paul Petrescu si Elena Secosean spuneau despre catolicii moldoveni ca prin felul de a-si croi si impodobi imbracamintea, si-au salvat identitatea nationala.
- Sunteti pe cale de a publica cel de-al doilea volum din seria "Catolicii din Moldova. Universul culturii populare". Ce va cuprinde el?
- Al doilea volum, din cele trei proiectate sa apara in aceasta serie, este consacrat obiceiurilor traditionale. Cercetarile noastre au scos la iveala un bogat fond de documente, al caror interes stiintific este de prima insemnatate. Pentru o cat mai justa evaluare a datinilor si obiceiurilor descoperite pe teren, acestea au fost raportate in permanenta la o ampla bibliografie, ce analizeaza practici similare, de pe intreg cuprinsul tarii. Au fost luate in considerare, de asemenea, o parte dintre lucrarile de specialitate realizate de cercetatorii maghiari, care se refera atat la catolicii din Moldova, cat si la particularitatile culturii populare ungare ori secuiesti.
- Referiti-va, d-le profesor, la cateva dintre cele mai importante dovezi etnografice, care pot fi aduse in sprijinul ideii ca ceangaii sunt de origine romaneasca.
- Sa precizam, mai intai, ca in ceea ce ne priveste, vom continua sa-i numim pe acesti oameni catolici, si nu ceangai, pentru ca aceasta este optiunea comunitatii in cvasitotalitatea sa si nu avem dreptul sa o ignoram. Pentru a va oferi cateva dintre dovezile solicitate, ne vom opri mai intai asupra obiceiurilor nuptiale. Ca in majoritatea tinuturilor romanesti, catolicii moldoveni au practicat, pana de curand, datina organizarii nuntii in doua locuri, atat la casa mirelui, cat si la cea a miresei, ceea ce constituie un indiciu al vechimii considerabile a obiceiului, ca si al apartanenetei acestuia la specificul satului romanesc. Un viu interes prezinta si rudenia prin incuscrire. Termeni cum ar fi socru, sot, cumnat sau cuscru sunt de origine romana si conserva aspecte mai putin cunoscute, care aduc deslusiri importante cu privire la obarsia si apartenenta etnica a acestei populatii. Unele dintre aceste cuvinte sunt raspandite pe intreg teritoriul tarii (socru-soacra, cumnat-cumnata, cuscru-cuscra), altele au o circulatie zonala sau locala (om si roman, cu intelesul de sot, barbat), iar cateva - intre care se numara apelativul ler, cu sensul de cumnat si fonetismele de tipul cruscu-cruschi, aduc noi dovezi ce sustin mostenirile directe din limba latina. Deosebit de interesanta este si diferentierea ce se face, in aceste sate, intre nuni si nasi. Spre deosebire de nasi, care sunt persoane straine, nunii fac parte dintre rudele apropiate ale mirelui. Atributiile lor sunt insa total diferite.
Din domeniul riturilor funebre, retine atentia, in primul rand, practica organizarii praznicului pe sicriu, prezentat in mai multe sate din Moldova, precum si in cele transilvanene. Este un act de solidaritate cu destinul vitreg al celui disparut si un mijloc prin care dalbul calator este ajutat sa se integreze in lumea mosilor si a stramosilor. Trebuie mentionat apoi repertoriul practicilor ce se infaptuiesc la inmormantarile tinerilor nelumiti, cu numeroase trimiteri la rituri similare din alte regiuni ale tarii si, in sfarsit, interesul deosebit ce se manifesta fata de cinstirea memoriei celor disparuti (cultul mortilor), intrati in curgerea eterna a timpului si traind in amintirile generatiilor. Enumerarea dovezilor etnografice de care aminteati ar putea continua cu prezentarea unor forme de colindat si descolindat, a Plugusorului si Semanatului si, mai ales, a jocurilor cu masti, toate purtand pecetea inconfundabila a datinilor si obiceiurilor ce se practica de veacuri in spatiul romanesc.
Acelasi lucru se poate spune si despre obiceiurile indatinate la Sarbatorile de Pasti: ouale incondeiate, pe suprafata carora pot fi identificate toate motivele decorative existente in satele locuite de romani, apoi datina udatului si cea a leganatului ritual, colindatul cetelor de flacai (Valaritul) etc. Nu putem trece cu vederea nici stravechiul obicei al infratirii rituale si al suroratului, cunoscut in aceste sate sub numele de maicutare sau matcutire. Datina are origine traco-ilira si se pastreaza la noi in cele mai conservatoare zone folclorice. Edificatoare sunt si obiceiurile agrare. Faptul ca veacuri de-a randul catolicii si-au dus existenta in acest spatiu etnocultural, cultivand pamantul alaturi de populatia ortodoxa, constituie o dovada a permanentei lor pe aceste meleaguri. Riturile privitoare la seceris, printre care se numara ciuha sau momaia, baba graului, baba secerisului si iepurele graului, ultimele trei in ipostaze de spirite ale holdei - suscita un deosebit interes stiintific. Trebuie mentionate apoi impletiturile specifice, realizate la sfarsitul secerisului, in care se crede ca se concentreaza harul graului din anul respectiv. Este vorba de coroana sau cununa secerisului, crucea de spice, barba graului sau pieptenele, toate aduse acasa si pastrate cu grija pana la debutul recoltei viitoare. Acestea ar fi, foarte pe scurt, argumentele etnografice care pledeaza pentru originea romaneasca a catolicilor din Moldova.Otilia Teposu