</b><b>
"Manca-v-ar Raiul! "</b><b>- Despre forta dumnezeiasca a rugaciunii -</b><b>Justitie divina
Nu stiu daca voi fi vreodata in stare sa explic indeajuns de bine cum am fost salvat prin rugaciuni inaltate in permanenta la Dumnezeu, cu convingerea ca nu voi fi lasat prada celor care-mi voiau raul. Ceea ce voi incerca sa povestesc sunt fapte reale, petrecute in ultimii patru ani.
...Am avut o functie importanta de conducere la una dintre cele mai mari institutii muzeale din tara. Mi-am inceput cariera sub semnul Crucii, caci prima expozitie pe care am organizat-o a fost inchinata Patimilor si Invierii Domnului. Timp de trei ani, prin tot ce am initiat si realizat, am cautat sa ridic Institutia la nivelul academic al unui mare oras, sa o apropii de realizarile in domeniu din alte tari. Nu voi spune nimic din ce am facut; oamenii orasului stiu foarte bine. In timp ce competentele sunt divizate, individualizate, caci oamenii competenti se gandesc la ce au de facut pentru a nu face umbra pamantului si a astepta chenzina, mediocritatile se cauta, se aduna, sunt agresive si impun frica. In cei trei ani, am adunat destul de multe adversitati, de toate categoriile, din partea diverselor forme de putere, astfel ca atunci cand s-au declansat delatiunile interne au "prins " usor, inclusiv in presa. Am fost reclamat si anchetat la Politie, la organele financiare de nivel local si central si la Ministerul de Resort. Dupa mai multe luni de analiza, Curtea de Conturi a emis actul care se numeste "descarcare de gestiune ", de unde a reiesit ca toate acuzatiile privind cheltuirea fondurilor proprii sau acordate au fost total neintemeiate. Am avut mai multe procese, civile si penale; s-a solicitat sa fiu condamnat penal, inclusiv la amenzi de sute de milioane; s-a dorit sa plec din Institutie "cu catusele la maini "; s-a dorit chiar disparitia mea fizica. Pe mine insa Dumnezeu m-a tinut in viata, si inca sanatos, cat sa-mi pot relua fosta munca in domeniul cercetarii stiintifice; mai mult decat atat, in ultimul an, dupa plecarea din Institutie, am putut finaliza si publica doua carti.
"Cand Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptatii mele! Intru necaz m-ai desfatat! " Cuvintele psalmistului mi se potrivesc. La toate necazurile care au venit peste mine, incepand din primavara anului 2000, Dumnezeu mi-a dat si puterea de a ma ruga, mi-a dat nadejdea ca nu ma va uita, mi-a dat dragostea de a ma ruga chiar pentru vrajmasii mei. Cei care m-au sprijinit ca sa nu cad au fost adevaratii prieteni, care au crezut in cinstea mea, dar mai ales au fost preotii. A fost balsam de la Dumnezeu atunci cand, de pe alta parte a strazii, parintele Constantin Caliman mi-a strigat ca sfintia sa stie ca sunt om cinstit, ca imi cunoaste parintii, ca se roaga pentru mine si sa nu ma departez de rugaciune. Am mers la multe sfinte manastiri; am facut rugaciuni la multi preoti, monahi si de mir, pe care nici nu-i pot aminti aici. M-a incurajat in permanenta parintele arhimandrit Iustin de la Manastirea "Petru Voda ", ca si parintele Ciprian de la Sihastria, si multi alti preoti care nu au incetat nici o zi sa se roage pentru mine, m-a incurajat parintele Varlaam de la Catedrala, care mi-a spus mereu sa am incredere in Justitia "de sus ", care va face ca adevarul sa triumfe.
Nu am lasat numai preotii sa se roage pentru mine, ci m-am rugat eu insumi neincetat, seara, dimineata si ori de cate ori aveam cea mai mica ocazie. Unele amanunte nu le pot da, caci as putea cadea in ispita laudaroseniei. De multe ori eram gata sa cad in prapastia deznadejdii, dar de fiecare data Dumnezeu imi trimitea gandul cel bun, al increderii in puterea Sa, in dreptatea Sa. Aceasta m-a salvat. Iar in ceea ce priveste rugaciunile, va spun ca nu am urmat o anumita "norma " zilnica, ci ma rugam indeosebi seara, cand aveam mai mult timp, de cele mai multe ori spre miezul noptii sau atunci cand simteam nevoia si dragostea sa vorbesc cu Domnul Iisus sau cu sfintii Sai. O catisma intreaga sau numai un psalm, acatistul unui sfant (am ajuns sa am o dragoste deosebita pentru Sfantul Grigore Teologul, dar si pentru Paraclisul Maicii Domnului ori pentru Acatistul Sfantului Acoperamant), o rugaciune, chiar mai scurta, din multele carti pe care le am la indemana ma apropiau de dragostea lui Dumnezeu, de suferintele sfintilor mucenici.
Rezultatele au venit, cu intreaga bucurie a pastrarii demnitatii si renumelui meu profesional. Cum va spuneam, am primit descarcarea de gestiune; am castigat toate procesele civile si penale, deschise impotriva mea; instantele de la Judecatorie si de la Tribunal, prin sentinta irevocabila, obliga Ministerul sa anuleze Ordinul prin care am fost inlaturat din functia de conducere pe care am obtinut-o prin concurs si sa ma reincadreze, cu toate urmarile firesti. Mi-am regasit linistea, iar parintii mei isi pot continua somnul de veci, caci le-a fost pastrata memoria neintinata.
Acum, la sfarsit, am sa va spun si cateva minuni care mi s-au intamplat. Precizez ca incerc sa fiu rational si rezonabil, dar cele intamplate par sa fie peste puterea obisnuita de intelegere. Intr-o seara, cand citeam Psaltirea, s-a intamplat un fapt aparent neverosimil: citeam Catisma 18, lumanarea era pe trecute si mi-am spus ca voi citi din Psaltire cat timp va arde lumanarea; ei bine, cand ceara s-a terminat, mucul ramas a ars mai departe, timp de doua ore si jumatate! Aproape de neinteles este si faptul ca din cauza durerilor lombare nu pot sta in picioare mai mult de 10-15 minute. Cu ocazia zilei Sf. Parascheva, cand prin grija Parintelui Mitropolit s-a adus la Iasi o parte din Braul Maicii Domnului, am putut sta, ca sute de mii de alti credinciosi, o zi si o noapte, fara sa stiu de durere, de oboseala. Dumnezeu m-a ajutat sa pot saruta sfintele odoare venite la Iasi pentru evlavia romanilor.
Dragi cititori, rugati-va cu dragoste, cu cuget curat, cu smerenie si cu incredere, ca Dumnezeu si sfintii sai va asculta. Seara, la culcare, cat ar fi de tarziu, cititi o pagina din Patericul Romanesc sau din Paraclisul Maicii Domnului, sau din orice scriere a sfintilor parinti ori a calugarilor imbunatatiti, ale caror intelepte sfaturi ne pot fi oricand de folos. Si nu uitati ce spune Sfantul Apostol Pavel: "Si acum, raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea. Si mai mare decat toate este dragostea ".Vasile Chirica - Iasi
Fuga
In anul 1989, luna mai, ziua 22, fiul nostru, Jianu Gigi Traian, in varsta de 22 de ani, a disparut de acasa noaptea si, timp de aproximativ 21 de zile, nu am stiut nimic de el, nu ne-a lasat nici un mesaj, doar cheile de la apartament, pe care le-a aruncat pe fereastra. In acea dimineata, am inceput o actiune de cautare prin toate mijloacele, la sectiile de militie, la spitale, fara nici un rezultat. Avand o reputatie profesionala buna, conducerea intreprinderii de atunci m-a ajutat foarte mult, m-a invoit sa caut copilul peste tot in tara, intrucat lucram la material rulant pentru Cfr. In dimineata zilei de 23.05.1989, in jurul orei 12.00, m-am interesat de copilul meu si la Spitalul nr. 2 din Craiova, dar fara nici un rezultat. Langa spital exista o biserica foarte veche, "Sfantul Mina ". Plin de amaraciune, cu inima zdrobita de durere, am trecut pragul bisericii, m-am rugat la Maica Domnului, la Domnul nostru Iisus, la bunul Dumnezeu, sa ne dea si noua un semn de la copilul nostru. Dupa rugaciune, m-a cuprins o mare putere, parca in sufletul meu se produsese o schimbare si presimteam ca fiul nostru traieste, este sanatos si ca peste putin timp vom primi de la el un semn.
Cu puterea de la Dumnezeu, de la acea sfanta Biserica "Sfantul Mina ", parca m-am mai linistit si am continuat sa ma rog si la alte biserici din Craiova, la "Sf. Dumitru ", "Sf. Nicolae ", "Sf. Gheorghe ". Acasa, impreuna cu sotia si fiica mea, care avea 17 ani, ne rugam la Dumnezeu sa ne aduca vesti de la baiat. Puterea lui Dumnezeu a fost mare si pe 13.06.1989 noaptea, in jurul orei 1.00, telefonul nostru a sunat, parca mai strident ca alta data. Am sarit in sus toata familia. Cand am ridicat receptorul, la celalalt capat era baiatul nostru. Ne suna din Budapesta. Nu ne puteam stapani, toti plangeam si de tristete, si de bucurie. Ne-a intrebat daca am avut ceva probleme, i-am raspuns ca nu, pana la acea data. Eu i-am spus doar cateva cuvinte: "Mama si Patria nu se vand ", intrucat mi-am dat seama ca eram interceptat de organele de Securitate, deoarece se auzeau anumite semnale in telefon. De altfel, dupa ce a vorbit cu mama si sora lui, convorbirea s-a intrerupt brusc. Am inteles imediat ca de atunci inainte eram urmariti. Parca tot in aceasta zi de 13.06.1989 sau pe 14.06.1989, am primit un plic care era desfacut si o vedere de la Budapesta. Stiam ca scrisoarea a fost citita, nu m-a interesat nimic, puteau sa ma si impuste, stiam ca baiatul nostru era in viata, eram fericit ca el mergea pe drumul libertatii.
De la acea data, din 13.06. 1989, am fost luat in vizorul Securitatii. A inceput anchetarea mea si a sotiei mele, eu am fost anchetat de mai multe ori, am trecut prin momente ce nu se pot scrie pe hartie si pe care nici nu vreau sa mi le reamintesc.
Dupa un an si jumatate de la Revolutie, ne-am revazut cu baiatul nostru la Budapesta. Ne-a relatat ca a trecut granita pe Somes, pe la Satu Mare, si ca acolo erau de fapt doua fasii de sarma ghimpata, pentru a-i induce in eroare pe cei care fugeau din Romania. Cei care erau prinsi erau impuscati fara somatie. Baiatul nostru a avut noroc si a trecut granita, predandu-se granicerilor maghiari. Dupa o perioada a trecut granita, tot fraudulos, in Austria. Sunt sigur ca rugaciunile noastre, pe care le-am rostit cu disperare, exact in perioada aceea, l-au ajutat.
Multumim bunului Dumnezeu caci numai prin rugaciunile catre el am reusit sa comunicam cu copilul nostru in clipele de cosmar, prin care am trecut eu si familia mea. Nu-mi pare rau ca a plecat. Imi pare rau ca aici, in Craiova, eu si restul familiei avem o viata foarte grea, o pensie de mizerie. Credeam ca Revolutia ne va ajuta sa o ducem mai bine, ca au si romanii un soare ce straluceste pentru ei, dar o ducem tot asa de rau ca si inainte de evenimentele din 1989.Jianu Ion - Cartier Brazda lui Novac, bl. D21,
sc. 1, ap. 1, Craiova
Pe patul parintelui Cleopa
Zapada se asternea de doua luni pe mormantul parintelui Cleopa, cand, obosit de drum, dar plin de speranta, am intrat pe poarta Manastirii Sihastria. Veneam sa-mi marturisesc pacatele la parintele Serapion si sa gasesc odihna sufleteasca in sfintele slujbe de aici.
De mai bine de 12 ani, aveam inexplicabile stari febrile. Ceva ma ardea in spate, in zona plamanilor; cand arsurile acestea se declansau, nu-mi mai gaseam locul. Puteam sa petrec astfel 2-3 ceasuri sau 2-3 zile. Luat de viata de zi cu zi, nu-mi gasisem timp sa merg la medic, desi imi doream foarte mult sa scap de aceste stari.
Am ramas ca oaspete la Sihastria cam patru zile. Intr-una din ele, mai precis pe 2 februarie 1999, eram cu ucenicul parintelui Cleopa, Ionita Ioachint, in chilia marelui duhovnic mutat de la noi. De parintele Ionita ma lega o prietenie frumoasa, inca de pe vremea cand, elev de liceu fiind, petrecusem o vacanta intreaga in manastire. Muncisem impreuna la trapeza sau la fan, ne uniseram glasurile dand raspunsurile la strana, la slujbele de noapte. Acum imi arata cu drag chilia celui care-i fusese parinte duhovnicesc, povestindu-mi crampeie din viata de pustie a acestuia si aratandu-mi obiectele care il insotisera in pribegia poruncita de securisti.
La un moment dat, parintele Ionita a trebuit sa paraseasca chilia, chemat de ascultarea lui de calugar. Eu am ramas destula vreme singur in chilia parintelui Cleopa. Am avut privilegiul si bucuria de a citi Paraclisul Maicii Domnului de pe chiar cartea de rugaciuni folosita de parinte in anii de pribegie prin paduri. Apoi, pentru ca stiam din "Patericul Romanesc " si din alte Paterice sau vieti de sfinti ca multi oameni s-au vindecat de diverse neputinte si boli, asezandu-se pe lespedea sau culcusul sfintilor sihastri sau parinti, cu rugaciune la Dumnezeu si cu credinta, m-am asezat si eu pe patul vegheat de candele si icoane al parintelui Cleopa. Acolo era cojocul purtat ani de-a randul de cel care singur se numea, din smerenie, "mos putregai ".
M-am rugat lui Dumnezeu, Maicii Domnului si parintelui Cleopa sa scap de chinul arsurilor din spate. De atunci, din chiar acel moment si pana astazi, senzatia aceea de foc interior care imi macina plamanii nu a mai revenit. Sunt convins ca s-a petrecut o minune. Nu pentru vrednicia mea - departe de mine gandul -, ci pentru dragostea de oameni a celui care asa de frumos ne spunea: "Manca-v-ar Raiul sa va manance! " si care a gasit ascultare la Domnul.
Pana acum, n-am povestit nimanui intamplarea, tocmai pentru a nu se crede ca vreau sa pledez pentru sfintenia parintelui Cleopa. Dar in urma cu cateva saptamani, in cercul meu de prieteni si cunostinte, am intalnit o femeie care fusese oarba si care incepuse sa vada dupa ce se rugase cu lacrimi in cimitirul din Sihastria, la crucea parintelui Cleopa.
Si-atunci mi-am spus ca poate e nevoie de astfel de marturii. Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Asa am ajuns sa va povestesc minunea vindecarii mele, petrecuta in chilia parintelui Cleopa, pe vremea cand peste mormantul lui ningea abia de doua luni. Si parca peste intreaga Sihastrie plutea urarea lui, iradiind dragoste: "Manca-v-ar Raiul sa va manance! ". Fie ca ea sa se implineasca pentru noi toti!Dan Siminiuc - str. Banatului nr. 2bis, bl. P1, sc. D, et. 2, ap. 53, Chitila, cod 78900, tel. 093/45.45.70