</b>
<b>O romanca frumoasa, intre stelele filmului latino-american</b><b>Ioana Benedek</b><b>"E drept ca am ajuns sa gandesc in spaniola, dar cand ma enervez ma exprim in romana; or, tocmai la nervi isi releva omul adevarata personalitate"</b><b>Bunicul din dulap
- Amatorii de telenovele din Romania au fost foarte mandri sa afle ca printre stelele latino-americane ale acestui gen de filme Tv se afla si o frumoasa compatrioata a lor. Totusi, despre tine, ca om, se stiu foarte putine lucruri. Povesteste-ne putin despre viata ta de dinaintea plecarii din tara.
- Sunt o bucuresteanca get-beget: aici m-am nascut si aici am crescut. Parintii mei s-au despartit cand eram inca foarte mica, aveam abia vreo doi ani, insa in ciuda acestei situatii n-am avut carente de natura emotionala. Am avut o relatie extrem de echilibrata cu ambii parinti. Locuind cu mama, cu ea am dezvoltat o legatura mai intensa, insa si cu tata sunt foarte buna prietena. Pe de alta parte, mama e femeie, deci intre noi s-a stabilit o legatura si pe alt plan: mama imi este si prietena, si confidenta, si complice. La randul lui, tata mi-a fost mereu alaturi. Cu el pot vorbi orice, inclusiv despre barbati si probleme sentimentale. Tata ma intelege foarte bine, pentru ca e o persoana foarte deschisa, cu orizonturi largi, asta poate datorita si faptului ca e profesor, deci una dintre menirile lui e aceea de a sti sa asculte. Ambii parinti au fost mereu foarte atenti cu mine si mi-au acordat tot sprijinul si toata atentia de care am avut nevoie. In vacante, calatoream cand cu unul, cand cu celalalt. De exemplu, manastirile din Moldova le-am vizitat in compania tatei. Pot spune ca eu cunosc foarte bine Romania si sunt foarte mandra de asta, fiindca eu consider ca e extrem de important sa-ti cunosti intai tara natala si-apoi sa descoperi si alte tinuturi; stiu o multime de persoane care sunt familiarizate cu Italia, de pilda, dar care habar nu au cat de bogata, si geografic, dar mai ales spiritual, este tara asta a noastra! De asemenea, foarte importanti in viata mea au fost bunicii din partea mamei. Ei au ajutat foarte mult la cresterea si formarea mea ca om. Bunicul a fost mana forte a familiei, omul care dadea, din cand in cand, militaria jos din pod. Cu firea lui foarte disciplinata si razbatatoare, el a fost un soi de Bau-Bau din dulap al copilariei mele, desi, in esenta, era o persoana deosebit de calda si de tandra. El este cel care mi-a inoculat multe dintre principiile care-mi guverneaza acum viata. Faptul ca, la randul meu, sunt o femeie disciplinata, ordonata, punctuala, riguroasa sau foarte onesta mi se trage, in mare masura, de la bunicu. Pe de alta parte, autoritatea aceasta destul de restrictiva mi-a dezvoltat latura rebela, care s-a manifestat inca de micuta. Am fost un copil foarte zvapaiat. Aveam multa energie si nu stateam locului nici o secunda. Si sa stii ca nu m-am schimbat prea mult: si acum topai de colo-colo si ador sa ma copilaresc. De asta imi place meseria mea: imi ofera posibilitatea sa ma mai joc si la varsta asta si mai sunt si platita pentru ceea ce fac! Ce poate fi mai minunat?
- Dupa ce ai depasit faza cataratului prin copaci, ce-a urmat?
- Am urmat si am absolvit un Liceu Pedagogic, desi ideea de a deveni invatatoare nu ma atragea deloc. Eu sunt de parere ca, indiferent ce meserie practici, trebuie sa ai chemare in acea directie, dar eu nu simteam nimic. Nu cred ca as fi avut rabdarea necesara. Eu dadusem la Pedagogic pentru ca de acolo ieseai cu o cultura generala si, pe deasupra, se studia psihologie si sociologie, iar pe mine m-a atras de cand ma stiu comunicarea cu oamenii. Chiar copila fiind, eram foarte iscoditoare si-mi placea sa aflu totul despre firea omului. Puneam o sumedenie de intrebari si asteptam raspunsuri exhaustive si sincere.
</b><b>Un destin cu nume exotic: Venezuela
- Ai plecat din tara in 89. De ce atat de departe? De ce in Venezuela? Nu ti-a fost teama de necunoscut?
- Tatal meu avea un frate in Venezuela, pe care in 1989, la o luna de la absolvirea liceului, am plecat sa-l vizitez. In ceea ce priveste necunoscutul, eu am fost de mica o fire foarte independenta, cu mult spirit de aventura si, ca o buna Varsatoare, iau intotdeauna in considerare partea frumoasa a lucrurilor. Eu, daca am un pahar cu apa, nu ma gandesc ca am baut deja jumatate, ci ca mai am inca jumatate. Nici faptul ca la plecare nu stiam nici o boaba de spaniola nu m-a speriat. Am luat cu mine o carte de gramatica si un dictionar si m-am pus, singura, pe invatat conjugari, timpuri si cate 10-20 de cuvinte pe zi. Avand si avantajul ca stateam printre vorbitori ai acestei limbi, in sase luni vorbeam spaniola fluent, iar peste doi ani si jumatate eram deja actrita de televiziune. Probabil a contat mult si faptul ca am fost atrasa de limba spaniola, datorita multitudinii de nuante pe care ti le pune la dispozitie.
- Cheia succesului tau n-a fost insa talentul filologic, ci frumusetea. Din cate stiu ai fost remarcata pe strada de un reprezentant al unei agentii de modele, iar din acel moment cariera ta a crescut ca-n basme: intr-un an, cat altii in zece.
- Exact. Chiar asa s-a intamplat. Initial, agentia a vrut sa ma introduca in concursul Miss Venezuela, dar nu am putut participa, pentru ca eu eram cetatean roman, deci nu puteam fi admisa. In schimb, am devenit fotomodel, iar notorietatea in intreaga America Latina nu s-a lasat mult asteptata. Am lucrat in Venezuela (chiar si pentru niste producatori japonezi), Columbia, Argentina, Peru, Ecuador, Mexic, Miami si New York. Am fost model in peste 400 de campanii publicitare, toate pentru firme de clasa A si am prezentat cosmetice, parfumuri, haine, pantofi, carti de credit, ceramica, sampoane, spray-uri, vopsele de par etc. In acest fel, am fost remarcata de producatorii de televiziune si am inceput sa joc in telenovele. Pana acum, am facut sase astfel de productii in Venezuela si trei in Mexic. Ultima se numeste "Prietene si Rivale", a fost vanduta in 97 de tari si mi-a dat prilejul sa calatoresc, din nou, foarte mult. Pe parcursul celor 13 luni de filmari, am trecut prin Acapulco, Los Angeles, Texas, Ciudad de Mexico si Mexico City.
- Nu ti-a fost dificil sa treci de la modelling, unde imaginea era tot ceea ce conta, la actorie, unde e nevoie mai ales de talent?
- Cand am acceptat sa joc in telenovele, eram foarte constienta de aceste diferente enorme care existau intre cele doua meserii, asa ca mi-am luat masuri de siguranta, in sensul ca m-am inscris, in Venezuela, la cursuri de teatru, de arta dramatica si de miscare scenica. Apoi, m-am mutat in New York si am continuat sa ma instruiesc la scoala care se numeste "Susan Greys in Association with Lee Strasberg", unde am studiat dupa metoda Stanislawsky, care e aplicata si la "Actor Studio". Insa acum, dupa niste ani in bransa, pot sa spun ca televiziunea nu se invata decat jucand acolo, in televiziune. Tehnicile care se utilizeaza in teatru n-au nici o valoare in televiziune si invers. Si-apoi, totul se reduce la talent, pe care fie il ai, fie nu-l ai. Daca ai talent, scoala ti-l dezvolta, il face sa iasa la suprafata, sa infloreasca, dar, daca n-ai fost daruit cu asa ceva, scoala nu are cum sa te ajute. Ea iti da cultura, te invata tehnici, dar nu-ti poate oferi nici talent, nici charisma - care nu trebuie confundata cu frumusetea. Sunt persoane de o frumusete absolut rapitoare si care totusi nu-ti spun nimic si persoane mai putin frumoase sau de-a dreptul urate, dar care au un "quelque chose", un "nu stiu ce" care le face fermecatoare. Charisma, la fel ca si talentul, e ceva cu care te nasti, iar ele reprezinta baza meseriei de actor.
</b>
<b>"Nu e frumos sa te lauzi, dar eu sunt o stea"
- Hai sa mai discutam putin pe aceasta tema! Situatia actorilor din Romania nu este dintre cele mai roz, in sensul ca onorariile sunt de-a dreptul mizere, iar de jucat, se joaca foarte putin. Care este situatia in zona Americii Latine?
- Privind prin prisma mea, acolo e o situatie hollywoodiana. Nu e deloc frumos si nici sanatos sa te lauzi singur, dar, din necesitatea argumentatiei, trebuie sa spun ca in Mexic si Venezuela eu sunt deja un star. Am un contract cu Televisa, din Mexic, care este al doilea canal de televiziune din lume ca productii proprii, dupa Bbc-ul londonez, iar Televisa stie sa-si trateze actorii importanti. Suntem cazati numai in hoteluri de cinci stele, mancam in cele mai sofisticate restaurante si lucram numai cu haine de marca. Suntem lasati sa facem si teatru, atata vreme cat proiectele noastre nu se interfereaza cu ale lor sau nu exista alte probleme, de genul: directorul teatrului sau regizorul nu este in relatii bune cu compania. Insa in Mexic exista o miscare teatrala foarte puternica, sunt peste 100 de teatre si foarte multi actori. Exista totusi si o sumedenie de artisti care mor de foame sau care sunt nevoiti sa accepte altfel de slujbe ca sa supravietuiasca. Eu am fost scutita de asemenea experiente.
- Apropo de Hollywood: visul majoritatii actorilor este sa ajunga acolo. Tu n-ai fost niciodata sedusa de acest miraj?
- Ba da, a existat un moment cand ma hotarasem sa ma indrept catre Hollywood, dar a intervenit oferta celor de la Televisa si mi-am spus ca ce-i in mana nu-i minciuna. M-am gandit sa profit de numele pe care mi-l facusem in Venezuela si de infrastructura pe care mi-o oferea Televisa. Pana in 2003, am un contract de exclusivitate cu ei, apoi vom mai vedea. Hollywood-ul ma atrage in continuare, dar nu este acel gen de atractie vorace al incepatoarelor. Eu am deja un statut. Pana acum, nu am acceptat decat roluri principale si nu am de gand sa cobor stacheta, nici macar de dragul Hollywood-ului. N-as accepta sa joc tarfe, femei de serviciu sau alte personaje de 30 de secunde, care nu fac decat sa treaca prin cadru. Si aici nu e vorba neaparat de lungimea rolului, ci de consistenta personajului, de constructia lui, ca pot fi personaje care sa nu apara prea mult, dar care sa te solicite extraordinar din punctul de vedere al artei tale actoricesti. Si Marlon Brando a aparut in "Superman", mi se pare, numai 10 minute, dar aparitia lui a fost memorabila si a fost platita cu nu stiu cate milioane de dolari. In fond, Hollywood-ul asta inseamna: o alta limba - engleza - si mai multi bani. Daca se va putea pune la punct o colaborare in termenii mei, bine, daca nu, eu n-am sa plang. Trebuie sa se inteleaga insa ca eu nici nu-i acuz, nici nu-i critic pe cei care accepta asemenea aparitii si disparitii. E o maniera de a castiga bani, dar eu nu mai am aceasta problema si de aceea nu ma mai pot cobori, dupa ce am ajuns unde am ajuns.
O mica Romanie, din care lipsesc doar mamaliga si mititeii
- S-a vorbit mult in tara despre patriotismul tau. Se spune ca dupa mutarea in Mexic, ziaristii scriau despre tine ca despre noua revelatie venezueleana, iar tu le telefonai si-i rugai sa rectifice articolele, explicandu-le ca, de fapt, esti romanca. Ti-e dor de tara, ai nostalgia acestui pamant?
- Eu am fost intotdeauna foarte mandra de faptul ca sunt romanca si, asa cum ai spus tu, nu de putine ori a trebuit sa dau telefoane si sa reamintesc acest lucru. E drept ca iubesc Venezuela si ca o consider a doua mea tara, insa in primul rand si inainte de toate, eu sunt romanca si asa am sa mor. E drept ca acum am ajuns sa gandesc in spaniola, ca vocabularul meu activ e format din cuvinte spaniole si ca lexicul romanesc a trecut in zona vocabularului pasiv, dar de socotit, socotesc in romana, iar cand ma enervez, tot in romana ma exprim; or, tocmai la nervi isi releva omul adevarata personalitate! Pe mine ce m-a afectat cel mai tare a fost dorul de familie si de prieteni, insa m-am consolat destul de repede, intr-o anumita masura, fiindca in 1990, mama si sora mi s-au alaturat in Venezuela, asa ca eu am fost in stare sa-mi creez o mica Romanie numai a mea, care mi-a alinat mult rana din suflet. Mama mea gateste numai romaneste. Cu toate astea, daca duc dorul dupa ceva, aceia sunt mititeii, care nu ne-au iesit niciodata bine, si mamaliga, pentru ca acolo nu se gaseste malai, ca la noi, asa ca mamaliga nu se leaga. Si tot din dragoste pentru tara mea, m-am decis sa deschid o agentie de turism, care va fi condusa de unchiul meu, Lucian Godeanu, si de varul meu, Cosmin Godeanu, care au multa experienta in acest domeniu si care sunt convinsi ca vom reusi sa facem cunoscuta Romania la standardele cele mai ridicate. Daca totul va merge bine, ne gandim deja sa deschidem o filiala a agentiei si in Mexic.
- Prin prisma exprientei tale, ai putea face o comparatie intre Mexic si Romania?
- Se spune despre romani ca sunt oameni foarte calzi si primitori si asa si este, dar mexicanii si sud-americanii, in general, sunt mult mai calzi decat noi. Eu cred ca exista doua explicatii ale acestui fenomen: noi si mexicanii avem un numitor comun, si anume sangele latin, dar, in plus fata de noi, ei beneficiaza de o clima calda tot anul. Practic, ei au parte de o vara perpetua si se stie, s-a constatat stiintific ca soarele are efecte benefice asupra psihicului uman. Caldura ii face pe mexicani sa fie mereu exuberanti, plini de viata si de voie buna. E normal ca frigul de care noi avem parte destule luni pe an sa ne faca mai taciturni. O alta diferenta care si-a pus pecetea asupra felului nostru de a fi este obscurantismul in care Romania a fost incatusata aproape 50 de ani. Eu cred ca cerem prea mult de la acest popor si de la aceasta tara. E prea curand dupa experimentul terifiant care a durat o jumatate de secol! Mie, nemaitraind in Romania dupa 1989, mi-e mai usor sa vad pasii inainte care s-au facut, sesizez diferentele cu mai multa acuitate. Cred ca abia copiii nostri vor putea construi si vedea o noua fata a Romaniei, pentru ca noi suntem prea impregnati cu toate preceptele si ideile comuniste.
Lectia de energie universala
- Cum decurge viata ta acolo?
- Datorita meseriei, zilele mele nu prea seamana intre ele. Cand muncesc, ma trezesc obligatoriu cu doua ore inainte de ora la care trebuie sa fiu pe platouri si de cele mai multe ori asta inseamna ca pun ceasul sa sune la cinci dimineata. Ma spal pe cap, pentru ca ochiul camerei de luat vederi nu iarta nimic, dupa care pornesc la lucru. De obicei, se filmeaza toata ziua, asa ca seara mai apuc doar sa fac o baie, care este una dintre marile mele placeri. Printre picaturi, incerc sa am grija de mine. De doua-trei ori pe saptamana, fac masaje si impachetari cu parafina si parafango. Am grija sa mananc echilibrat, cu multe fructe si legume si sa beau apa si sucuri naturale. Lectura este o alta pasiune de-a mea si caut sa-i aloc cat mai mult timp posibil. Pentru mine, epoca romanelor a trecut. Acum sunt interesata de materiale New Age, de cartile care incearca sa raspunda la intrebari de genul: cine esti?; de unde vii?; unde te duci?; ce este energia universala? Asa am descoperit paranormalul, domeniu de care sunt fascinata. Am urmat si niste cursuri care te invata cum sa manipulezi, in sens benefic, energia universala. Meditez mult si ascult muzica clasica si house, care este un stil bazat pe ritmul batailor inimii si de aceea creeaza o stare de euforie.
- In acest context, se mai poate spune despre tine ca esti o persoana credincioasa?
- O, da, eu cred in Dumnezeu si-n puterea omului. Cred ca El e in noi si ca Puterea e in noi. Dumnezeu nu vrea nimic altceva de la tine si pentru tine, decat ceea ce vrei tu de la tine si pentru tine. Eu nu-L percep pe Dumnezeu ca pe o entitate razbunatoare, vindicativa, care sta si-ti pandeste greselile, pentru ca apoi sa te pedepseasca. Nu sunt de acord cu imaginea Dumnezeului politist, care te ancheteaza la fiecare pas si la fiecare cuvant si care, atunci cand ai gresit, te trimite in Iad. Iadul e un mit, e o maniera primitiva de a interpreta Biblia, care este o sursa extraordinara de invataturi si care, se pare, este scrisa pe baza Vedelor indiene. De-a lungul timpului, religia s-a constituit intr-o arma, intr-o modalitate de a domina masele. S-au facut multe crime in numele lui Dumnezeu. Bin Laden a ucis tot in numele lui Dumnezeu, doar ca pentru el Acesta se numeste Allah. Dumnezeu nu vrea crime, dar El ne-a dat libertatea de a alege, ne-a dat liberul arbitru. Iar ceea ce culegem sunt roadele propriilor actiuni. E legea lui Newton: unei actiuni ii raspunde o alta actiune, din partea opusa, cu aceeasi forta. Eu in asta cred: in echilibru. Mie nu mi-e frica decat de frica, pentru ca atunci cand ti-e frica, te constrangi, iti sunt trezite sentimentele de joasa vibratie energetica: ura, gelozia, invidia. Asta, spre deosebire de dragoste, care este la fel de puternica, din punct de vedere energetic, numai ca ea se afla in partea pozitiva a balantei. Dragostea e asemenea caldurii: ea dilata, deschide, da incredere, te conecteaza la energiile benefice din univers, te apara, invinge orice. Si aici, evident, ma gandesc la toate fatetele dragostei, nu numai la cea de natura sexuala. Deci, daca inaintezi prin viata cu dragoste, esti conectat la energia celorlalti oameni asemenea tie, oameni care te accepta si te sustin. Eu am ajuns la concluzia ca toti suntem unu si unu suntem toti. Nimeni nu stie pana unde se intinde energia unui om si de unde incepe energia celui de langa el. Noi ne cunoastem doar limitele corpului fizic, nu si pe cele ale corpului energetic. Daca toti am intelege ca, facand rau omului de langa tine, iti faci, de fapt, rau tie insuti, fata lumii s-ar schimba radical.
- Ca o concluzie la superba ta pledoarie pentru dragoste, spune-mi, Ioana, esti indragostita?
- Da, am o relatie stabila, de un an si trei luni. De altfel, eu sunt o fiinta foarte fidela si, atunci cand sunt cu un barbat, poate sa treaca pe langa mine Alain Delon - care a fost idealul masculin al adolescentei mele -, ca eu nu intorc capul. N-am sa spun ca totul e roz, fiindca in viata oricui sunt urcusuri si coborasuri. Important nu e ca ai cazut, ci ca ai avut puterea sa te ridici. Relatiile personale iti sunt afectate de ceea ce ti se intampla in cariera si invers. Dar, in general, pana acum, eu cred ca suntem doua persoane compatibile. Avem foarte multe lucruri in comun, incepand cu experientele anterioare (eu vin din comunismul romanesc, iar el din cel cubanez) si terminand cu nivelul cultural.
- Si o ultima intrebare: ce vrei sau ce speri tu sa-ti rezerve viitorul?
- Imi doresc sa am, in continuare, o relatie excelenta cu toate rudele mele si sa-mi intemeiez si eu propria familie. Viata personala e ceea ce ma preocupa pe mine, in primul rand. Nu pot fi ipocrita si nu pot spune ca nu ma ingrijesc si de cariera. Asa cum ti-am mai spus, eu consider ca una o influenteaza pe cealalta si-apoi, eu nu sunt genul de persoana care-si pune toate ouale intr-un singur cos. Insa ceea ce e esential pentru mine este dragostea pentru perechea mea, pentru familie si pentru oameni, in general.Ines Hristea
Foto: Iulian Ignat